REPREZENTAREA - caracterizarea psihologica a reprezentarii, rolul reprezentarilor in cunoastere

REPREZENTAREA

I. Delimitari conceptuale

In viziunea clasica, reprezentarea este procesul psihic care permite actiunea mentala cu obiectul in absenta lui, dar cu conditia ca acesta sa fi actionat candva asupra organelor noastre de simt (operarea mentala cu obiectul in lipsa lui).

In viziunea moderna (mecanisme), reprezentarea este mecanism psihic de reexprimare a informatiilor.

In legatura cu reprezentarea, exista discutii contradictorii in psihologie:

referitoare la exagerarea rolului reprezentarii in sistemul psihic uman, acesta

substituind gandirea, conceptele, dupa cum o serie de autori au minimalizat, au subapreciat rolul reprezentarii, considerand-o ca o forma particulara de memorie.

In psihologia contemporana, exista, de asemenea, numeroase ambiguitati in ceea ce priveste reprezentarea, care provin din insasi natura contradictorie a acesteia:

reprezentarea incepe in perceptie, dar se extinde pana la nivelul conceptelor

abstracte;

prin continut, se apropie de perceptie, dar prin mecanismele operationale se

apropie de gandire;

exista un grad mai ridicat de izomorfism (corespondenta punct cu punct) cu

modelul informational (schema tipica);

nu are secvente, etape care sa poata fi bine definite;

De asemenea, exista o serie de aspecte contradictorii cu privire la reprezentare, care

apar din absenta actuala a obiectului:

1.     imaginea mentala are o serie de aproximari fata de obiectul ca atare;

2.     prin reprezentare se reflecta doar insusirile mai importante ale obiectului;

3.     reprezentarea prelucreaza informatiile, le selectioneaza pe cele cu un grad mai

mare de generalitate, le structureaza in imagini stabile (reprezentarea este o perceptie trecuta, prelucrata, imbogatita, reelaborata si abia apoi reprodusa).

Cu alte cuvinte, reprezentarea face trecerea de la senzorial la logic. Stimulii

actioneaza asupra noastra in senzatii, perceptii, extragem informatiile si operam intr-o anumita maniera cu ele, pentru a ne forma anumite reprezentari, deja aceasta operare anticipand gandirea, formarea conceptelor.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

II. Caracterizarea psihologica a reprezentarii

continutul informational al reproducerii consta in insusirile concrete ale

obiectelor, insa cele mai importante, caracteristice unui obiect;

forma, imaginea este mai stearsa uneori, mai palida, mai instabila, uneori este

fragmentara, lacunara (Ebbinghaus);

uneori reprezentarile depind si de numarul de perceptii care au stat la baza

formarii ei, aceasta vivacitate mai redusa depinde si de semnificatia acordata celor percepute, altor factori psihologici ai subiectului;

de asemenea, datorita faptului ca orice reprezentare presupune un proces de

schematizare, in reprezentari noi operam cu valori medii;

reprezentarea are un caracter generalizat, se refera la clasele de obiecte.

III. Proprietatile reprezentarilor:

1.     Figurativitatea - respectiv se reda ceea ce este tipic, respectiv se alcatuieste un

portret rezumativ, aceasta datorita faptului ca reprezentarile nu sunt simple copii ale perceptiilor din trecut, nu sunt reproduceri pasive ale acestora, ci sunt rezultatul unor prelucrari, sistematizari, combinari si chiar recombinari ale insusirilor senzoriale, astfel incat reprezentarile pot fi numite ansambluri medii de perceptii diferentiate, rezultatul fiind imaginea acestora figurala, reprezentativa.

2.     Operativitatea - reprezentarea are un caracter operativ, in sensul ca se

reconstituie obiectul, categoria, pe baza unor mecanisme (prelucrari, sistematizari, selectii);

3.     Panoramizarea - noi vedem obiectul in integralitatea sa. Deci, reprezentarea

are un caracter integrativ, caracter simbolic si semnificativ, caracter constructiv, caracter creativ si caracter social.

IV Clasificarea reprezentarilor:

dupa analizatorul predominant, reprezentarile pot fi: vizuale (cele mai

numeroase), auditive, kinestezice;

dupa tipul de activitate in care sunt implicate: reprezentari tehnice, literare,

sportive, artistice;

dupa gradul lor de generalitate: reprezentari individuale (ale unui singur obiect,

mai rar intalnite) si reprezentari generale.

Chiar daca noi am spus ca la baza reprezentarilor stau interactiunile cu

obiectele, ne putem forma reprezentari si prin procesul imaginatiei, adica pe baza unor fapte pe care nu le-am perceput direct;

o categorie deosebita de reprezentari - reprezentarile sociale. Notiunea a fost

lansata in 1961 de psihologul francez de origine romana Moscovici, care se refera la forme de gandire sociala, modalitati de gandire, comunicare, in raport cu un anumit mediu social. Cu alte cuvinte, noi avem despre anumite grupuri sociale, despre anumite comunitati, anumite reprezentari, care uneori pot deveni clisee, stereotipuri, prejudecati si in functie de care avem anumite tendinte actionale fata de respectivele grupuri sociale.

V. Rolul reprezentarilor in cunoastere

Ele constituie puncte de plecare, puncte de sprijin pentru majoritatea

mecanismelor psihice, sunt materia prima pentru gandire si operatiile ei, ca si pentru imaginatie.

Sunt instrumente de planificare si de reglare a conduitei umane, integrate in

diferite tipuri de activitate (de joc, de invatare, de rezolvarea a problemelor, de munca, de creatie); reprezentarile ajuta la finalizarea performanta a acestora.

Constituie un bilant al cunoasterii, dar si o premisa a ei.

Reprezentarile sociale reprezinta o modalitate de a anticipa interactiunea cu alti

indivizi, cu alte grupuri, ori tocmai aceasta asteptare ne ghideaza noua interactiunile cu grupul social respectiv. Este evident ca de corectitudinea acestei imagini depinde interactiunea ulterioara, de ordin interpersonal, intergrupal etc.