Scurt istoric asupra notiunilor de caracter, comportament, personalitate, persoana

SCURT ISTORIC ASUPRA NOTIUNILOR DE CARACTER, COMPORTAMENT, PERSONALITATE, PERSOANA

1. Omul ca persoana si caracter

Ce inseamna "Ego"? Inseamna "tu", inseamna "el", inseamna "ei".

Individualitatea are un nume, are un rol, major sau minor, pe care-l va "executa" pana la sfarsitul vietii prin trasaturi de caracter, particulare fiecarui individ, fiecarei persoane. Persoana, ca parte somatica, are o constitutie genetica mostenita milenar, are o exprimare fenotipica determinata genetic.

Notiunea de "suflet" are un caracter socio-uman indelungat.

Notiunea de persoana, de "self" este o categorie a gandirii umane, dezvoltata in lunga istorie a omenirii.

Fiecare fiinta umana a "constientizat", pe langa corpul fizic si individualitatea spirituala.

Dupa afirmatia lui Marcel Mouss, persoana este o existenta psihologica din punct de vedere caracter, temperament, personalitate, comportament.

1.1.  Evolutia notiunilor de "om", "suflet" si

"caracter"

Omul, unicat in esenta sa bio-genetica, a parcurs multe etape in constientizarea existentei sale.

Treptat, notiunea de "suflet" s-a suprapus cu cea de viata psihica, in cadrul careia se delimiteaza gandirea "Cognito ergo sum".

Benedict Spinoza (1632-1677), filozof rationalist olandez, reluand filozofia grecilor antici, considera ca numai sufletul "mnestic" (cunoscator) supravietuieste, pe cand cel "vegetativ" si "senzorial" se ataseaza, in mod necesar, de corpul fizic.

Spinoza, initiatorul filozofiei moderne si continuatorul principiilor lui Descartes, pune problema etica in relatia constientului individual, cu lumea si cu Dumnezeu.

In acelasi plan filozofic, filozoful idealist I. Kant (1724-1804) sublinia existenta constiintei individuale ca "un caracter sacru al persoanei", conditie esentiala pentru ratiunile practice. Dupa Kant, ideea actiunilor fizice si psihice, absolut individuale, se contureaza treptat, evolueaza si se dezvolta pe perioadele ontogenetice postnatale ale individului uman.

De la o simpla "masca" faciala si particularitatile dermatofizice, "amprente" sigure ale individualitatii umane in societatea primitiva, la "personaj", caracterizat prin rolul exercitat in societate si apoi la "persoana", individul devine un nume, un chip, prin insasi viata sa psihica, prin trasaturi caracteristice psiho-neurologice, prin temperament, prin elemente de manifestari caracteriale.

Daca privim "masca", considerata ca prim semn al individualitatii umane, daca exprimam dermatoglifele digito-palmare, avem posibilitatea de a patrunde in "microcosmosul" vietii psihice a individului uman, patrundem in infinitatea trasaturilor de caracter psiho-neurologice. Gesturile, modelele dermatoglifice, fixate genetic si transmisibile, capata valoare de semnal social, prezinta elementele caracteriale, in timp ce instinctele, fixate si elegenetic, devin semne specifice speciei, transmise in evolutia lor.

Indiferent de clasificarea acceptata, pentru a stabili tipologia caracterelor, in esenta, oamenii, ca fiinte biologice, sunt unici si irepetabili bio-genetic.

1.2.  Evolutia conceptului de ereditate a trasaturilor

psihice si somatice

Pentru a accepta posibilitatea identificarii trasaturilor psihice, a caracterului, a temperamentului si comportamentului, normale sau deviante, cu sau fara determinism genetic, vom prezenta istoria modului de interpretare a conceptului ereditatii trasaturilor psihice si somatice.

De exemplu, in China Antica medicina traditionala avea la baza doua concepte: "Cerul Anterior" si "Cerul Posterior". "Cerul Anterior" era definit de medicii chinezi ca un spatiu vast al universului, reprezentand protectia universului asupra perioadei de formare a omului si predispozitia organismului la diferite evolutii dupa nasterea sa. In conceptul invatatilor Chinei Antice, influenta exercitata de "Cerul Anterior" ar corespunde conceptului ce denumim astazi constitutie genetica mostenita si transmisa de generatie in generatie.

Conform acestei conceptii, omul ar fi fost exact in "Cerul Anterior", aducand cu sine mesajul dezvoltarii ulterioare a actiunilor comportamentale, al caracterului si personalitatii sale. Toate aceste trasaturi sunt determinate genetic, cu un program stabilit in "Cerul Anterior". Argumentele invatatilor Chinei Antice se bazau pe conceptele elaborate de astrologie.

Astrologii antici pledau pentru existenta unor legaturi intre macrocosmos si microcosmos, reprezentate de fiinta umana, mergand pana la urmarirea unor influente asupra caracterului, comportamentului si temperamentului in mediul sau de viata. Dar pentru invatatii Chinei Antice mediul de viata, respectiv conditiile de existenta si influenta, il reprezinta "Cerul Posterior". Ei considerau necesar ca adaptarea fiintelor vii la conditiile mediului este un argument si o motivatie importanta, deoarece fiintele umane n-ar fi creeate in mediul in care traiesc. Fiindca omul, ca fiinta, prezinta permanent fenomenul de dezadaptare, iar sistemele sale "tampon" ar fi limitate in cadrul unui mediu "strain" care este "Cerul Posterior", fata de natura sa creeata in "Cerul Anterior".

Crestinismul aduce ca explicatie izgonirea lui Adam si a Evei din rai, care, dupa ce au fost creeati de Dumnezeu, prin izgonire, au fost obligati sa traiasca in conditii noi de mediu.

Ceea ce la invatatii Chinei Antice este "Cerul Anterior" la crestini corespunde cu "raiul" unde Dumnezeu a creeat pe Adam si Eva. Este mediul initial in care s-au dezvoltat. Iar ceea ce este "Cerul Posterior" la China Antica ar corespunde noilor conditii de viata ale lui Adam si Eva, conditii diferite fata de cele ale raiului initial.

Dupa astrologii antici, primele tipologii caracterologice umane dateaza de cateva mii de ani inainte de Hristos. Ei considerau ca fiecare om are o dubla calitate: mostenita de la locul creatiei si dobandita prin adaptare, iar nasterea ar reprezenta repetarea actului creatiei, omul putand si transmite informatia mostenita milenar.

In filozofia chineza "Cerul Posterior" s-ar caracteriza prin cinci elemente fundamentale:

- pamantul, caruia i se atribuie functia psihica de generare a meditatiei, a analizei, a judecatii:

- focul - ca functie activa;

- lemnul - confera un comportament melancolic sau coleric;

- apa - rol in vointa, curajul lent, dand senzatia de forta;

- metalul - accentueaza comportamentul flegmatic, expectativa.

Spre deosebire de invatatii Chinei Antice, in filozofia Greciei Antice si cea indiana gasim patru elemente comune, care ar caracteriza "Cerul Posterior: focul, apa, aerul, pamantul.

La filozofii indieni apare un element in plus care ar defini caracterul: eterul.

Hipocrate, exponent al Greciei Antice, in raport de cele patru elemente, impartea temperamentul in patru clase:

sanguin: puternic, echilibrat, vioi;

flegmatic: puternic, echilibrat, lent;

coleric: puternic, neechilibrat, excitabil;

melancolic: slab.