Terapia de grup, ca o forma eficienta de reabilitare

Afazia inseamna tulburarea sau pierderea capacitatii de exprimare si de intelegere a limbajului vorbit sau scris, independente de orice stare dementiala si de eventuale disfunctii ale musculaturii faringolaringeene. Este o tulburare dobandita, datorata unei leziuni la nivelul creierului, ca urmare a unui accident, atac cerebral sau tumoare. Manifestarile clinice ale afaziei, privind natura si intensitatea tulburarilor, difera in functie de anumiti factori biologici, cum ar fi etiologia, varsta, genul, preferinta manuala, sau sociali, respectiv gradul de scolarizare, caracteristicile limbii vorbite, etc.

Daca nu este vorba de o afectiune progresiva, tulburarile afazice se pot ameliora in timp, evolutia lor depinzand de gravitatea si extinderea leziunii. Aceasta recuperare functionala, de cele mai multe ori incompleta, se datoreaza capacitatii creierului de a crea noi conexiuni interneuronale, caracterstica ce poarta denumirea de plasticitate cerebrala. Acest proces poate fi facilitat printr-un tratament de reeducare a vorbirii, cu scopul realizarii unei capacitati de comunicare apropiata de cea normala. Conditii obligatorii pentru obtinerea unor rezultate pozitive sunt absenta unor tulburari dementiale si motivarea pacientului. Tratamentul este de cele mai multe ori individual, uneori se asociaza si o terapie de grup.

Studiile comparative intre grupe de bolnavi tratati si netratati au demonstrat avantajele tratamentului sistematic al afaziilor.

Terapia de grup, ca o forma eficienta de reabilitare

Istoria terapiei de grup in afazie este lunga. Cu toate ca primele date referitoare la acest tip de terapie le avem inca din anii celui de-al doilea Razboi Mondial, aceasta arie de reabilitare a primit foarte putina atentie din partea cercetatorilor. Astfel, in cele mai multe tari a ramas ignorata, in contexul reabilitarii persoanelor cu afazie.

Specialistii din domeniul logopediei sunt de acord, in unanimitate, cu reabilitarea in grup a persoanelor cu afazie. Afazia are efect extrem de puternic asupra persoanelor care au suferit un stroke. Existenta fara comunicare verbala poate sa conduca pana la izolarea totala a persoanelor. Cand individul ajunge intr-un grup, el se intalneste cu norme, valori, scopuri care produc un efect remarcabil asupra lui: se formeaza atitudini noi, se intaresc pretentiile sociale, motivatia pentru o reabilitare cat mai rapida, se reduc complexele legate de comunicare, se imbunatatesc abilitatile intrapersonale, se produc detensionari psihice ale membrilor, creste increderea in reusita terapiei. Membrii grupului au posibilitatea de a impartasi experientele, de a se ajuta intre ei. Grupa formata trebuie sa reprezinta un mediu securizant, familiar, in care toti participantii sunt egali.

Elemente organizatorice ale terapiei de grup

Este indicat ca terapia sa fie individuala in primele 3-4 luni, ea fiind urmata de introducerea indivizilor in grupuri omogene si de continuarea terapiei logopedice in grup. Prin terapia individuala se realizeaza cunoasterea cazului, stimularea comunicarii, dezvoltarea intelegerii si reproducerii limbajului verbal si motivarea individului pentru participarea activa in procesul de recuperare. Terapia in grup are sens numai dupa restaurarea acestor functii de baza.

Inainte de inceperea unui program de reabilitare, trebuie stabilite elementele organizatorice ale acestuia: numarul persoanelor dintr-o grupa, participantii, tematica, repere spatio-temporale, metode si tehnici folosite, echipamentul necesar. Trebuie sa avem la indemana chiar de la inceput diferite fise din care obtinem informatii atat despre starea actuala si anterioara a pacientilor, cat si despre personalitatea lor.

Reperele spatio-temporale trebuie fixate de la bun inceput, astfel incat sa corespunda nevoilor pacientilor. Aceste date odata fixate raman neschimbate pe tot parcursul terapiei. Trebuie reglate intarzierile membrilor pentru evitarea deranjurilor create de acestea. Terapeutul trebuie sa fie informat despre absenta unui membru la sedinta respectiva, daca este cazul.

Trebuie sa avem la dispozitie o camera linistita la nivelul careia sa avem posibilitatea de a elimina zgomotele si factorii perturbatori, asigurand, astfel, desfasurarea optima a activitatii terapeutice.

Pentru persoanele mai tinere este indicat ca terapia sa decurga intre orele 16-17-18, iar pentru persoanele mai in varsta sunt mai eficiente orele 10-11. Durata terapiei este stabilita de catre specialistul responsabil cu activitatile. in functie de compozitia grupului, se pot organiza terapii timp de 9 saptamani, cu doua intalniri saptamanale, dar si terapii care sa dureze 1-2 ani, cu cate o intalnire pe saptamana.