Tehnici sl metode clasice de stimulare a creativitatii

TEHNICI Sl METODE CLASICE DE STIMULARE A CREATIVITATII

Tehnici si metode de stimulare a creativitatii

Pentru o problema se utilizeaza o metoda cunoscuta pentru o solutie necunoscuta. Utilizam mijloace si cai cunoscute, pentru a ajunge la rezultate cel putin in parte necunoscute. Studiind modul in care altii au ajuns la solutii deosebite, ne putem contura mai usor propriul drum de rezolvare a problemelor. Exista un numar de peste 50 de metode euristice.

In mod conventional le numim tehnici (sau metode simple) pe acelea care presupun rareori mai mult de o etapa si care exploateaza, de regula, o singura modalitate de relevare a unei noi solutii si metode propriu-zise (sau matode complexe) pe cele a caror aplicare se face in etape succesive si cu trimiteri la tehnicite amintite anterior. Daca de regula tehnicile de creatie sau de inovare in general sunt cu precadere utile inovatorului solitar, metodele isi releva avantajele indeosebi in cazul grupului de creatie.

a) Tehnici si metode intuitive, care au drept element central manifestarea intuitiei. Intuitia este acel proces psihic ce permite relevarea nemijlocita si imediata a unei solutii, in virtutea acumulanlor anterioare, fara a utiliza rationamente logice preliminare. Aplicarea acestor tehnici si metode vizeaza ruperea inovatorului de schemele sale obisnuite de gandire si diminuarea sau indepartarea completa a constrangerilor pe care le-arputea exercita rutina si cei din jurul sau.

- Tehnici bazate principial pe modificarea pozitiei de examinare a temei de inovare (tehnica tatonarilor, inversia, analogia, empatia, tehnica detectivului, extrapolarea, tehnica avocatului, tehnica profanilor, tehnica scenariului teratologic, tehnica retrospectivei, tehnica intersectarii imaginarului cu realul, tehnica reveriei, tehnica sleep-writingului etc.);

- Tehnici fundamentate pe relevarea unor corelatii intre obiectul urmarit si cuvinte sau imagini selectate logic sau ateator (asocierea, inventarele de atribute, folosirea catalogului, incrucisarea fortata, folosirea unor cuvinte selectate la intamplare, jocurile de cuvinte, tehnica obiectelor focale, tehnica perechilor aleatoare, tehnica proiectiei etc.);

- Tehnici bazate pe studiul modificarilor cantitative sau/si calitative (combinarea, concasarea, modificarea prin inlocuire, modificarea formei, modificarea prin redimensionare, modificarea prin scadere etc.);

- Metode intuitive (metoda gandirii laterale, metoda discutiilor de grup, brainstormingul, sinectica, metoda Philips 66, metoda Frisco, metoda Panel etc.);

b) Tehnici si metode logice sau rationale, al caror suport rezida cel putin intr-o indepartare sistematica si logica a diverselor obstacole. Formele mai complexe ale acestei categorii vizeaza, mai intai, identificarea diferitelor solutii viabile, pentru ca ulterior sa fie selectate cele care convin cel mai bine scopului propus.

Clasificarea anterioara are, ea insasi, un caracter conventional: analiza chiar sumara a unora dintre metodeie intuitive releva existenta unor faze sau secvente rationale, dupa cum metodele logice isi cresc eficienta in conditiile interventiei intuitiei (care, de altfel, a si permis aparitia asa numitelor metode logice). Exista si opinia conform careia procesele intuitive se desfasoara, de fapt, dupa un determinism complex pe care, in mod subiectiv, noi nu suntem capabili sa-l sesizam.

Exista interferente a unor elemente comune mai multor tehnici sau metode, diferentierile fiind generate in primul rand de experienta autorilor lor, dar si de conditiile mai largi sau mai restranse de aplicare, de faptul ca unele au beneficiat de rezultatele, de constatarea neajunsurilor sau a directiilor deschise de tehnicile si metodele aparute anterior.

Tehnici bazate pe modificarea pozitiei de examinare a problemei

Tehnica tatonarilor (tehnica incercarilor sau tehnica "incercare si gresala" ori tehnica "pune mana si incearca") - probabil cea mai veche tehnica de rezolvare a problemelor. Aplicarea tehnicii presupune chiar de la inceput identificarea imediata a cel putin unei propuneri de solutie. Creatorul va proceda, ca atare, la verificarea ei: daca varianta considerata se va dovedi viabila, putem aprecia ca cel putin intr-o prima abordare, procesul de cautare a unei solutii s-a incheiat Daca prima solutie nu este corespunzatoare obiectivului urmarit, va trebui ca pe cale intuitiva sau deductiva, sa gasim o a doua solutie, sa verificam viabilitatea acesteia. Dintre elementete determinante pentru utilizarea eficienta a acestei metode, mai ales atunci cand sunt necesare incercari numeroase, este existenta unor calitati moral-volitive ridicate.

Inversia. 0 posibila interpretare a termenului de inversie este aceea a unei operatii de rastumare a situatiei initiale, de abordare a ei dintr-un punct de vedere fundamental opus celui initial.

Elementele determinante pentm eficienta aplicarii sunt flexibilitatea gandirii (inlaturarea, deci, a inertiei psihologice) si o capacitate ridicata de a imagina situatiile in alte forme de manifestare decat aceea cu care suntem obisnuiti.

Analogia. Vizeaza existenta unor asemanari intre doua sau mai multe obiecte, sisteme, fenomene, situatii, asemanan sesizate prin aplicarea anumitor criterii. Se orienteaza cautarite spre o solutie asemanatoare celor pe care le cunostem. Analogia este apta sa sugereze ipoteze fertile: analiza, dezvoltarea si materializarea acestor ipoteze implica insa interventia decisiva a rationamentului. Este util si necesar ca inventatorul sa dispuna de cunostinte numeroase si din domenii variate, sa aiba un spirit de observatie dezvoltat si sa probeze o fluiditate ridicata a gandirii.

Empatia. Se refera la capacitatea unei persoane de a se identifica emotional cu trairile altei persoane. In sens general, empatia poate viza si transpunerea subiectului intr-un obiect exterior, situatie careia ii corespunde un concept cu o circulatie mai restransa, acela de intropatie.

Empatia se materializeaza cu usurinta la varsta copilariei.

Aplicarea acestei tehnici reclama schimbarea fundamentala a punctului din care este examinata situatia-problema, inventatorul fiind obligat sa recurga la o examinare din interiorul sau dintr-o componenta a sistemului analizat. Elemente de natura mentionata le regasim si sub denumirea unei tehnici de "identificare cu obiectul' .

Tehnica detectivului Pleaca de la premiza existentei unei solutii in locurile in care ne asteptam cel mai putin s-o gasim. Poate fi aplicata de inventatorut solitar, dar ea a imbracat si forma unei actiuni de grup, transformandu-se, ca atare, infr-o metoda cu caracteristici si etape bine determinate.

Practicata la nivelul grupului, presupune:

a) Formularea problemei;

b) Abordarea problemei de catre echipa de investigatie, alcatuita din 12 persoane, avand specialitati si varste diferite, acestea alcatuind o lista de intrebari vizand preferential modalitatile mai putin abordate de solutionare a problemei;

c) Transformarea listei de intrebari de catre echipa de lucru, aceasta echipa avand in componenta 5-6 specialisti de inalta calificare in domeniul problemei, care primesc sarcina de a releva eventualele directii utile de rezolvare.

Extrapolarea. In sens strict, exfrapolarea se refera la extinderea semnificatiei sau aaplicarii unei notiuni, pe baza unui rationament prin analogie, in cadrul aceluiasi domeniu sau in alt domeniu.

Ca tehnica de creatie, extrapolarea desemneaza de regula extinderea modului de utilizare a unei solutii in cadrul domeniului initial sau in domenii cu totul distincte. Exista o inrudire a extrapolarii cu analogia. Solicita atat cunostinte multiple, din domenii variate, cat si o mobilitate (fluiditate) ridicata a gandirii.

Tehnica avocatului (sau tehnica divergentei). In cadrul pledoariei sale, un avocat va insista preferential asupra acelor aspecte in masura sa sustina nevinovatia sau vinovatia redusa a clientului sau, lasand de obicei realmente in afara faptete care contravin scopului sau. Inovatorul cauta sa dezvolte nnaximal argumentele care-i convin, ajungand, in acest fel, la o mai buna clarificare si separare a problemei, a eventuatei solutii, din mediul initial aparent confuz. Ulterior, o sedinta realizata rational va desprinde ceea ce este util din aceste argumente.

Practicata la nivel de grup, tehnica avocatului presupune;

a) Prezentarea problemei ("incidentul' sau "faptul juridic');

b) Apararea a doua puncte de vedere, in principiu fundamental distincte, de catre doua echipe,cuprinzand fiecare cate 3-4 membri. Aceste puncte de vedere pot viza, de exemplu, solutia veche, cunoscuta si o solutie noua;

c) Interventia arbitrului judecator, care va insista pentru clarificarea contextului problemei, pentru atenuarea discordantelor flagrante si pentru indepartarea elementelor absurde;

d) Luarea deciziei (formularea "verdictului), dupa un interval de timp variind intre o saptamana si cateva luni, de catre un juriu cuprinzand judecatorul si membrii echipelor.

Uneori, poate fi necesara o "completare a dosarulul", prin luarea in considerare a opiniilor apartinand unor specialisti din domeniul cercetat sau din domenii invecinate.

Tehnica profanilor. Tehnica profanilor presupune consultarea, de catre specialistul preocupat de o anumita problema, a unei persoane activand in cu totul alt domeniu decat cel vizat. Aceasta consultare poate avea uneori doua consecinte:

a) Obtinerea, in mod direct, de la persoana chestionata, a unei solutii utile.

b) Declansarea, in mintea specialistului, sub influenta intrebarilor "naivului', a unui proces de clarificare a problemei si de obtinere a solutiei dorite.

Elementul specific aplicarii tehnicii profanilor, in cadrul unei activitati de grup, il constituie functionarea unei echipe alcatuite din nespecialisti (uneori alesi efectiv la intamplare si incluzand eventual chiar adolescenti sau copii - sau constituirea unor echipe alcatuite din specialisti apartinand unor domenii cu totul diferite de cel analizat, dar dispunand de o vasta cultura si de certe posibilitati intelectuale, echipe apte sa ofere solutii inedite. Avantajele tehnicii rezulta din evitarea barierei psihologice pe care o poate constitui uneori un volum mare de cunostinte de specialitate, din diminuarea actiunii rutinei si a prejudecatilor.

Tehnica analizei intrarilor si iesirilor. La baza aparitiei acestei tehnici a stat considerarea problemei de rezotvat ca un sistem dinamic, cu trei elemente principale: intrarea (in-put-ul), iesirea (output-ul) si, intre ele, un proces in curs de desfasurare. In principiu, analiza valorilor marimilor de iesire din sistem si cunoasterea legilor de desfasurare a procesului ne ofera informatii asupra posibilitatilor de modificare a valorilor parametrilor de intrare, astfel incat procesul sa aiba loc in conditii optime sau, altfel spus, parametrii de iesire sa ia valori intre limite prestabilite.

Tehnica scenariulul teratologic. Solicita transferul problemei in alte conditii de mediu sau de timp (Teratologia este o disciplina biologica ce studiaza malfomatiile, monstruozitatile din cazul plantelor si animalelor) Noile conditii permit examinarea problemei sau chiar transfomarea ("deformarea') ei, pentru a se asigura indepartarea constrangerilor ce actioneaza in conditii curente.

Tehnica retroproiectiei. Prezinta unele elemente comune cu cea mentionata anterior, si presupune transferul problemei in trecut. Se atribuie unui asemenea transfer calitatea de a contribui la o posibila dezinhibare a gandirii creative.

Tehnica reveriei sau tehnica visutui provocat. Pleaca de la ipoteza disparitiei, in starea de reverie (visare), a obstacolului constituit de gandirea logica. Posibile etape ale folosirii acestei tehnici ar putea fi:

a) Provocarea starii de reverie (de exemplu, utilizatorul isi poate imagina ca este o usa care scartaie si se deschide, ori ca se afla intr-un hamac ce se leagana etc.);

b) Conceperea, in aceasta stare, a unor solutii ce se pot indeparta mult de realitate, purtand chiar pecetea fantasticului;

c) Analiza informatiiior captate in starea de reverie;

d) Modificarea acestor infomatii, prin actiunea legitatilor corespunzatoare starii reale a problemei.

Tehnica notarii ideilor din timpul somnului In timpul somnului, in perioada premergatoare acestuia sau in cea imediat urmatoare, este posibila relevarea unor solutii utile, datorita continuarii unei activitati psihice la nivelul subconstientului.Aparitia unor idei noi este favorizata de absenta sau de atenuarea influentei pe care ar putea-o exercita gandirea constienta, logica, realizandu-se deci, de la sine, inlaturarea unui posibil blocaj psihologic. Inlantuirea de asociatii care a condus la o solutie fericita s-ar putea sa nu se mai repete niciodata; o posibila idee utila, neconsemnata si uitata, ar putea insemna o idee reintoarsa in neantul din care a venit, deci o idee pierduta. Cateva recomandari utilizabile:

a) inainte de a adormi, recurgem la o revedere a cadrului general al problemei analizate, la o evidentiere a contradictiei sale esentiale;

b) avem in vedere existenta unor mijloace care sa permita consemnarea rapida a posibilelor idei utile, prin asezarea la indemana a unui carnetel, a unor foi de hartie, a unor instrumente de scris, a unei surse de iluminare etc.;

c) consemnam expeditiv, dar suficient de clar, inainte de a adormi sau la trezire, solutiile sugerate

d) examinam ideile, deci intervenim critic ulterior, eventual in echipa, pentru o relevare mai eficienta a unei posibile solutii utile.

Tehnica intersectarii imaginarului cu realul Punem accent pe secventa de manifestare neingradita a imaginatiei. 0 asemenea secventa nu poate avea o durata infinita; apare si un moment in care produsele fanteziei se supun analizei critice, cand relevam viabilitatea sugestiilor oferite de intuitie sau, altfel spus, intersectam "imaginarul' cu "realul'. Rezolvarea secventei poate imbraca doua aspecte:

a) Este posibila o separare completa a celor doua etape si chiar a persoanelor care participa la ele, asa cum se intampla in cazul brainstormingului: in asemenea cazuri, evaluarea sugestiilor relevate intr-o prima perioada are loc intr-o secventa ulterioara, de catre echipe de specialisti din domeniul problemei;

b) O a doua modalitate ar fi cea in care in insasi perioada manifestarii libere a imaginatiei se produce totusi o interventie nuantata, extrem de atenta, a elementelor de real, pentru o mai buna axare a sugestiilor spre obiectivul propus si pentru o anumita luare in considerare a conditiilor concrete. Este importanta, in aceasta ultima situatie, eliminarea formularilor cu efect profund demoralizator (de tipul "sa ceva nu poate functiona' sau contrariul acesteia: "asa ceva exista deja' si intensificarea eforturilor spre gasirea unor expresii cu caracter incurajator, deci spre utilizarea asa-numitei critici pozitive sau constructive. Un mod de formulare pozitiva a criticii este, de exemplu: "pentru ca solutia aparuta sa functioneze, sa reziste, ea ar trebui sa'.

Tehnica prezentarii partiale a unei solutii. Presupune intreruperea prezentarii unei solutii, pentru a invita apoi auditoriul sa-si spuna parerea, in vederea descrierii comptete a solutiei. Aplicarea eficienta este influentata de doi factori principali:

1) Volumul cunostintelor (inclusiv al celor din domeniul problemei prezentate) de care dispune auditoriul;

2) Momentul intreruperii prezentarii solutiei: daca prezentarea se limiteaza doar la elementele initiale, pot apare dificultati legate de intelegerea a ceea ce se solicita, desi o persoana inovativa si interesata va veni imediat cu intrebari, pentru a-si consolida imaginea asupra problemei. In acelasi timp, elemente prea numeroase, conturand prea strict o anumita solutie, pot ingusta exagerat, chiar de la inceput, dmmul cautarilor creative.

Tehnici bazate pe relevarea unor corelatii intre obiectivul urmarit si cuvinte sau imagini selectate logic sau aleator

Tehnica asocierii (inlantuirii ideilor). Autoexaminarea modului de a gandi (operatie efectuata cu o oarecare greutate) releveaza faptul ca in trecerea de la o notiune la alta, de la o idee ia alta, de la un obiect oarecare la altul, rolul primordial revine asocierii, aceasta asigurand continuitatea gandirii, prin inlantuirea succesiva a diferitelor reprezentari.

Analiza: Master Prevenirea si Combaterea Consumului ilicit de Droguri Analiza: Teorii fundamentale pentru intelegerea comunicarii sociale

Exista trei reguli ce faciliteaza inlantuirea imaginilor. Regula contiguitatii (pantofiorii unui copil ne vor trimite cu gandul la copilul insusi), regula similitudinii (comportarea unui leu fiind in masura sa ne-o reaminteasca pe cea a pisicii noastre) si regula contrastului (un pitic ne-ar putea indemna sa ne gandim la un urias).

Secventele recomandate de specialisti a fi parcurse sunt:

a) Definirea unui stimul (precizarea problemei de inovare, a obiectului sau a sistemului urmarit);

b) Exprimarea sau construirea prompta si nestingherita a unor imagini evocate de stimul, fara a opera nici un fel de selectie;

c) Detasarea ulterioara a lantului de imagini asociate stimulului;

d) Sefecterea din lant a infonnatiilor utile.

Tehnica inventarelor de atribute Pleaca de la premiza posibilitatii de a exploata sugestiile obtinute in cadrul unui fel detransfer al atributelor (caracteristicilor) unuia sau ale mai multor obiecte, asupra obiectutui temei dei novare. Elementul definitoriu vizeaza indepartarea initiala a persoanei inovative, cu un pret ce pare uneori absurd, de solutiile cunoscute, iesirea dintr-un fel de "camasa de forta" pe care o pot constitui prejudecatile, rutina etc.

Tehnica inventarelor de atribute sau tehnica analizei atributelor se refera la examinarea si transferul atributelor si componentelor unui alt obiect catre obiectul analizat. Etapele aplicarii ar putea fi:

a) Listarea componentelor obiectului analizat;

b) Stabitirea atributelor componentelor;

c) Alegerea unui alt obiect;

d) Identificarea componentelor si atributelor acestora pentru obiectul selectat;

e) Studiul posibilitatilor de transferare, catre obiectul analizat, a componentelor si atributelor relevate in etapa anterioara, apelandu-se insa si la operatii de substituire, combinare, divizare, multiplicare, rearanjare.

Se pot utiliza unele intrebari de tipul: Sa fie folosit pentru alte utilizari? Sa fie adaptat? Sa fie modificat? Sa fie marit? Sa fse redus? Sa fie inlocuit? Sa fie rearanjat? Sa fie inversat? Sa iie combinat?

Tehnica folosirii catalogului Tehnica se numeste astfel datorita utilizarii unor surse de informare de tip catalog (prospect, catalog de produse, fisa de prezentare). In principiu, se are invedere:

a) Selectarea, din sursele de documentare, a unor produse susceptibile sa permita perfectionarea solutiei analizate:

b) Relevarea, la intamplare, a caracteristicilor respectivelor produse;

c) Efectuarea unor incercari de transferare a acestor caracteristici catre produsul analizat.

Tehnica incrucisarii fortate Aceasta tehnica ia in considerare rezultatul studiului transferului fortat al componentelor unui obiect sau ale unei activitati catre obiectivul analizat. Sunt parcurse, ca atare, etape privind:

a) Listarea componentelor obiectivului de perfectionat:

b) Alegerea unui obiect sau a unei activitati indepartate de cele avute in vedere;

c) Listarea componentelor obiectului selectat;

d) Studiul posibilitatilor de implantare, in obiectul analizat, a componentelor obiectului ales.

Tehnica folosirii unor cuvinte selectate la intamplare Presupune parcurgerea a doua etape esentiale:

a) Alegerea, la intamplare (de exemplu, prin deschiderea unui dictionar), a unui cuvant oarecare;

b) Studiul posibilitatilor de a gasi una sau mai multe legaturi intre cuvantul selectat si necesitatile obiectului ce trebuie perfectionat sau obtinut,

Uneori, acest cuvant - sugestie - poate fi extras din asa numita lista Kent-Rozanoff , lista ce cuprinde un numar de 100 de cuvinte despre care autorii ei considera ca dispun de un ridicat potential evocator.

Exemplu. Structura listei Kent-Rozanoff este unnatoarea:

Masa - Sumbru - Muzica - Greata -Om- Profund - Moale - Flamand - Munte - Casa - Negru - Oaie - Confort - Mana - Scurt - Fruct - Papion - Delicat - Comandament - Scaun - Dulce - Fluierat - Femeie - Frig - Lent - Dorinta - Mat - Alb - Frumos - Fereastra - Rugos - Cetatean - Picior - Paianjen - Fir - Rosu - Somn - Manie - Covor - Fata - Inalt - Muncitor - Acru - Pamant - Pedeapsa -Soldat - Var - Dur - Vultur - Stomac - Tija - Lampa - Vis - Galben - Paine - Justitie -Baiat - Lumina - Sanatate - Biblie - Amintire - Turma - Baie - Coliba - Rapid - Albastru - Flamand- Preot - Ocean - Cap - Poet - Lung - Religie - Wisky - Copil - Reper - Ciocan - Insetat -Tinta -Parc - Unt - Doctor - Fortareata - Hol - Leu - Bucurie - Pat - Greu - Tabac - Bebelus - Luna - Foarfece - Calm - Verde - Sare - Strada - Rege - Branza - Floare - Infricosat.

Tehnica jocurilor de cuvinte

Se stabilesc un numar de cuvinte cheie pentru problema analizata, urmand ca ulterior sa se creeze asociatii in jurul acestor cuvinte, pe cale fonetica sau semantica. In pofida aparentei sale absurditati, metoda se poate dovedi utila prin declansarea unor stimuli suplimentari, prin posibila relevare a unor legaturi cu problema analizata.

Tehnica perechilor aleatorii. Aceasta tehnica (numita si tehnica imperecherii cuvintelo) implica, dupa formularea problemei, parcurgerea urmatoarelor secvente:

a) Elaborarea, de catre o echipa A, a unei liste cuprinzand un numar prestabilit de cuvinte, legate de tema propusa;

b) Simultan cu activitatea grupei A, o alta echipa B va elabora o a doua lista, cu acelasi numar de cuvinte, alese la intamplare si, in masura in care este posibil, nelegate in vreun fel de tema;

c) Un arbitru va numerota separat cuvintele din cele doua liste;

cf) Un copil - materializand "mana hazardului' - va extrage succesiv perechi de numere, corespunzatoare celor doua liste;

e) Arbitrul va inscrie intr-un tabel cuplurile de cuvinte astfel formate;

f) Echipele reunite vor incerca sa rezolve problema propusa, reflectand asupra sugestiilor pe care le-ar putea oferi fiecare dintre cuplurile stabilite.

Tehnica obiectelor focale Se mai numeste si tehnica asociativa a cautarii solutiilor si se bazeaza pe studiul rezultatelor unor incercari de transfer al caracteristicilor unor obiecte selectate la intamplare asupra obiectului de perfectionat, considerat ca si cum s-ar afla in focarul de transfer. Este necesara parcurgerea urmatoarelor etape:

a) Alegerea obiectului focal;

b) Selectarea, la intamplare, a trei-patru obiecte (apeland la dictionare, cataloage, publicatii tehnice etc.).

c) Elaborarea listei caracteristicilor obiectelor selectate la intamplare;

d) Generarea unor idei prin transferarea, catre obiectul focal, a caracteristicilor obiecteior selectate la intamplare;

e) Dezvoltarea combinatiilor relevate astfel prin asociatii libere;

f) Evaluarea ideilor obtinute si selectarea celor realizabile, care s-ar putea efectua apeland la un expert sau la o grupa de experti, pentru ca, intr-o secventa ulterioara, sa devina posibila o colaborare cu acestia, pentru alegerea variantelor utile.

Se considera ca folosirea tehnicii obiectelor focale este eficienta indeosebi in cazul in care se solicita noi solutii pentru perfectionarea unor metode si echipamente cunoscute.

Tehnica proiectiei Tehnicile prezentate anterior au invedere sugestiile pe care le-ar putea oferi asocierea sensurilor unor cuvinte la elemente apartinand problemei sau solutiei de identificat.

Daca mizam atat de mult pe folosirea cuvintelor pentru stimularea intuitiei, de ce nu am acorda un credit similar imaginii, scurtcircuitand, pur si simplu, folosirea limbajului?

S-a ajuns, in acest fel, la tehnica proiectiei, ale carei secvente, in cazul aplicarii la nivel de grup, ar putea fi:

a) Expunerea problemei de rezolvat;

b) Prezentarea unui set de fotografii sau de diapozitive cu imagini abstracte, dar carora li se atribuie un ridicat potential evocator;

c) Formularea unor interpretari privind imaginile studiate, cu posibile corelatii referitoare la obiectivul urmarit;

d) Reveniri succesive la secventa c;

e) Analiza sugestiilor formulate in timpul sedintei, de catre o echipa de experti.

Tehnici bazate pe aplicarea unor modificari cantitative sau/si calitative

0 evaluare a diferitelor tipuri de inventii/inovatii ne poate dovedi ca putine dintre acestea introduc elemente fundamental diferite de cele ale inventiilor anterioare: se apreciaza ca circa 80 % dintre inventii se obtin, de fapt, prin modificari operate asupra unor solutii existente. Un numar de modificari le putem considera ca derivate intrutotul din operatiile aritmetice elementare: ajungem astfel la inventii obtinute printr-o simptificare constructiva (scadere), prin adaugare (adunare), prin divizare sau prin multiplicare.

Combinarea Probabil ca cea mai utilizata tehnica de a obtine solutii noi este combinarea.

La origine se poate afla o intrebare de tipul "Ce-ar fi daca as combina cutare si cutare lucru si nu de putine ori efectul alaturarii initial imaginare a unor solutii distincte cunoscute a condus la rezultate surprinzatoare.

In alte situatii, combinarea este rezultatul unei actiuni in sensul gasirii unui raspuns favorabil la intrebarea: "Ce as putea adauga unui anumit obiect, pentru a-l putea utiliza in mal multe imprejurari?'

Combinarea este destul de accesibila. Atunci cand cele doua sau mai multe elemente se combina, este posibil ca rolurile lor sa nu fie de aceeasi importanta si in acest caz vom aprecia ca avem de-a face cu o varianta de combinare pe care am putea-o numi modificare prina daugare. Pentru a fi brevetabila, o solutie rezultata prin combinare (conform legislatiei, rezultata prin asocierea a doua sau a mai multor solutii cunoscute) trebuie sa conduca la un efect superior simplei insumari aritmetice a efectelor realizabile prin utilizarea independenta a fiecareia dintre solutiile cunoscute.

Concasarea sau modificarea prin divizare. Conform dictionarelor, a concasa inseamna a sfarama un material solid, a faramita. Aplicarea tehnicii presupune "spargerea' problemei, deci divizarea acesteia in probleme mai simple si poate mai usor de rezolvat; se are in vedere nu numai o impartire a problemei, ci si o "rupere' a legaturilor intre elemente, legaturi care ne impiedica sa vedem posibilitatile de rezolvare si care s-ar putea realmente sa dispara in unele variante de rezolvare a problemei.

Aplicarea numai a concasarii nu conduce, de regula, la ameliorarea solutiei: ea trebuie urmata, adeseori, de utilizarea altor tehnici de creatie, in agregare cu care vor deveni relevante avantajele concasarii.

Modificarea prin inlocuire Inlocuirea sau substituirea vizeaza utilizarea, in cadrul unui sistem, a unui component in locul altuia.

Modificarea formei Modificarea formei poate aduce semnificative avantaje atunci cand conduce la o mai buna adecvare a unui obiect in raport cu destinatia sa.

Modificarea prin redimensionare 0 redimensionare a unui sistem poate aduce uneori avantaje ce nu s-au luat in considerare in solutia initiala. Tendinte vadite de miniaturizare au generat o intensificare a cautarilor in acest sens si aparitia a numeroase obiecte utile, dar de dimensiuni mult mai reduse.

Pentru o serie intreaga de situatii, s-au dovedit a fi convenabile dimensiunile mai mari ale unor sisteme (tendinta de gigantizare). In asemenea situatii, redimensionarea antreneaza si un lant de modificari constructive.

Modificarea prin scadere

Modificarea prin multiplicare

Modificarea prin rearanjare Este posibila, uneori, obtinerea unor avantaje importante si surprinzatoare prin rearanjarea componentelor unui aceluiasi ansamblu, fara a apela, deci, la nici un fel de inlocuiri, completari sau prelucrari.

Tehnica listelor interogative Osborn Pentru cresterea contributiei intuitiei la gasirea de noi solutii, Alex Osbom a conceput o lista de intrebari, prin a carei folosire o persoana inovativa poate aborda intr-o maniera mai complexa tema de inovare. Plecand de la o solutie concreta, asemenea intrebari sunt:

1. Ce alte utilizari ar putea avea solutia luata in considerare?

2. Ce adaptari s-ar putea opera la ea?

3. Ce modificari exterioare s-arputea efectua?

4. Ce modificari cantitative ar putea fi realizate?

5. Ce s-ar putea inlocui?

6. Ce alte modalitati de amplasare a componentelor ar fi posibile?

8. Ce s-arputea combina?

Metode intuitive de stimulare a creativitatii

Metoda gandirii laterale Daca procesul de gandire logica presupune parcurgerea rationala a unor secvente ele insele logice, cu analize intermediare, care le confera un aspect familiar, inseamna ca el va permite in mica masura patrunderea unor idei noi. Gandirea laterala sau colaterala ar trebui sa se bazeze pe desfiintarea modelelor existente, pe reanalizarea informatiei, cu scopul evident de a genera o rearanjare a conceptelor, astfel incat sa se ajunga la o solutie noua si eficienta.

Posibile etape ar putea fi:

a) Examinarea solutiilor existente;

b) Relevarea, pentru solutiile existente:

- a ideilor dominante:

- a factorilor de influenta majora;

- a tendintelor de polarizare;

- a restrictiilor ce s-au avut in vedere.

c) Solutionarea problemei prin tehnici menite sa abata gandirea de la modelele obisnuite, prin utilizarea uneia sau a mai multora dintre directiile urmatoare:

- comutarea atentiei asupra unor aspecte mai putin studiate;

- schimbarea conceptului de baza:

- divizarea sau eliminarea unor parti ale solutiilor existente:

- adaugarea fortata a unor componente considerate initial nerelevante;

- folsirea unor secvente ce pot fi regasite in tehnica utilizarii unor cuvinte selectate la intamplare.

Metoda ghirlandelor de asociatii Principalele etape de aplicare sunt:

1) Elaborarea listei sinonimelor obiectului creatiei (a ghirlandei sinonimelor);

2) Elaborarea listei unor obiecte selectate aleator, folosind eventual dictionare, enciclopedii sau inscriind, pur si simplu, denumirile unor obiecte, asa cum ne vin ele in minte;

3) Considerand cele doua liste ca niste ansambluri formatoare (A si B), se realizeaza biasamblarile de tip A-B;

4) Elaborarea listei caracteristicilor principale si secundare ale obiectelor selectate intamplator, folosind eventual pentru aceasta un tabel;

5) Generarea ideilor prin asocierea succesiva, la obiectul tehnic si la sinoniinele sale, a caracteristicilor obiectelor selectate intamplator

6) Generarea ghirlandelor de idei prin inlantuiri, plecand de la caracteristicile obiectelor selectate aleator;

7) Generarea unor idei noi prin asocierea la elementele ghiriandei sinonimelor obiectului a elementelor ghirlandei obtinute prin inlantuire

8) Evaluarea si selectarea variantelor rationale, dintre ideile formulate; are loc, in acest fel, selectarea, in medie, a 250 % dintre ideile formulate. In cadrul etapei se pot elimina variantele evident nerationale, se aleg variantele originale, purtatoare de elemente surpriza, se extrag variantele cele mai avantajoase, in raport cu tema de inovare;

9) Alegerea variantei optime, dintre variantele rationale, etapa realizata, de regula, de catre experti in domeniul temei de inovare.

Metoda discutiilor in grup Poate fi intalnita, ca metoda de rezolvare a problemelor, asa numita discutie in grup sau dezbaterein grup.

Uneori, aceasta poate avea un caracter ad-hoc, prin strangerea, fara o convocare prealabila, a unui numar de persoane, intr-un anumit context si relevarea, pasionanta cateodata, a aspectelor pe care le implica rezolvarea unei probleme mai mult sau mai putin dificile.

Alteori, discutia de grup poate avea un caracter organlzat, presupunand participarea pe baza unei convocari prealabile si eventual chiar instiintarea participantilor asupra temei ce se va dezbate. In ambele categorii de situatii, participantii utilizeaza (fara ca intotdeauna sa fie constienti de aceasta) caracteristicile de stimulare a capacitatii creative individuale, in conditiile activitatii de grup. Analiza ciitica a sugestiilor, imediat dupa emiterea lor, se manifesta ca un putemic factor inhibitor, dupa cum participarea neadecvata a unei persoane cu functie de raspundere sau dispunand de o mare competenta in domeniul problemei, dar nu si de tactul necesar, ii poate intimida pe participanti, le poate crea retineri in a-si expune liber opiniile.

Neexistand, de regula, durate limita ale discutiilor si nefiind implicati in mod direct sau nedorind sa se implice, unii participanti nu simt presiunea timpului si deci nu sunt indemnati sa-si puna mintea la lucru. In pofida existentei unei eventuale instiintari prealabile, pot exista participanti care sa considere ca problema nu le apartine si pentru care un posibil proces de incubatie nu este declansat. Desigur, interesul este crescut cand problema dezbatuta il afecteaza in mod direct, financiar, material sau moral pe posibilul participant, dupa cum exista si persoane ale caror temperamente, obisnuinte, modalitati de a vedea viata, le indeamna sa-si expuna cu hotarare opiniile si chiar sa si le apere cu o vehementa ce poate afecta relatiile colegiale.

Brainstormingul Metoda a fost propusa de catre Alex Osborn. Numele metodei provine chiar de la primii utilizatori si trebuia sa sugereze folosirea posibilitatilor creierului uman pentru a rezolva in mod creativ diverse probleme.

Brainstormingul a cunoscut treptat o larga raspandire, dupa cum a constituit si obiectul a numeroase studii, dezvoltari, variante de rezolvare a problemelor.

Brainstormingul constituie o deliberare creativa in grup, pentru a obtine o serie de idei vizand rezolvarea problemei, urmand ca, ulterior, sa se recurga la evaluarea, perfectionarea si aplicarea ideilor. Osbom nu a considerat metoda ca un panaceu universal, atragand atentia ca ea rezolva doar o secventa a procesului de inovare si ca principalul el avantaj rezida in obtinerea unui numar de idei net superior celui din cazul unei discutii clasice obisnuite sau al unei incercari individuale de rezolvare a problernei.

Regulile de baza sunt urmatoarele:

1) Amanarea criticii: in cadrul sedintei de brainstorming, aprecierile critice sunt interzise. Se obtine, astfel, o dezinhibare psihologica, o diminuare a unui eventual complex psihologic, o manifestare mai deplina a spiritului creativ. O persoana oarecare va deveni mai libera in exprimare atunci cand stie de la inceput ca afirmatiile sale nu vor fi supuse unei critici imediate;

2) Obtinerea calitatii prin cantitate sau, altfel spus, in cadrul sedintei se solicita un numar cat mai mare de idei. Atunci cand numarul de idei-solutii emise in cadrul sedintei este mai mare, va creste probabilitatea ca printre ele sa se afle si solutii superioare. Numeroase exemple vin sa confirme faptul ca ideile emise in ultima parte a sedintei, beneficiind de sugestiile si ideile formulate anterior, sunt, de regula, superioare calitativ celor emise in prima parte a sedintei.

3) Incurajarea ideilor aparent iesite din comun sau, confomn autorului metodei, imaginatia libera este binevenita. Se are astfel in vedere faptul ca o idee "trasnita' se poate dovedi deosebit de utila la o examinare ulterioara, dupa cum ea poate constitui o amorsa pentru formularea, dupa aceea, a unei solutii viabile si eficiente. Osborn atribuie sedintei un efect sinergetic (sinergie = actiune simultana, indreptata in acelasi sens, a mai multor organe sau a mai multor agenti, iar sinergism = intensificare a actiunii a doua substante, prin asocierea lor).

4) Slimularea combinatiitor, aceasta insemnand cautarea insistenta a combinarii si perfectionarii ideilor emise.

Pregatirea sedintei. 0 desfasurare eficienta a sedintei presupune o buna pregatire a ei. Conducatorul sedintei va trebui sa examineze problema si sa se asigure ca aceasta nu are un caracter complex sau prea general: atunci cand o problema este prea complicata, ea se va divide in subprobleme, ce vor fi supuse discutiei in sedinte distincte.

Cu cel putin doua zile inainte de sedinta, participantii vor primi o instiintare scrisa, de cel mult o pagina si care va preciza data si locul sedintei, tema propusa si unele exemple de rezolvare a problemei. Se creeaza, in acest fel, premize favorabile pentru desfasurarea unui proces de incubatie, de declansare a asocierilor, deci de "punere la treaba' a inconstientuiui.

Conducatorul insusi va trebui sa reflecteze asupra temei dezbaterii si chiar sa-si pregateasca o lista de sugestii utilizabile in timpul sedintei.

Desfasurarea sedintei. In formele sale cele mai raspandite, sedinta are odurata de 3050 de minute, iar numarul de participanti este de 1012; dintre acesti participanti, unul este conducatorul, 1-2 persoane au rolul de secretari, 5 sunt persoane cu o bogata experienta in aplicarea metodei (membri permanenti), iar 4-5 trebuie sa fie specialisti cu experienta in domeniul problemei (invitati speciali). Se solicita ca toti acestia sa accepte discutia libera si sa fie, daca este posibil, ceea ce intelegem in general prin "oameni de viata' (existand, de altfet, recomandarea ca atmosfera din cadrul sedintei sa fie asemanatoare cu cea de la o masa in mijlocul naturii, la iarba verde). Exista si variante de brainstorming cu sute de participanti, dupa cum s-a conceput si o varianta de brainstorming individual.

Daca in cadrul sedintei urmeaza sa se ia si o decizie, se recomanda ca numarui participantilor sa fie impar. Cercetatorii constata uneori posibilitatea unei emulatii suplimentare in cazul echipelor mixte, constituite din barbati si femei.

Se considera ca fiind favorabila o structura alcatuita din participanti cu aceeasi pozitie sociala sau cu pozitii sociale apropiate: nu se recomanda includerea in echipe a sefilor ierarhici, care pot genera, constient sau inconstient, un efect inhibitor. Este utila, de asemenea, inlocuirea periodica a membrilor permanenti.

Conducatorul sedintei expune participantilor cadrul general al problemei si reaminteste regulile specifice: el solicita apoi formularea de sugestii. Exprimarea ideilor trebuie sa fie intr-o singura fraza si suficient de concisa, pentru a putea fi notata de catre secretari. Nu se accepta prezentarea consecutiva a doua idei de catre aceeasi persoana: pentru ca aceasta sa nu-si uite insa o anumita propunere, ea si-o va putea nota, pentru a o expune ulterior.

Conducatorul sedintei va incuraja inlantuirea ideilor, va utiliza fraze cu pronuntat efect stimulativ. Pe parcursul sedintei, secretarul va nota si numerota solutiile propuse (in cazul existentei a doi secretari, unul va nota, de exemplu, ideile cu numar par, iar celalalt - ideile cu numar impar).

Solutiile nu vor primi numele autorului lor, intrucat ele pot proveni uneori din contributia adusa de mai multi participanti sau pot fi sugerate de afirmatiile altor persoane.

La incheierea sedintei, participantii sunt avertizati ca ulterior se va lua contact cu ei, pentru a formula eventual alte propuneri, aparute ca urmare a desfasurarii sedintei.

Organizarea si mai ales desfasurarea sedintei poate intampina reale dificuitati, datorita obisnuintei specialistilor de a avea, in general, o comportare diferita de cea solicitata prin regulile brainstormingului: este nevoie de multa perseverenta, de tact si de intelegere din partea conducatorului sedintei, pentru a evita aparitia unei stari de dezacord grav intre participanti, pentru a elimina tendintele de autocenzurare, de critica imediata, de fronda, de exprimare ampla a ideilor, de pasivitate etc.; uneori, o eficienta ridicata a activitatii grupului se obtine de-abia dupa un numar oarecare de sedinte.

Evaluarea ideilor. Persoana desemnata ca secretar va pregati o lista cu propunerile formulate si numerotate, prezentate la trei randuri distanta intre ele. Conducatorul sedintei va verifica lista; daca se va considera necesar, propunerile vor fi clasificate in 510 categorii.

In continuare, o echipa de specialisti si eventual de oameni cu diverse responsabilitati va recurge la examinarea propunerilor; desi echipa de examinare poate sa cuprinda si participanti la sedinta, nu este totusi recomandabila o asemenea varianta. Din lista de propuneri, urmeaza a fi retinute acele solutii care apar ca interesante: trebuie manifestat mult discernamant, pentru a nu se exclude solutiile aparent absurde si pentru a vedea daca unele dintre aceste solutii nu pot genera, prin modificare, dezvoltare etc., solutii viabile. In evaluarea solutiilor, sunt utile o serie de intrebari de tipul:

1. Aceasta idee este destul de simpla?

2. Ideea este acceptabila din punct de vedere uman?

3. Esteea oportuna?

4. Este ea realizabila?

5. Va creste randamentul?

6. Rezulta un progres pentru service, pentru intretinere sau pentru montaj?

7. Exista vreun progres in raport cu solutiile actuale?

8. Apar garantii mai bune de siguranta?

9. Apar garantii de economie sau de conservare?

10. Se diminueaza volumul activitatilor initiale?

11. Se reduc cheltuielile?

12. Se imbunatatesc metodele existente?

13. Se imbunatatesc conditiile de lucru?

Aplicarea solutiilor. Trecerea la aplicarea solutiilor inseamna, in primul rand, convingerea persoanelor cu functii de conducere in legatura cu eficienta solutiilor propuse.

Examinarea si aplicarea solutiilor valoroase trebuie facute in cel mai scurt timp pentru a realiza castiguri insemnate.

Brainstormingul dispune de largi posibilitati de utilizare. El pennite o crestere considerabila a productivitatii obtinerii de idei, constituind un auxiliar pretios intr-o anumita etapa a procesului de inovare. Remarcabila este si posibilitatea ca, in cadrul sedintelor de brainstorming, sa apara noi teme de inovare.

Sinectica Termenul de sinectica sugereaza actiunea de imbinare a unor elemente intre care nu exista corelatii.

Principii-constatari esentiale:

1. Intre creatia artistica si cea economico/tehnico-stiintifica nu exista deosebiri esentiale;

2. Desi inspiratia este o intersectie intamplatoare intre imaginatie si problema formulata, ea poate fi stimulata, canalizata si chiar supusa unui program de organizare;

3. Instrumentul principal al creatiei este metafora, obtinuta prin imbinarea a doua sau a mai multor imagini.

Probabilitatea rezolvarii cu succes a unei probleme creste atunci cand sunt intelese componentele emotionale declansatoare ale procesului creator, componente carora li se atribuie o insemnatate mai mare decat celor de natura intelectuala sau rationala.

Grupul de creatie este alcatuit din 512 membri (de varste, temperamente, profesiuni si preocupari diferite, aceasta favorizand producerea unui efect sinergetic), la care se adauga un coordonator si un stenograf.

Atmosfera sedintei trebuie sa fie cat mai destinsa, permitand schimbul necenzurat de idei. Nimeni nu trebuie sa acapareze sau sa dirijeze discutiile; durata sedintei este in medie de o ora.

Etapele principale ale unei sedinte de sinectica sunt:

1. Enuntarea problemei in forma data; se efectueaza de catre coordonatorul sedintei;

2. Analiza problemei; se concretizeaza in formularea unor intrebari de catre membrii grupului si a unor raspunsuri adecvate de catre coordonator. Acestea vor conduce la o clarificare a cadrului general al problemei;

3. Formularea unor sugestii imediate (obtinerea unor prime idei, dar si indepartarea ideilor preconcepute, ce ar putea frana, in continuare, procesul de inovare). Toate aceste idei se consemneaza, pentru a vedea ulterior, printr-o examinare mai amanuntita, daca nu contin solutii valoroase;

4. Enuntarea problemei, asa cum a fost ea inteleasa; poate releva maniere diferite de interpretare a problemei, datorita diferentelor specifice dintre participanti. Nu se iau nici un fel de masuri pentru a se ajunge la un consens, in scopul evitarii unor eventuale constrangeri, care sa limiteze folosirea analogiilor si a metaforelor;

5. Cresterea distantei metaforice vizeaza obtinerea unei detasari de problema analizata. In acest scop sunt inventariate trei modalitati de rezolvare:

- analogia directa, care isi propune gasirea, in natura, a unor situatii macar in parte similare celor din problema. Pentru ca distantarea sa fie eficienta, se recomanda sa se evite trimiterile frecvente la fondul problemei;

- analogia personala, care trebuie sa permita transferul personalitatii participantilor in obiectele sau functiile relevate de analogia directa si semnalarea trairilor participantilor implicati in aceste actiuni;

- conflictul condensat, care va evidentia posibilitatile de trecere de la cazul particular la cazul general si va scoate in relief elementele pe care nu se poate conta:

6. Posibila repetare a etapei 5, intr-un alt context, ar trebui sa detaseze aspectele neluate anterior in considerare;

7. Modelarea fortata a fanteziei are drept scop revenirea la conditiile practice ale problemei; intr-adevar, revenirea din "excursia' (termen utilizat pentru a sugera parcurgerea etapelor sinecticii) metaforica se poate solda cu formularea unor propuneri concrete de rezolvare a problemei.

Sinectica s-a bucurat de o buna apreciere din partea specialistilor, fiind considerata ca o metoda de grup apta sa contribuie in mai mare masura la stimularea capacitatii creative a participantilor la sedinta.

Metoda Philips 66 Numele metodei este legat de limitarea la 6 a numarului de participanti si, totodata, de limitarea duratei sedintei la 6 minute.

Marimea duratei sau a numarului de participanli s-a stabilit in mod formal, fara o justificare strict stiintifica, urmarindu-se doar o intensificare a procesului de inovare, o activizare a participantilor si o imbunatatire a intercomunicarii.

Atunci cand numarul participantilor posibili este mult mai mare, se recurge la o impartire in grupe de cate 6 persoane: impartirea poate avea loc la intamplare, pe criterii de structura (urmarindu-se echipe cat mai echilibrate) sau pe profile sau prin selectionari, in etape succesive.

Desfasurarea sedintei: intr-o prima parte (cu o durata de 24 minute), este ales un lider-secretar, cu drept de participare la discutii, iar apoi o persoana-organizator prezinta problema ce se va supune dezbaterii. Uneori, aceasta prezentare poate fi inlocuita cu distribuirea unui succint material scris, fiecaruia dintre cei 6 participanti.

In continuare, are loc formularea propriu-zisa a sugestiilor de rezolvare, pe parcursul a 6 minute, respectandu-se regulile valabile pentru o sedinta de brainstorming (atribuindu-i-se metodei si denumirea de blitz-brainstorming); fiecare participant are dreptul, pe ansamblu, la mai putin de un minut (existand si pauzele normale, dintre interventii).

Lista solutiilor formulate se supune analizei unei comisii de specialisti, fiind necesar a se raspunde la urmatoarele intrebari:

1. Care dintre ideile prezentate vi se pare cea mai interesanta? (Nu se accepta raspunsul "toate', se prefera un numar minim de idei si se considera acceptabil si raspunsul "nici una'; o eventuala propunere apartinand examinatorului se va expune pe scurt);

2. Credeti ca propunerea ateasa de dumneavoastra ar necesita unele modificari, in vederea realizarii ei? Daca da, ce propuneti ? (atunci cand s-au ales mai multe propuneri, prezentarea se va efectua intr-o ordine ce se va justifica).

Pentru examinarea propunerilor, se poate folosi si metoda Delphi.

Metoda Delphi Scopul urmarit este de a obtine orientari, prognoze si solutii, printr-o imbinare si modelare adecvata, in etape succesive, a creativitatii individuale si de grup.

Metoda presupune, mai intai, consemnarea pe formulare adecvate a temei si a unui sir de intrebari referitoare la tema. Aceste formulare se trimit unui numar de 510 experti, cu rugamintea ca ei sa raspunda - in scris - intr-un interval de timp prestabilit.

In ceea ce priveste structura formatiei de persoane consultate, se recomanda ca cel putin jumatate dintre participanti sa nu depaseasca 3540 de ani, iar profesiile acestora sa inregistreze o anumita variatie. Pentru prognozele pe termen lung, numarui persoanelor consultate poate ajunge la 60100. Odata primite, raspunsurile expertilor se centralizeaza de catre o echipa de 3-4 persoane si se retrimit participantilor, fara a se nominaliza autorii opiniilor, cu rugamintea de a se refomnula raspunsurile. Fiecare participant are, in acest fel, posibilitatea de a-si ajusta parerea, tinand cont deopiniile exprimate de ceilalti experti.

Raspunsurile la cea de-a doua consultare se centralizeaza; daca exista o oarecare "stabilizare' a rezultatelor sau daca se constata un "consens", pentru un numar prestabilit de participanti, se considera consultarile incheiate. In caz contrar se procedeaza la o noua redistribuire a raspunsurilor si asa mai departe, pana la indeplinirea conditiei acceptate. Dupa incheierea consultarilor, un grup de specialisti, apartinand unitatii interesate, va examina raspunsurile si va formula concluziile de rigoare.

Avantajul esential al metodei il constituie posibilitatea obtinerii unui raspuns care sa corespunda unei competente de nivel ridicat; dezavantajul este tendinta evidenta de eliminare a raspunsurilor mai putin obisnuite, care pot ascunde solutii noi si utile. Se vorbeste despre manifestarea unei deformari prin feed-back a solutiilor spre opiniile general acceptate. Pentru contrabalansarea unei asemenea tendinte, au aparut variante ale metodelor initiale, unele dintre acestea fiind:

- varianta franceza Delphi-breton, presupunand interventia unei echipe de coordonare si control, cu permisiunea de a supune consultarii itinerarii modifcate, mai putin previzibile, daca se considera ca acestea ar putea prezenta interes;

- varianta Delphi de proces, care se caracterizeaza prin adaptari la necesitatile de identificare a unor solutii pentru probleme tehnologice sau de proiectare.

Metoda Frisco Varianta actuala a metodei presupune intrarea succesiva in actiune a doua echipe:

A - echipa de investigare, avand in componenta 1215 membri, de varste si competente diferite si care-si va axa activitatea pe analiza problemei, pe elaborarea si analiza metodelor de rezolvare, pe formularea unor solutii si pe intocmirea unei liste de control, ce se va inmana celeilalte echipe;

B - echipa de formulare a concluziilor, alcatuita din 5-6 experti, care vor primi lista de control si vor propune rezolvari noi sau cel putin perfectionari ale celor avansate de echipa anterioara.

Este util ca echipele sa dispuna de cate un matematician si de cate un psiholog.

Lista de control trebuie sa corespunda urmatoarelor cerinte:

Sa nu reclame informatii prea numeroase;

Sa solicite numai raspunsuri pe care membrii echipei B le-ar putea da;

Raspunsurile formulate sa fie foarte simple ("nu', "da', numere care sa defineasca doar ordine de marime etc.);

4) Succesiunea intrebarilor sa nu aiba nici caracter intamplator, nici caracter strict logic, ci sa unnareasca o scara "psihologica', aceasta presupunand participarea psihologului-expert la elaborarea listei.

Mai departe, metoda Frisco inregistreaza o etapa care consta in desfasurarea a 26 sedinte, cu o durata de 0,51,5 ore si la care coordonatorul impune participantilor ca formularea propunerilor sa se efectueze din punctul devedere al unei atitudini bine precizate. In mod obisnuit, rolurile care trebuie "jucate' sunt cele ale traditionalistului, exuberantului, pesimistului si optimistului. In aceasta ordine este de altfel indicata si initierea discutiilor.

Coordonatorul nu va urmari egalitatea numarului de interventii ale participantilor, dar va asigura, pe cat posibil, atat antrenarea tuturor, cat si o echilibrare a discutiilor.

Drept caracteristici evidente ale celor patru categorii de "personaje', se mentioneaza:

1) Traditionalistul va trebui sa acorde credit vechilor procedee, desi le recunoaste deschis dezavantajele si nu se opune unor eventuale perfectionari ale acestora; este de obicei o persoana varstnica;

2) Exuberantul se va conforma principiilor cunoscute ale brainstormingului, emitand chiar idei fanteziste, daca acestea asigura mentinerea unui climat creativ. Ca persoana, exuberantul va fi un inventator bine apreciat, amabil, increzator, dar nu timorat;

3) Pesilmistul isi va manifesta ostilitatea fata de procedeele noi si retinerea fata de cele vechi ("Procedeul vechi nu a fost grozav niciodata, darmite acum", " mai binele este dusmanul binelui" etc.) El trebuie sa fie un bun specialist intr-un domeniu conex celui al problemei;

4) Optimistul are o atitudine critica, in limite decente, fata de pesimist si sustine opiniile realiste ale exuberantului; el este, de regula, pecsoana cea mai competenta din grup in domeniul problemei.

In masura in care este posibil, cele patru personaje se aleg din unitati diferite, intre care nu s-au inchegat relatii deosebite si intre care nu exista animozitati.

Exista o varianta socratica sau mentala a metodei Frisco.

Discutia Panel In principiu, avem de-a face cu un grup de 5-6 persoane (esantion Panel), care participa la dezbaterea temei, sub coordonarea unui lider-animator.

In afara grupului, exista auditoriul, fara drept de interventie directa in discutie: membrii auditoriului pot insa formula mesaje, inscrise pe cartoane de culori diferite: verde - pentru intrebari, albastre -pentru sentimente, maro pentru completare de informatii. Aceste mesaje sunt transmise esantionului Panel, in momentul considerat oportun, de catre "injectorul de mesaje". Discutiile pot fi reluate dupa primirea fiecarui grup de mesaje, urmand ca in final liderul animator sa efectueze o sinteza a dezbaterilor.

Metoda 6-3-5 Numele metodei este legat de participarea, la grupul de creatie, a 6 membri, fiecare membru trebuind sa formuleze initial cate 3 propuneri, iar ceilalti 5 membri urmand sa discute grupurile de cate 3 propuneri.

Intr-un tabel cu trei coloane se inscriu propuneriie initiale, urmand ca acestea sa fie comentate si eventual completate de catre fiecare membru al grupului. O sinteza elaborata de liderul grupului va fi apoi inaintata conducerii unitatii beneficiare.  

Concluzii. O intensificare a participarii componentei intuitive la procesul de creatie/inovare, o evitare a influentei exercitate de tendinta oarecum obisnuita a intelectului uman de parcurgere a unor cai cunoscute pentru rezolvarea problemelor sunt posibile prin aplicarea unor tehnici adecvate. Utilizarea mai multor asemenea tehnici conduce la conturarea unor metode de stimulare a creativitatii, unele dintre acestea bucurandu-se de o reala apreciere din partea specialistilor.