Anorexia mentala si bulimia

ANOREXIA MENTALA SI BULIMIA

Moda femeilor gratioase din frescele renascentine a apus. S-a devalorizat acea imagine clasica de Madona care simboliza, la ora respectiva, bunastarea, cumintenia trupeasca si a mintii, rodnicia. Femeia snur este astazi indelung mediatizata, aducand cu sine retete de slabire si o moda vestimentare care nu poate imbraca cu succes orice trup. Ea, Femeia- snur se ridica la rangul de prototip de reusita sociala, fiind prezenta pretutindeni- in lumeastiintei, a creatiei, a sportului, pe copertile revistelor, in reclame. Mesajele mass-media referitoare la modelul de frumusete au o influenta deosebita asupra fetelor tinere, la pubertate si adolescenta, intr-o perioada de stres emotional, cand incearca sa-si gaseasca independenta fata de parinti, sa se compare cu prietenii lor si sa-si gaseasca propria identitate.

1.1. Modificarile hormonale in adolescenta

Modificarile hormonale ce apar la pubertate determina cresterea in inaltime a copiilor. Puseul de crestere apare mai devreme la fete fata de baieti, precedand menarha. Limitele de instalare a puseului de crestere sunt 10-15 ani. Cresterea in inaltime este urmata de aparitia modificarilor date de intrarea in functie a hormonilor sexuali. Masa musculara creste la ambele sexe, dar mai ales la baieti, in timp ce la fete tesutul adipos este mai bogat si se depune preferential pe coapse, solduri, brate si nu scade in timpul puseului de crestere, asa cum se intampla la baieti.

In timpul adolescentei timpurii, exista anumiti factori incomplet cunoscuti care determina cresterea apetitului deci a ingestiei de alimente consecutiv nevoilor energetice. Aceste nevoi se mentin in perioada 11-14 ani dupa care necesarul de energie scade. In contrast cu o femeie matura, o adolescenta isi percepe corpul parte cu parte, in special forma taliei, soldurilor, coapselor, abdomenului, sanilor (P. Graham, 1991).

Tulburarile instinctului alimentar debuteaza caracteristic intre 11-18 ani si nu sunt boli in sine. Ele devin boli cand interfereaza cu sanatatea fizica si mentala, producand complicatii medicale severe si dezorganizand intr-un mare grad viata persoanei afectate.

1.2. Factori implicati in aparitia tulburarilor instinctului alimentar

1.2.1. Factori individuali si familiali

Un copil cand se naste intr-o familie este iubit din primele clipe si, ca semn al dragostei, este uneori alimentat in exces. Un copil grasut este vazut de familie si prieteni ca fiind bine ingrijit si iubit (P. Graham, 1991). Modelele familiale si traditiile societatii au un rol important in invatarea unui anumit comportament alimentar: o fata va fi preocupata de timpuriu de greutatea ei nu numai datorita mesajelor mass-mediei, ci si daca are o mama ce o atentioneaza asupra aspectului fizic. Pe masura ce o tanara devine constienta de greutatea sa, ea invata ca si-o poate controla prin dieta sau alte metode (S. Abraham, D. Levellyn-Jones, 1997).

Copiii din familii in care nu se tine seama de traditiile actuale si in care 'toti au un apetit mare si au fost oameni solizi dintotdeauna' vor deveni prin invatare supraponderali, sau chiar obezi.

1.2.2. Factori sociali

In societatea vestica sunt oferite permanent oamenilor doua mesaje contradictorii referitoare la mancare si alimentatie. Primul este ca o femeie supla este atractiva, sanatoasa, fericita, populara, poate obtine ce slujba vrea si are un succes asigurat. Al doilea este ca mancatul este o activitate placuta si are, pe langa rolul de baza si alte calitati: reduce tensiunea, stresul, ofera posibilitati de contact social, de cunoastere etc. Intreaga mass-medie cuprinde astfel de mesaje contradictorii care prezinta pe de o parte alimente sarace in calorii, pentru intretinere, iar pe de alta parte preparate apetisante, gustoase, hranitoare, frumos ambalate. (P. Graham, 1991).

1.2.3. Factori psihologici

S-a afirmat ca, deoarece alimentatia constituie un instinct, persoanele care sufera tulburarile acestuia au trasaturi mai particulare de personalitate, fiind mai nevrotice, obsesionale, cu stima de sine scazuta, introvertite, anxioase, sau mai dependente.

1.2.4. Factori fiziologici

Cercetari recente au aratat ca persoanele care tin regim au un nivel scazut de triptofan 'in sange, precursor al serotoninei, neuromediator implicat tot mai frecvent in tulburarile de dispozitie. Dupa ingerarea unei mese, in special daca e bogata in hidrati de carbon, creste in sange nivelul triptofanului, datorita eliberarii postprandiale de insulina care creste rata absorbtiei triptofanului in raport cu alti aminoacizi. Cresterea nivelului triptofanului determina cresterea nivelului serotoninei cerebrale, care scade apetitul si amelioreaza dispozitia. Aceasta teorie explica persistenta unor cazuri de obezitate, sau bulimie, dar nu si a celor de anorexie in care se pare ca exista alti factori implicati cum ar fi: cresterea opioizilor centrali care duc la imbunatatirea dispozitiei si determina pacientul, pe baza acestui efect, sa-si reprime in continuare alimentatia. Pe masura ce aceasta situatie persista, apare o asa-zisa 'dependenta' de opioizii endogeni, in care starea dispozitionala buna apare la privari tot mai lungi de alimente. Exercitiile fizice par sa aiba acelasi efect de crestere a opioizilor centrali care se descarca cu atat mai mult cu cat exercitiile sunt mai istovitoare (Puri, Laking, Treasadan, 1997).

1.2.5. Factori genetici

Studiile genetice au aratat importanta anumitor gene, in special in suprapondere si obezitate, neputandu-se depista vreun marker genic pentru anorexie sau bulimie. S-a demonstrat, insa, ca exista o frecventa mai mare a anorexiei la gemenii monozigoti, comparativ cu cei dizigoti.

2. Anorexia mentala

2.1. Definitie

Termenul a fost utilizat pentru prima oara de medicul englez William Gull in 1873, care a descris un caz tipic de anorexie mentala (S. Abraham, D. Levellyn-Jones, 1997).

Anorexia mentala este o tulburare caracterizata prim pierderea deliberata de greutate, indusa si/sau sustinuta de pacient, secundara unui factor psihotraumatizant. Tulburarea apare, de obicei, la fetele adolescente (perioada de tranzitie de la copilarie, la adolescenta) si femeile tinere, mai rar fiind afectati adolescentii baieti si barbatii tineri (Meila, Milea 1988).

Definitia OMS (Organizarea Mondiala a Sanatatii): anorexia mentala este afectiunea caracterizata prin pierderea deliberata in greutate (sau in cazul copiilor la prepubertate, oprirea sau incetinirea cresterii si a dezvoltarii), tulburari de imagine corporala si o tulburare endocrina generalizata care include axul hipotalamo-pituitar-gonadal ce determina intarzierea menarhei sau amenoree secundara (Graham, 1991).

Exista patru criterii diagnostice:

Greutatea corporala mai mica de 85( din greutatea ideala.

Frica intensa de a nu deveni obez, chiar si atunci cand este subponderal.

Tulburari de imagine corporala.

Amenoree (absenta a mai mult de 3 cicluri consecutive, in absenta administrarii anticonceptionalelor) la femeile postmenarha (Collier, Longmore, Hedgetts, 1997).

2.2. Particularitatile diagnostice

Conform criteriilor de mai sus, individul mentine o greutate corporala care este sub nivelul minimal normal corespunzator varstei si inaltimii (criteriul 1).          Persoana cantareste mai putin de 85% din greutatea normala corespunzatoare varstei si inaltimii. O alternativa si un ghid ceva mai strict (utilizat in ICD-10) il reprezinta BMI (calculat ca greutatea in kilograme raportata la patratul inaltimii exprimate in metri) care trebuie sa fie mai mica sau egala cu 17,5 kg/m².

De obicei, reducerea greutatii se realizeaza mai intai prin reducerea totala a alimentelor ingerate. Desi pacientii pot incepe cu excluderea din dieta a alimentelor pe care le considera a fi hipercalorice de cele mai multe ori sfarsesc prin a avea o dieta foarte restrictiva, limitata doar la cateva alimente. La inceput, pacientul incepe cu dieta, ca orice tanar preocupat de greutatea lui, ca o masura a standardului cultural. Sau poate, pacientul e intr-adevar supraponderal si e luat in deradere si tracasat de catre membrii familiei, colegi de scoala si prieteni. Acest sentiment al obezitatii poate fi in relatie cu intregul corp sau numai cu anumite parti, ca si coapsele, abdomenul.

Dieta tipica incepe cu o reducere a dulciurilor si a caloriilor, alimentelor bogate in carbohidrati si curand pacientul devine un expert cu privire la continutul caloric al diferitelor tipuri de alimente si bauturi. Saptamani, chiar luni pot trece pana cand acest comportament e observat de ceilalti. In acest interval, pacientul poate pierde controlul acestei diete.

Metode suplimentare de reducere a greutatii includ: provocarea varsaturilor, abuzul de laxative sau diuretice si exercitiile fizice excesive.

Persoanele cu aceste tulburari se tem de cresterea greutatii (criteriul 2). Aceasta fobie de a nu fi gras, de obicei nu dispare odata cu reducerea greutatii.

Tulburarile de imagine corporala sunt de asemenea prezente la aceste persoane (criteriul 3). Unele persoane se simt supraponderale, altele realizeaza ca sunt slabe, dar tot sunt preocupate ca anumite parti ale corpului sunt prea grase. Ei pot folosi o mare varietate de tehnici pentru a estima greutatea sau dimensiunile corpului, cum ar fi: cantarirea excesiva, masurarea obsesiva a partilor corpului folosirea intensiva a oglinzii pentru a verifica zonele 'grase'..

La femeile postmenarha, amenoreea (secundara nivelului scazut al secretiei de estrogeni datorat secretiei reduse de FSH si LH) este un indicator al disfunctiei endocrine din anorexie (criteriul 4). Amenoreea este de obicei consecinta reducerii greutatii dar la unele persoane poate sa o preceada. In perioada de prepubertate, menarha poate fi intarziata de anorexie.

In tabloul clinic sunt descrise iritabilitatea, insomnia, apatia, dispozitiile depresive cu ideile de inutilitate, vinovatie si umilinta sunt efectele subnutritiei cronice (Milea, 1988).

2.3. Clasificare

Clasificarile DSM IV si ICD-10 prezinta multe similitudini cu privire la definirea criteriilor de anorexie mentala. Acestea cuprind criteriile de reducere a greutatii, tulburari de imagine corporala, amenoree si asa numita fobie de greutate. Oricum, aceste 2 sisteme difera putin cu privire la definirea acestor criterii. Ambele definesc scaderea greutatii in termenii unei reduceri in greutate cu 15% sub greutatea normala pentru varsta si inaltime, dar ICD-10 se refera la BMI ca la o metoda de a aprecia greutatea.

2.4. Epidemiologie

Incidenta anuala a bolii este de 1,5-5 la 100.000 de locuitori (persoane ce intalnesc toate criteriile pentru anorexie). Un numar mai mare de cazuri este intalnit la nivelul elevelor internate 1-2%, la nivelul studentelor 3,5% si in corpul de balet feminin 7% (Neumarker, Bettle, Dudeck, 1998). Frecventa este mai mare la clasele socio-economice de sus, anorexia mentala fiind a treia boala cronica a adolescentelor (Gotestam, 1998). Incidenta este de 1/1000 de femei intre 13-25 de ani, ajungand la un maximum de 1/200 la grupa de varsta 14-18 ani. Datele cu privire la frecventa acestei boli la barbati sunt limitate. In ultimele decade, frecventa anorexiei se pare ca este in crestere.

Anorexia mentala pare sa fie mai frecventa in tarile industrializate in care exista o abundenta de mancare si in care, in special pentru femei a fi atractiv inseamna a fi slab. Aceasta tulburare e mai frecventa in SUA, Canada, Europa de vest, Japonia, Australia si Africa de sud, dar s-a observat o frecventa crescuta si in cadrul emigrantilor, ce au provenit din tari in care aceasta tulburare e rara, dupa ce acestia au adoptat ideile de 'corp frumos: corp slab' (Rutter, 1994).

2.5. Etiologia

Tinand cont de complexitatea anorexiei, un singur factor etiologic cu greu poate fi implicat. Teorii curente sustin o etiologie multifactoriala cu numerosi factori determinanti si factori de risc ce interactioneaza (Garfinkle, Garner, 1982). Acest model e bazat pe urmatorii factori de risc: individuali, familiali, socioculturali, biologici si precipitanti.

Factori individuali

Cercetarile ce au stat la baza diferitelor teorii demonstreaza o reala teama a adolescentilor de a deveni fizic si psihic maturi din cauza competitiei sociale pe care adolescentul trebuie sa o infrun (Crisp, 1980). Teoriile psihodinamice leaga aceste deficite de esecul parintilor in observarea si supravegherea dezvoltarii copilului.

O anamneza atenta, deseori, releva o personalitate premorbida cu trasaturi de tipul: perfectionism si dependenta. Acesti copii pot prezenta tulburari alimentare si probleme digestive de timpuriu, din copilarie (Marchi, Cohen, 1998). O proportie importanta de experiente sexuale daunatoare au fost raportate la femeile anorexice dar relevanta patogenica a acestor experiente este nesigura (Palmer, 1989).

Factori familiali

Investigarea sistemului familial la pacienti anorexici a relevat relatii familiale nearmonioase, comunicare intrafamiliala deficitara, incidenta inalta a problemelor de greutate in familie si incidenta inalta a bolilor psihice, a tulburarilor afective si a alcoolismului la rude.

Factori socioculturali

Document online: Saracia in societatea romaneasca Referat: Sociologie economica rurala - intrebari

Presiunea exercitata in societatea occidentala pentru a reusi, importanta exercitiilor fizice si accentuarea supletei si a dietei la femei pot contribui la cresterea riscului aparitiei anorexiei. Unele grupuri specifice cum ar fi: balerinele, atletele, studentele si manechinele prezinta o susceptibilitate crescuta (Neumarker, 1998).

Factori biologici

Sunt suficiente date ce demonstreaza ca, odata malnutritia si subnutritia debutate apar importante alterari in largul spectru al parametrilor fizici. Acestea intereseaza mecanismul hipotalamo-pituitar-tiroidian, metabolismul catecolaminelor si activitatea endogena opioida

Studii familiale si pe gemeni au demonstrat caracterul evident al ipotezei de predispozitie genetica a anorexiei.: 56% din gemenii monozigoti fac anorexie mentala si doar 5% din gemenii dizigoti fac anorexie mentala. Ereditatea s-a demonstrat a fi importanta mai ales la adolescentii cu anorexie in timp ce ea aproape ca nu exista la pacientii cu bulimie (Rutter, Taylor, Hersov, 1994).

Factori precipitanti

Factori favorizanti externi au fost identificati: despartirile si pierderile, tulburarea homeostaziei familiale (scandaluri, agresiuni fizice), cererile unor situatii noi, inceputul vietii sexuale sau o sarcina nedorita, amenintari directe si, intr-un numar mic de cazuri, boli fizice (Garfinke, Garner, 1982).

Factori permanenti

Anorexia mentala devine cronica la un numar considerabil de pacienti din cauza infometarii, (intensifica preocuparea pacientului pentru mancare si afecteaza negativ starea psihica si fizica), provocarea varsaturilor, constipatia cronica (determina senzatia de satietate dupa masa si serveste la prelungirea dietei), nerezolvarea factorilor predispozanti din familia pacientului sau proprii pacientului, accentuarea standardelor culturale cu privire la suplete. Sunt si factori iatrogeni responsabili de cronicizarea bolii (erorile de nediagnosticare la timp, planurile de crestere rapida in greutate, esecurile de recunoastere a necesitatii cresterii greutatii).

2.6. Aspecte clinice si paraclinice

Cand slabirea este importanta, multe persoane cu anorexie prezinta simptome depresive cum ar fi: dispozitie depresiva, izolare sociala, iritabilitate, insomnii si reducerea interesului sexual. Astfel de persoane pot prezenta simptome intalnite in tulburarile depresive majore. Pentru ca aceste caracteristici sunt de asemenea intalnite si la alte persoane care nu au anorexie mentala dar sufera de subnutritie, multe din caracterele depresive pot fi secundare subnutritiei. De aceea, aceste simptome ale dispozitiei depresive trebuie reconsiderate dupa reconstituirea partiala sau completa a greutatii.

Trasaturile obsesivo-compulsive sunt de asemenea proeminente. Majoritatea persoanelor cu anorexie sunt preocupate cu ganduri despre mancare. Observatiile asupra comportamentelor alimentare asociate cu alte forme de subnutritie sugereaza ca obsesiile si constrangerile in legatura cu mancarea pot fi cauzate sau exacerbate de malnutritie. Cand persoanele cu anorexie prezinta obsesii si constrangeri care nu sunt legate de mancare, forma corpului sau greutatea lui, un diagnostic de tulburare obsesivo-compulsiva poate fi justificat.

Alte caracteristici ale anorexiei sunt: preocuparea pentru mancatul in locuri publice, sentimentul inutilitatii, gandire inflexibila, spontaneitate sociala limitata si o restrangere a initiativei si a exprimarii emotiei. Este posibil ca unii anorexici sa aiba si alte probleme de genul: abuz de droguri, alcool si stari psihice labile.

Multe din semnele si simptomele anorexiei pot fi atribuite subnutritiei. Suplimentar amenoreei, mai poate fi prezenta constipatia, durerile abdominale, intoleranta la frig, letargie si lipsa de energie.

Semnul cel mai caracteristic este emacierea. Alte semne ce pot fi intalnite: hipotensiune arteriala, hipotermie, caderea parului, unghii, tegumente descuamate (Milea, 1988). Unele persoane prezinta lanugo pe tot corpul. Majoritatea persoanelor prezinta bradicardie iar unele prezinta edeme periferice mai ales in perioada refacerii greutatii si a opririi abuzului de laxative si diuretice. Rareori, petesii, de obicei la nivelul extremitatilor, pot indica o fragilitate vasculara. Unii indivizi pot prezenta icter in asociere cu o hipercarotenemie. Hipertrofia glandelor salivare, mai ales a glandei parotide, poate fi prezenta. Persoanele care isi provoaca varsaturi pot avea eroziuni dentare, iar unii pot prezenta calusuri vicioase la nivelul degetelor (semnul Russell) secundar contactului mainii cu dintii cand folosesc mana in provocarea varsaturilor (Collier, 1997).

Lipsa aportului alimentar precum si provocarea varsaturilor pot afecta serios stare generala a persoanelor cu anorexie. Poate sa apara:

anemie normocroma, normocitara;

afectarea functiei renale (secundar deshidratarii cronice si hipokalemiei);

probleme cardiovasculare (hipotensiune arteriala severa, aritmii);

probleme dentare si osteoporoza (secundar nivelului scazut al calciului ingerat si absorbit, secretiei scazute de estrogeni si secretiei crescute de cortizol).

Cu toate ca unii pacienti cu anorexie nu prezinta modificari de laborator, subnutritia poate avea efecte majore asupra sistemelor si organelor si poate produce o serie de tulburari. Provocarea varsaturilor si abuzul de laxative si diuretice pot determina:

leucopenie si anemie usoara (trombocitopenia e rara);

cresterea ureei sanguine secundar deshidratarii;

hipercolesterolemie;

hipomagnezemie, hipofosfatemie, hiperamilazemie ocazional;

alcaloza metabolica, hipocalcemie, hipocloruremie secundar varsaturilor;

acidoza metabolica secundar abuzului de laxative;

nivel seric al tiroxinei (T₄) scazut sau normal iar al triiodotironinei (T₃) scazut;

nivel seric al estrogenilor scazut la femei iar la barbati nivel seric scazut al testosteronului;

bradicardie sinusala sau aritmie (pe EKG);

tulburari difuze reflectand o encefalopatie metabolica, in stadiile avansate ale bolii.

2.7. Diagnostic diferential

Se impune efectuarea diagnosticului diferential, in primul rand cu boli organice care se insotesc de scadere in greutate: boli gastrointestinale, boli maligne oculte, tumori cerebrale, SIDA, TBC, boli endocrine ca si boala Addison, hipertiroidism, diabet zaharat. Sindromul arterei mezenterice superioare (caracterizat prin varsaturi postprandiale secundare obstructiei gastrice intermitente) trebuie deosebit de anorexie, desi acest sindrom poate sa apara la pacientii cu anorexie secundar emacierii severe.

In tulburarile depresive majore, slabiri marcate in greutate pot fi prezente dar majoritatea bolnavilor nu prezinta si alte tulburari specifice anorexiei. In schizofrenie, bolnavii pot avea tulburari alimentare si ocazional sa scada in greutate dar rareori au si tulburari de imagine corporala sau doresc sa slabeasca (Clarke, Palmer).

Cateva din caracteristicile anorexiei fac parte din grupul de criterii pentru fobiile sociale si tulburarile obsesivo-compulsive. Indivizii se simt rusinati si umiliti sa fie vazuti mancand in locurile publice ca si in fobiile sociale sau pot prezenta obsesii sau constrangeri legate de mancare ca in tulburarile obsesivo-compulsive.

Daca persoana cu anorexie are fobii sociale care se limiteaza la mancatul singur, atunci diagnosticul de fobie sociala nu ar trebui pus, dar fobiile sociale nelegate de comportamentul alimentar pot fi diagnosticate astfel.

2.8. TratamentPrincipii generale mentare

Obiectivele tratamentului

Determinarea pacientei sa obtina o greutate in limite normale, corespunzand unui indice al masei corporale, BMI 19-24,9, sau intr-o limita realista daca este obeza.

Castigarea insight-ului asupra comportamentului alimentar si intelegerea cauzelor care-l fac sa persiste.

Educatia pacientei asupra alimentatiei normale si eliminarea falselor mituri despre alimente si alimentatie.

Eliminarea comportamentelor periculoase de mentinere a greutatii ca: abuzul de diuretice, laxative, varsaturile autoinduse, dietele extrem de stricte.

Abordarea terapeutica a altor probleme care pot intretine si agrava tulburarile alimentare.

Ajutarea pacientului sa-si schimbe modul de viata.

Pentru obtinerea acestor obiective exista mai multe metode terapeutice. Pe primul loc ar fi psihoterapia cu metodele cognitiv-comportamentala, suportiva si interpersonala.

Medicatia

La metodele psihoterapice se pot aditiona medicamente din clasa antidepresivelor in special a celor inhibitoare a recaptarii neuronale a serotoninei. In majoritatea studiilor, aceste medicamente au fost prescrise pentru simptome depresive asociate. De obicei, aceste simptome dispar, daca au fost secundare tulburarilor alimentare, dupa ce pacientele recupereaza greutatea.

Inhibitorii cei mai cunoscuti ai recaptarii serotoninei sunt: Clomipramina, Fluvoxamina, Fluoxetina, Sertralina, Paroxetina. Mecanismul este de crestere a seritoninei cerebrale prin inhibarea recaptarii ei in receptorii presinaptici neuronali, cu ameliorarea atat a dispozitiei cat si a apetitului, fie ca este crescut, fie ca este scazut. Reactiile adverse apar mai probabil la o pacienta emaciata, mai ales daca exista si afectarea altor organe: rinichi, ficat (Puri, Laking, Treasadan, 1997).

Psihoterapia cognitiv-comportamentala

Aceasta terapie pare a avea rezultate mai bune, mai ales in bulimie. Preliminar se face evaluarea comportamentului alimentar, se stabileste structura sedintelor si se stabileste greutatea tinta care va fi obtinuta la sfarsitul terapiei corespunzand unui BMI de minim 19 si maxim 24. Programul optim ar cuprinde 1-2 sedinte pe saptamana.

In primul stadiu, care dureaza 1-8 saptamani se fac urmatoarele:

Pacientul va tine zilnic un jurnal al dispozitiei si alimentatiei pe baza caruia terapeutul va identifica distorsiunile ce urmeaza a fi corectate.

Pacientul va face o lista de avantaje si dezavantaje ale comportamentului alimentar, care va evidentia pentru terapeut gandurile si emotiile negative ce trebuie corectate.

Terapeutul ofera pacientei alternative comportamentale pentru a evita dieta sau supraalimentarea.

Terapeutul, in colaborare cu dieteticianul, o invata pe pacienta sa manance regulat sa cunoasca alimentele si comportamentul alimentar normal.

In stadiul al doilea, care dureaza tot 8 saptamani:

Terapeutul va ajuta pacienta sa vorbeasca despre sentimentele ei, corpul ei, mancare, ajutand-o astfel sa inteleaga de ce a inceput acest comportament alimentar.

Exercitiile vor viza schimbarea ideilor despre problemele pacientei cu alimentatia, despre greutate si forma corpului.

Terapeutul o ajuta sa-si dezvolte abilitatea de a rezolva factorii care declanseaza comportamentul alimentar anormal.

Introducerea treptata si rationala prin tehnici comportamentale a produselor interzise pana atunci.

In stadiul al treilea in care sedintele vor fi spatiate la 2 saptamani majoritatea pacientelor nu sunt refacute. Terapeutul reasigura pacientele ca programul va continua si chiar daca dupa incheierea lui simptomele vor reaparea oricand vor primi ajutor. Scopul final al terapiei este cresterea stimei de sine si ameliorarea calitatii vietii pacientei.

Cresterea in greutate

Cantarirea se face de 1-2 ori pe saptamana, nu in fiecare zi, deoarece si in conditii normale greutatea variaza cu circa un kilogram in cursul unei zile. Trebuie stabilita pentru inceput o greutate tinta la care pacienta sa ajunga la sfarsitul tratamentului, care trebuie sa corespunda la un BMI de minim 19, pentru asigurarea functiilor fiziologice ale organismului si revenirea ciclului menstrual. Tinand cont de teama pacientului de a pierde controlul, in locul unei cresteri rapide in greutate se prefera o crestere treptata de aproximativ 0,2 kg/zi. De aceea, pacientul mananca portii mici dar fractionate in mai multe mese pe zi.

Realimentarea

Numarul de calorii/zi trebuie administrat incepand de la 1500 calorii, apoi crestere treptata la 2000-3000 de calorii divizate in 4-6 mese/zi. Cu ajutorul dieteticianului numarul necesar de calorii va fi stabilit in functie de nevoile individului si de tipul de program: program de mentinere a greutatii sau de crestere a greutatii.

La inceputul realimentarii pacienta trebuie supravegheata deoarece poate aparea 'sindromul de realimentare', in care se produce cresterea fosfatilor in sange si celule si poate surveni moartea daca se suplimenteaza aportul in fosfor. De asemenea, dieta in acest moment trebuie sa contina suficienti hidrati de carbon pentru evitarea unui metabolism cetonic.

In afara cresterii in greutate, e importanta monitorizarea atenta a fluidelor si a balantei electrolitice. Imbunatatirea greutatii determina o imbunatatire a starii psihice. De aceea, comportamentul de reducere a greutatii prin hiperactivitate, provocarea varsaturilor trebuie controlat. Aceste aspecte trebuie discutate in psihoterapia pacientei.

Stabilirea unui comportament alimentar normal

In aceasta etapa a tratamentului pacienta trebuie sa aleaga din multitudinea de alimente pe cele corespunzatoare: cele fara continut in grasimi, bogate in fibre, legume dar nu cartofi, fructe, iaurt, carnea de pui si peste. Alimentele necorespunzatoare sunt: hamburger, hot-dog, branza, carne, prajituri, dulciuri, inghetata. Pacienta trebuie sa consume o varietate de alimente in cantitati corespunzatoare, adica sa invete sa manance normal.

Mancatul normal:

- cel putin 3 mese pe zi cu 2-3 gustari intre mese;

- alimente variate in cadrul unei diete echilibrate si flexibile;

- preparatele care sunt apreciate ca gust si aspect pot fi consumate in cantitati mai mari;

- in anumite ocazii sa manance mai mult sau mai putin decat de obicei;

- comportamentul alimentar sa fie flexibil astfel incat sa nu interfereze cu scoala, serviciul, viata sociala si invers;

- sa manance sau sa nu manance daca se simte prost sau nefericita uneori;

- sa manance la o intalnire la fel cu ceilalti participanti;

- sa stie ca mancatul nu este cea mai importanta activitate in viata dar are importanta pentru sanatatea fizica si psihica;

- sa poata sa prepare masa pentru sine si ceilalti fara a fi anxioasa;

Ce nu este mancatul normal:

- dieta;

- cantarirea alimentelor, calcularea caloriilor;

- dieta pentru a scadea in greutate daca nu e obeza;

- alimentarea doar cu preparate care nu contin grasimi si care au continut mic de calorii;

- sentimentul ca nu se poate opri cand mananca un anumit preparat;

- sa evite anumite preparate daca nu stie ce contin;

- sa fie obsedata de mancare (Abraham,1997).

Terapia familiala

Obiectiile se bazeaza pe posibilitatea gasirii unor familii fara disfunctionalitati in cazul unor pacienti cu anorexie. Medicul este atent la pacientii cronici, la acei pacienti care provin din familii destramate, au un singur parinte, unul sau ambii parinti prezinta o psihopatologie severa sau terapia familiala in antecedente a esuat.

Practica clinica demonstreaza un efect mult crescut al combinarii dietei cu psihoterapia de grup sau individuala, terapia ocupationala sau prin arta si terapia familiala.

Evolutie si prognoza

Varsta medie pentru aparitia anorexiei este de 16 ani cu doua peak-uri la 14 si 18 ani. Aparitia bolii este de obicei asociata cu un eveniment din viata foarte stressant ca de exemplu: plecarea de acasa la liceu, sau la facultate. Evolutia anorexiei mentale e foarte variabila. Unele persoane isi revin complet dupa un singur episod, altele prezinta o fluctuatie continua de crestere in greutate urmata de scaderi in greutate, iar altele prezinta o deteriorare continua a bolii de-a lungul anilor (Backstrom, 1997).

3. Bulimia mentala

3.1. Definitie

Bulimia mentala a fost considerata initial o varianta a anorexiei mentale. Intr-o corespondenta ce a devenit clasica in domeniu, Russell (1979) a introdus termenul de bulimie mentala pentru a descrie o varianta de anorexie mentala. Au fost descrisi o serie de pacienti ce prezentau 2 caracteristici: o nevoie imperioasa de a se supraalimenta urmata de provocarea varsaturilor, ambele fiind rezultatul fricii de a nu se ingrasa (Rutter, 1994).

Bulimia mentala este un sindrom caracterizat prin repetate pusee de supraalimentare si o preocupare excesiva privind controlul greutatii corporale, conducand pacientul la adoptarea de masuri extreme pentru a diminua ingrasarea datorita alimentelor ingerate (Thompson, 1993).

Criteriile de diagnostic ale bulimiei mentale sunt:

- Episoade repetate de excese alimentare;

- Lipsa sentimentului de control in cursul exceselor alimentare;

- Folosirea regulata a mecanismelor de invingere a efectelor de crestere ponderala determinate de excesele alimentare (de ex. declansarea varsaturilor, laxative, efort fizic excesiv);

- Preocupare excesiva permanenta cu privire la greutatea corporala;

- Greutate corporala mai mare decat cea inclusa in diagnosticul anorexiei (diagnosticul de anorexie il devanseaza pe cel de bulimie).

3.2. Particularitati diagnostice

Conform criteriilor de mai sus, nutritia excesiva e definita ca: consumarea intr-o 'perioada discreta de timp' (o perioada limitata, in general mai putin de 2 ore) a unei cantitati de alimente care e considerata ca fiind mai mare decat ar consuma majoritatea indivizilor in conditii similare (criteriul 1).

Tipul de alimente consumate in timpul unui 'puseu' include: dulciuri, alimente hipercalorice, ca si inghetata, sau prajiturile. Excesele alimentare par a fi mai mult o alimentare cu o cantitate mare de mancare decat preferinta pentru anumite alimente cum ar fi carbohidratii. Persoanele cu bulimie sunt, de obicei, rusinate de tulburarile lor alimentare si incearca sa ascunda simptomele lor. Abuzul alimentar se petrece in general in secret sau cat mai retras posibil.. Nutritia excesiva e declansata de o stare de depresie, stres, foame intensa secundara unei diete restrictive sau sentimente legate de forma corpului, greutate si mancare. 'Indoparea' poate scadea disforia, dar in general prin discreditarea autocriticii pot urma stari depresive.

Un episod de alimentatie excesiva e de asemenea acompaniat de lipsa de control (criteriul 2). O alta caracteristica esentiala a bulimiei mentale este utilizarea de comportamente compensatorii inadecvate pentru a preveni cresterea in greutate (criteriul 3). Cea mai frecventa metoda este autoinducerea varsaturilor dupa un episod de exces alimentar. Aceasta metoda e folosita de 80-90% din indivizii cu bulimie mentala care se prezinta pentru tratament in clinici

Persoanele cu bulimie mentala acorda o importanta deosebita formei corpului si a greutatii, acesti factori fiind cei mai importanti in autoevaluare (criteriul 4). Indivizii cu aceste tulburari se pot asemana cu cei cu anorexie mentala in teama lor de a creste in greutate, in dorinta de a slabi si in nivelul de insatisfactie privind corpurile lor. Oricum diagnosticul de bulimie nu trebuie pus cand tulburarile apar numai in timpul episoadelor de anorexie mentala (criteriul 5).

3.3. Clasificare

Clasificarea ICD-10 defineste 4 criterii majore:

1. Existenta unei preocupari permanente pentru mancare, asteptarea cu nerabdare a mancarii si, cedarea in fata abuzului alimentar in care sunt consumate mari cantitati de alimente in timp scurt.

2. Pacientul incearca sa contracareze efectele alimentarii excesive prin unul din urmatorii factori:

- provocarea varsaturilor;

- abuzul de purgative;

- perioade de subnutritie;

- folosirea drogurilor ca si inhibitoare ale apetitului, preparate tiroidiene, sau diuretice (cand bulimia apare la pacienti cu diabet zaharat acestia pot sa-si neglijeze tratamentul cu insulina).

3. Din punct de vedere psihopatologic exista o teama de grasime, iar pacientul isi stabileste un prag al greutatii, care e insa sub greutatea premorbida si mult mai mic decat greutatea optima.

4. Frecvent exista un istoric de anorexie mentala in intervalul de cateva luni pana la cativa ani. Episodul de anorexie mentala se poate sa fi fost foarte bine conturat sau poate a fost doar cu semne minore (CIM 10).

Criteriile calificarii DSM-IV sunt in mare comparabile cu primele 2 criterii dar nu includ criteriile 3 si 4 ale clasificarii ICD-10. Mai cuprind si sentimentul de pierdere a autocontrolului alimentar, timpul abuzului alimentar si o frecventa de 2 episoade de abuz alimentar pe saptamana timp de 3 luni. Subtipul 'epurator' (I) sau neepurator (II) e specificat doar in clasificare DSM-IV.

3.4. Epidemiologie

Frecventa acestei boli este intre 0,7-7,7%, cu un varf al acestei afectiuni in jurul varstei de 18-19 ani., fiind mai afectate fetele decat baietii.

3.5. Etiologia

Factorii etiologiei ai bulimiei mentale se suprapun in mare parte cu cei ai anorexiei mentale. In majoritatea cazurilor este vorba despre acesti factori: individuali, familiali, socioculturali si biologici, factorii precipitanti si favorizanti. Pentru ca au fost descrisi anteriori nu vor mai fi prezentati.

Cercul vicios al pacientilor cu bulimie mentala este poate mai pronuntat decat cel al pacientilor cu anorexie mentala. Suplimentar scaderii autorespectului si instabilitatii afective apar schimbari psihice cum ar fi: oboseala, iritabilitatea si depresia ce conduc din nou la un abuz alimentar, ce induce de asemenea instabilitate afectiva.

Majoritatea pacientelor nu au tulburari de personalitate dar exista unele la care anumite trasaturi aparte pot fi identificate, in special de tip instabil-emotional impulsiv sau border-line.

Mediul familial al bulimiei a fost mai putin conflictual si mai putin structurat.

3.6. Aspecte clinice si paraclinice

Indivizii cu bulimie mentala sunt, in general, de greutate normala, desi unii pot fi supraponderali.

Exista o frecventa crescuta a simptomelor depresive (autorespect scazut), tulburari de dispozitie, simptome de anxietate (frica de situatii sociale), abuzul sau dependenta de substante stimulante si alcool Inaintea puseului pacientele se simt tensionate si anxioase, au transpiratii si transpira abundent, simptome ce diminua in timp ce manca iar la sfarsit apare preocuparea ca s-ar putea ingrasa care determina reaparitia tensiunii si anxietatii inchizand cercul psihopatologic vicios (Abraham, 1997).

Varsaturile frecvente duc la o importanta si permanenta pierdere a smaltului dentar, mai ales de pe suprafata linguala. De asemenea exista o crestere a cariilor dentare. La unele persoane, glandele salivare, in special glanda parotida, se poate mari. Persoanele care isi provoaca varsaturi cu ajutorul mainii vor avea calusuri vicioase la nivelul degetelor secundare traumei mainii de dinti. Hernia gastrica, hematemeza si complicatiile metabolice prin varsaturi autoinduse excesive, tetania si convulsiile pot fi o parte din complicatiile fizice ce pot apare (Collier, 1997). Afectarea cardiaca si miopatia scheletica e prezenta la pacientii ce folosesc siropul de ipeca pentru provocarea varsaturilor.

Ciclul neregulat sau amenoreea poate sa apara la pacientele cu bulimie mentala. Tulburarile electrolitice rezultate din comportamentul 'epurator' sunt uneori suficient de severe pentru a constitui probleme medicale. Rar, dar cu prognostic fatal, pot sa apara diverticuli esofagieni, rupturi gastrice si aritmii cardiace.

3.7. Diagnostic diferential

30% din pacientii cu anorexie mentala prezinta atacuri bulimice. Acestea trebuiesc diferentiate de bulimia mentala. Se face diferentierea si de sindromul Klein-Levin care include tulburari de comportament alimentar, fara preocuparea pentru forma corpului si greutatii, plus dezinhibitie sexuala si hipersomnie.. Supraalimentarea e prezenta si in tulburarile depresive majore cu caracteristici atipice, dar astfel de bolnavi nu se angajeaza in comportamente compensatorii neadecvate si nu arata o preocupare pentru forma corpului.

3.8. Tratament

Obiectivele tratamentului.

- dezvoltarea unei noi atitudini fata de mancare si propriul corp;

- scaderea preocuparii excesive fata de mancare;

- mentinerea greutatii in limite normale;

- invatarea unui program strict cu 3 mese/zi + 2 gustari;

- inlaturarea comportamentului de mentinere a greutatii;

- rezolvarea prin alte mijloace a starilor de tensiune si indispozitie;

- recunoasterea factorilor precipitanti ai puseului;

- cresterea stimei de sine.

Tratamentul practic al bulimiei mentale include monitorizarea zilnica si auto-monitorizarea comportamentului alimentar si a meselor, a varsaturilor provocate si a altor abuzuri.

a) Tratamentul comportamental si cognitiv

Se incurajaza pacientul sa limiteze la o singura camera din casa spatiul unde mananca si sa manance numai la ora mesei, sa nu pastreze alimente in casa si, atunci cand merge la magazin, sa cumpere numai ceea ce este trecut pe lista de cumparaturi pe care a conceput-o dupa o masa satisfacatore. Poate fi de ajutor sa mearga la cumparaturi cu un prieten si, cu atatia bani cat sunt suficienti pentru a cumpara alimentele de pe lista (Collier, 1997).

b) Terapia de grup

Impune discutarea unor probleme cum ar fi: contextul de izolare si 'secretul' in care apare bulimia, ideile rigide si irationale ale pacientilor, statusul emotional si psihologic dureros (Rutter, 1994).

c) Tratamentul psihofarmaceutic

Un numar mare de agenti psihofarmacologici au fost testati in bulimia mentala, inclusiv anticonvulsivante, antidepresive, litiu si fenfluramine. Din punct de vedere stiintific antidepresivele s-au dovedit a fi cele mai eficace (Mitchell, 1988). Conform unor studii au efect pe termen scurt in cazul frecventelor abuzuri alimentare. Un trial randomizat restrans demonstreaza ca fluoxetina ajuta la scaderea ponderala si reduce pofta de carbohidrati. Oricum, mecanismul de actiune al acestor agenti nu e cunoscut. Eficacitatea pe termen lung e prejudiciata de rata inalta a recaderilor ceea ce necesita schimbarea frecventa a medicatiei de-a lungul timpului.

3.9. Evolutie si prognoza

In prima descriere a acestei boli, Russell (1979) afirma ca bulimia mentala e o boala tenace si refractara. Aceasta poate fi datorata faptului ca pacientii cu bulimie mentala au asociat frecvent anorexia mentala. Intr-adevar, cum am prezentat la anorexia mentala pacientii anorexici au un prognostic mai nefavorabil. Spectrul pacientilor bulimici e mai bun decat al celor cu anorexie mentala.

Depresia a fost cel mai frecvent simptom psihiatric, fiind intalnita la 15-36% dintre subiecti.