Statutul epistemologic al psihologiei educatiei - clasificarea fenomenelor psihice

PSIHOLOGIA (din grecescul psyche = suflet si logos = stiinta) se afirma ca stiinta centrala despre om si relatiile interumane, studiind fenomenele psihice si urmarind descrierea si explicarea lor prin intermediul unui ansamblu de legi si modalitati determinative. Altfel spus, psihologia se ocupa cu descrierea si clasificarea proceselor, starilor, trasaturilor si caracteristicilor psihice, cu studiul dezvoltarii specifice ce le caracterizeaza in diferite conditii, cu extragerea legilor activitatii psihice si ale psihismului, in vederea intelegerii si folosirii lor in practica oricaror activitati umane.

Psihologia vizeaza atat interioritatea, cat si exterioritatea umana. Pe de o parte, fenomenele psihice se manifesta in interior, ca fapte subiective, putand avea forma de procese psihice, activitati psihice, trasaturi psihice sau conditii reglatorii pentru activitatile psihice, asa cum rezulta din schema de mai jos. Pe de alta parte ele se desfasoara in exterior, prin intermediul comportamentelor si conduitelor (ca ansamblu de comportamente, operatii si actiuni convergente aceleasi motivatii).

Comportamentul grupeaza ansamblul reactiilor si actiunilor ce pot fi observate in exterior. El este oglinda vietii psihice, latura manifesta extrinseca a acesteia.

Intre activitatea interna, subiectiva (viata psihica) si activitatea externa, observabila sunt raporturi de interactiune, interdependenta si interconditionare reciproca. Ele formeaza activitatea psiho-comportamentala ce se intemeiaza pe experienta acumulata de subiect si este conditionata de resursele, posibilitatile si caracteristicile acestuia.  

Psihismul se exprima prin comportamente si stari subiective, trairi interioare si constituie substratul tuturor schimbarilor ce au loc in conduitele si constiinta omului, iar activitatea nervoasa superioara constituie substratul lui material.

I. Procese psihice	Cognitive		Superioare (primare)		Senzatii Perceptii Reprezentari
			Logice (superioare)		Gandire Memorie Imaginatie Proiect: Forme ale denuclearizarii vietii conjugale - semicasnicia si pseudocasnicia Lucrare: Lectia unui copil pentru parintii lui - relatia cu parintii
	Afective		Dispozitii afective Afecte Emotii Sentimente Pasiuni
	Volitive (vointa)
II. Activitati psihice	Comunicare Joc Invatare Munca
Conditii stimulatoare si facilitatoare pentru activitate				Motivatie Atentie Deprinderi
III. Insusiri psihice de personalitate		Temperament Aptitudini Caracter

Clasificarea fenomenelor psihice

           In ansamblu, domeniul psihologiei circumscrie: fenomenele subiective / psihice; desfasurarile comportamentale; activitatea umana, considerata in unitatea dintre latura interna si cea externa; sistemul personalitatii, cu trasaturile, structurile si particularitatile acesteia.

           Educatia (din latinescul educo / educere = crestere, hranire, cultivare este o activitate complexa, ce se realizeaza printr-un lant nesfarsit de actiuni interpersonale si sociale, in vederea transformarii individului intr-o personalitate activa, creatoare, libera si autonoma. Acest proces de formare si dezvoltare a personalitatii umane este compatibil cu modelul axiologic al comunitatii si societatii care-l promoveaza. 

1.2. PRIORITATI ALE STUDIULUI PSIHOLOGIEI EDUCATIEI

Urmarind optimizarea instruirii si educatiei, psihologia educatiei este o ramura aplicativa a psihologiei, pe langa multe altele cum ar fi: psihologia muncii, psihologia medicala, psihologia judiciara, psihologia sportului, etc. Toate urmaresc ca, pe baza unor cercetari psihologice sa se amelioreze o activitate sau alta. Ca ramura a psihologiei, psihologia educatiei ocupa un loc important in domeniul mai larg al cunostintelor psihologice fundamentale si aplicativ-practice, precum si in sistemul stiintelor care se ocupa de educatie: psihologia generala, psihologia copilului, psihologia dezvoltarii, psihologia patologica, sociologie, pedagogie, stiintele comunicarii etc.

Psihologia educatiei studiaza o multitudine de fenomene, activitati, relatii, legitati, precum: legile ce guverneaza activitatile psihocomportamentale si psihologia sociala a indivizilor supusi influentelor educatiei; dezvoltarea psihismului de-a lungul diferitelor stadii de varsta (si in special la varsta scolara) si factorii dezvoltarii psihice; fundamentele psihologice ale instruirii si educatiei (modul in care se dobandesc cunostintele, se formeaza trasaturile de personalitate, se construiesc abilitatile); bazele psihologice ale selectarii si utilizarii metodelor de interventie asupra individului (metode de predare-invatare-evaluare); aspectele subiective ale unor fenomene cu conotatii pozitive sau negative in viata individului (succesul sau insuccesul scolar si social); dimensiunile psihologice ale agentilor implicati in activitatile instructiv-educative (relatiile dintre educat si educator, elemente de psihologie a grupului, climatul educativ, etc.); relatiile dintre diverse variabile educationale (formele de educatie socio-profesionala, conditiile exterioare ale procesului educational, etc).

In consecinta, psihologia educatiei contribuie hotarator la pregatirea psihologica a profesorilor, aducand solutii practice in rezolvarea unor probleme educative. Din punct de vedere practic, cunostintele acumulate de psihologia educatiei sunt pretioase pentru toti cei implicati in actul educativ si oricine este supus influentelor educative si exercita asemenea influente. Necesitatea cunoasterii psihologice deriva din aceea ca actul de instruire si de educatie trebuie sa se adapteze la situatii infinit de variate, data fiind diversitatea aptitudinilor, atitudinilor si aspiratiilor individului.

dezvoltare, dezvoltare psihica, educabilitate, ereditate, mediu, educatie, dezvoltare cognitiva, dezvoltare afectiva, dezvoltare socio-morala