Aplicatii practice ale inteligentei emotionale - tipuri de reactii si atitudini

Tipuri de reactii si atitudini frecvente in situatii critice, care conduc la stari emotionale negative

Cand cineva trebuie sa faca fata reactiilor celorlalti, cand are nevoie de ei sau cand trebuie sa rezolve o neintelegere cu alte persoane, diferitele reactii pot fi rezumate in patru atitudini tipice: sa fugi, sa ataci, sa manipulezi, sa te afirmi[1].

Primele trei atitudini nu dau rezultate foarte satisfacatoare pentru rezolvarea problemelor si asigurarea unor relatii bune cu ceilalti. Ultima, sa fii asertiv, sa te afirmi in mod constructiv conduce la cele mai bune rezultate.

Descrierea acestor atitudini faciliteaza intelegerea lor si il pune pe fiecare intr-o buna pozitie pentru a alege si a decide comportamentul care pare cel mai bun pentru el in situatiile in care se afla.

1. Fuga

Fuga reprezinta o atitudine de evitare (activa, pasiva) in fata oamenilor si a evenimentelor: decat sa se afirme incet, dar sigur, "fugarul" prefera sa se supuna sau sa fuga, chiar si in dezavantajul sau, cu toate ca ar avea posibilitatea de a  actiona astfel.

Aceasta imposibilitate de a fi asertiv cand imprejurarile o cer aduce cu sine o anxietate puternica, ce produce insomnii si migrne. In plan comportamental, manifestarile cele mai frecvente ale atitudinii de fuga si pasivitate sunt roaderea unghiilor, contractarea muschilor fetei ca urmare a scrasnetului din dinti, batutul cu degetele in masa, rasul nervos, miscarea continua a picioarelor etc. Aceste semne exterioare pot fi un mod simplu, practic si rapid de a sti daca trebuie sa fiti mai asertiv (constructiv) in viata dumneavoastra.

Atitudinile de fuga (evitare) in viata de toate zilele

Fuga se prezinta variat si ia forme care pot insela interlocutorul sau chiar pe noi insine. Cunoasterea tuturor fetelor posibile ale atitudinii de fuga este un instrument pretios pentru a se cunoaste mai bine pe sine si pentru a dezvolta alte atitudini mai pozitive.

Iata cateva exemple tipice din viata cotidiana:

Tipul surmenat: mereu imprastiat, agitat, merge repede, abia daca priveste oamenii, ca si cum ar dori sa-i evite; nu are niciodata timp, nu poate face fata la tot ceea ce are de facut.

Tipul blocat: se simte paralizat imediat ce trebuie sa rezolve o problema, sa ia legatura cu cineva, sa faca o reclamatie. Modest, timid si tacut, el nu face nimic. Asteapta, dar ar vrea sa actioneze si isi priveste cu durere pasivitatea.

Tipul moale: are aerul calm si deodata nu mai suporta situatia. Izbucneste, dar fara nici o eficienta in rezolvarea situatiei. Provoaca mai degraba rasul, ceea ce-l enerveaza si mai mult.

Tipul care amana: are mereu o motivatie buna pentru a amana ceea ce trebuie sa faca, deviza sa este sa nu decida nimic. In definitiv, ii este teama sa actioneze, deoarece ii este frica sa infrunte o deceptie. Asteapta nu se stie ce catastrofa.

Tipul veleitar: incepe un lucru, insa nu-l termina niciodata. Pentru a-si ascunde mai bine pasivitatea, incepe mai multe lucruri si se alatura tipului surmenat.

Tipul observator: martor sau domnisoara de onoare; acesta nu participa si refuza sa ia parte la ceva. Noul observator modern prefera sa-si imbrace pasivitatea in cuvinte savante si in analize, dupa imprejurari.

Tipul vinovat: duce greul lumii si cauta mereu pe cineva mereu pe cineva care vrea sa-l ierte. Isi cere iertare cu orice ocazie si face orice pentru a fi purificat. Are grija sa nu-i deranjeze pe altii.

Vesnicul asistent: tipul din culise, asistent devotat, nu se simte bine decat pe plan secund. Duce servieta smerit, pierde pasul imediat ce este adus in prim-plan. Prefera sa-si acopere pasivitatea cu modestie si spirit de abnegatie.

Tipul ideologului: stie foarte bine sa explice ca problema este pusa prost si ca ar fi bine sa se reflecteze la aceasta pe ansamblu. De altfel, adauga: "Pentru rezolvarea acestei probleme, nu e nimic de facut atat timp cat intregul sistem nu va fi schimbat". Asteptand, propune mai ales sa nu se faca nimic.

Tipul altruist sau binevoitor: vrea atat de mult sa fie dragut pentru a se face bine vazut si indragit, incat sfarseste prin a fi exploatat si ceilalti abuzeaza de el, iar el continua sa accepte situatia. Adesea, in spatele acestui tip se ascunde vinovatul.

Tipul pesimist: este foarte activ, pentru a explica si a demonstra ca nu este, in mod hotarat, nimic de facut si ca, in orice caz, nu va reusi sa rezolve problema . Aceasta atitudine se asociaza cu ideologul si observatorul. In spatele ei se ascunde un puternic sentiment de neputinta.

Tipul dependent sau asistatul: asteapta totul de la ceilalti, de la intamplari sau de la sistemul social. El este consecinta clasica a ideologului, observatorului si pesimistului.

Tipul indiferent: adesea este inclinat spre impacare, nu-si spune niciodata parerea si.i lasa pe altii sa decida n locul lui: "Mi-e totuna", spune el. Si totusi, starile de framantare, supararile sau cateva dureri de stomac saumigrene arata ca nu este atat indiferent, ci mai degraba ca n-a gasit mijlocul fericit de a-si exprima sentimentele si sa fie in acelasi timp acceptat social.

Tipul ingaduitor: nu este contrariat, mereu de acord cu tot, nu suporta conflictul. In spatele acestei relatii armonioase se ascunde adesea multa frica de a displacea si vechi angoase. Prefera sa spuna ca trebuie sa avem simtul disciplinei.

Tipul care vrea sa fie iresponsabil: are mereu un argument, o lege, un text sau un pretext pentru a va explica faptul ca regreta tot si ca nu este de acord cu nici o idee, cu nici o persoana. Nu stie bine ce are de facut.

Tipul las: intra usor in panica: o frica mai veche il inclesteaza si il paralizeaza. Nu-i ramane decat sa evite situatiile dificile, oamenii cu care nu este de acord, oricum, de care nici nu vrea sa auda si pe care ii evita . "Hai sa fugim" este deviza sa.

Tipul lamentabil: cauta sa se faca compatimit, sa para sarman, "un biet om", pe cat se poate demn de memorat. Criticile sale continue ii tin locul de fapte. "Pentru ce astepti?" spune el. Dar el ce asteapta?

Tipul conformist prefera sa ia culoarea mediului inconjurator. In colectivitate trece neobservat si se amesteca in grup, din frica de ceilalti. Pentru a evita sa fie devorat de mediul inconjurator, el se lasa absorbit, si oarecum . devorat. El numeste acest fapt realism, adaptare sau grija colectivitatii.

Majoritatea persoanelor care aleg atitudinea de fuga se justifica invocand pretexte care nu sunt decat rationalizarea refuzului de a se afirma.

Principalele pretexte sunt urmatoarele:

Nu vreau sa dramatizez.

Trebuie sa lasam oamenii liberi.

Referat: Gestionarea depozitelor de grasime - trei meniuri care ard kilogramele in plus Eseu: Procesul de fabricare al sucurilor in cutie

Trebuie sa stim sa facem concesii .

N-am chef sa pic rau sau sa par un nesatul.

Nu vreau sa fiu singurul care ma plang.

Nu-mi place sa ma lupt cu morile de vant

Admit ca altii sa fie directi cu mine, dar cand eu trebuie sa fiu direct cu altii mi-e teama ca s-ar putea sa-i ranesc.

Si eu ma port la fel cu ei.

Nu vreau sa incetinesc discutia prin interventii nonconstructive.

Pentru o femeie: femeile sigure pe ele sunt vazute ca fiind reci si autoritare.

Consecintele nefaste ale atitudinii de fuga

Cel care nu are o atitudine constructiva cand aceasta este ceruta de imprejurari si cand exista posibilitatea, suporta consecintele nefaste ale acestei atitudini de fuga. Constientizarea acestui lucru il incurajeaza pe fiecare sa nu ajunga intr-o astfel de situatie.

Principalele consecinte firesti sunt:

Resentimentul si ranchiuna: la un moment dat, persoana ajunge sa nutreasca aceste sentimente fata de ceilalti si sa devina din ce in ce mai confuza.

Comunicarea slaba cu cei care nu stiu precis ceea ce va place sau nu, ceea ce doriti, ceea ce respingeti. Ei "simt" resentimentul dumneavoastra fata de ei si sufera din acest motiv.

Pierderi de energie: De fapt, puterile, inteligenta si afectivitatea folosite cu scopul de a se apara si dde a fugi ar putea fi mai bine folosite atat pentru sine, cat si pentru ceilalti. Energia noastra disponibila este limitata: ceea ce se foloseste in atitudinea de fuga nu mai poate exista pentru atitudinea de afirmare.

O anumita pierdere a respectului de sine: aceasta atitudine de fuga face ca persoana respectiva sa fie capabila de lucruri la care in alta situatie nu s-ar preta, stiind totusi ca ar putea sa le refuze.

Suferinta personala: angoasa, proasta dispozitie, teama si chiar insomnia si migrenele insotesc adesea aceasta atitudine de fuga.

Originea atitudinii de fuga si primele demersuri

Se pot distinge trei surse principale:

O falsa reprezentare a realitatii inconjuratoare, mai ales o proasta apreciere a raporturilor reale de putere si de influenta se afla adesea la originea atitudinii de fuga: fiecare isi face iluzii despre puterea celuilalt, si-l imagineaza mult mai valoros decat este si, mai ales, are credinta ca celalalt il poate domina.

O devalorizare excesiva a situatiei, se poate produce la patru niveluri:

devalorizarea capacitatii de rezolvare a problemelor;

devalorizarea posibilitatilor de solutionare:

devalorizarea gravitatii problemelor;

devalorizarea existentei problemei.

In ceea ce priveste aceasta devalorizare, care genereaza atitudinea de fuga, e mai bine sa se faca un bilant real al capacitatilor personale, al posibilitatilor de solutionare, al garvitatii problemei. Aceasta este prima actiune care trebuie infaptuita, inainte de a adopta atitudinea de fuga sau de evitare.

3) Nevoia de a fi apreciat, inconjurat si iubit dezvolta atitudini de pasivitate. O educatie severa, un mediu inconjurator particular, dificil si riscurile vietii au produs o frustrare importanta.

Trebuie stiut ca aceasta nevoie provoaca tendinta de a evita cu orice pret conflictele, de unde si renuntarea la orice actiune in prezente unor situatii contradictorii. Alegerea unui mediu calduros, evitarea unei meserii in care agresiunile sunt frecvente, faptul de a munci pentru a avea si a pastra un cerc de prieteni fideli, organizarea unei familii fericite etc. Sunt cai constructive si practice care pun in joc energia noastra pentru gasirea unor solutii fericite, mai degraba, decat pentru atitudini nefericite de fuga sau pasivitate.

Atacul

Atacul este o atitudine de agresivitate in fata oamenilor si a evenimentelor: decat sa se afirme incet, dar sigur, "atacatorul" prefera sa­-i supuna pe ceilalti, sa-i faca sa se plieze dupa el, chiar si in detrimentul sau, desi ar avea posibilitatea sa actioneze altfel. Tipul agresiv vorbeste tare, intrerupe, aduce in discutie problemele sale in timp ce vorbeste celalalt. Nu-si poate controla bine timpul de exprimare. Adesea afiseaza un zambet ironic sau isi manifesta dispretul ori dezaprobarea prin mimica. Ii place sa recurga la imagini socante sau brutale.

Atitudinile de atac in viata de zi cu zi

Agresivitatea apare in chipuri diverse si ia masti care pot insela interlocutorul sau chiar pe noi insine. Cunoasterea tuturor fetelor atitudinii de atac este un instrument pretios pentru a-i intelege pe ceilalti, pentru a ne cunoaste mai bine si pentru a ne dezvolta alte atitudini, mai pozitive. Iata cateva exemple tipice din viata cotidiana:

Autocratul (pozitie ierarhica dominanta) - acest tip de persoana are nevoie sa-i distruga in sens metaforic pe subordonati pentru a-si putea impune puterea. Obtine consimtamantul prin teroare. Recurge de bunavoie la capcane si la lucruri neplacute.

Revoltatul (pozitie ierarhica subordonata) - "Sfantul Gheorghe nimicind dragonul Ordinului Stabilit", aceasta persoana se simte investita intr-o misiune de denuntare a celor care-i impiedica pe altii sa-si expuna ideile personale: fiecare piedica, fiecare constrangere, sunt dovezi ale nesansei.

Spiritul de contradictie - In cazul acestui tip, un schimb de priviri este intotdeuna o ocazie de a se opune ( in lipsa puterii de a se impune). Pe moment, obiectul final al unei discutii i se pare nesemnificativ in comparatie cu obiectiile si dovezile care abunda in mintea sa, in timp ce asculta parerea altuia.

Cel care saboteaza - "V-am spus eu." Profetie funebra a carei realizare este cu atat mai probabila cu cat persoana noastra face totul - vorbe, actiuni,omisiuni - pentru ca anuntata catastrofa sa se produca efectiv. Un sfat: nu-i incredintati proiectele dumneavoastra personale!

Cel care vrea sa sublinieze temerile - Cea mai mare grija a sa este de a-si convinge interlocutorul de   brutalitatile pe care le indura.

Mierosul - Prea politicos pentru a fi cinstit, ascunde prin amabilitatea excesiva o agresivitate gata sa iasa la ivela.

Cel surd la parerile celorlalti - Vorbaret si zgomotos, mereu pregatit sa-si dea cu parerea, "gura bogata" este imposibil sa-l intrerupi.

Razbunatorul - Mereu acru si gata de razbunare; el isi tine socotelile.

Timoratul - "Teama este inceputul intelepciunii", este deviza sa.

Obraznicul; tupeistul - Nu-l intimideaza nimeni si nimic; fara rusine, abuzeaza de ocaziile care se ivesc.

Santinela - Mereu gata de lupta. Cind il abordati, aproape ca il auziti strigand: "Cine-i acolo?"

Cel care risca tot - Ii place sa sfideze pericolele si sa se plaseze in prima linie. Are tendinte sinucigase, aruncandu-se in gura lupului.

Susceptibilul - Ascunde prost o frustrare profunda, care il face hipersensibil. Nu suporta nici cea mai mica contrazicere si se ambaleaza repede.

Solitarul - Se protejeaza de ceilalti impunand distanta. Nu-i plac legaturile cu cei din jur si se supara repede pe celalalt.

Ostentativul - Ii striveste pe ceilalti si ii eclipseaza cu stiinta si experienta sa.

Pretentiosul - Se crede superior celorlalti si ii eclipseaza cu stiinta si experienta sa.

Arivistul - Se gandeste doar la cariera sa, in dezavantajul celorlalti. "El sau eu", spune adesea.

Devalorizatorul - Vede defectul la celalalt, este incapabil sa vada partea pozitiva a oamenilor si situatiilor.

Intolerantul - Judeca, taie, condamna si trimite la streang tot ce nu este in acord cu parerea sa.

- Atacatorul  - ataca pentru a nu fi atacat, apararea prin atac i se pare singura relatie posibila cu ceilalti.

Persecutorul - Ii defaimeaza pe altii, ii place sa le faca rau.

Dispretuitorul - Ia un aer superior, este ironic, este inteligent, dar rau; dupa el, singura cale de afirmare este sa-i corecteze pe altii.

Pentru a dezvolta acest gen de atitudini, tipul agresiv inainteaza numeroase scuze:

In aceasta lume, trebuie sa stii sa te impui.

Prefer sa fiu lupul decat mielul.

Oamenilor le place sa aiba de a face cu temperamente puternice.

Daca n-as fi invatat sa ma apar, de mult as fi fost devorat.

Ceilalti sunt niste imbecili sau niste ticalosi.

Numai cei slabi si cei hipersensibili se pot simti agresati.

Consecinte nefaste ale atitudinii de atac             

Persoana care nu dezvolta o atitudine de afirmare constructiva d sine atunci cand situatia o cere ( in momente critice pentru ea, cand altii sau cineva au atitudini ostile, nedrepte fata de ea si cand exista posibilitatea) suporta consecintele nefaste ale atitudinii sale agresive.

Principalele consecinte obisnuite:

revansa sau roata se intoarce; atacul cere atac. Cand se va ivi ocazia, agresivul va gasi in fata sa o alta persoana agresiva;

eficacitate aparenta

dispret sau dezaprobare;

suferinta de a nu fi iubit,

lipsa informatiei utile;

risipa de energie psihologica.

Originile atitudinii de atac si primele demersuri

O persoana care dezvolta o atitudine de atac isi formeaza prin timp un mod agresiv de a se comporta, sperand sa rezolve problema de relatie care i se pune. De fapt, slaba eficacitate a acestei atitudini se poate explica prin anumite resurse profunde ale psihicului individului care au foarte putin de-a face cu situatia actuala - cea care a declansat raspunsul agrsiv - careia cel in cauza vrea tousi sa-i gaseasca rezolvare actionand astfel. A repera cauzele care ne-au adus in aceasta situatie constituie deja un prim demers important in discriminarea frecventei acestei atitudini.

Un nivel ridicat de frustrare in trecut il pune pe cel in cauza in situatia de a fi frustrat, o stare exacerbata si perceputa ca un atac.

Calea buna de chimbare o  constituie diminuarea acestui nivel de frustrare avand grija de sine, procurandu-si satisfactii dese si reducand momentele de frustrare. Nu trebuie sa facem pe durii, trebuie sa ne recunoastem propriile slabiciuni.

Teama latenta prezenta la cel in cauza, reapaare cu prima ocazie si mareste sentimentul de agresiune provocata de situatie. Aceasta teama de celalalt este legata adesea de experientele trecute. Intelegerea, gasirea lor si incercarea de a exprima calm aceasta teama constituie un prim demers.

Dorinta de renastere, latenta si putin constienta, creeaza o atitudine agersiva. Pentru lucruri de nimic, cel in cauza adopta o pozitie de rivalitate.