Plecand de la
teoria psihanalitica (dupa unii autori) in anii 30 cercetatorii
studiaza posibilitatea de testare a predictiilor psihanalitice
si de transpunerea acestora intr-o teorie a invatarii.
Influenta behaviorista se intrevede prin nevoia de testare si
experimentare si studiul comportamentului.
De exemplu teoria
lui Freud a prevazut ca frustrarea intensa a nevoilor primare
ale copilului duce la anxietate si neadaptare comportamentala cum
este agresiunea. Teoreticienii invatarii au adoptat aceasta
ipoteza a legarii agresiunii de frustrare si au studiat-o in
detaliu. Reactiile agresive ale copiilor sunt legate de masura
frustrarii prin care au trecut si de recompensele si pedepsele
primite pentru comportament agresiv (Dollard, 1939). Cu aceasta constatare
domeniul dezvoltarii copilului intra in mediu de laborator controlat
stiintific, din care se naste o noua teorie teoria invatarii sociale.
Teoreticienii invatarii sociale accepta principiile
conditionarii si intariri identificate de
behavioristi dar ei construiesc
peste aceste principii oferind puncte de vedere mai largi referitoare la modul
in care copii si adultii achizitioneaza noi raspunsuri.
Dupa al II-lea razboi mondial teoria invatarii sociale
devine una din fortele dominante in domeniul cercetarii
dezvoltarii copilului. Se contureaza astfel o serie de variante
teoretice. Robert Sears este deschizatorul de drumuri in domeniul teoriei
sociale in dezvoltarea personalitatii. Interesul special pe care
Sears il arata teoriilor invatarii se poate explica prin
apropierea de Clark L. Hull caruia i-a fost si student si mai
apoi coleg in anii petrecuti la Yale. Alte influente asupra
lucrarilor sale vin din perspectiva invatarii sociale in
special influenta lui Dollard si Miller cu care Sears a colaborat
intr-o cercetare ce avea drept obiectiv aplicarea teoriei
invatarii la problemele sociale imediate. Adoptand teoria lui Hull atentia sa
se concentreaza pe comportamentul insusit al copilului datorita
asocierii cu reducerea conduitei primare. Hranirea prompta precum
si satisfacerea altor necesitati de dependenta ale
copilului sunt considerate ca baza a invatarii social
ulterioare.
Treptat acestea duc prin asociere la aceste conduite
secundare cum ar fi obtinerea apropierii fizice, atentiei,
aprobarii parintilor. Aceasta dorinta de
apropiere, atentie si aprobare reprezinta pentru
parinti un instrument puternic de a-l invata pe copil
regulile vietii sociale. Controlul parintilor devine in
ultima instanta conduita secundara. Copii si-l
insusesc ajungand la autocontrol si constientizare. Dupa
Sears modul in care parintii satisfac nevoia de hrana,
caldura si afectiune a copilului este esential pentru dezvoltarea
acestuia. De aceea cercetarile lui Sears se ocupa in principal de
practicile de crestere a copilului - hranire, pedepsire, metode de
disciplinare - ca fiind factori ce pot anticipa agresiunea comportamentul
dependent si autocontrolul copiilor. Alti teoreticieni ai
invatarii sociale si-au propus sa demonstreze ca
invatare observationala si imitarea sunt instrumente
puternice de socializare pe perioada copilariei. Albert Bandura care a
efectuat o serie de investigatii de laborator pentru a demonstra ca
invatarea obsevationala numita modelare reprezinta baza unor mari varietati de
comportamente insusite ale copilului cum ar fi agresiunea, conduita
prosociala si imitatia conduitei sexuale. Bandura
recunoaste ca de la varste foarte timpurii copilul
achizitioneaza multe din raspunsuri ascultandu-i pe
ceilalti din jur, fara pedepse sau recompense directe.
Intrebarea "ce anume ii face pe copii sa doreasca sa imite
comportamentul anumitor modele" a gasit raspuns prin cercetarile
lui Bandura si a celor ce au continuat studiile, care au demonstrat
atractia copiilor fata de modele calde si puternice si
care poseda obiecte dorite de ei sau alte trasaturi. Comportandu-se ca aceste modele, copii
spera sa obtina propriile resurse de valoare pentru viitor.
Cercetarile lui Bandura continua sa influenteze in mare
masura studiile privind dezvoltarea sociala a copiilor.
Cu toate
acestea, schimbarile recente care au aparut in domeniul
dezvoltarii copilului in ansamblu, au facut ca teoria sa
devina mai cognitiva, confirmand abilitatea copiilor de a asculta, de
a retine si abstractiza, reguli generale din seturi complexe de
comportamente observate care le afecteaza imitatia si
invatarea. Behaviorismul si teoria invatarii
sociale au un impact major asupra muncii cu copii. Modificarile
comportamentale se refera la un set de proceduri practice combina
intarirea, modelarea si manipularea indiciilor situationale
pentru a elimina comportamente nedorite ale copiilor si pentru a spori
adoptarea de catre acestia a unor raspunsuri acceptabile social.
Aceste principii se aplica pe scara larga copiilor cu probleme
comportamentale, dar s-au dovedit a fi eficiente si pentru rezolvarea unor
probleme inerente copilariei. De exemplu, Bandura arata ca
pentru un copil care se teme de animale, sa priveasca doi colegi care
se joaca cu un caine, poate fi un moment de depasire a propriei
temeri. Intarirea si modelarea sunt aplicate pentru formarea
deprinderilor sociale la copiii care nu au prieteni pentru ca le
lipseste acel comportament social afectiv.
