Rationalitate si irationalitate; subiectivism si obiectivitate in cercetarea praxeologica

Actiunea umana este intotdeauna in mod necesar rationala. Termenul de "actiune rationala" este de aceea pleonastic si trebuie respins ca atare. Cand sunt aplicati telurilor ultime ale actiunii, termenii de rational si irational sunt inadecvati si lipsiti de semnificatie. Telul ultim al actiunii este intotdeauna satisfacerea unor dorinte ale omului care actioneaza. Deoarece nimeni nu este in masura sa-si substituie propriile judecati de valoare acelora ale individului care actioneaza, este zadarnic sa formulam judecati privitoare la aspiratiile si volitiunile altora. Nici un om nu este in masura sa declare ce l-ar face pe un altul mai fericit si mai putin nefericit. Criticul fie ne comunica la ce crede el ca ar aspira daca s-ar afla in locul semenului sau sau, nesocotind voios, cu aroganta dictatoriala, vointa si aspiratiile semenului sau, ne comunica ce conditii suportate de acest al doilea om l-ar satisface cel mai mult pe el, criticul.

O actiune este numita adesea irationala daca ea urmareste, pe seama unor avantaje "materiale" si tangibile, atingerea unor satisfactii "ideale" sau "mai inalte". In sensul acesta, oamenii afirma de pilda - uneori in mod aprobator, alteori in mod dezaprobator - ca cel ce-si sacrifica viata, sanatatea sau avutia, in vederea atingerii unor bunuri "mai inalte" - cum ar fi fidelitatea fata de convingerile sale religioase, filozofice si politice, sau libertatea si inflorirea natiunii sale - este motivat de considerente irationale. Insa aspiratia catre aceste teluri mai inalte nu este nici mai rationala nici mai irationala decat aspiratia de a satisface orice alte teluri umane. Este o eroare sa presupunem ca dorinta de a ne procura necesitatile elementare ale vietii si sanatatii este mai rationala, naturala sau justificata decat stradania de a dobandi oricare alte bunuri sau satisfactii. Este adevarat ca apetitul pentru hrana si caldura este impartasit de om cu alte mamifere si ca, de regula, omul caruia ii lipsesc hrana si adapostul isi concentreaza eforturile catre satisfacerea acestor nevoi urgente si nu se ingrijeste mult de alte lucruri. Impulsul de a trai, de a-ti prezerva viata, si de a profita de orice posibilitate de a-ti intari fortele vitale este o trasatura primara a vietii, prezenta in fiecare fiinta umana. Insa a ceda acestui impuls nu este - pentru om - o necesitate ineluctabila.

In vreme ce toate celelalte animale sunt neconditionat manate de impulsul de a-si prezerva propriile lor vieti si de cel al proliferarii, omul are puterea sa-si stapaneasca chiar si aceste impulsuri. El isi poate stapani atat dorintele sexuale cat si vointa de a trai. El poate renunta la viata atunci cand imprejurarile pe care ar trebui inevitabil sa le accepte pentru a si-o pastra ii par [p.20] intolerabile. Omul este capabil sa moara pentru o cauza sau sa se sinucida. Viata este pentru om rezultatul unei alegeri, al unei judecati de valoare.

Tot astfel stau lucrurile cu dorinta de a trai in belsug. Chiar existenta ascetilor si a oamenilor care renunta la castigurile materiale de dragul respectarii convingerilor lor si al pastrarii demnitatii si al respectului lor de sine este o dovada ca stradania de a obtine satisfactii mai tangibile nu este inevitabila, ci este mai degraba rezultatul unei alegeri. Desigur, imensa majoritate a oamenilor prefera viata mai degraba decat moartea si bogatia mai degraba decat saracia.

Este arbitrar sa consideram doar satisfacerea nevoilor fiziologice ale trupului drept "naturala" si deci "rationala" si tot restul drept "artificial" si deci "irational". Una din trasaturile caracteristice ale naturii umane este ca omul nu urmareste doar hrana, adapostul si coabitarea ca toate celelalte animale, ci si alte feluri de satisfactii. Omul are dorinte si nevoi specific umane, pe care le putem numi "mai inalte" decat cele pe care le are in comun cu toate celelalte mamifere. [6]

Cand se refera la mijloacele alese pentru atingerea unor teluri termenii de rational si irational implica o judecata privitoare la eficacitatea si adecvarea procedeului intrebuintat. Criticul aproba sau dezaproba metoda din punctul de vedere al adecvarii sau inadecvarii ei pentru atingerea telului in chestiune. Este un fapt ca ratiunea umana nu este infailibila si ca foarte adesea omul da gres in alegerea si aplicarea mijloacelor sale. O actiune nepotrivita telului urmarit va insela asteptarile. Ea este contrara scopului, dar este rationala, i.e., este rezultatul unei deliberari rationale - desi gresite - si al unei tentative - desi nereusite - de a atinge un anumit scop. Medicii care acum o suta de ani intrebuintau anumite metode pe care medicii nostri contemporani le resping, pentru tratamentul cancerului, erau - din punctul de vedere al patologiei actuale - necorespunzator instruiti si de aceea ineficienti. Dar ei nu actionau irational, ci faceau tot ce le statea in putinta. Este probabil ca peste o suta de ani mai multi doctori vor dispune de metode eficiente pentru tratamentul acestei boli. Ei vor fi mai eficienti, dar nu si mai rationali decat medicii nostri de astazi.

Opusul actiunii nu este comportamentul irational, ci un raspuns reactiv la stimuli venit din partea organelor corpului si a instinctelor ce nu pot fi controlate de volitiunea persoanei in cauza. La aceeasi stimuli omul poate raspunde uneori atat prin comportamente reactive cat si prin actiune. Daca un om absoarbe otrava, organele [p.21] reactioneaza punandu-si in functiune resursele de aparare generatoare de antidoturi; in plus, actiunea poate interveni prin intrebuintarea de contraotravuri.

Referitor la problema implicata in antiteza dintre rational si irational, nu exista nici o diferenta intre stiintele naturale si cele sociale. Stiinta este si trebuie sa fie intotdeauna rationala. Ea este stradania de a deslusi mental fenomenele universului, prin sistematizarea intregului corpus cognitiv existent. Dar, asa cum s-a aratat mai sus, analiza obiectelor prin reducerea lor la elemente constituente trebuie inevitabil, mai devreme sau mai tarziu, sa atinga un punct dincolo de care nu poate trece. Mintea umana nu este nici macar capabila sa conceapa un tip de cunoastere care sa nu fie limitata de o data ultima, inaccesibila unor demersuri de analiza si reducere aditionale. Metoda stiintifica ce calauzeste mintea omeneasca pana in acest punct este in intregime rationala. Data ultima poate fi numita un fapt irational.

Se obisnuieste astazi sa li se reproseze stiintelor sociale faptul de a fi pur rationale. Cea mai raspandita obiectie formulata impotriva teoriei economice este aceea ca ea n-ar tine seama de irationalitatea vietii si a realitatii si ca incearca sa indese in scheme rationale si abstractiuni uscate infinita varietate a fenomenelor. Nici un repros n-ar putea fi mai absurd. Ca orice ramura a cunoasterii, economia merge pana unde se poate ajunge cu ajutorul metodelor rationale. Apoi se opreste, stabilind faptul ca are de a face cu o data ultima, i.e., cu un fenomen care nu poate fi - cel putin in starea actuala a cunostintelor noastre - analizat in continuare. [7]

Invataturile praxeologiei si ale teoriei economice sunt valide pentru orice actiune umana, indiferent de motivatiile, cauzele si scopurile ei subiacente. Judecatile ultime de valoare si telurile ultime ale actiunii umane constituie date pentru orice fel de cercetare stiintifica; ele nu se preteaza la nici un fel de analiza suplimentara. Praxeologia se ocupa cu mijloacele si caile alese pentru atingerea de astfel de scopuri ultime. Mijloacele si nu telurile formeaza obiectul ei de studiu

In sensul acesta vorbim despre subiectivismul stiintelor generale ale actiunii umane. Acestea privesc drept date telurile ultime alese de omul care actioneaza, raman in intregime neutre fata de ele si se abtin de la a formula orice judecati de valoare. Singurul criteriu pe care-l intrebuinteaza este acela al adecvarii sau al inadecvarii mijloacelor alese pentru atingerea telurilor urmarite. Daca eudemonismul vorbeste despre fericire, daca utilitarismul si teoria economica vorbesc despre utilitate, trebuie sa interpretam acesti termeni in sens subiectiv, ca pe acele scopuri pe care le urmareste omul deoarece ele sunt dezirabile in ochii lui. Acesta este cadrul formal in care consta progresul semnificatiei atribuite eudemonismului, hedonismului si utilitarismului prin opozitie cu [p.22] intelesul material mai vechi, precum si progresul teoriei subiectiviste moderne a valorii, prin opozitie cu teoria obiectivista a valorii, elaborata de economia politica clasica. Totodata, obiectivitatea stiintei noastre consta tocmai in acest subiectivism. Deoarece este subiectivista si ia judecatile de valoare ale oamenilor care actioneaza drept date ultime, care nu se preteaza la nici un fel de examen critic suplimentar, ea insasi se situeaza deasupra tuturor controverselor dintre partide si factiuni, este indiferenta fata de conflictele tuturor scolilor dogmatice si de doctrine etice, este libera de evaluari, judecati si de idei preconcepute, este universal valida si este absolut si in intregime umana.