Stresul Psihic - Factor modulator complex al sanatatii

Cadru Conceptual

Definitii

Hanss Selye - "parintele stresului' - il definiste ca pe o reactie generala nespeci­fica a organismului la actiunea externa a unor factori - agenti stresori - de natura variata (fizica, chimica, biologica si psihica).

Lazarus si Folkman definesc stresul drept un "efort cognitiv si comportamental (cu exprimare afectiva pregananta, am adauga noi) de a reduce, stapani sau tolera solicitarile externe sau interne care depasesc resursele personale' (1984) (teoria cognitiva a stresului).

Definitia reputatului profesor si cercetator roman M. Golu : "stare de tensiune, in­cordare, disconfort, determinata de agenti afectogeni cu semnificatie negativa (sau po­zitiva, am adauga noi, in cazul eustresului), de frustrare sau reprimare a unor motivatii (trebuinte, dorinte, aspiratii - inclusiv subsolicitarea, n.n.), de dificultatea sau im­posibilitatea rezolvarii unor probleme'.

Completarile noastre la aceasta definitie (Iamandescu, 1998-1999), in afara subli­nierii dihotomiei semnificatiei puternice pentru organism a agentilor stresori ne­gativi (distres) si pozitivi (eustres), sunt reprezentate de includerea in randul situatiilor generatoare de stres a suprasolicitarii cognitive-afective si volitionale (chiar in cursul unei activitati pasionante pentru subiect!) si a efectelor, insidios propagate la scoarta cerebrala, ale unor agenti fizici (zgomotul, adesea avand si o rezonanta afectiva nega­tiva), chimici (noxele ambientale) si biologici (boala, ca sursa a unor reflexe aferente viscero-corticale), toti acesti stimuli non-psihologici producand - in ultima instanta - un "stres psihic secundar' (Iamandescu, 1993).

Revenind la definitiile bazate pe evaluarea in plan cognitiv (dar cu ecou afectiv) a discre­pantei percepute (eronat sau nu) de catre subiect, intre cerintele sarcinii si posibilitatile sale de a le face fata, - definitii ce postuleaza si caracterul anticipativ al reactiei de stres - se cuvine sa exprimam cateva rezerve asupra capacitatii lor de cuprindere in totalitate a sferei notiunii de stres. Astfel, o imagine cu impact afectiv major (revederea unei persoane foarte dragi sau, din contra, imaginea unui accident cu victime masacrate, ori un vis de cosmar) - dar mai ales insta­larea insidioasa a unui stres de suprasolicitare intr-un climat afectiv pozitiv - ca si eustresul in general, nu au aproape deloc de-a face cu anticiparea unui "dezechilibru de forte' in fata unei amenintari. (Se poate specula totusi - in astfel de situatii, lipsite de o amenintare directa a subiec­tului - asupra "amenintarii' momentane a echilibrului sau sufletesc dar asa ceva se intampla si in timpul unui film "horror', "gustat' de catre spectator si inclus, de regula, in randul eustresului).

In alta ordine de idei, toate definitiile de pana acum ale stresului psihic, inclusiv cele men­tionate, accentueaza latura constientizarii de catre individ (ca si anticiparea, realizata la nivelul evaluarii cognitive) a potentialului nociv al agentilor stresori avandu-se, deci, in vedere distresul. Prin aceasta se omite, cum am incercat sa sugeram mai sus, includerea in definitie a eustre­sului, concept similar din punct de vedere al intensitatii starilor afective (insa cu polaritate opusa) si al reactiilor psihosomatice aparute, inclusiv implicatiile sale in patologia acuta (de exemplu, criza de astm declansata de o bucurie neasteptata), dar total diferit in perspectiva repetarii sale pe termen lung (implicatii pozitive privind longevitatea).

In 1998, Derevenco prezinta o definitie psiho-biologica a stresului, inspirata de teoria cognitiva a stresului elaborata de scoala lui Lazarus. Astfel, in aceasta definitie accentul este pus pe "dezechilibrul biologic, psihic si comportamental dintre cerintele (provocarile) mediului fizic, ambiental sau social si dintre resursele - reale sau percepute ca atare - ale omului, de a face fata (prin ajustare sau adaptare) acestor cerinte si situatii conflictuale' (Derevenco, 1998).

Referitor la definirea stresului PSIHIC (SP), se cuvine sa repetam faptul ca el reprezinta un caz particular de stres, inscris in sfera notionala a "stresului ge­neral', fiind declansat de anumiti agenti stresori: cei psihologici. Acestia sunt dotati cu semnificatie negativa (inductori de distres) sau pozitiva (eustres) pentru indivizi si opereaza in planul constiintei numai dupa decodificarea lor si evaluarea "sarcinii' pe care ei o pun in fata individului (Iamandescu, 1998).

In ultimele decenii, accentul definitiei acestui veritabil sindrom s-a mutat pe mecanismele de coping interesand prioritar psihologul sau pe caracterizarea ansamblu­lui manifestarilor ce compun aceasta reactie (tulburari psihice si/sau somatice multi­ple si polimorfe), in scopul analizarii impactului sau asupra activitatii unor organe si aparate "dotate' cu disfunctii potentiale sau actuale.

In plus, efectele SP se exercita cu precadere asupra unor indivizi cu o anumita con­stitutie psihica, predispusa (ereditar sau prin traume psihice anterioare) aparitiei unor tulburari cu implicatii disadaptative comportamentale (obiective de interes atat pentru medic cat si pentru psiholog).

Daca ceea ce se defineste, in mod obisnuit, prin stres psihic, reprezinta, in opinia noastra, stresul psihic primar (cu agenti stresori psihici posesori ai unei sem­nificatii, ca de exemplu, cuvantul "cutremur', capabil sa declanseze instantaneu reactia de stres), in cazul "stresului psihic secundar' este vorba tot de o reactie de stres psi­hic dar care survine in continuarea (sau aproape instantaneu) unui stres primar, declansat de agenti stresori nepsihogeni (exemplu cazurile de insolatie, o senzatie dure­roasa sau o stare febrila).

Cel mai elocvent exemplu il constituie stresul psihic secundar reprezentat de boala, in cadrul careia simptomele psihice sau somatice genereaza stres psihic secundar nou, cauzat de disconfortul psihic si somatic (dar si un stres psihic primar prin sem­nificatia de pericol pentru viata sau integritatea individului ori pentru insertia lui socio-profesionala).

Incercand o unificare a diferitelor definitii ale stresului psihic date de autori ca Selye, von Eiff, Pichot, M. Golu, si Bruchon-Schweitzer, putem considera ca stresul psi­hic (SP), in ipostaza sa cel mai frecvent invocata de distres, reprezinta o reactie a intregului organism la unul sau mai multi excitanti corespunzand asa-numitului "cel de-al doilea sistem de semnalizare' descris de catre Pavlov (limbajul), dar si la stimuli nonverbali ce poseda o semnificatie cu o larga rezonanta afectiva pentru subiec­tul in cauza.

Reactia de stres psihic se manifesta sub forma unui sindrom "nespecific', in linii generale - ce include manifestari psihice (predominant cognitive si afective, cu expri­mare comportamentala) si tulburari functionale (psihosomatice) care pot afecta sau nu sanatatea unui individ. Asa de exemplu, o serie de manifestari, definitorii pentru stres (ex. respiratia accelerata, tahicardia, incordarea musculara) apar, fie ca este vorba de un efort fizic sau de o cearta violenta.

Nespecificitatea reactiei de stres - sustinuta initial de catre Selye si permitand o cuantificare necesara a diferitelor tipuri de stres sub forma unor markeri clinici si umorali (de ex. cresterea cortisolului) - nu mai este acceptata in zilele noastre decat con­ventional, existand diferente - uneori considerabile - intre stresurile psihice la diversii agenti stresori (de exemplu, stresul de examen si stresul de detentie, etc).

Conform unei definitii personale prezentate in lucrari anterioare despre stres (lamandescu, 1993, 1998, 1999), stresul psihic reprezinta un sindrom constituit de exacerbarea, dincolo de nivelul unor simple ajustari homeostatice, a unor reactii psihice si a corelatelor lor somatice (afectand cvasitotalitatea compartimentelor organismului) in legatura cu excitatia externa sau interna exercitata de o configu­ratie de factori declansanti (agenti stresori) ce actioneaza intens, surprinzator, brusc si/sau persistent si avand uneori un caracter simbolic "de amenintare', alte­ori un rol extrem de favorabil pentru subiect (perceputi sau anticipati ca atare de subiect). Alteori, agentii stresori mai pot sa reprezinte excitanti psihici cu rezo­nanta afectiva majora (pozitiva - eustres sau negativa - distres) sau surse de supra­solicitare a proceselor cognitive (atentie, gandire, etc.) si volitionale, dar cu mentiunea ca SP are la baza in primul rand o participare afectiva pregnanta. O schematizare a interreactiilor generate in cursul SP la nivelul diverselor "compartimente' ale psihicului si structurilor neurovegetative endocrine este redata in figura 1.

2. DISTRES SI EUSTRES

Din fericire, exista nu numai stresul negativ (distres) ci si stresul pozitiv (eustres). Mai putin patrunse in vocabularul curent, aceste doua cuvinte (eustres si distres) desemneaza doua tipuri fundamentale de stres, reliefate de catre Selye in 1973.

2.1 Distresul este termenul ce desemneaza stresurile care au un potential nociv pentru organism. Toate caracteristicile stresului general sau psihic amintite ante­rior s-au referit la aceasta acceptiune a stresului. Ceea ce merita sa fie subliniat este legat de principalii hormoni eliberati in cursul distresului: catecolaminele (in spe­cial noradrenalina si adrenalina) - care pot favoriza bolile cardiovasculare - si cor-tizolul, care scade rezistenta organismului fata de infectii si fata de cancer.

In literatura, distresul acopera in general sfera notiunii de stres aparand intr-o serie de situatii (agenti stresori) cu semnificatie extrem de nefavorabila pentru majori­tatea indivizilor si din acest motiv noi vom folosi uneori cuvantul stres tot pentru aceas­ta semnificatie negativa (de distres).

Figura 1. Principalele mecanisme psiho-neuro-endocrino-vegetative si manifestarile lor din cursul stresului psihic (lamandescu, 1993)

In viziunea unor autori (Kaplan, French) care - pe langa Lazarus - au elaborat teo­ria cognitiva a stresului psihic (SP), la baza distresului exista o neconcordanta intre resursele, abilitatile, capacitatile individului, si cerintele sau necesitatile impuse acestu­ia, in aceasta optica, prin care se confera anumitor situatii o semnificatie stresanta cu care suntem de acord, putem codifica astfel unii termeni care sunt prezenti in dife­ritele definitii ale SP:

1. "amenintare': este semnificatia de anticipare a unui pericol;
2. "frustrare': ia nastere cand un obstacol se interpune in realizarea unui scop;
3. "conflict': situatia creata de interferenta a doua sau mai multe solicitari cu moti­vatii opuse, realizand o adevarata competitie;
4. rezolvarea unor probleme dificile sau imposibile (in raport cu contextul si-tuational de rezolvare).

La acestea noi am mai adauga:

5. situatiile cu caracter de pierdere, nu numai mteriale (pierderi financiare, con­cediere, distrugere locuinta, etc.) ci si emotionale (decesul unei fiinte apropiate, decadere sociala, etc.)
6. suprasolicitarea peste limitele capacitatii intelectuale (inclusiv parametrii atentiei, memoriei, rezistentei la perturbatii etc.) si;
7. situatiile de subsolicitare (deprivarea senzoriala cu monotonie, lipsa de infor­matie sau lipsa de activitate soldate cu o gama larga de stari psihice, mergand de la sim­pla plictiseala si pana la izolare externa) McGrath - (cit. de Floru). Subsolicitarea stre-seaza pe individ. Aceasta se explica prin aceea ca la fiecare om exista o nevoie innas­cuta (si potentata social) de afirmare a unei largi game de posibilitati, care sa-i evi­dentieze capacitatea sa, aspiratie care nu-i este satisfacuta decat intr-o activitate in cur­sul careia este solicitat in mod adecvat acestor posibilitati (suprasolicitarea provoaca tot distres). Stresul de subsolicitare apare in conditiile vietii moderne, destul de frecvent in activitatile de "deprivare senzoriala' realizata in unele situatii de izolare profesionala sau fortuita - cu scaderea stimularii "obisnuite' a cortexului cerebral datorita unei ac­tivari nespecifice corticale insuficiente, prin intermediul sistemului reticulat activator ascendent. O forma mai subtila, dar mult mai nociva, o constituie situatiile de subsoli­citare aspirationala prin insatisfacerea unor trebuinte sociale (diferite de cele biologi­ce si implicand procese de comunicare interumana, implicit nevoia de autoafirmare etc).
8. remanenta unor stari afective negative (pierderea unei fiinte dragi, esec profe­sional sau de alta natura, etc.) sau redesteptarea lor sub actiunea unor excitanti con­ditionali (sau, pur si simplu, circumstantiali), ori readuse la suprafata constiintei prin vise, asociatii de idei etc.

Lazarus subliniaza caracterul subiectiv al perceperii de catre individ a unor solicitari, evaluate de el ca depasindu-i posibilitatile (chiar daca uneori realitatea este alta) deci distresul apare cand exista un dezechilibru intre solicitarile obiective asu­pra organismului si posibilitatile pe care subiectul considera ca le are spre a le face fata.

2.2 Eustresul reprezinta tot o stare de stres, validata printr-o reactie insotitoare moderata catecolaminica si cortizolica, alaturi si de multe alte reactii fiziologice de tipul celor ce vor fi descrise la capitolul consacrat mecanismelor fiziologice ale SP. Diferenta fata de distres este insa fundamentala atat din punct de vedere al agentilor stresori (stimuli cu semnificatie benefica pentru individ, excitanti placuti ai ambiantei sau trairi psihice pozitive ori "palpitante', de la emotii pana la senti­mente etc.) cat si al consecintelor sale pentru organism care sunt, in general, favorabile (von Eiff). Totusi, in cazul unei reactii catecolaminice generate de eustres pot aparea tulburari grave la un cardiac sau, in cazul unui acces de ras, se pot declansa cri­ze de astm la o mare parte dintre cei suferinzi de aceasta afectiune.

	Distres	Eustres
Calitatea agentilor stresori	Neplacuti, amenintatori suprasolicitanti	Placuti, solicitare moderata intr-un climat afectiv pozitiv
Tipuri de reactii	"Active': furie, rusine groaza, etc. "Pasive': tristete adanca, neajutorare, nesiguranta, lipsa de speranta	Bucurie, triumf, extaz, "senzatii tari', rasul in cascade, excitatie sexuala, dragoste, etc. Efort fizic moderat
Tipuri de situatii	Conflict, suprasolicitare, frustrare, "examen', pierderi majore (ex. deces, divort, concediere, etc.) N.B. Buddeberg si Willi considera: a) situatii de distres activ (implicare activa prelungita dar cu posibilitate de control redus b) situatii de distres pasiv ("pierderi', fara posibilitatea oricarui control, cu caracter de lipsa de perspectiva si "neajutorare'	Castiguri financiare si morale, contemplare extatica (opere de arta, in special muzica, peisaje naturale), surse de ras (lecturi, spectacole etc.) N.B. Situatii de provocare directa (ex. jogging-ul sau jocuri de noroc) sau indirecta (ex. filme politiste) in care subiectul este solicitat dar activarea fiziologica rezultata are loc pe fondul sigurantei asupra controlului "provocarii' (eustresul "activ' = cresterea mode­rata a cortizolului)
Reactie endocrina	a) catecolamine + cortizol b) catecolamine + cortizol	catecolamine + endorfine + serotonina prolactina + CRF
Sistem imun	inhibitie (cel. NK , fagocitoza , Interferon γ	imunostimulare (cel. NK t, Interferon y t. IgAs i)
Aparat cardio-vascular	Predomina cresterea TA Analiza: Master Prevenirea si Combaterea Consumului ilicit de Droguri Analiza: Teorii fundamentale pentru intelegerea comunicarii sociale	Predomina cresterea AV

Tabelul 1. Distres si Eustres

Din punct de vedere al hormonilor de stres, in cursul eustresului are loc, de cele mai multe ori, numai o moderata crestere a secretiei de adrenalina si, de asemenea, cresc "endorfinele cerebrale, ca neurohormoni modelatori ai placerii' (Haulica).

Pe termen lung, efectele fiziologice ale eustresului nu au fost studiate sistematic, astfel incat opinia de mai sus a lui von Eiff este doar plauzibila si are deocamdata numai girul observatiei clinice*. De altfel, insusi Selye (1968), apreciind ca "eustresurile nu dureaza niciodata in mod cronic', considera ca ar trebui studiate serii mari de varstnici cu o activitate sustinuta in domenii care le produc mari satisfactii (de exemplu, arta, stiinta), comparativ cu cei care resimt "disperare, nu ajung la nimic, nu au nici un suc­ces' (ibidem).

Eustresul poate fi indus in mod frecvent de comorile artei sau de splendorile naturii, generatoare de contemplarea unei gradini inflorite, a unei expozitii de pictura, ori auditia unei simfonii "senine' de Haydn sau Mozart, de catre unii subiecti extrem de receptivi, i-ar putea face pe acestia sa "vibreze' la aceste mesaje artistice, sa "intre' intr-o stare de eustres, generat de stari psihice cu tonalitate afectiva pozitiva puter­nic exprimata (extaz) si, mai ales, cu durata prelungita (de ordinul orelor, mai rar al zilelor).

Alte exemple elocvente de eustres: revederea unei persoane foarte dragi, aflarea vestii reusitei la un examen, un spectacol comic "epuizant' prin accesele de ras vio­lente si frecvente, jocurile "de noroc' (fara miza pecuniara), dar si un film horror daca "senzatiile tari' nu depasesc limita la toleranta - pragul pentru distres - a individului. Tot in cadrul eustresului se mai includ si starile de excitatie sexuala sau meciurile de fotbal in care suporterul traieste victoria echipei favorite (altfel apare distresul). Sentimentul de dragoste impartasita constituie un eustres cu rol dinamizator, atat asupra conduitei, cat si a creativitatii (lucru pe care l-ar realiza - prin "sublimarea' descrisa de Freud, in caz contrar, si distresul generat de o dragoste neimpartasita). Rolul benefic al eustresu­lui se rasfrange, mai ales, asupra functiilor organelor interne, fenomen cunoscut inca din Evul Mediu (Avicenna, Massimo DiBologna, Basilio D'An'cira, citati de U. Eco).

Din pacate, conceptul de eustres a inceput sa dispara din literatura ultimilor ani (ex. Petzold si Studt, 2000 sau Bennett, 2000) fapt ce se poate explica prin teama unor autori adepti ai rigorii stiintifice extreme - de a nu se putea gasi criterii de delimitare a SP, datorita polimorfismului emotiilor, ca si a reactiei hormonale de stres si foarte posibil datorita "intrarii in conflict' cu procustiana teorie cognitiva a SP (de fapt, a distresului) devenita a adevarata dogma. Noi vom mentine conceptul de eustres, considerandu-1 extrem de util pentru concentrarea numeroaselor si variatelor tentative antistres -spontane sau psihoterapeutice - intr-o "zona' a unor reactii psihologice si psihosomat­ice menite sa apere sanatatea psihica si fizica a individului de ravagiile distresului).

Derevenco (1992) incadreaza in notiunea de eustres (nu numai psihic) acele situ­atii capabile sa genereze o activare psihoendocrina moderata, exemplificand cu un efort fizic de intensitate medie ori o activitate profesionala ergonomie organizata. Dansul este, de asemenea, un exemplu ideal de eustres.

Toate aceste consideratii ne fac sa circumscriem aria de aparitie si de utilizare te­rapeutica a eustresului la situatiile clare mentionate mai sus si dintre care unele (de exemplu, rasul, muzicoterapia), constituie importante conduite antidistres.

Este dificil insa de apreciat in ce masura o capodopera artistica poate genera un eustres (potential declansam avand emotia estetica provocata in special de perfectiunea formei) sau dis­tres (continutul emotional, implicit sau explicit, al operei de arta este interpretat in mod perso­nal si specific de subiectul receptor si - in virtutea unor "tangente afective' - poate declansa la acesta o furtuna emotionala, uneori cu tonalitate negativa). Din acest punct de vedere exista di­ficultati in aprecierea "pe termen lung' a efectului stresant (favorabil - eustres, sau nu - distres) realizat de frecventarea unor spectacole "rascolitoare' (a se vedea Berlioz la primele contacte cu dramaturgia shakespeariana - este drept, mediata si de tulburatoarea interpreta Hariett Smithson) - sau sa ne imaginam ce stari sufletesti contradictorii si pline de intensitate poate genera unui meloman auditia tetralogiei wagneriene.

Consideram necesar sa opinam asupra faptului ca eustresul, fiind un "SP pozitiv', are cel mai adesea in componenta sa si elemente ale unui stres fizic (de exemplu, dansul, rasul in hohote, actul sexual, practicarea unor sporturi, etc), dar tonalitatea sa psihica este determinanta pentru includerea in sfera stresului psihic.

Eustresul este prin excelenta un stres psihic acut; "fericirea', atunci cand este "cronica', nu are amplitudinea paroxistica a stresului, dar constituie un fundal afectiv (cu numeroase conotatii cognitive si emotionale), cu un rol favorabil asupra individului, in plan psihic si somatic.

Ceea ce, insa, constituie o apreciere relativ cvasiunanima, este aceea ca repetarea frecventa a eustresurilor constituie "per se' o premisa a longevitatii (mai ales ca produce o crestere a imunitatii antiinfectioase si antitumorale) (v. tabelul 1). Prin contrast, dis-tresul (stresul psihic negativ) cumuleaza calitatile de factor de risc pentru sanatate.

3. DIAGNOSTIC

In fata stresurilor majore sau minore, odata aparute, individul poseda aptitudini variabile de a le face fata: efortul de a se stapani in cursul unei stari conflictuale acute, reprimarea unei replici agresive, menite sa descatuseze starea de tensiune sau - din con­tra - strigate, gesturi, inclusiv manifestari ireverentioase fata de cei din jur. Blocarea conflictului in interior sau, cel putin, suprasolicitarea mecanismelor volitionale, spre a se evita exteriorizarea afectelor individului stresat, reprezinta in sine o amplificare a stresului initial avand si un rol potential patogen. Efectul negativ asupra sanatatii al acestor "blocari la interior' ale reactiei la stres a fost argumentat in numeroase lucrari si este validat chiar de expresii populare cum ar fi: "a plesnit de manie' sau "i-a iesit prin piele supararea', etc.

Diagnosticul starii de stres[2] (cu referire speciala la STRESUL ACUT)

In cercetarile psihofiziologice - in special cele utilizate in scopul surprinderii aparitiei SP la indivizii sanatosi sau bolnavi - se utilizeaza o serie de markeri clinici si de laborator ai SP (tabelul 2) inregistrati de catre psihologi sau medicii care studiaza dependenta SP de o serie de variabile experimentale (agenti stresori, teren patologic, influenta unor agenti terapeutici, etc).

Chiar daca riscam folosirea unei deformari profesionale, vom utiliza pentru an­samblul elementelor de recunoastere a stresului termenul de "diagnostic', iar pentru manifestarile predominant exterioare ale SP - termenul de "simptome'.

A. Date de observatie clinica

1. Mimica         ― crispata ― vesela ― ras

― anxioasa ― triumfatoare

― depresiva ― extaz

2. Tensiunea musculara

― hipertonie ("incordare')

― hipoatonie ("lesin')

― tremuraturi, nesiguranta miscarii

3. Comportament

Distres Eustres

a. activ ― logoree ― hohote de ras,

― excitatie ― furie ― dans

― agitatie motorie ― strigate de bucurie, euforie

― inhibitie sexuala ― excitatie sexuala

b. pasiv ― "blocaj' (groaza) ― "mut de fericire', extaz

― vertij, ameteli ― idem (in eustres)

c. paradoxal = a + b

4. Modificari cardio-respiratorii

a. frecventa respiratiei (hiperventilatie, apnee) + dispnee

b. puls ― tahicardie

― bradicardie

― extrasistole

c. TA ― cresteri

― colaps (lesin)

d. manifestari circulatorii: extremitati reci, palide, eritem emotional

5. Aparat digestiv: secretie salivara , greturi, varsaturi, diaree, dureri, balonare

6. Modificari uro-genitale: mictiuni imperioase, excitatie/inhibitie sexuala

Sistemul nervos: cefalee, ameteli, insomnie

B. Constante umorale in SP

1. Hormonii de stres

― catecolaminele

― cortizolul plasmatic, urinar si salivar

― alti hormoni (GH, ACTH, PRL, etc.)

― opioidele (endorfinele)

Glicemia

3. Acizi grasi liberi, colesterol

C. Indicatori psihofiziologici in SP

Frecventa cardiaca + tensiune arteriala

2. ECG ― segmentul ST (subdenivelat in cadrul SP

survenit pe un cord, de regula, bolnav)

― tulburari ritm (extrasistole ventriculare)

3. Pletismografie

4. Aparatul respirator: frecventa respiratiilor

― gazometria

Galvanometrie cutanata (reflexul psihogalvanic)

6. EMG + EEG

Timpi de reactie