Psihologia maselor

Gustave Le Bon este cel care pune bazele teoriei despre comportamentul colectiv . Teoria sa despre comportamentul social se poate explica cel mai bine printr-un enunt de tip cauzal stimul - contagiune. Pentru a intelege mai bine trebuie sa pornim de la definitia data de autor multimilor: "Multimea este o reuniune de indivizi oarecare, indiferent de nationalitate, profesie sau sex, indiferent de imprejurari care ii aduna impreuna". Inca de la aceasta definitie se poate intui cu usurinta conceptia lui Gustave Le Bon despre comportamentul multimilor pentru ca o astfel de reuniune cat se poate de eterogena nu va fi foarte greu de stapanit si dirijat.

Intr-o astfel de comunitate, spune autorul, personalitatea constienta dispare formandu-se un "suflet colectiv" ce prezinta trasaturi distincte. In aceste conditii se poate pune problema caracteristicilor unei astfel de multime de vreme ce ea este alcatuita din mai multi indivizi care isi pierd in mare masura constiinta de sine. Membrii unei astfel de comunitati se supun Legii unitatii mentale a multimilor, care spune ca toti indivizii din grup au tendinta de a-si ignora propriile sisteme de valori si incep sa se ghideze exclusiv dupa normele gruplui respectiv.

O astfel de multime are cateva caracteristici care o definesc. In primul rand intre mebrii care o alcatuiesc are loc o uniformizare a reactiilor (Legea uniformizarii actiunilor). Membrii grupului au un sentiment de siguranta in interiorul maselor. Masele, dupa cum spune Gustave Le Bon , sunt impulsive ,versatile si iritabile. Cu alte cuvinte masele pot trece intr-un moment de la o stare, o emotie la una total opusa fara a avea vreo explicatie foarte pertinenta pentru aceasta, iar prin faptul ca sunt impulsive se poate explica si atitudinea lor profund irascibila. De asemenea masele sunt foarte credule datorita faptului ca anumite sentimente le pot fi foarte usor induse. Aceasta caracteristica este valabila atat in cazul maselor mari de oameni cat si in cazul celor alcatuite dintr-un numar mai mic de indivizi, deoarece nu este nevoie de un numar mare de oameni intr-un grup pentru ca faptele reale sa fie inlocuite in constiinta grupului respectiv de halucinatii, reprezentari care sa se potrivesca cu sistemul grupului. Sentimentele multimilor sunt foarte simple si nu de multe ori exagerate. Violenta unor astfel de sentimente este de cele mai multe ori foarte mare din cauza lipsei de responsabilitate la nivelul individual. Astfel grupul este intolerant autoritar si de cele mai multe ori conservator in convingerile sale; autoritarismul si intoleranta avand grade diferite in functie de rasa, religie, sex etc. Nu in ultimul rand moralitatea multimilor este in general redusa. Cu toate acestea multimile sunt capabile sa faca si acte de sacrificiu, mai mari decat cele pe care le-ar putea face un individ izolat ,dar in general aceste acte nu sunt rezultatul unui proces evaluativ personal, ci a impulsivitatii si al sentimentului de siguranta pe care il da grupul.

Din cele pe care le-am mentionat in paragrafele anterioare putem trage concluzia ca, din punctul de vedere al lui Gustave le Bon, masele sunt o forma de organizare sociala care suporta foarte multe critici, iar pe cea mai mare si cea mai importanta le-o aduce el insusi. In momentul in care masele au puterea intervine haosul din cauza dezorganizarii interioare pe care ele insele sunt cladite.

Cu toate ca nu putem critica punctul de vedere al acestui autor, putem totusi sa facem cateva observatii cu privire la cele pe care le afirma. Trebuie sa spunem in primul rind ca definitia pe care o da Gustave Le Bon multimilor este mult prea generala si de aici se pot ivi multe probleme, pentru ca o multime nu poate fi constituita doar din indivizi care se aseamana in principal prin scopul comun pe care il au si difera din punct de vedere al convingerilor politice, sex, rasa, religie.

Putem oferi un exemplu in sprijinul afirmatiei ca definitia lui Le Bon este incompleta. Sa luam drept caz de lucru o miscare ecologista de lupta impotriva poluarii cu deseuri radioactive rezultate din procesele de fusiune nucleara ce au loc la centrala nucleara de la Cernavoda. Membrii acestei organizatii, desi diferiti, au un scop comun: militeaza pentru inchiderea centralei nucleare pentru ca ea polueaza mediul. Exista insa un grup de cativa indivizi care, desi sunt membrii activi in aceasta organizatie, au un scop ascuns si anume sa inchida centrala, nu pentru ca polueaza, ci pentru ca exploatarea miniera din localitatea X de unde se extrage uraniul ii ameninta ca s-a gasit un nou zacamant pe pasunile care le apartin, motiv pentru care ei vor fi deposedati. Ei vor sa inchida centrala nucleara pentru ca astfel nu vor mai fi desproprietariti si nu din considerente ecologice. In concluzie, criteriul scopului comun este incomplet in definitia data pentru ca, intr-o masa de oameni, unii pot avea scopuri diferite, insa, cel mai important, toti au motivatii diferite.

De asemenea, este discutabil punctul de vedere al autorului conform caruia un lider carismatic poate determina masele sa actioneze hipnotic, ignorandu-si astfel propriile convingeri. Este adevarat ca din varii motive intr-o masa de oameni fiecare individ se comporta diferit decat ar face-o in mod izolat, dar este greu de crezut ca un om poate fi manipulat fara ca el sa mai fie raspunzator de actiunile sale. Actiunile fiecaruia dintre oameni poarta in permanenta amprenta individualitatii si a propriului sistem de reprezentare, a convingerilor si a credintelor personale.

In conformitate cu cele descrise anterior, urmarind sistemul lui Gustave Le Bon, situatia electorala din turul doi al alegerilor prezidentiale din Romania ar fi trebuit sa difere de cele care au fost inregistrate oficial. In al doilea tur de scrutin, liderul charismatic Corneliu Vadim Tudor si-a amplificat toate trasaturile de caracter pe care trebuie sa le aibe un conducator de mase (calitatile liderului vor fi expuse mai tarziu pe parcursul prezentei lucrari), motiv pentru care ar fi trebuit sa atraga un numar mult mai mare de electori decat cel inregistrat la finele scrutinului . De aici putem trage urmatoarele concluzii : teoria despre hipnotizarea maselor este partial adevarata, masele pot fi controlate, intr-adevar, dar nu pana la nivelul de hipnoza pe care il afirma Le Bon.

Cu toate acestea nu trebuie sa trecem cu vederea importanta si valoarea lucrarii "Psihologia multimilor" a lui Gustave Le Bon care pune piatra de temelie in explicarea comportamentului social.

O perspectiva diferita asupra copmprtamentului social ne este oferita de catre Herbert Blumer (1900 - 1972) care transforma contagiunea mentala despre care vorbea Le Bon in contagiune comportamentala. In acest sens el propune o noua teorie: Teoria reactiilor circulare.

Proiect: Forme ale denuclearizarii vietii conjugale - semicasnicia si pseudocasnicia Lucrare: Lectia unui copil pentru parintii lui - relatia cu parintii

Aplicand modelul lui Blumer la realitatea inconjuratoare putem oferi un caz pentru a exemplifica mai bine teoria autorului. Sa presupunem ca la un moment dat intr-o rezerva de spital se gasesc mai multi pacienti internati, dintre acestia unul dintre ei urmeaza a suporta o interventie chirurgicala peste un scurt timp. Acest pacient este linistit in ceea ce priveste reusita operatiei pentru ca medicul in cauza ii inspira incredere, cu toate acestea el discuta cu colegii de rezerva cu privire la practicile medicale. Unul dintre ceilalti pacienti ii marturiseste ca este nelinistit de faptul ca medicii nu mai sunt atenti asa cum obisnuiau sa fie, oferindu-i cateva exemple de neatentie a cadrelor medicale. Din acest motiv pacientul care urmeaza sa fie operat se impacienteaza si ii comunica interlocutorului sau nelinistea sa. Astfel, ambii si-au schimbat comportamentele unul in functie de celalalt.

Extrapoland, putem spune ca pe acelasi principiu intervin si schimbarile de comportament in cadrul unor grupuri. Membrii grupurilor interactioneaza si astfel isi schimba permanent reactiile unul in functie de celalalt, odata facuta o schimbare la nivelul comportamentului individual ea este observata de catre ceilalti si pentru ca interactiunea nu inceteaza la nivelul grupului, ceilalti isi vor adapta, la randul lor, comportamentele. Deci, se poate trage concluzia ca acest fenomen de contagiune comportamentala este un fenomen ciclic. In aceste conditii putem afirma ca intr-un grup este aproape imposibil sa determinam cu exactitate comportamentele fiecarui individ ca urmare a permanentelor schimbari la care se supune acesta.

In "Comportamentul colectiv" [1969] Herbert Blumer face o prima si importanta dihotomie intre multime si miscari sociale, clasificandu-le pe fiecare. Blumer gaseste ca exista cinci feluri de multimi in functie de alcatuirea lor ele putand fi: intamplatoare (spontane si cu grad de participare redus), conventionale (organizate cu un scop precis), expresive (cu o puternica exprimare a emotiilor), active (participare numeroasa cu caracter activ ridicat) si protestatare (caracter conventionalizat si scop precis). La randul lor, miscarile sociale sunt de mai multe tipuri: regresive (intoarcerea la o forma anterioara a societatii), reformiste (propun o noua societate), revolutionare (schimbarea radicala a societatii) si utopice (schimbarea radicala a societatii, dar fara un plan clar). Aceasta conexiune intre multimi si miscarile sociale este importanta prin diferentele care au loc intre acestea doua. De pilda, multimile au in centrul lor individul si relatiile pe care acesta le are cu semenii sai din multime, pe cand intr-o miscare sociala societatea este in centrul ecuatiei, iar indivizii sunt importanti prin prisma relatiei lor cu aceasta.

Ca si Le Bon, Blumer nu reuseste sa faca o descriere completa a comportamentului colectiv, lasand cateva aspecte ale problemei nelamurite. In primul rand, autorul nu explica in mod clar ce ii determina pe indivizi sa se alature unii altora in comunitati (fie ele multimi sau miscari sociale). De asemenea, nu se acorda importanta necesara liderului de grup si calitatilor sale care il propulseza in aceasta pozitie.

O alta perspectiva, total diferita, asupra comportamentului social este oferita de catre Ralph Turner . Exista, dupa parerea sa, o continuitate intre comportamentul de grup si cel colectiv. Aceasta continuitate este data de norma, interesand numai modalitatea in care ia nastere aceasta norma. De aceea, aceasta teorie poarta, in cadrul psihosociologiei, numele de Teoria emergentei normei. Astfel se renunta definitiv la cele enuntate de Gustave Le Bon prin Teoria contagiunii mintale.

Cu alte cuvinte, intregul comportament social este explicat exclusiv prin intermediul normelor; oamenii creaza in permanenta norme noi si se ghideaza dupa ele. Normele, la randul lor, pot fi schimbate pentru ca ele izvorasc din reprezentarile pe care le are grupul respectiv despre realitate.

Se poate observa faptul ca Turner nu opereaza nici un fel de diferentiere intre comportamentul de grup si cel colectiv, singura diferenta fiind constituita de emergenta acestor norme. Se poate spune ca, intr-un grup, normele preexista fiecarui individ in parte, ele fiind create anterior, iar intr-o masa mai mare de oameni (colectiv) ele fiind constituite ad hoc. Cu toate acestea, multimile au, dupa parerea autorului, o importanta sporita in determinarea comportamentului social.

Un rol important se acorda liderului care ,in cazul grupului, are un comportament charismatic, dupa un model administrativ, iar in cazul maselor mari, a colectivitatilor el are un comportament partizan. Nu este lipsit de importanta sa precizam faptul ca, intr-un colectiv marit, exista un subgrup de unde emerg aceste norme care, mai apoi, sunt insusite de restul membrilor, astfel actiunile lor fiind justificate prin incadrarea in normele respectiva.

Aplicand teoria normei emergente dupa modelul propus de Turner unor cazuri practice comportamentul social se poate explica in felul urmator. In cazul unui grup de indivizi exista norme prestabilite pe care toti le cunosc si le respecta, desi nu se poate stabili cu precizie cand au fost stabilite aceste norme. Doua persoane merg sa cineze la un restaurant select. Barbatul va intra primul in restaurant, va oferi un loc la masa doamnei, va cere meniurile, amandoi respectand toate regulile pe care le presupune acest grup (cei care iau masa in locuri publice). Amandoi respecta normele grupului respectiv, pentru ca le cunosc, desi nu pot sa precizeze clar cine sau cand a inventat aceste norme. Astfel, comportamentul lor social s-a schimbat in functie de normele unui grup.

Aceeasi explicatie poate fi data si in cazul unui comportament colectiv al indivizilor in grupuri mai mari. Toata lumea scandeaza lozinci la un miting de protest cu un scop, cu toate acestea unui singur individ ii va fi greu sa explice de ce a ales sa foloseasca o anumita lozinca si nu alta. Teoria normei emergente aplicata comportamentului colectiv ne poate lamuri astfel. Exista in cadrul acelui miting un grup de agitatori care are un lider, acesta va sti in fiecare moment,in functie de starea multimii, ce sloganuri sa lanseze impreuna cu apropiatii sai. Aceste sloganuri vor fi adoptate imediat si de catre ceilalti participanti la miting.

Deci, constatam ca, comportamentul social s-a schimbat in functie de unele norme care au fost elaborate instantaneu in cadrul masei, si adoptate de catre fiecare.

Toate aceste teorii pe care le-am prezentat mai sus incearca sa explice comportamentul social pornind de la multimile de indivizi. Astfel, multimile capata un statut de entitate independenta de vointa maselor.

In 1962, James Devies lanseaza o noua abordare a comportamentului social prin care autorul doreste sa destrame falsul mit al multimilor si sa explice exact rolul acestora. In acest scop, el concepe o noua teorie Teoria curbei in J sau Teoria convergentei.

In toate societatile poate aparea o deprivare absoluta, ceea ce este o urmare clara a inegalitatii indivizilor, insa se poate observa si o deprivare relativa atunci cand individul constata ca exista o distonanta intre cele meritate si cele obtinute. Aceasta diferenta este cauzatoare de tensiuni, motiv pentru care pot aparea conflicte. Davis porneste de la ideea ca indivizii isi stabilesc asteptari legate de satisfacerea trebuintelor personale. In cazul in care, intre satisfacerea trebuintelor si posibilitatile de realizare a acestora este o diferenta, apare o tensiune care genereaza frustrare, care la randul sau poate genera agresivitate. Legatura intre frustrare si agresivitate este clara, ele sunt intr-o relatie de directproportionalitate: cu cat frustrarea este mai mare cu atat agresivitatea (sau riscul aparitiei ei) este mai mare.

In functie de aceasta aceasta relatie frustrare - agresivitate, indivizii se pot gasi in trei situatii: cand nu-si pot realiza trebuintele personale (situatie caracteristica societatilor arhaice), cand trebuintele se pot realiza dar lipsesc posibilitatile de infaptuire a acestor lucruri (situatie caracteristica societatilor moderne) si cand cresc atat nevoile cat si modalitatile de realizare a lor. In toate aceste cazuri, frustrarea este prezenta, iar indivizii isi canalizeaza energiile si eforturile pentru a elemina tensiunile acumulate. De cele mai multe ori,ei se asociaza in miscari sociale si astfel ei adopta un comportament social care este rezultatul canalizarii tuturor fortelor de lupta impotriva cauzei producatoare de frustrari.

Trebuie sa precizam ca exista anumite variabile care pot potenta aceasta legatura intre frustrare si violenta cum ar fi: mediul de viata (familia se impotriveste satisfacerii trebuintelor), traditia culturala (anumite norme culturale sunt impotriva indeplinirii nevoilor), sistemul politic (o anumita doctrina politica poate indeplini individul de la realizarea dezideratelor sale).

Dupa cum am obisnuit, vom aplica modelul lui Davies de explicare a comportamentului social unui exemplu pentru a putea analiza aceasta teorie. Conform acestui model de teorie explicatia comportamentului social al celor implicati in Revolutia romana din decembrie 1989 poate fi explicata in felul urmator. Mai multi oameni care erau impiedicati in principal de catre sistemul politic si apoi de catre conditii particulare si-au canalizat eforturile pentru a inlatura factorul care genera tensiunea (sistemul politic comunist).