Aspecte generale privind forta in jocul de fotbal

Aspecte generale privind forta in jocul de fotbal

Se stie ca forta musculara propriu-zisa , depinde de sistemul nervos. S-a constatat ca forta de contractie creste semnificativ daca s-ar trage un foc de arma inaintea probei (ex: atletism) , sau daca sportivul ar scoate un tipat in acelasi timp (ex: la tennis de camp , primul sau al doilea serviciu , cand multi jucatori "elibereaza" un tipat neconventional)

Forta este de asemenea susceptibila de a fi crescuta sub efectul anumitor medicamente sau prin hipnotizarea celui interesat. Masa musculara ramanand bineinteles, aceeasi , in acest caz inhibitiile care se exercita normal la nivelul conexiunilor nervoase ale sistemului nervos central , vor fi reduse sau suprimate.

Antrenamentul de forta creste grosimea fiecarei celule musculoase in timp ce numarul acestora ramane constant. Scopul pregatirii va determina natura antrenamentului. Pentru antrenamentul general al musculaturii se recomanda miscari relativ rapide , rezistentele sau incarcaturile fiind alese , ca atare.

Lucrul pentru forta nu admite discontinuitate si nesistematizare. De asemenea , pregatirea fortei impune o atenta individualizare in scopul influentarii selective a grupelor musculare nedezvoltate sau a unor forme de manifestare a fortei specifice inca neperfectionate.

Exercitiile selectionate pentru dezvoltarea fortei specifice trebuie sa respecte particularitatile de structura ale miscarii specifice , influentand analitic grupele

musculare interesate si in mod cu totul deosebit grupele musculare mici, cele care in fond determina precizia si finetea executiilor. Numai in aceste conditii se poate vorbi de aparitia in joc "a fortei in finete" trasatura atat de apreciata azi in actiunile jucatorilor de valoare.

Folosite corect si sistematic, exercitiile de forta specifica pot avea o influenta pozitiva extraordinara asupra dezvoltarii si perfectionarii celorlalte calitati fizice, dar in mod deosebit , cu rezultate spectaculoase , in cresterea calitatii executiilor tehnice.

Exercitiile de forta trebuie sa aiba un caracter variat, sa fie alternate cu pauze active si exercitii dinamice , in special de indemanare , mobilitate, suplete, capabile sa creeze un cadru emotional pozitiv.

Ultimele campionate mondiale , ca de altfel toate marile confruntari internationale din ultimii ani, au confirmat ca fotbalul de performanta nu este posibil fara forta atat in ceea ce priveste echipa , cat si fiecare jucator.

Forta se intalneste practic in fotbal sub urmatoarele forme:

1.     forta cu care isi deplaseaza corpul jucatorul , adica o componenta a fortei si vitezei contractiei neuromusculare , exprimata prin:

forta si viteza de deplasare a corpului in alergarea specifica fotbalistului ;

forta si viteza de deplasare a corpului pe verticala , in diferite sarituri din timpul jocului (detenta)

2.     forta de lovire a mingii , adica o componenta a fortei musculare necesara lovirii mingii, combinata cu precizia ceruta de trimiterea ei intr-un punct fix. O lovire corecta presupune sa se imprime o forta si o tehnica specifica fiecarei executii in functie de teren , de distanta la care vrem sa trimitem mingea , de tehnica jucatorului , de prezenta adversarului etc.

Document online: Organisme si alimente modificate genetic Document online: Remediu cu ardei iuti contra durerilor sciatice

3.     forta de joc a fiecarui jucator , care reprezinta puterea organismului de a executa un effort greu , insumandu-se forta de deplasare a corpului cu cea de lovire a mingii, cu forta de lupta necesara invingerii adversarului si cu una specifica invingerii conditiilor de mediu si de teren , toate variabile de la un joc la altul.

Vedem deci ca forta de joc este o insumare a tuturor calitatilor unui fotbalist necesara rezolvarii sarcinilor jocului in cele mai bune conditii.

4.     pana acum am vorbit numai de forta individuala ; in joc insa intalnim "o forta de joc" exprimata prin:

forta de joc a cuplurilor rezultata din insumarea fortei individuale a doi jucatori care urmaresc realizarea unei actiuni in conformitate cu cerintele tactice

( mijlocasul de banda cu inaintasi centrali , cu mijlocasi centrali etc.);

forta compartimentelor exprimata prin forta insumata a tuturor jucatorilor dintr-un compartiment , cum ar fi: inaintasi, mijlocasi sau fundasi;

forta partii drepte sau stangi a echipei;

forta echipei atat pentru actiunile de atac , cat si pentru actiunile de aparare.

Din sumara expunere facuta  reiese ca forta este o calitate de mare importanta in pregatirea fotbalistilor si care determina in buna masura valoarea unui jucator de performanta.

Metode de cercetare folosite

Cercetarea se prezinta ca un ansamblu de activitati si rezultatul acestora desfasurata cu intentie, deliberat in mod sistematic si ordonat pentru acumularea si prelucrarea de date si informatii intr-un anumit domeniu al realitatii si pentru utilizarea concluziilor in vederea realizarii unui progres in cunoasterea si practica acestui domeniu.

Pentru realizarea acestei lucrari, am folosit metoda observatiei, dar si metoda experimentului (metoda de baza a cercetarii activitatilor corporale).

Metoda observatiei este un proces activ care presupune interes, atentie vie si sustinuta, o intentie chiar daca nu are o ipoteza clar formulata. Observatia, ca proces psihic de cunoastere activa, intentionata, planificata, sistematica are la baza un sistem de date de referinta furnizate de experienta si in general de stiinta. Ea se aplica unui domeniu ale carei date, documente sau fenomene doreste sa le cunoasca pentru a stabili ce este deosebit in ele, in ce relatie sunt, ce le provoaca si ce efecte au asupra altora.

Sarcina sau scopul observatiei este culegerea de date concrete, a caror analiza stiintifica sa permita generalizarea.

Tipuri de observatie:

a. observatia intamplatoare

b. observatia sistematica

c. observatia de tip senzorial

d. observatia directa si observatia experimentala

e. observatia extensiva si observatia intensiva

f. observatia longitudinala si transversala

g. observatia participativa

h. observatii pedagogice

i. observatia statistica

j. autoobservatia

Conditii pe care ar trebui sa le indeplineasca procesul de observare:

1. Trebuie sa se faca deliberat.

2. Sa aiba scopuri precis formulate.

3. Sa aiba sarcini precis formulate in conformitate cu scopul sau sarcinile urmarite.

4. Sa se desfasoare metodic si sistematic.

5. Sa se efectueze o inregistrare fidela si exigenta a datelor observate.

6. Prelucrarea si interpretarea datelor trebuie sa fie exigenta.

7. Sa se realizeze o pregatire a observatorului si a observatiei.

Fundamentarea teoretica a experimentului ca metoda stiintifica a fost facuta de cercetatorul Claude Bernard in lucrarea "Introducere in studiul medicinii experimentale", inca din anul 1865. Dezvoltarea ampla a stiintelor actuale, varietatea care exista chiar in interiorul unei stiinte, a determinat o adaptare cu totul specifica a metodicii experimentale a determinat aparitia unor ramuri experimentale ale stiintei respective.

Experimentul este metoda de cercetare prin care se verifica o relatie presupusa (data in ipoteza) dintre doua fenomene prin provocarea si controlul acestora de catre experimentator.

Experimentul reprezinta o stare activa a subiectului, implica o activitate metodica, orientata in scopul precis de verificare a unei ipoteze. Acesta presupune activitatea intelectuala complexa a omului de stiinta, a cercetatorului, care provoaca, organizeaza, interpreteaza si intelege.

Experiment si observatie - cunoasterea experimentala nu poate fi separata de observatie, care reprezinta izvorul ipotezelor si a predictiilor, precum si izvorul informatiilor provenite din provocarea deliberata a faptelor. Exista doua categorii de observatii: pasiva (spontana) si activa (reflexiva).

Cercetarile din domeniul activitatilor corporale vizeaza in mod deosebit particularitatilor manifestarilor de ordin motric, psihologic, sociologic si somato-functional pe care le determina practicarea exercitiilor fizice de un anumit fel. Experimentarea urmareste sa stabileasca cu precizie tipurile de relatii dintre numeroasele forme si sisteme de organizare a exercitiilor fizice si diferite ale functii fiziologice, psihologice, sociale, etc.

Etapele in organizarea experimentelor:

1. Selectarea subiectilor si alcatuirea grupelor experimentale.

2. Efectuarea testarilor initiale.

3. Desfasurarea experimentului.

4. Interpretarea datelor.

5. Determinarea concluziilor si trasarea recomandarilor practice.