Separarea de mama - psihologia copilului

SEPARAREA DE MAMA - PSIHOLOGIA COPILULUI

Copilul, la varsta prescolara, invata sa se desparta de mama. In timpul primei adolescente, nu va fi pe deplin pregatit pentru aceasta. Pentru copilul de doi ani, mama este inca centrul universului si are nevoie de ea. De aceea nu este indicat sa-l trimiteti la cresa la aceasta varsta. In general nu este pregatit sa-si paraseasca mama nici doua-trei ore pe zi pentru a merge la joaca sub supravegherea unei bone. Bineinteles ca daca mama lucreaza, trebuie sa duca copilul la cresa, din motive financiare nu are alta solutie. Ideal ar fi ca un copil sa nu mearga la cresa sau la gradinita inainte de trei ani.

La aceasta varsta copilul are nevoie de tovarasi de joaca. Vrea sa plece de langa mama si sa-si asume independenta. Cea mai buna metoda sa-l ajutati in acest sens este sa-l duceti la o cresa de calitate. Chiar daca el vrea sa se desparta de mama si sa intre in lumea copiilor de varsta lui, are sentimente impartite cand este vorba sa paraseasca securitatea protectoare a mamei.

Este normal sa resimta "nelinistea despartirii" - pe care unii o incearca mai mult decat altii - deoarece mama a fost "punctul de sprijin" timp de trei ani incheiati.

Poate ca ne putem da mai bine seama de acest lucru daca ne transpunem in pielea unui copil de trei ani in prima zi de cresa. Ne putem imagina urmatorul monolog: "Mama m-a adus in acest loc pe care nu-l cunosc. Mi-a spus ca o sa-mi placa, o sa fie amuzant, dar nu sunt prea sigur de asta. Mama mi-a spus ca doamna de acolo este educatoarea mea. Cum o fi ea? Va fi draguta cu mine? Se va ocupa de mine? Cine sunt toti acesti copii pe care nu-i cunosc? N-am mai vazut niciodata atatia copii la un loc! Le va place de mine? Imi vor fi tovarasi de joaca sau ma vor bate? Mi-e frica! De fapt nu sunt sigur ca imi place locul asta. Mama! Nu ma lasa aici! Mi-e asa de frica incat imi vine sa plang."

Si incepe sa planga. Daca ati ajuns la cresa in septembrie, veti vedea multi copii plangand, pe care educatoarele ii tin pe genunchi si incearca sa-i consoleze.

Toti, am zis bine toti, copiii de trei ani incearca, mai mult sau mai putin, sentimentele pe care tocmai le-am descris. Daca un copil este sanatos si echilbrat din punct de vedere psihologic, poate avea aceste sentimente doar la inceput. Apoi se va lasa condus in mijlocul celorlalti si va incepe o activitate oarecare impreuna cu ei. Totusi, chiar daca nu plange si incepe imediat sa se joace cu ceilalti, va fi foarte putin entuziast cand se va pune problema s-o lase sa plece pe mama.

Sa mai examinam o data sentimentele pe care le incearca: "Bine, bine, ma amuza teribil joculetul asta, dar mi-e dor de tine mami. Ma simt cam aiurea sa fiu aici singur. Mami, mi-ai spus ca vii imediat, dar e oare adevarat? Cred ca am sa-ti dau un telefon, asa, doar ca sa ma asigur." (In acest moment pune mana pe un telefon de jucarie, pe care educatoarea l-a plasat in mod inteligent pentru acest scop.) "Alo! Mama? Da, sunt aici, ma jucam cu un joculet care imi place. Ai sa vii in curand? Bine, mami, la revedere!"

Copilul poate exprima impresiile in urma separarii, nu prin cuvinte, ci pintr-un fel de limbaj somatic sau prin simptome fizice. Cand vine ora de a pleca la gradinita, dimineata, poate avea dureri violente de picioare, de inima sau carcei.

Copilul poate maifesta reactiile cu intarziere cand este separat de mama. Totul pare sa mearga foarte bine in prima saptamana, copilul merge fara sa protesteze la scoala, aparent fara griji. Dar fara sa ne dam seama, acesta isi ascunde anxietatea sub o figura zambitoare. Aceasta anxietate sfarseste prin a fi mai puternica decat el dupa doua-trei saptamani. Ajunge sa-i spuna mamei surprinse ca ii este frica sa mearga la gradinita. "Cuuuum..? N-avea nici o problema saptamana trecuta!" Ba da, ii era teama. Mama nu si-a dat seama deoarece copilul se retinea. Intr-un final nu si-a mai putut reprima teama si a exteriorizat-o.

A separe copilul de dumneavoastra, si a-l lasa pe cont propriu in compania copiilor de varsta lui, este un mare pas pe care trebuie sa-l depasasca. Daca nu are posibilitatea de a merge la gradinita va trebui sa il ajutati sa realizeze acest proces indispensabil al separarii, incurajandu-l sa ia parte la jocurile vecinilor, ceea ce, in special pentru un copil timid, nu va fi atat de usor ca si cand ar merge la gradinita. In acest caz, o educatoare competenta poate ajuta copilul sa accepte separarea. In ciuda tuturor dificultatilor, puteti reusi, iar in capitolul 11 voi descrie metodele prin care puteti recreea acasa conditii asemanatoare celor de la gradinita.