Problematica dezvoltarii si educabilitatea - factorii dezvoltarii psihice

 Dezvoltarea este o notiune foarte generala, care desemneaza totalitatea proceselor de transformare prin care trec organismele vii sau institutiile sociale (societate, cultura, economie etc); ea presupune trecerea de la simplu la complex, printr-o succesiune de stadii, fiecare dintre acestea avand un specific cantitativ si calitativ propriu. 

Dezvoltarea fiintelor umane se desfasoara pe mai multe planuri: biologic, care implica cresterea si maturizarea fizica (somatica), morfologica si biochimica a diferitelor componente ale organismului; psihic, care presupune formarea si perfectionarea diferitelor procese, functii si insusiri psihice in cursul ontogenezei (evolutia individuala); social, care se refera la formarea si reglarea conduitei (comportamentelor) in conformitate cu modelele si normele sociale.

Cresterea reprezinta o dimensiune a dezvoltarii in sens cantitativ. Procesul complementar este cel de maturizare care exprima atingerea gradului de dezvoltare completa a unor functii ale organelor interne sau a unor fenomene psihice.

Dezvoltarea psihica reprezinta procesul de formare a unor seturi de procese, insusiri si dimensiuni psihice si, totodata, procesul de insusire si restructurare continua a acestora.

Educabilitatea reprezinta problematica generala a dezvoltarii psihice, putand fi definita drept capacitate si disponibilitate a omului de a recepta influentele externe, sau ca potentare a capacitatii omului de a fi receptiv la educatie. Ea presupune abordarea a ceea ce este cunoscut ca fiind factorii dezvoltarii psihice si a importantei fiecaruia dintre acesti factori - ereditatea, mediul si educatia in dezvoltarea ontogenetica. De-a lungul timpului cercetarile asupra rolului acestor factori au diferentiat trei conceptii privind educabilitatea:

        Teoria ereditarista sustine ideea determinismului biologic, ereditar in dezvoltarea fiintei umane; premisa de la care se porneste este ca dezvoltarea psihica este un "dat" ce urmeaza a se desfasura conform programului ereditar.

        Teoria ambientalista sustine determinismul social; potrivit acesteia, mediul are putere absoluta asupra individului uman, el generand structura si continutul vietii psihice.

        Teoria dublei determinari (interactionista) sustine ideea ca interactiunea intre factorii ereditari si cei socio-culturali genereaza un context situational care conduce la evolutia individului; ereditatea ofera un potential care nu se manifesta in lipsa conditiilor de mediu favorabile, la care se adauga liberul arbitru.

Cercetarile recente confirma perspectiva interactionista, asa cum

poate fi remarcat in continuare.

FACTORII DEZVOLTARII PSIHICE

EREDITATEA reprezinta insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta, de la inaintasi la urmasi, mesajele de specificitate (insusiri stabile ale speciei, ale grupului, ale individului) sub forma codului genetic.

      Categoriile de insusiri care se mostenesc, datorita mecanismelor ereditatii, sunt: insusiri comune pentru toata specia umana (organizarea corporala, tipurile de organe, sisteme si aparate anatomice, trebuintele fundamentale pentru viata - hrana, aer, apa etc, reflexele neconditionate); insusiri individuale fizice (masa corporala, conformatia corporala si a fetei,  pigmentarea pielii, culoarea ochilor si a parului, pilozitatea), biochimice (grupa sanguina, structura celulelor, particularitatile metabolice), functionale si psihice (particularitatile sistemului nervos, particularitatile perceptive-senzoriale,  predispozitii care intra in structura aptitudinilor).

Importanta ereditatii in dezvoltarea psihica poate fi sintetizata in cateva aspecte:

    Mostenirea ereditara apare ca un complex de predispozitii si potentialitati (de exemplu, structurile aptitudinale se pot exprima sau nu, in functie de ocaziile oferite de mediu si/sau educatie);

    Diversitatea psihologica umana are o radacina ereditara, dar nu se reduce la aceasta;

    Rolul ereditatii se exprima diferit in diversele aspecte ale vietii psihice: unele poarta mai puternic amprenta ereditatii (precum temperamentul, aptitudinile, emotivitatea), altele mai putin puternic (de exemplu, atitudinile sau caracterul);

    Rolul ereditatii nu este constant in viata individului: este mai ridicat la inceputul si spre sfarsitul vietii.

    Ereditatea ofera premisele unor momente de optima interventie din partea mediului educativ, numite perioade sensibile sau critice; anticiparea fortata sau pierderea acestor perioade pot avea consecinte negative asupra dezvoltarii normale a unor aspecte ale vietii psihice (cum ar fi, de exemplu, invatarea mersului sau a limbajului).

MEDIUL, ca factor al dezvoltarii umane, este constituit din totalitatea elementelor naturale si sociale, materiale si culturale cu care individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul evolutiei sale.

Factorii de mediu care influenteaza dezvoltarea pot fi: interni (factorii biologici care influenteaza dezvoltarea fatului in cele 9 luni de viata intrauterina,  conditiile de hrana si caldura in mediul intrauterin) si  externi. Cei externi, la randul lor, pot fi: fizici (conditii climaterice, geografice, flora si fauna, calitatea alimentatiei si aerului) si sociali neorganizati sau spontani si organizati: socioeconomici, socioigienici, socioprofesionali, socioculturali, socioafectivi etc.).

Proiect: Forme ale denuclearizarii vietii conjugale - semicasnicia si pseudocasnicia Lucrare: Lectia unui copil pentru parintii lui - relatia cu parintii

In ceea ce priveste rolul mediului in dezvoltarea psihica a individului, subliniem aspectele cele mai importante:

    Mediul reprezinta factorul care transforma potentialul ereditar in componenta psihica reala;

    Mediul umanizeaza fiinta si functiile sale biologice;

    Mediul nu actioneaza direct asupra dezvoltarii, ci ofera circumstantele si oportunitatile pentru dezvoltare  (imprejurarile si conditiile de viata, informatiile si modelele de conduita, prilejurile de comunicare si schimburile afective cu ceilalti semeni).

    In dezvoltarea psihica a individului, importanta nu este doar simpla prezenta sau absenta a factorilor de mediu, ci, indeosebi, masura, maniera si rezonanta interactiunii dintre acesti factori si individ.

    Actiunea factorilor de mediu poate fi simultana sau succesiva, astfel ca interactiunea lor poate genera doua categorii de consecinte: o dezvoltare fara probleme, daca actiunea acestor medii este convergenta si pozitiva; blocaje majore in dezvoltare daca actiunea mediilor este divergenta (situatia conflictului valoric intre mediul familial si cel scolar).

Deoarece contributiile ereditatii si mediului sunt necesare dar nu suficiente, in procesul dezvoltarii depline a fiintei umane este determinanta contributia singurului mediu cu valente exclusiv pozitive - mediul educational.

EDUCATIA reprezinta ansamblul activitatilor si influentelor pozitive, pe termen lung, care implica fiinta umana ca factor al propriei sale deveniri:

    Educatia proiecteaza dezvoltarea psihica si asigura conditiile realizarii acestei proiectari;

    Educatia este cea care asigura legatura intre potentialitatile de dezvoltare (date de ereditate) si oferta de conditii si oportunitati a mediului, selectand atat insusirile determinate genetic, cat si componentele de mediu care corespund obiectivelor educationale.

    Actiunea educativa trebuie sa armonizeze datele oferite de ereditate si mediu, in mod creator si adaptat fiecarui individ (sau grup de indivizi). Aceasta deoarece ceea ce s-a dovedit, intr-un moment sau pentru un individ, benefic, poate fi daunator intr-un alt moment sau pentru un alt individ.

    Deoarece dezvoltarea este un proces cu legitati interne proprii, educatia nu trebuie sa exercite o presiune exterioara, coercitiva, asupra individului.

    Educatia trebuie sa fie stimulativa, in sensul ca demersurile sale trebuie sa fie cu un pas inainte a ceea ce poate, a ceea ce se vrea si a ceea ce stie individul, astfel incat sa vina in intampinarea nevoilor si cerintelor individului (evitandu-se suprasolicitarea sau subsolicitarea).

    Educatia depinde de ceilalti doi factori (ereditatea si mediul) si nu poate avea puteri nelimitate (nu poate compensa in totalitate o ereditate afectata si nici un mediu total defavorabil).

    Intr-o anumita masura educatia poate accelera dezvoltarea psihica prin varietatea experientelor de invatare care-si propun reducerea decalajului intre capacitatile prezente ale individului si un nivel superior al acestora.

In concluzie, dezvoltarea psihica este un proces plurideterminat, avand urmatoarele particularitati: se sprijina pe ereditate, foloseste datele oferite de mediu si este dirijata de educatie; se desfasoara in contextul activitatii proprii de invatare, fiind impulsionata de motivatie; este deplina in conditiile interactiunii optime intre cei trei factori, respectiv atunci cand exista o corespondenta in timp intre desfasurarea programului ereditar si cantitatea si calitatea influentelor externe; are o traiectorie ascendenta din punct de vedere calitativ, non-lineara si imprevizibila; este individuala in sensul ca prezinta numeroase aspecte de diferentiere, dincolo de legile general-umane de dezvoltare; este sistemica, in sensul ca orice schimbare produsa intr-o anumita zona va avea efecte asupra intregii dezvoltari; este stadiala, in sensul ca anumite perioade ale vietii se coreleaza cu schimbari cantitative si calitative specifice.

3. PERIODIZAREA DEZVOLTARII PSIHICE

Stadiul psihic reprezinta un ansamblu de caracteristici psihice bine conturate si diferentiate calitativ, care permit identificarea particularitatilor asemanatoare la indivizi aflati in aceeasi perioada de varsta, precum si particularitatile diferite la indivizi aflati in diverse perioade de varsta. Relatia intre varsta (exprimata prin conceptele de etape si cicluri de varsta) si stadiul de dezvoltare psihica este una de corespondenta relativa in sensul ca schimbarea varstei (cronologice) nu aduce automat si schimbarea vietii psihice.

Etapele, ciclurile si stadiile dezvoltarii psihice:

etapa prenatala - perioada in care se contureaza si se construiesc toate componentele organismului, inclusiv elemente de natura psihica;

etapa postnatala - de la nastere pana la finalul vietii, care include trei cicluri de dezvoltare :

      ciclul de crestere si dezvoltare (o-25 ani) -se dezvolta toate capacitatile fizice si psihice specifice speciei umane;

      ciclul de maturizare (25 ani - 60/65 ani) - capacitatile fizice si psihice se manifesta deplin;

      batranetea (dupa 65ani)- capacitatile individului intra in declin.

Fiecare ciclu prezinta stadii de dezvoltare :

      stadiul sugarului (primul an de viata) - se dezvolta sensibilitatea vizuala, auditiva, tactila, etc., apar perceptiile, incep sa fuinctioneze mecanismele verbale si se structureaza inteligenta numita senzorio - motorie (Piaget);

      stadiul anteprescolar sau prima copilarie (1-3 ani) - achizitii importante: vorbirea, mersul, se dezvolta constiinta de sine;

      stadiul prescolaritatii sau a doua copilarie (3 ani- 6/7 ani) - se dezvolta procesele psihice complexe, se pun bazele dezvoltarii personalitatii si se dobandeste capacitatea de autocontrol voluntar;

      perioada scolaritatii mici sau a treia copilarie (7 - 10 ani) - se pun bazele capacitatilor care asigura accesul la cunoastere, cultura si lumea sociala;

      perioada pubertatii sau preadolescenta (intre 10 - 14 ani);

      perioada adolescentei (intre 14 - 20 ani )

      perioada postadolescentei sau adoelscenta tarzie (intre 20 si 25 de ani)

      stadiul tineretii (intre 24 si 35 de ani) - se definitiveaza identitatea profesioanla, socio-culturala, familiala, etc.

      stadiul varstei adulte (35 - 65 ani) - puternica maturizare in viata psihica, in special in ce priveste afectivitatea si personalitatea;

 stadiul de trecere (65-70 ani) - identitatea profesionala a individului incepe sa se destrame (pensionarea), insa capacitatile fizice si psihice sunt la un nivel bun;

 prima batranete (70-80 ani)- capacitatile fizice si psihice incep sa scada iar individul isi restrange sfera activitatilor si a relatiilor sociale;

 a doua batranete (80 - 90 ani) - apare dependenta de ceilalti pentru satisfacerea nevoilor

 marea batranete (dupa 90 ani).

Cu cat ne situam mai aproape de inceputul dezvoltarii (in copilaria mica, de exemplu), unitatile de varsta in care se concentreaza diferentele psihologice sunt mai mici si se succed rapid. Cu cat dezvoltarea inainteaza catre varstele mari, diferentele sunt din ce in ce mai greu sesizabile si mai putin spectaculoase. Indiferent de stadiul la care ne referim, structurile psihice existente constituie elemente de sprijin, de geneza pentru diferite insusiri si caracteristici psihice caracteristice urmatorului stadiu.

Dezvoltarea psihica poate fi urmarita pe trei paliere psihice reprezentative, astfel incat putem vorbi despre dezvoltare cognitiva, afectiva si socio-morala.