Psihologie
Puterea adevarului - O legenda cu talcDupa 15 ani de tacere, se reface un puzzle enigmatic al evenimentelor din decembrie 1989; Miezul istoriei Europei si al Romaniei in ultimele decenii ale secolului trecut; De la manipularile politice la realitate. Gh. Bratescu O legenda cu talc In mitologia greaca exista legenda Regelui Midas, care, dupa ce zeul Dionysos i-a indeplinit dorinta de a transforma in aur tot ce atingea, a fost nevoit sa-l roage a-l dezlega de o asemenea putere, deoarece ajunsese sa flamanzeasca. Mai apoi, un alt zeu, Apollo, l-a pedepsit sa-i creasca urechi de magar, pe care le-a ascuns sub o scufie, ca sa nu fie dispretuit de supusi. Taina regelui o cunostea doar barbierul lui, dar acesta chinuit de dorinta rostirii adevarului, l-a soptit intr-o groapa, din care a rasarit o trestie vorbitoare. Aceasta, in bataia vantului, divulga secretul. Cum s-a inventat manipularea politica Timp de milenii s-a crezut ca legenda Regelui Midas apartinea credintelor grecilor, iar monarhul era un simplu personaj mitologic. In anii '90 ai secolului trecut, arheologi americani cercetand un mormant regal de pe vremea legendarului Midas au scos la iveala dovezi aratand fara tagada ca Frigia, tara monarhului mitic, era un stat extrem de bogat, care atragea invidia grecilor. De altfel, frigienii, ca si troienii, erau de neam tracic, rude directe cu geto-dacii, in economia carora aurul se afla la mare pret. Intre frigieni si greci exista o concurenta teribila pentru pietele comerciale, ca de altfel si intre troieni si greci. Legendarul razboi troian s-a purtat tocmai pe acest fond conflictual economic. In ce priveste Frigia, puterea acestui stat era mult prea mare pentru forta militara a grecilor, cu 800 de ani inainte de Hristos. Singura modalitate de a slabi influenta frigiana, dupa imaginatia siretilor greci, era batjocorirea lor si raspandirea a tot felul de povesti care sa-i discrediteze. Legenda lui Midas apare deci azi ca o prima expresie majora a manipularii politice din istoria omenirii. Cat le-a reusit vechilor greci o astfel de manevrare a opiniei antichitatii este o alta problema discutabila, observand ca, initial, legenda se referea doar la lacomia lui Midas in particular, cu extensie la toti frigienii, care purtau o boneta specifica lor. Povestea urechilor de magar ale regelui tocmai acest aspect il scotea in evidenta, in scop batjocoritor. Ulterior, amanuntul trestiei vorbitoare a capatat un sens moralizator, anume acela ca un secret nu poate ramane la nesfarsit ascuns, adevarul iesind pana la urma la iveala.
|