Joseph Breuer si hipnoza cathartica

Joseph Breuer si hipnoza cathartica

Cei care cred nelimitat in puterea creatoare a unui geniu se inseala fara indoiala. Ceea ce este intr-adevar genial in personalitatea unui om iesit din comun este capacitatea de sinteza - atunci cind este un creator - si arta de a se lasa favorizat de semeni si de vremuri - atunci cind avem de-a face cu un politician. Freud se pare ca a imbinat ambele capacitati. Psihanaliza este partial opera sa. Resursele ei, sau izvoarele din care s-a adapat sint extrem de diverse si mai ales impletite. Astazi, cu unele exceptii, este imposibil de demarcat ce apartine lui Freud, in inventia psihanalizei, si ce apartine personalitatilor medicale, artistice, stiintifice, filozofice ale epocii in care a trait. Freud a stiut sa se inspire din toate directiile si nu o singura data a recunoscut ca asa stau lucrurile. " Termenul de hipnoza este introdus de medicul englez James Braid, de la grecescul hipnos care inseamna somn, el considerand hipnoza ca pe un somn nervos."[1] Este important sa precizez ca "Utilizarea in scopuri terapeutice a hipnozei a fost sustinuta si de succesele cunoscutilor psihiatri Breuer si Freud."

Dar poate ca cea mai importanta influenta in aparitia psihanalizei a constituit-o experientele dr.Joseph Breuer din Viena, cu o tinara isterica pe numele ei clinic Anna O. Breuer, altminteri un medic de mare renume in epoca, a fost primul care a realizat ca simptomele isterice dispar atunci cind pacienta, supusa hipnozei, isi reamintea imprejurarile emotionale in care aparusera si, concomitent, retraia situatiile respective.    Astfel s-a nascut terapia cathartica.

Una din teoriile psihanalizei - terapia cathartica - isi are baza in experienta prietenului si mentorului sau, Dr. Joseph Breuer si a pacientei sale Anna O. in anii 1880. Pacienta suferea de o serie de simptome, dar care nu aveau nicio cauza fizica - tuse, dificultati de vorbire, paralizie, spasme involuntare, halucinatii vizuale.

In acea vreme, aceasta tulburare era numita isterie. Aceste simptome s-au intensificat mai ales dupa moartea tatalui sau, pe care il ingrijise cea mai mare parte din viata sa. Anna suferea de schimbari dramatice de stare, fantasmagorii, si incercase de cateva ori sa se sinucida, insa in timpul serii intra intr-o stare asemanatoare cu hipnoza si reusea sa povesteasca medicului fanteziile si experientele din timpul zilei, iar apoi se simtea mai bine. Anna numea aceste discutii 'tratament prin vorbire' sau 'curatarea hornului'.

Breuer a observat ca unele evenimente de care Anna isi amintea, se identificau drept cauza a unui simptom. Spre exemplu, dupa o perioada in care, desi ii era sete, nu putea sa bea apa, in timpul discutiilor cu medicul pacienta si-a amintit ca a vazut un caine de companie band apa dintr-un pahar pe care stapana obisnuia sa-l foloseasca. Pe moment Anna a simtit un puternic dezgust, insa la putin timp a reusit sa bea un pahar de apa.    Astfel, simptomul evitarea apei a disparut imediat ce si-a amintit evenimentul generator si a experimentat sentimentul asociat evenimentului. Breuer a numit aceasta experienta 'catharsis', cuvantul grec ce inseamna curatare. Treptat, in acest mod Anna a reusit sa scape de toate simptomele de care suferea, insa numai cu ajutorul lui Breuer.
Dupa acesta experienta, Breuer si asistentul sau Sigmund Freud au scris o carte despre isterie, in care explicau noua teorie: orice tip de isterie este rezultatul unei experiente traumatice, care nu se incadreaza in conceptul pacientului despre lume in general. Desi emotiile asociate cu trauma respectiva nu sunt exprimate in mod direct, acestea nu dispar, ci sunt exprimate prin comportament, sub forma unor simptome fizice. Atunci cand pacientul constientizeaza intelesul simptomelor - prin terapie cathartica, sentimentele refulate sunt eliberate (prin retraire) si astfel dispare necesitatea exprimarii prin simptome. Se poate face o analogie intre acest proces si drenarea unei infectii.
Freud recunoaste el insusi influenta lui Breuer, cu care a colaborat o vreme, asupra nasterii psihanalizei. In prima conferinta tinuta la Universitatea Clarck, in Statele Unite, in septembrie 1909, Freud afirma cu modestie: ca nu lui ii revine meritul - daca exista vreunul - de a fi adus pe lume psihanaliza si nu a participat la primele ei inceputuri. Freud era inca student, absorbit de pregatirea ultimelor sale examene, cand un medic din Viena, dr. Joseph Breuer, a aplicat pentru prima data acest procedeu in tratamentul unei fete isterice .

Multi au vazut in aceasta recunoastere expresia sentimentelor de modestie prin care Freud ar fi dat cezarului ce-i al cezarului, confirmind ideea ca Breuer este de fapt inventatorul psihanalizei. Numai ca in 1909, psihanaliza nu era ceea ce a devenit ea ulterior, cind s-a renuntat partial la metoda cathartica, si s-a trecut la asociatiile libere si la analiza transferului , elemente introduse de Freud in practica analitica. Este mai probabil ca aceasta modestie, asa cum au observat unii autori, ascundea de fapt un calcul simplu: a-l numi pe Breuer inventatorul psihanalizei insemna a-i trece 'vina' nasterii ei, si nu unui oarecare, deoarece Breuer era deja un personaj consacrat pe scena practicii medicale.

Descarcarea cathartica sau descarcarea emotionala (catharsis) ia de cele mai multe ori forma plansului, a suspinelor, a izbucnirilor de furie, de revolta, a folosirii de gesturi sau cuvinte dure (bineinteles, cu limitarea de rigoare, de a nu produce rau propriei persoane sau celor din jur). In foarte multe cazuri, educatia primita inca de la varste timpurii, cerintele sociale, dorinta de a-i proteja sau teama de a nu-i pierde pe cei apropiati, ii fac pe oameni sa ascunda sau sa nu-si permita sa exprime o serie de resentimente ori de suferinte. Astfel, in loc sa protesteze cand li se face o nedreptate, aleg sa taca si sa se consoleze cu ideea ca "nu este frumos sa te certi". In loc sa jeleasca pierderea unei fiinte dragi, aleg sa se comporte "demn", "sa nu se dea in spectacol" si sa sufere in tacere.

In loc sa ceara persoanelor din jur lucrurile pe care si le doresc si sa se bucure atunci cand le primesc, aleg sa ramana frustrate, sa se simta neiubite si neglijate, pentru ca au interiorizat norma conform careia " nu e bine sa ceri si sa-ti creezi obligatii".       Bineinteles, in fiecare dintre aceste exemple este vorba despre alegeri neconstientizate in mod explicit, dar care se produc in viata curenta aproape in fiecare zi. Rezultatul este o acumulare de tensiuni intrapsihice care determina o stare de nemultumire acuta, o imagine de sine prabusita si uneori izbucniri neasteptate si nejustificate de context. Sunt acuze ale multora dintre pacienti, iar descarcarea afectiva (catharsisul) este un pas esential in evolutia oricarei psihoterapii. In atmosfera terapeutica securizanta, catharsisul inseamna exprimarea libera si deschisa a trairilor afective, inlaturarea mecanismelor de aparare, acceptarea propriilor emotii si sentimente si a propriului eu.

Catharsis reprezinta descarcarea afectiva a tensiunilor intrapsihice acumulate, a unor afecte nedescarcate, care produc o stare de nemultumire acuta, o imagine de sine prabusita si uneori izbucniri neasteptate si nejustificate de context. Termenul este preluat de Freud si Breuer de la Aristotel, desemnand ca metoda cathartica procesul prin care subiectul reuseste sa isi elimine afectele patogene, apoi sa le reactualizeze, retraind evenimentele traumatizante de care sunt legate. In atmosfera terapeutica securizanta, catharsisul presupune exprimarea libera si deschisa a trairilor afective (de cele mai multe ori sub forma plansului, a suspinelor, a izbucnirilor de furie, de revolta, a folosirii de gesturi sau cuvinte dure), acceptarea propriilor emotii si sentimente, inlaturarea mecanismelor de aparare si acceptarea propriului eu.

Hipnoza cathartica si somnambulismul provocat sunt metode bazate pe sugestii induse de terapeut, larg folosite in practica terapeutica a secolului XIX. Initial au fost utilizate pentru a interveni asupra sensibilitatii (James Braid, Victor Burg) sau pentru a exorciza fortele care puneau stapanire pe pacient (abatele Gassner). Ulterior, la inceputul secolului XX, sunt metode practicate pentru tratarea bolnavilor psihici de catre personalitati ca: Breuer, Charcot, Bernheim, Freud s.a., care au dat explicatii diferite fenomenului hipnotic. "Sigmund Freud, un tanar medic evreu nascut in Moravia, intra la sfarsitul secolului al XIX-lea in domeniul terapiei, pentru a pune bazele conceperii psihopatologiei in termenii de factori psihologici. A studiat medicina la Viena si, dupa cativa ani de cercetari in domeniul fiziologiei si histologiei, se orienteaza catre neurologie si, ulterior, catre domeniul psihiatric.

In clinica il intalneste pe celebrul medic vienez Joseph Breuer care utiliza hipnoza cathartica, o metoda larg folosita in practica terapeutica a vremii. Aici ia cunostinta de celebrul caz Anna, o tanara care se imbolnavise dupa moartea tatalui sau si pe care Breuer o trata prin aceasta metoda. Ideea centrala era ca simptomele istericilor sunt legate de traumatisme din viata lor care, dupa ce i-au impresionat puternic, au cazut in uitare. Tratamentul aplicat consta in evocarea, sub hipnoza, a amintirii scenelor traumatice si provocarea, in felul acesta, a descarcarii tensiunii afective asociate lor (catharsis).

Colaborarea dintre Breuer si Freud va continua si mai tarziu si se va concretiza intr-o serie de lucrari. Acesta din urma face, de asemenea, un stagiu la clinica Salpêtriére, pe langa Charcot, cunoscut pentru studiul somatizarilor specifice isteriei si pentru folosirea hipnozei, a "somnambulismului provocat". In acest centru, Freud a elaborat multe dintre ideile care vor sta ulterior la baza psihanalizei: a studiat mecanismele psihice ale fenomenelor isterice si a postulat existenta "traumelor psihice" puternic incriminate in patogenia nevrozelor si bolilor psihosomatice; a descris mecanismul abreactiei ca fenomen de eliminare a elementelor patogene care conditioneaza eficienta interventiei psihoterapeutice; a definit mecanismul conversiei ca o transpozitie a starii emotionale la nivel corporal, in vederea neutralizarii reprezentarilor si trairilor incompatibile. "

Lui Freud ii apartine si prima incercare de a explica sugestibilitatea crescuta a pacientilor aflati in stare de hipnoza. El afirma ca subiectii hipnotizabili sunt sugestibili datorita regresiei lor. Sub hipnoza, subiectul repeta cu hipnotizatorul modalitatile de relationare din copilaria timpurie care implica pasivitate, complianta, obedienta, submisivitate. Aceasta teorie nu a fost detaliata de autorul sau deoarece, la putin timp, Freud a elaborat teoria psihanalitica asupra aparatului psihic uman, iar interesul sau pentru hipnoza a diminuat. "Ulterior, Freud abandoneaza hipnoza in favoarea propriei sale teorii si metode-psihanaliza-ceea ce a facut ca, pentru moment, interesul pentru hipnoza sa inregistreze un regres."

O colaborare semnificativa este cea dintre Freud si Bernheim, la Nancy, conlucrare care a dat un impuls semnificativ dezvoltarii psihoterapiei si, in special, psihanalizei. Psihoterapeutul francez si mai apoi Freud si continuatorii lor, acuzand caracterul superficial al sugestiei si hipnozei au subliniat ideea ca orice psihoterapie autentica trebuie sa mearga in profunzime, cautand elucidarea si eliminarea originilor conflictuale ale tulburarii. Initial practicant al hipnozei, Freud a constatat ca prin aceasta abordare simptomele erau doar reduse sau eliminate temporar, fara rezolvarea cauzelor care le-au generat.

"In 1890, el pune bazele curei (metodei) cathartice ameliorate, folosind terapia prin cuvant impletita cu forta fantasmei. Prin utilizarea de tehnici inedite (asociatiile libere, analiza viselor, a actelor ratate, a comportamentelor cotidiene s.a.), Freud contureaza psihanaliza ca primul demers psihoterapeutic ce se adreseaza cauzelor, la care ajunge prin sondarea continuturilor inconstiente.

Freud insusi preciza ca inventarea psihanalizei ii apartine in intregime din momentul in care a inlocuit metoda cathartica sub hipnoza, practicata de Breuer, cu asociatiile libere. Psihanaliza se va dezvolta spectaculos, atat ca o teorie noua asupra psihicului uman, cat si ca o modalitate de interventie psihoterapeutica si de restructurare a personalitatii."

Conceptul de psihanaliza acopera trei acceptiuni intercorelate: (a)este un sistem conceptual si teoretic asupra personalitatii umane inspirat direct din activitatea si lucrarile lui Sigmund Freud; (b)o modalitate de cercetare (studiere) a personalitatii; si (c)un procedeu terapeutic de schimbare a personalitatii.

Contributia majora a lui Freud la intelegerea fiintei umane consta in modelul sau dinamic al functionarii mentale. Acest model afirma ca in interiorul individului exista forte aflate in opozitie, iar gandurile, emotiile si comportamentele sale, atat cele adaptative, cat si cele patologice, sunt rezultatele acestor forte conflictuale. Mai mult, aceste forte se manifesta la diferite niveluri de constientizare, iar unele dintre ele sunt in intregime inconstiente. Teoria psihanalitica are incontestabil o valoare deosebita, pentru ca este primul model al psihicului uman care postuleaza importanta centrala a inconstientului, propunandu-l ca obiect de cercetare al psihologiei.

Freud nu a fost interesat numai de oferirea unui model teoretic-explicativ coerent al aparatului psihic uman. El a fost preocupat, in egala masura, de gasirea unei metode cu ajutorul careia sa reinstaureze echilibrul psihologic, sa normalizeze functionarea personalitatii. "Asa s-a nascut metoda psihanalitica, ce consta in readucerea in constiinta pacientului a elementelor psihopatogene din trecutul sau indepartat, "astfel incat bolnavul sa se comporte asa cum s-a comportat la vremea lor, dar punand de data aceasta in miscare toate fortele psihice disponibile spre a ajunge la o solutie diferita." Rezultatul scontat este rezolvarea si inlaturarea vechilor conflicte generatoare de simptome, prin constientizarea lor."[6]

"Terenul castigat de curentul psihanalitic in secolul XX va face din nou sa diminueze, pentru o vreme, interesul pentru hipnoza si tehnicile sugestive. Acest tip de abordare a pacientilor va reveni in atentia psihoterapeutilor in anii '50 - '60, odata cu dezvoltarea terapiilor comportamentale si experientiale, care utilizeaza relaxarea, imaginatia dirijata, meditatia s.a. ca modalitati de tratament si de dezvoltare personala.

Catharsisul este important in psihanaliza deoarece terapia nu poate progresa daca pacientul nu isi exprima trairile afective, fapt ce aduce cu sine un sentiment de usurare si il incurajeaza pe pacient sa continue terapia.