Teoria freudiana - doctrina psihanalitica

Doctrina psihanalitica, avand ca principal exponent pe austriacul Sigmund Freud (1856-1939), a dominat orientarea psihologica in criminologie in perioada interbelica. Prin studiile efectuate, el a incercat sa demonstreze existenta unei personalitati antisociale ce tine de sfera psihologiei normale si sa explice mecanismul de formare a acesteia. Pe buna dreptate se considera ca psihanaliza a constituit punctul de trecere de la psihologia criminala la criminologia psihologica

Unele din aspectele gandirii psihanalitice sunt de real interes pentru intelegerea meca­nismelor umane care il conduc pe individ spre comiterea infractiunilor, pe cand altele sunt de mica relevanta ori acceptate cu serioase rezerve

Teoria lui Freud a fost elaborata in doua etape. Intr-o prima etapa, una din cele mai cunoscute idei ale acestei teorii a fost cea referitoare la inconstient, 'partea invizibila a aisbergului, care formeaza cel mai larg si, intr-un anume fel, cel mai puternic sector al mintii noastre' . Acesta este distinct de preconstient care, desi in mod normal este similar inconstientului, poate fi stimulat prin procesele gandirii si deveni constient. Inconstientul cuprinde toate impulsurile instinctive ale omului si memoria sa refulata (reprimata, alungata) din sfera constientului in inconstient, in mare parte provenind din experientele traumatizante din timpul copilariei timpurii. Aceasta inseamna ca atat gandurile omului, cat si emotiile si actiunile sale sunt guvernate de forte ascunse in procesele memoriei sale si care pot fi scoase la iveala printr-o tehnica speciala numita psihanaliza. In viziunea lui Freud, pulsiunile inconstiente reprezinta factorul determinant al vietii psihice. Inconstientul, preconstientul si constientul sunt concepute de Freud ca niste entitati autonome intre care impulsurile circula pe verticala, ascendent si descendent.

Ulterior, Freud si-a imbunatatit teoria, propunand o noua structurare a psihicului uman. Cea de-a doua clasificare freudiana se refera la personalitate si cuprinde Eul, Supereul si Sinele.

Eul (Ego) reprezinta constiinta de sine, nucleul personalitatii, in alcatuirea careia intra cunostintele si imaginea despre sine, precum si atitudinile constiente sau inconstiente despre cele mai importante interese si valori.

Supereul (Super-Ego) este constiinta morala si constituie expresia  existentei individului in mediul social, purtatorul normelor etico-morale si al regulilor de convietuire sociala. Supereul este achizitia recenta si relativ fragila a individului, dezvoltata in conformitate cu normele si nivelul socio-cultural al comunitatii din care face parte.

Nascut din inconstient, ca si Eul, Supereul constituie un triumf al elementului constient, element care devine cu atat mai evident cu cat omul este mai matur, mai sanatos si mai elevat sub aspect social.

Sinele (Id), una din cele trei entitati ale personalitatii, constituie un complex de instincte si tendinte refulate, care are caracter apersonal si nu este trait in mod constient. El constituie polul pulsional al personalitatii, depozitar al tendintelor instinctive predominant sexuale si agresive (expresie a instinctelor vietii si mortii), care pune organismul in tensiune. Sinele este considerat ca o componenta biologica a personalitatii, reprezentant al influentelor ereditare, rezervorul energiei psihice, exponent al lumii interioare si a lumii subiective. Totusi si conditiile socio-morale ajung sa se integreze sinelui. Dupa cum spune Freud, Sinele este o 'realitate psihica adecvata' care nu are insa constiinta realitatii obiective.  

Din aceasta sumara trecere in revista a rolului jucat de cele trei entitati ale personalitatii rezulta ca Eul este expus atacurilor din partea celor doua puteri, ostile si incompatibile: pulsiunile instinctive ale Sinelui si cenzura exercitata de Supereu. In mod natural, Eul incearca sa echilibreze raportul dintre pulsiunile instinctive si constiinta morala a individului, dand o forma acceptabila dorintelor Sinelui, astfel incat sa le faca mai acceptabile pentru Supereu, intr-un proces numit sublimare. In cele mai multe cazuri sublimarea va reusi, realizandu-se o conciliere a celor doua forte oponente, ceea ce conduce la o anumita stabilitate psihica a individului. Echilibrul se poate obtine, temporar, si prin deturnarea de la scopul initial a impulsurilor transmise de Sine, in vederea eliberarii energiilor latente (ex.: prin sport), in cadrul unui proces de compensare.

Cand sublimarea si compensarea nu reusesc sa produca echilibrul necesar, Supereul utilizeaza represiunea, determinand refularea in inconstient a instinctelor nedorite, unde vor ramane pana cand vor gasi o ocazie sa erupa in mod necontrolat, inlaturand barierele impuse de Eu si Supereu. Aceste rabufniri ale Sinelui pot lua forme dintre cele mai diferite, de la cele benigne (ex.: ticurile verbale, de gestica ori comportamentale) pana la manifestarile periculoase, violente.

In conceptia lui Freud, diferenta dintre infractor si noninfractor s-ar situa la nivelul Supereului. Pulsiunile organice antisociale , tendintele infractionale, ar fi prezente la toti indivizii, dar raman ascunse in procesele profunde ('abisale') ale personalitatii acestora, fiind controlate si stapanite pe masura dezvoltarii si trecerii la faza adulta de catre Eu, care se desavarseste in permanenta, datorita experientelor succesive acumulate precum si prin structurarea Supereului.

Supereul este cel care dicteaza Eului, acesta din urma supunandu-se, sau nu, ordinului de a controla si stapani pulsiunile sinelui . Esuarea tentativelor de sublimare ori de compensare a conflictelor interioare ale individului pot conduce la o inadaptare a celui in cauza si, in final, pot determina trecerea la actul infractional.

In clasificarea pe care psihanaliza o face infractorilor un loc important il ocupa criminalul care a savarsit infractiunea datorita complexului de vinovatie.

Complexul de vinovatie ar favoriza comiterea crimei in momentul in care acest sentiment ar atinge un grad atat de inalt incat devine insuportabil, astfel incat pedeapsa este asteptata ca o eliberare. In acest mod este explicat faptul ca unii infractori isi 'semneaza' crima, pentru a fi cat mai repede descoperiti