Sadismul si masochismul

Pulsiunea mortii este, in realitate, usor reperabila in violenta, agresivitate, morbiditate si, evident, in pietrele edificiului: sadismul si masochismul.

Intr-adevar, mai ales prin intermediul ultimelor doua atitu­dini, Freud isi elaboreaza teoria pulsiunilor mortii. Aceasta vointa mai mult sau mai putin vizibila de distrugere (sadism) sau de a fi distrus (masochism) dezvaluie clar insusirea particulara a pulsiunii mortii - nu poate fi vorba, de-a lungul unei activitati sadice sau masochiste, numai de a gasi o placere; un alt rezultat este scontat, in legatura cu moartea.

Daca reluam ideea ca scopul pulsiunii este placerea, adica usurarea tensiunii si evitarea neplacerii sau a suferintei, comportamentele agresive, violente, morbide, directionate contra subiectului insusi (tendinta masochista) sau contra unui alt subiect (tendinta sadica) contin in sine "un oarecare gust pentru moarte'. Aceste pulsiuni se opun vietii.

Cum se manifesta pulsiunea mortii?

Dupa cum am vazut, ea intra in cuprinsul tuturor atitudinilor agresive, violente, dar si periculoase sau morbide. Pulsiunile de conservare (sau pulsiunile Eului) si pulsiunile sexuale (sau libido) sunt numite pulsiunile vietii, pentru a marca opozitia cu celelalte, pulsiunile mortii.

Dar si aici este imposibil de a schematiza, deoarece complexitatea umana este responsabila de intrepatrunderea pulsiunilor  vietii cu cele ale mortii. Ele sunt, in fapt, frecvent legate intre ele, fuzionate, ceea ce face ca in activitatea proprie unui individ sa participe adeseori ambele componente: Eros (libido) si Thanatos (moartea).

Exemplu:

Fumatul reprezinta sugestiv fuziunea dintre libido si pulsiunea mortii. Este vorba despre o placere pentru fumator, dar care se construieste pe o componenta "masochista' (atentat la sanatate, nocivitate pentru organism, fara a mai pune la socoteala relatia alienanta instaurata).

In acest exemplu fuziunea pulsiunilor este limpede demon­strata. Se regaseste aceeasi schema in alcoolism, sporturile extreme, relatiile sexuale sado-masochiste etc. Dar, multe alte fenomene contin o imixtiune a pulsiunilor vietii cu pulsiunile mortii intr-un mod mai subtil sau, in orice caz, mai putin evident.

Maturatia pulsiunilor

Sursa unei pulsiuni este corporala si relativ indepen­denta de interactiunile organismului cu anturajul. Maturizarea corpului determina deci o maturizare a pulsi­unilor printr-o dezvoltare interna comparabila cu cea a embrionului. Aceasta determinare biologica actioneaza in cursul intregii vieti; ea se manifesta in special in perioadele de transformare corporala (copilarie, pubertate, menopauza, batranete). Aceasta idee a unei cronologii si a unei inlantuiri de stadii pulsionale este o idee veche in teo­ria psihanalitica (1905); desi a fost modificata prin revizuiri si imbogatiri, ea a ramas una dintre partile cele mai stabile. Conceptul cheie este de zone erogene, adica regiuni ale corpului a caror stimulare conditioneaza satisfacerea libi­dinala; zona erogena dominanta se schimba cu varsta si cresterea organismului (stadii pulsionale): raportarea organismului la el insusi, la anturaj si la persoane din jur se schimba corelativ (stadii obiectuale).

Stadiul oral primitiv (supt) corespunde primului semestru al vietii. Gura este atunci locul unui mod de apropiere dominant dar nu exclusiv; inglobarea inter­vine nu numai in suptul sanului matern, dar si in absorbtia prin organele senzoriale si piele a tuturor stimulilor care intra in campul accesibil copilului. Acceptarea a ceea ce i se da se realizeaza cu atat mai bine cu cat anturajul si mai ales mama sunt mai adec­vate nevoilor. Ea se insoteste de o satisfactie libidinala intensa numita "orala'. In frustrare, tensiune, asteptare, copilul invata repede sa suga o parte din propriul corp, cel mai des degetele in special degetul mare, dandu-si astfel o satisfactie autoerotica.

Stadiul oral tardiv incepe cu al doilea semestru. Incor­porarea prin miscare se substituie suptului; nu numai ca prinde placerea de a musca, dar activitatile senzo­riale si motorii ale copilului "musca' mai mult reali­tatea in relatia cu semenul, comportamentul tipic consta in a lua si a pastra. Tensiunea legata de eruptia dentara determina copilul sa muste mai mult, punandu-i insa problema de a suge fara sa muste, altfel ca mama isi retrage sanul, la aceasta se adauga iminenta sevrajului. Oricat de adecvata ar fi atitudinea anturajului, nu poate fi evitat un conflict; durerea dentara, furia impotriva mamei, furia neputintei antreneaza copilul in experiente sado-masochiste confuze, lasand impresia generala ca este distrusa unitatea cu mama. Cum uniunea intima cu obiectul implica distrugerea sa, se spune despre copil ca este ambivalent; intrucat el se intereseaza mai ales de propriul corp, se spune ca este narcisist.

Stadiul sadic anal se intinde intre al doilea si al treilea an. Tensiunile se descarca in principal prin defecatie. Satisfactia libidinala este legata de evacuarea si excitarea mucoasei anale; excitatia poate fi crescuta prin retinere. Susceptibile de a fi ori eliminate, ori retinute, materiile fecale devin obiecte ambivalente. Iesite din corp pentru a se transforma in obiect exte­rior, ele reprezinta "posesia'. Asocierea sadismului la analitate este datorata indeosebi in sensul distructiv al eliminarii si faptului ca, in invatarea curateniei, con­trolul sfincterelor devine un instrument de opozitie fata de adulti. Stadiul sadic anal este caracterizat prin ambivalenta si bisexualitate.

Stadiul "falic' se situeaza intre trei si cinci ani. Organele genitale (penis la baiat, clitoris la fetita) devin zona erogena dominanta; tensiunile se descarca in principal prin masturbarea genitala insotita de fan­tasme. Tendintele care imping copilul catre per­soanele din anturajul sau devin asemanatoare cu viata amoroasa a adultilor. La baiat, complexului Oedip pozitiv consta in faptul ca, intensificand dragostea sa pentru mama, el resimte un conflict intre dragostea pentru tata (bazata pe identificarea cu tatal) si ura fata de tata (bazata pe privilegiile paterne care ii sunt refuzate); angoasa castrarii il determina sa renunte la posesia exclusiva a mamei. Se vorbeste despre com­plexul lui Oedip negativ atunci cand mama este resimtita ca stanjenind dragostea pentru tata. La fata, apropierea de tata, mai complexa, este pregatita de deceptiile in relatia cu mama, in principal de absenta penisului; dorinta de a avea un penis este inlocuita cu dorinta de a avea un copil cu tatal.

De la sase ani si  pana la pubertate, perioada de latenta corespunde unei scaderi a puseului pulsional, deter­minat de cultura mai mult decat de cresterea biolo­gica. Copilul uita "perversitatea polimorfa' a anilor anteriori (amnezie infantila) si dezvolta impotriva pul­siunilor digul moralitatii.

La pubertate, puseul instinctual se loveste astfel de obstacole care nu exista in cursul dezvoltarii sexuali­tatii infantile. Tendintele partiale care au caracterizat aceasta (tendintele or^-ale, anale, sado-masochiste, voyeurism, exhibitionism) nu dispar, ci se integreaza si se subordoneaza unei prioritati a genitalului. Este inaugurarea stadiului genital, caracteristic sexualitatii adultului dominat de coit.

Daca subiectul este impiedicat sa realizeze din plin una dintre etapele dezvoltarii instinctelor, el poate fie sa progreseze prematur, fie sa regreseze la o pozitie anterioara, mai sigura, realizand astfel o fixatie pulsio­nala. O asemenea fixatie constituie o predispozitie pentru reintoarcerea tendintelor care o caracterizeaza, de exemplu cu ocazia unei frustrari; aceasta reintoarcere a refularii joaca un rol capital in geneza nevrozelor si a perversiunilor (exemple: reintoarcerea tendintelor oral sadice in psihoza maniaco-depresiva, a tendintelor anale in psihoza obsesionala).

Acestea sunt liniile principale ale conceptiei clasice (Freud 1905, Karl Abraham 1924). Aceasta conceptie a fost criticata, ea s-a imbogatit (Ruth Mack Brumswick 1940), sau a fost modificata de unii autori (Melanie Klein). Ne vom limita sa subliniem ca realitatea este mai complexa, ca s-au schematizat unele posibilitati, ca exista si altele si ca realizarea unora sau altora depinde in ultima instanta de interactiunile complexe dintre copil si anturajul sau.

Educatia pulsiunilor

Ideea de pulsiuni dezvoltandu-se de o maniera pur interna, nu corespunde nici unei realitati umane. Prin imaturitatea sa biologica, copilul depinde de anturajul sau, a carui actiune tinde sa modeleze dezvoltarea pulsionala conform propriilor exigente. Aceasta actiune are ca si conditie plasticitatea obiectelor si a scopurilor, pulsiunilor, a caror singura sursa sta in ansamblu, un invariant biologic.

Se pot da numeroase exemple ale acestor trans­formari ale pulsiunilor. Sevrajul substituie progresiv sanului biberonul si alimentele solide (deplasare). Invatarea curateniei presupune o inversare a atitudinii in raport cu functia excrementiala (formarea reactionala) si o adeziune la preferintele mamei (iden­tificare). Pedepsirea unui act agresiv printr-o corectie fizica poate substitui masochismul cu sadismul (inver­sarea unui instinct cu contrariul sau). Un mecanism deseori invocat este sublimarea; ea schimba in acelasi timp obiectul) si scopul pulsiunii, in asa fel incat pulsi­unea gaseste satisfactie intr-un obiect-scop care nu este sexual, dar care are o valoare sociala sau morala mai inalta.

Pulsiunile nu au deci in conduita umana rolul adapta­tiv pe care il au la multe animale. Orientarea lor este straina de realitate. Invatarea si socializarea fiintei umane sunt necesare si transmit Eului functiile de conservare a organismului si de adaptare la realitate.