PSIHANALIZA - "Introducere in psihanaliza freudiana si postfreudiana"

PSIHANALIZA - "Introducere in psihanaliza freudiana si postfreudiana"

Inconstientul si structura psihicului

Descoperirea inconstientului de catre Freud a schimbat viziunea existenta despre psihic, care de acum inainte nu va mai putea fi identificat cu constiinta. In virtutea descoperirilor psihanalizei, Eul pierde privilegiul de a fi stapan in propria casa (lumea interioara), dovedindu-se ca este adesea supus fortei inconstientului, omniprezent in gandurile, actiunile si operele noastre culturale.

Si celelalte stiinte ale omului au trebuit sa tina seama de existenta inconstientului. Filosofia, de exemplu, este pusa in situatia de a renunta la doua din propozitiile sale fundamentale: la ideea despre puritatea spiritului si la ideea ca spiritul este in mod necesar constient.

Psihanaliza aplicata a documentat convingator impuritatea spiritului (in literatura, religie, filosofie, morala regasim elemente din sufletul inconstient) si tot psihanaliza, in special cea jungiana, a descoperit spiritul inconstient (arhetipurile). Disciplinele care studiaza comportamentul social al omului - psihologia sociala, sociologia, etica, antropologia culturala - vor include in consideratiile lor inconstientul. Etnopsihanaliza, care studiaza bolile psihice in corelatie cu contextele culturale din perspectiva principiilor psihanalizei.

In interiorul psihanalizei freudiene, au existat doua teorii despre psihic si structura sa, diferite atat ca grad de elaborare, cat si in ce priveste conceptia despre inconstient si locul sau in viata psihica.

In prima teorie, (pana in 1920), psihicul era impartit in trei instante: constient, preconstient, inconstient. Intre cele trei sisteme exista cenzuri care controleaza trecearea dintr-unul in altul. Prima teorie, relativ simpla, pare sa aiba ca obiectiv principal gasirea unui loc inconstientului, care apare ca substantiv (instanta), in structura psihicului. In al doilea rand, separarea in instante din prima teorie face inteligibil conflictul psihic care se desfasoara intre instante.

1. Cea de a doua teorie despre psihic

Principala innoire adusa o constituie restructurarea viziunii despre inconstient. Acesta nu mai este o instanta de sine statatoare, desemnata in planul teoriei printr-un substantiv, ci devine un atribut al fiecareia dintre cele trei instante care structureaza psihicul (Se, Eu, Supraeu), un adjectiv. Ceea ce presupune ca inconstientul nu mai este echivalent cu refulatul, cu acele aspecte ale naturii umane respinse de cultura.

Si Eul, care in prima teorie era epuizat de constient, are o dimensiune inconstienta.

De asemenea, Supraeul, instanta care incorporeaza valorile fundamentale ale vietii culturale, este in mare parte inconstient. Pentru prima data, Freud va vorbi, dupa 1920, nu numai de un "inconstient de jos", de un inconstient teluric, depozitar al reziduurilor prelucrarii zestrei naturale a omului, ci si de un "inconstient de sus", de un inconstient spiritual.

1.1 Se-ul - instanta pulsionala a psihicului

In calitate de instanta a psihicului, Se-ul constituie dimensiunea sa instinctual (pulsionala). Continuturile sale sunt reprezentantii psihici ai instinctelor, in cea mai mare parte inconstiente; Caracterul inconstient provine din faptul ca

anumite pulsiuni, cum ar fi pulsiunea de moarte, nu au acces la constiinta, precum si

din faptul refularii, indepartarii din constiinta a acelor elemente incompatibile cu cerintele culturii.

O parte din tendintele pulsionale pot deveni motive constiente ale comportamentului. In toate culturile, sexualitatea legata de reproducere, de exemplu, este acceptata. In anumite culturi, agresivitatea este valorizata pozitiv si deci acceptata.

Din punct de vedere economic (aspectul cantitativ al energiei psihice), Se-ul este rezervorul de energie al psihicului;

Din punct de vedere dinamic (aspectul raportului dintre fortele psihice), Se-ul intra in conflict cu Eul si Supraeul;

Din punct de vedere genetic, Se-ul constituie materialul din care se formeaza Eul si Supraeul.

Cele doua instincte/pulsiuni fundamentale sunt, pentru ultima teorie despre psihic, instinctual mortii, caruia ii corespunde principiul repetitiei, si instinctul vietii, caruia ii corespund principiul placerii si forma sa modificata - principiul realitatii.

Comparand cele doua teorii despre psihic, constatam ca Se-ul preia continuturile inconstientului din prima teorie, dar nu epuizeaza sfera de cuprindere a inconstientului, pentru ca inconstientul nu se mai suprapune acum cu refulatul.

Spre deosebire de prima teorie despre psihic, care accentua pe discontinuitatea dintre instantele psihice, si pe cea dintre psihic si biologic, a doua teorie despre psihic privilegiaza continuitatea dintre biologic si psihic, precum si pe cea dintre instantele psihice: Eul se dezvolta din Se.

In ceea ce priveste functionarea, Se-ul preia integral caracteristicile functionarii inconstientului:

predominarea proceselor primare,

organizarea complexuala,

dualismul fortelor pulsionale si al principiilor care le corespund.

1.2 Eul* - instanta de comanda si control a psihicului

Centrat in jurul constiintei, ingloband preconstientul si avand o dimensiune inconstienta, Eul organizeaza intreaga activitate psihica. Scopul sau este de a armoniza cerintele realitatii externe cu cerintele Se-ului si Supraeului.

Functia de autoconservarea organismului este cea mai imp.. Pentru a o indeplini este indispensabila cunoasterea realitatii externe si acumularea in memorie a experientelor realizate.

Functia de testarea realitatii. Pentru adaptare, distingerea realitatii psihice de realitatea externa este de prima importanta. Sanatatea mentala a individului depinde de capacitatea de a discerne daca ceea ce este preceput apartine lumii interioare sau exterioare. Nevrozele si psihozele se caracterizeaza printr-o perturbare a testarii realitatii.

Functia de modificare a realitatii in functie de scopurile sale. Eul isi utilizeaza cunostintele despre realitate si actioneaza prin intermediul aparatului muscular, al carui control il detine.

Functia interna de control asupra Se-ului, al vietii instinctuale: Eul permite doar acea cantitate de satisfactie pulsionala care nu pericliteaza conservarea organismului. Pentru a realiza ac. Fctie, Eul dispune de un set de mijloace defensive numite in psihanaliza "mecanisme de aparare ale Eului", sau "mijloace de aparare ale Eului". Aceste mecanisme, alcatuiesc dimensiunea inconstienta a Eului

Genetic vorbind, Eul se formeaza din Se si parcurge o succesiune de etape pana la atingerea maturitatii. La inceput, Eul in formare coincide cu Se-ul si se pune total in slujba realizarii cerintelor acestuia. Caracteristic pentru primele luni din viata copilului, Eul ideal - asa este numita faza de deplina coincidenta intre Eu si Se - incepe sa cada in desuetudine pe masura ce realitatea (familia) se opune tot mai mult satisfacerii complete a cerintelor copilului.

Maturitatea psihica este atinsa in momentul in care Eul dobandeste autonomie in raport cu celelalte instante psihice (Se, Supraeu). Asadar, vom vorbi de un Eu matur atunci cand Eul nu mai este comandat de Se si tutelat de Supraeu, reusind sa-si indeplineasca functia de comanda si control a vietii psihice.

1.3 Supraeul* sau "inconstientul de sus"

Considerat de Freud ca instanta-cenzor in raport cu Eul, Supraeul, in cea mai mare parte inconstient, are functii pe care le putem numi "spiritual":

de constiinta morala,

de autoobservare,

de formare a idealurilor.

Descoperirea Supraeului se bazeaza pe experienta psihoterapeutica a lui Freud, ca si descoperirea refulatului sau a "inconstientului de jos". Adesea, rezistenta pe care o opune pacientul de psihanaliza constientizarii refulatului este inconstienta si este rezultatul actiunii Supraeului.

Descoperirea si tematizarea "inconstientului de sus" este poate tot atat de importanta ca si descoperirea inconstientului rezultat din refulare. In felul acesta, atat viziunea despre inconstient a psihanalizei, cat si viziunea sa despre om devin complete.

Conceptul de Supraeu este important nu numai pentru psihologie si antropologie, ci si pentru filosofie, unde deschide un nou capitol, si anume cel dedicat spiritului inconstient.

Desi este indubitabil un termen apartinand celei de a doua teorii despre psihic, Supraeul nu este lipsit de antecedente teoretice in prima teorie despre psihic, unde ii corespunde, de exemplu, termenul de cenzura a visului.

Formarea Supraeului este legata de declinul complexului Oedip, (in jurul varstei de 5-6 ani). Este vorba de renuntarea la dorintele oedipiene (iubire pentru parintele de sex opus si ostilitate fata de parintele de acelasi sex perceput ca rival) si interiorizarea interdictiilor reprezentate de parinti in urma unui proces de identificare.

La nucleul Supraeului format din interzicerea dorintelor incestuoase si agresive (distructive) care au ca obiect parintii se adauga pe parcursul perioadei de latenta elemente adiacente de ordin etic si estetic preluate de la educatori, invatatori, profesori.

Psihanalistii postfreudieni au adus modificari conceptiei freudiene despre Supraeu.

Astfel, Melanie Klein a afirmat existenta unui Supraeu precoce pornind de la constatarea unei surprinzatoare angoase si culpabilitati la copilul foarte mic care ar rezulta din interiorizarea obiectului primar care asigura instantaneu functiile Supraeului.

Freud considera functia idealului ca o fct a Supraeului si considera Supraeul si Idealul Eului ca sinonime. Daniel Lagache si Janine Chasseguet-Smirgel, vad in Idealul Eului o structura aparte si nu doar o functie a Supraeului. Intalnesc astfel pozitia lui Hermann Nunberg, pentru care Idealul Eului ar fi predominant matern si ar incepe sa se dezvolte inca din perioada pregenitala, in timp ce Supraeul ar fi predominant patern si s-ar forma pe parcursul fazei falice. Primul, bazat pe iubirea pentru mama, ar fi stimulativ, in timp ce al doilea, constituit pe baza fricii de pedeapsa, ar fi constrangator.

1.3.1 Morala inconstienta si morala constienta Importanta teoretica si practica a descoperirii si teoretizarii moralei inconstiente ne face sa insistam asupra functiei morale a Supraeului. Ca tip de moralitate, morala inconstienta face parte dintre moralele eteronome.

Proiect: Calificarea unor bunuri ca fiind proprii sau comune. Proiect: Teoria sistemului mondial

Comandamentele morale sunt interiorizate fara asimilare in Eu.

Formarea Supraeului marcheaza doar interiorizarea relatiei dintre parinte si copil, asa incat, pentru morala inconstienta, binele si raul echivaleaza cu ceea ce obtine aprobarea sau dezaprobarea parintelui interiorizat, iar virtutea suprema o reprezinta supunerea.

Natura interiorizarii, este exclusiv afectiva, fara participarea a alegerii constiente. Parghiile interiorizarii sunt sentimentele pozitive fata de parinti, precum si cele negative, in special frica.

Functiile Supraeului au caracter permanent sau tranzitoriu ( determinat de natura elementelor constitutive constitutive ale Supraeului)

a)     datorita nucleului (interdictia tendintelor sexual incestuoase si agresive, asa cum se manifesta in special in perioada oedipiana), Supraeul exercita functia permanenta a asigurarii integrarii individului in cultura. Dupa cum se stie, una dintre particularitatile esentiale ale omului ca fiinta culturala o constituie interzicerea incestului;

b)     in virtutea elementelor adiacente (totalitatea valorilor si normelor preluate, de asemenea afectiv, ulterior cristalizarii Supraeului), morala inconstienta joaca temporar rolul de instanta morala suprema. Reevaluarile morale vizeaza tocmai aceasta dimensiune a Supraeului.

Din natura moralei inconstiente deriva modul sau de functionare care este mai bine pus in evidenta de compararea cu functionarea moralei constiente. Trei vor fi punctele de raportare ale comparatiei: datoria, culpabilitatea si mijloacele de actiune.

Din punctul de vedere al datoriei

Imperativele care emana de la Supraeu sunt categorice, fiind resimtite de subiect ca o constrangere interioara imediata. Morala inconstienta este o morala a datoriei neconditionate.

In planul moralei constiente, datoria este conditionata de alegerea intre fortele conflictului care se desfasoara constient. Cele mai frecvente conflicte morale se produc intre placere si datorie, iubire si ura, etc.. Judecata de valoare constienta intemeiaza sentimentul obligatiei

Din punctual de vedere al culpabilitatii

Ca instanta inconstienta, Supraeul produce un sentiment de culpabilitate inconstient. Particularitatea sa este independenta fata de realizarea raului. Dorintele sau tendintele refulate trezesc, reactia culpabilizanta a Supraeului. Presiunea sentimentelor de vinovatie, tensiunea interioara provocata de conflictul dintre Supraeu si refulat  este uneori atat de puternica, incat genereaza fenomenul paradoxal al raufacatorilor din sentiment de culpabilitate. (actiuni condamnabile sau antisociale care, prin pedeapsa atrasa, micsoreaza culpabilitatea inconstienta.) Consecintele in plan moral: faptul ca raul nu ajunge la constiinta face cu neputinta aparitia remuscarii si a actiunilor reparatorii derivate din aceasta, conducand in schimb la actiuni de autopedepsire necontrolata (esec, automutilari).

In planul moralei constiente, culpabilitatea este produsa de realizarea raului. Sentimentul de culpabilitate fiind constient, si poate duce la pedepse, reparatii, si nu la act. irationale de autopedepsire. Confruntarea cu raul, posibila, transforma culpabilitatea intr-o stare pasagera.

Din punctual de vedere al mijloacelor de actiune in confruntarea cu raul

Pentru Supraeu este caracteristic apelul la refulare, care nu permite patrunderea in constient a tendintelor interzise cultural, ceea ce elimina in acelasi timp confruntarea dintre bine si rau Cea mai grava pierdere morala este in acest caz absenta simtului responsabilitatii. Caracterul automat al refularii impiedica mobilizarea simtului responsabilitatii.

Activitatea moralei constiente se bazeaza pe apelul la reprimare, care permite patrunderea in constiinta a tendintei interzise, ceea ce da nastere unui conflict constient, urmat de o decizie asumata in mod reflectat. Doar actul poate fi inhibat. Apelul la reprimare da moralei constiente o inalta calitate, care intruneste caracterul personal al demersului, sinceritatea fata de sine, si responsabilitatea

Maturitatea morala, ca aspect al maturitatii psihice, presupune prevalenta moralei constiente in raport cu morala inconstienta, a Eului fata de Supraeu, depasirea sistemului moralei datoriei neconditionate bazat pe refulare, si inlocuirea sistemul deschis al moralei binelui, in cadrul caruia conflictul si deliberarea constienta preceda actul. Atingerea maturitatii morale este o garantie a prezervarii sanatatii psihice, pt. ca, oricat de grave, conflictele constiente, genereaza nefericire, dar nu alienare.

Mijloacele de aparare ale Eului

Definitie: "Apararea se refera la un proces prin intermediul caruia constiinta este ferita de excitantii interni periculosi, conflictuali (pulsiuni, dorinte, sentimente), precum si de excitantii externi foarte puternici, posibile surse de traumatisme", scrie psihanalistul german Wohlfram Ehlers. Cu alte cuvinte, influentele interne sau externe care ameninta integritatea si stabilitatea echilibrului bio-psiho-social al individului sunt supuse unui proces intern de modificare, ingradire sau reprimare.

Conceptul de "mijloacele de aparare" se bazeaza pe experienta psihoterapeutica.

In terapia psihanalitica, apararea se manifesta ca rezistenta, ca neputinta de a realiza asocierea libera (comunicarea).

Apararea si rezistenta nu pot fi confundate, deoarece prima tine de psihologia persoanei, in timp ce a doua, de psihologia relatiei dintre persoane, a relatiei dintre psihanalist si analizand.

Mijloacele de aparare ale Eului sunt inconstiente, iar unul dintre obiectivele metodei psihanalitice il constituie constientizarea si modificarea actiunii lor.

Teoria asupra mijloacelor de aparare ale Eului a cunoscut mai multe restructurari. La inceput, cand psihanaliza era, (Freud), o teorie a conflictului psihic intre natura si cultura, functia exclusiva a mijloacelor de aparare consta in controlul tendintelor pulsionale. Mai specific, tendintele instinctuale combatute tineau de dorintele oedipiene. -- O data cu desexualizarea inconstientului, (Alfred Adler), continuturile psihice prelucrate devin sociale (dorinta de autoafirmare, sentimentele de inferioritate etc.). Adler introduce noi mijloace de aparare, cum ar fi protestul viril

Momentul cel mai important pentru teoria psihanalitica referitoare la mijloacele de aparare il constituie aparitia lucrarii Eul si mecanismele de aparare (1936) scrise de Anna Freud. Aceasta prima incercare de sinteza se distinge prin cateva idei importante:

a) Sublinierea faptului ca mijloacele de aparare nu sunt in sine patologice, chiar daca disfunctiile psihice de tip nevrotic sau psihotic sunt caracterizate de actiunea anumitor mijloace de aparare.

b) Stabilirea unei liste de treisprezece mijloace de aparare insotite de definitii precise (refularea, regresia, formatiunea reactionala, izolarea, anularea, proiectia, introiectia, intoarcerea impotriva propriei persoane, transformarea in contrariu, sublimarea, identificarea cu agresorul, participarea altruista, intelectualizarea).

c) Introducerea printre obiectivele apararii a prelucrarii stimulilor care vin din realitatea externa. Astfel, identificarea cu agresorul neutralizeaza frica provocata subiectului de obiecte din lumea exterioara.

d) Asocierea predominantei actiunii anumitor mijloace de aparare cu anumite etape ale dezvoltarii. Astfel, proiectia si introiectia presupun distinctia intre sine si obiect. Regresia, transformarea in contrariu si intoarcerea impotriva propriei personae presupun perceperea conflictului intre tendintele pulsionale si necesitatea inhibarii lor. Sublimarea presupune recunoasterea de catre Eu a importantei valorilor sociale superioare.

Ulterior a aparut o noua extindere a continuturilor care fac obiectul actiunii mijloacelor de aparare. Reprezentantele sinelui si reprezentantele obiectului intra si ele in sfera de actiune a mijloacelor de aparare. Nu numai conflictul, ca la Freud si psihanaliza freudiana, ci si deficitul are propriile mijloace de aparare (psihologia sinelui a lui Kohut).

- Doua noi mijloace de aparare fac cariera in psihanaliza contemporana: identificarea proiectiva si forcluderea.

aIdentificarea proiectiva teoretizat de Melanie Klein si reformulat de Bion, descrie plasarea de parti ale sinelui in obiect si controlul acestuia, scopul fiind dominarea impulsurilor agresiv-distructive, si a capatat o deosebita importanta in terapia psihanalitica. Pacientii plaseaza in analist aspecte insuportabile sinelui si le traiesc in exterior. In relatia psihanalitica, terapeutul le retine in sine si le ofera, in forma modificata, pacientului pentru a fi reintroiectate.

b.Lacan a preluat de la Freud, mecanismul de aparare numit de acesta "Verwerfung" (respingere), care a devenit in limba franceza "forclusion",. Forcluderea consta in eliminarea din psihic nu numai a afectelor sau reprezentarilor, ci si a unor structuri fundamentale ale ordinii simbolice, cum ar fi "numele tatalui".

2.1 Utilizarea mijloacelor de aparare impotriva pulsiunilor

Motivele care determina (dupa Anna Freud) apararea impotriva pulsiunilor.

Eul copilului se teme de parintii care formuleaza anumite interdictii pulsionale. Primul motiv de aparare este exterior nu numai Eului, ci si persoanei Cea mai cunoscuta frica a copilariei caracterizeaza perioada oedipiana si este numita in psihanaliza "frica de castrare". Dorintele afective si erotice fata de parinti se lovesc de opozitie si chiar de amenintarile si pedepsele acestora.

Teama pe care o inspira Supraeul: Al doilea motiv al apararii este exterior Eului, dar nu persoanei Eul, care ar fi dispus sa satisfaca tendinta pulsionala, se teme de Supraeu, ca altadata copilul de parinte. Eul se apara de instinct (sexualitate si agresivitate) din frica de Supraeu. In astfel de situatii, terapia vizeaza slabirea Supraeului sau restructurarea sa. Celelalte doua motive de aparare descrise de Anna Freud apartin Eului.

Frica de intensitatea pulsiunilor, care devin extrem de puternice in anumite momente ale vietii, cum ar fi pubertatea sau climacteriumul. La pubertate reactia fata de forta in crestere a pulsiunilor poate imbraca forma

ascetismului, - se opune nu numai satisfacerii pulsiunilor, ci si oricarei satisfaceri, mergand pana la limita autoconservarii (refuzul de a purta haine groase in anotimpul rece, reducerea hranei

intelectualizarea.-In loc de a evita pulsiunile, le abordeaza intr-o forma abstracta, teoretica. Interesele intelectuale si discutiile pe teme abstracte de tip filosofic, atat de frecvente la pubertate, nu urmaresc rezolvarea unor probleme impuse de realitate, ci exprima tensiunea conflictului pulsional, pe care-l traduce in termeni abstracti cu scopul de a-l controla.

Nevoia de coerenta. Eul matur are nevoie de echilibru intre tendintele contradictorii: masculin-feminin, activitate-pasivitate, heterosexualitate-homosexualitate. Rezultatul prelucrarii psihice a unor astfel de contrarii depinde, dupa Anna Freud, in primul rand de gradul de investire al fiecaruia.

2.2 Cateva mijloace de aparare

2.2.1 Rationalizarea

Dupa Laplanche si Pontalis (Vocabularul psihanalizei), termenul introdus de Ernest Jones are urmatoarea acceptie: "Procedeu prin care subiectul incearca sa dea o explicatie coerenta din punct de vedere logic sau acceptabila din punct de vedere moral unor atitudini, idei, sentimente ale caror adevarate motive nu sunt percepute. Se vorbeste in special de rationalizarea unui simptom, a unei compulsii defensive, a unei formatiuni reactionale. In delir rationalizarea intervine pentru a-l sistematiza, actiunea sa fiind asemanatoare cu a elaborarii secundare".

Anumite lucrari de psihanaliza nu includ rationalizarea printre mijloacele de aparare ale Eului, deoarece nu este indreptata direct impotriva tendintelor pulsionale, ci camufleaza in mod secundar diferite aspecte ale conflictului.

Un exemplu dintr-o psihanaliza contemporana

considerentele morale sunt folosite ca rationalizare pentru sentimentele de inferioritate provocate de obezitate. "O femeie care arata ca mine nu poate avea aventuri."

2.2.2 Refularea

Primul mijloc de aparare al Eului studiat de Freud, care a fost asimilat, pentru un timp, apararii, este  unul dintre termenii centrali ai psihanalizei, corelativ termenului de inconstient. Pana in 1915, Freud a considerat ca inconstientul este echivalent cu refulatul.

Refularea este considerata, mijlocul de aparare impotriva tendintelor oedipiene specific isteriei In masura in care inconstientul este prezent si in alte tulburari psihice, se poate afirma ca refularea participa la procesul defensiv caracteristic fiecareia. Mai mult, deoarece fiecare om are inconstient, este legitim sa consideram refularea ca fiind un proces psihic universal. In acceptia freudiana, refularea este un mijloc de aparare indreptat impotriva reprezentantilor pulsiunii (ganduri, imagini, amintiri).

Dupa É. Roudinesco si M. Plon, prin refulare trebuie sa intelegem "procesul care vizeaza mentinerea in inconstient a tuturor ideilor si reprezentarilor legate de pulsiuni si a caror realizare, producatoare de placere, ar afecta echilibrul functionarii psihice a individului, devenind sursa de neplacere".

In studiul din 1915, intitulat "Refularea", Freud descrie trei timpi ai refularii.

Refularea originara", este un moment ipotetic, postulat pornindu-se de la efectele sale (Laplanche, Pontalis). Majoritatea refularilor se produc prin actiunea conjugata a instantei interdictive (Supraeu) si a atractiei exercitate de alte continuturi inconstiente. Cum exista si continuturi inconstiente care nu s-au format prin atractia altor formatiuni inconstiente, Freud a presupus actiunea unei refulari originare sau primare, care intervine foarte de timpuriu ca reactie la intensitatea extrema a stimulilor care strapung filtrul de excitatii.

Refularea secundara sau refularea propriu-zisa indreptata impotriva reprezentantilor pulsiunii este momentul cel mai bine studiat in psihanaliza freudiana.

Intoarcerea refulatului, cel de-al treilea timp, descrie revenirea in constient ca simptom, vis, act ratat, opera de arta etc. a continuturilor refulate.

2.2.3 Regresia

Este unul dintre termenii cei mai importanti ai psihanalizei, desemnand atat procese "normale", cat si patologice. Regresiei i se atribuie rolul de aparare in nevroza obsesionala. In general, prin regresie se desemneaza procesul psihic prin intermediul caruia un subiect individual sau colectiv se intoarce la un nivel anterior al dezvoltarii psihice, fie ca este vorba de gandire, sentiment, comportament. Regresia este prezenta nu doar in viata cotidiana sau in procesele patologice ci si in terapia psihanalitica, atunci cand transferul pacientului exprima fantasmele sale inconstiente care tin de copilaria sa.

Regresia poate fi

globala, cand cuprinde intreaga personalitate, sau

partiala, cand vizeaza doar un aspect al Eului sau al dezvoltarii libidinale.

De asemenea, ea poate fi stabila sau fluctuanta, maligna sau benefica, in serviciul Eului (M. Balint). In viata cotidiana sau in creatia artistica, regresia temporara poate fi salutara pentru depasirea impasurilor existentiale sau estetice.

Dupa Freud, regresia este

topica atunci cand parcurge in sens invers sistemele psihice orientate intr-o directie determinata. Visul este terenul cel mai propice pentru manifestarea acestui tip de regresie: daca in starea de veghe excitatiile evolueaza dinspre perceptie spre motilitate, in vis, gandurile regreseaza spre sistemul de perceptie, exprimandu-se in special sub forma imaginilor senzoriale.

temporala, cand subiectul revine la etape depasite ale dezvoltarii (libidinale sau ale Eului).

formala cand subiectul se intoarce la "niveluri inferioare din punctul de vedere al complexitatii, structurarii si diferentierii" (Laplanche, Pontalis).

2.2.4 Formatiunea reactionala

Este definita de Laplanche si Pontalis ca atitudine sau comportament opus ca sens unei dorinte pulsionale refulate si constituit ca reactie la aceasta.

Formatiunea reactionala nu este apanajul nevrozei obsesionale sau al personalitatii obsesionale; o putem intalni frecvent atat in isterie, cat si in viata cotidiana "normala", unde are doar un caracter punctual, fara a atinge generalitatea si constanta din primul caz. In isterie, de exemplu, formatiunea reactionala vizeaza doar anumite situatii: tandretea excesiva a mamei fata de copii pe care de fapt ii uraste.

In cazul nevrozei obsesionale si al personalitatii obsesionale, tendintele instinctuale combatute tin de stadiul sadic-anal al dezvoltarii libidinale. Ordinea, curatenia, mila inlocuiesc dezordinea, murdaria, cruzimea.

In viata cotidiana, trasaturile de caracter care au la baza formatiuni reactionale sunt usor de recunoscut datorita exagerarii care defineste calitatea morala respectiva, iar in functie de natura acestei calitati se poate deduce natura pulsiunii combatute.

2.2.5 Identificarea cu agresorul

Acceptia psihanalitica subliniaza aspectul inconstient al fenomenului. In sens freudian este vorba de procesul inconstient trait de Eu in momentul in care, urmarind un scop defensiv, se transforma intr-un aspect al obiectului. Faptul ca fiul reproduce comportamentul tatalui sau disparut nu constituie un exemplu de identificare in situatia respectiva. Daca insa acelasi fiu cade prada unui lesin cu caracter isteric, faptul constituie un indiciu al identificarii cu reprezentarea inconstienta a tatalui mort, de care incearca sa se apere, scrie psihanalistul francez Nasio.

Teoria psihanalitica distinge mai multe tipuri de identificare: primara, secundara, totala, partiala.

In identificarea primara, caracteristica inceputului vietii si de aceea ipotetica, "subiectul", care percepe "obiectul" prin intermediul gurii, ochilor, urechilor, pielii, devine una cu acesta atunci cand el dispare din campul perceptiei.

Identificarile secundare sunt asociate acelor etape de dezvoltare care presupun diferentierea intre interior si exterior, intre subiect si obiect. Scopul lor este de a face suportabila o pierdere sau o tendinta agresiva orientata impotriva obiectului.

Daca primul criteriu de clasificare era temporal, al doilea se refera la amploarea identificarii.

In cazul identificarii totale sau narcisice, iubirea de obiect este inlocuita prin preluarea integrala a obiectului in sine. (baietel care se atasase puternic de o pisica)

Specificul identificarii partiale este dat, de faptul ca preluarea vizeaza doar un aspect al obiectului. (Dora, celebra pacienta a lui Freud, se identifica cu doamna K., amanta tatalui ei, doar in calitate de fiinta dezirabila sexual, sau cu emotia orgasmului)

Functia defensiva a identificarii, orientata aici spre un obiect exterior, este deosebit de evidenta in cazul formei cunoscute sub numele de "identificare cu agresorul". Cateva exemple imprumutate de la Anna Freud, toate tinand de psihanaliza copilului, pun intr-o lumina clara aspectul amintit.

a) Un elev este indrumat catre psihanalist datorita grimaselor pe care le facea cand era certat de profesorul sau

b) O fetita care nu avea curaj sa parcurga holul intunecat al locuintei descopera spontan solutia

c) Functia defensiva este asigurata nu numai de identificarea, de obicei partiala, cu obiectul care inspira frica. Acelasi efect il are si identificarea cu actul agresiv

Datorita naturii sale, identificarea cu agresorul joaca un rol important in situatia oedipiana ca mijloc de aparare impotriva fricii de castrare. Contributia sa la cristalizarea Supraeului este importanta.

2.2.5.1 Identificarea cu agresorul in situatii-limita

In situatii-limita, identificarea cu agresorul poate produce fenomene irationale, de neinteles fara aplicarea perspectivei psihanalitice. Modificarile psihice produse de "experimentul Pitesti", prin care s-a urmarit "reeducarea" tinerilor anticomunisti intemnitati la sfarsitul anilor '40 la inchisoarea din Pitesti, alcatuiesc impreuna un produs bizar, si tragic. Spalarea de creier realizata la Pitesti a urmarit producerea unei adevarate metamorfoze, a unei convertiri sau "mutatii". Din nefericire pentru conditia umana, experimental Pitesti a avut un succes deplin: toti cei care au trecut pe la Pitesti s-au transformat din opozanti in sustinatori convinsi ai comunismului.

Cea mai dureroasa expresie a mutatiei profunde si durabile realizate la Pitesti consta in transformarea victimelor in calai. Dupa D. Bacu, toti cei care au fost supusi "reeducarii" au cedat si au devenit la randul lor tortionari. Doar cei care au murit in timpul schingiuirilor sau cei care au reusit sa se sinucida au scapat neintinati.

Rezistenta individuala sau colectiva a fost nu numai inutila, ci si daunatoare, profunzimea si durabilitatea "convertirii" fiind direct proportionala cu intensitatea rezistentei: astfel, fostul student anticomunist Pop Cornel, transformat ulterior in tortionar feroce, s-a numarat printre cei care s-au impotrivit energic si timp indelungat "reeducarii".

Mutatia urmarita si obtinuta de experimentul Pitesti a avut nu numai un aspect comportamental (transformarea vicitmei in calau), ci si unul spiritual - adeziunea intima la ideologia comunista.

De asemenea, valorile morale la care aderasera cei supusi experimentului Pitesti au fost combatute cu succes. Cel mai dramatic efect al reeducarii in acest plan a fost, poate, distrugerea sentimentului filial si a afectiunii care leaga rudele intre ele.

"Mutatia", "metamorfoza" sau "convertirea" au fost produse, in primul rand, datorita actiunii identificarii cu agresorul, la care s-a adaugat actiunea regresiei si a refularii., fiind necesara insumarea efectelor celor trei mijloace de aparare pentru a supravietui psihic in conditiile-limita impuse de "experimentul Pitesti".

"Spaima indescriptibila", pare sa fie starea dominanta in perioada "reeducarii" si in acelasi timp factorul care a impus apelul la identificarea cu agresorul. Pe fondul unei subalimentatii extreme, detinutii treceau prin cele patru etape ale "reeducarii" (demascarea externa, demascarea interna, demascarea morala publica si activitatea de tortionar) prin intermediul torturii. Virgil Ierunca arata ca "tortura neintrerupta" era cheia experimentului. Tortura fizica a fost imbinata cu distrugerea morala. Credinta in Dumnezeu a constituit una dintre tintele preferate ale distrugerii morale. Nu numai sentimentele care leaga rudele intre ele erau subminate, ci mai ales prietenia. Uneori "lepadarea de prietenie" a imbracat forme cu adevarat dementiale.

Lpsiti de orice posibilitate de rezistenta fizica sau morala in fata agresiunii tortionarilor, studentii intemnitati la Pitesti au cedat, uneori dupa o rezistenta de cateva luni, presiunilor externe. Doar identificandu-se cu agresorul au putut indeparta frica pe care le-a inspirat-o reeducarea comunista.

Apelul la acest mecanism de aparare a fost favorizat de starea de regresie psihica. Alaturi de tortura fizica si morala, combinate cu imposibilitatea sinuciderii, umilinta extrema a participat cu siguranta la inducerea unei regresii maxime, la crearea unui sentiment de neputinta caracteristic primei etape a copilariei. Alt mecanism inconstient de aparare al Eului implicat a fost cel al refularii, intr-o acceptie largita, conform careia refularea poate viza orice continut, in orice moment al vietii, daca produce conflicte. In cazul experimentului Pitesti a fost vorba de refularea valorilor pozitive, care in conditiile date devenisera sursa de conflicte majore. In special demnitatea a fost, dupa D. Bacu, vizata de refulare.

Asemenea oricarei refulari, refularea valorilor pozitive este amenintata de intoarcerea refulatului.

Adeziunea la organizarea sociala de tip comunist reprezinta o forma de identificare cu agresorul, favorizata de infantilizarea indusa de totalitarism prin dependenta economica absoluta de statul parinte, monopartidism si controlul vietii spirituale, precum si de refulare a valorilor noncomuniste, alungate in egala masura din constiinta colectiva si cea individuala.

2.2.6 Proiectia

Sensul psihanalitic este excelent exprimat de Laplanche si Pontalis in al lor Vocabular al psihanalizei. Aici, prin proiectie se intelege procesul psihic prin care "subiectul expulzeaza din sine si localizeaza in afara sa, in persoane sau lucruri, calitati, dorinte, sentimente care ii apartin, dar pe care nu le cunoaste sau refuza sa le accepte".

Freud considera proiectia ca fiind un mijloc de aparare arhaic care actioneaza in paranoia, dar si in fobie, putand fi intalnit si in modurile de gandire normala, precum si in acelea care produc religiile primitive (animismul) si superstitiile. In general vorbind, construirea unei realitati suprasensibile este rezultatul proiectiei. Tocmai de aceea lumea suprasensibila poate fi reconvertita intr-o psihologie a inconstientului. In esenta, atat Freud, cat si Jung impartasesc acelasi punct de vedere in privinta rolului jucat de proiectie in producerea religiilor, diferenta constand in modul de concepere al continuturilor psihice proiectate: la primul este vorba despre continuturi ale inconstientului personal, in timp ce la Jung, de continuturi ale inconstientului colectiv (arhetipuri).

In ceea ce priveste rolul defensiv al proiectiei exista importante asemanari cu refularea: ambele isi limiteaza actiunea la a impiedica perceperea tendintei pulsionale generatoare de neplacere, spre deosebire de transformarea in contrariu (a pasivitatii in activitate), de exemplu, care intervine in procesul pulsional, modificandu-l. Spre deosebire de refulare, in cazul careia pulsiunea este trimisa inapoi in Se, in proiectie ea este trimisa in lumea externa (Anna Freud). Dupa anumiti psihanalisti, proiectia ar precede, in dezvoltarea ontogenetica, refulararii in legatura cu impulsurile agresive.

Exemple:

a) In viata cotidiana, proiectia este omniprezenta in relatiile interumane. De multe ori, ea joaca un rol negativ, tensionandu-le, ca in cazurile in care unul dintre partenerii cuplului proiecteaza asupra celuilalt tendintele sale inconstiente de infidelitate. Alteori, rolul proiectiei poate fi pozitiv, din punct de vedere social, nu si din punctul de vedere al individului, ca in cazul "participarii altruiste". Destinul uneia dintre pacientele Annei Freud poate ilustra excelent acest tip de proiectie benefica social. Tanara profesoara

Formarea unui Supraeu foarte puternic i-a interzis satisfacerea dorintelor de copil, dorinte care nu au fost insa refulate, ci realizate prin delegatie in lumea exterioara.

Piesa Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand reprezinta cel mai concludent exemplu literar pentru participarea altruista datorata proiectiei. Cyrano de Bergerac isi va trai iubirea prin delegatie, proiectandu-si aspiratiile asupra unui tanar si frumos coleg pe nume Cristian. In razboi, Cyrano il protejeaza pe Cristian, in loc de a-si apara propria viata. Cand Cristian este ucis, Cyrano renunta la

iubirea sa pentru Roxana, pe care n-o putea trai decat prin delegatie.

b) Din universul psihopatologiei, exemplul paradigmatic il constituie cazul presedintelui de tribunal Schreber, unul din cele cinci cazuri celebre ale lui Freud.

Dar daca psihanalistul este preocupat de intelegerea patologiei psihotice, nu numai nevrotice, care este ipoteza avansata de Freud pentru delirul lui Schreber si paranoia in general?

Interpretare:

Intelegerea delirului presedintelui Schreber este continuta in interpretarea data de Freud, interpretare in care proiectiei ii revine un rol central. Problema psihica pentru care Schreber gaseste o solutie psihotica este un puseu al libidoului homosexual pasiv, care l-a avut ca obiect pe medicul curant (psihiatrul Flechsig). Fantasma de a fi femeie, care apare la un moment dat pe deplin constient, trezeste in Schreber o puternica rezistenta si este refulata, respinsa in inconstient. Urmatoarea operatie defensiva a fost de a o transforma in contrariul sau: dorinta homosexuala pasiva s-a transformat in frica de a nu se abuza sexual de el, iar psihiatrul Flechsig a devenit, din obiect al iubirii, persecutor. A urmat a treia operatie defensiva: proiectia in exterior a continuturilor inconstiente, datorita careia o perceptie interna reprimata ajunge la constiinta ca o perceptie a lumii externe. Am putea presupune ca proiectia a devenit necesara datorita dificultatilor pe care le-a avut pacientul de a mentine refularea.

Datorita tuturor acestor operatii, incununate de transformarea emascularii intr-un imperativ cosmic, pacientul reuseste sa atinga o stare de echilibru satisfacatoare - cea de a doua remitere.

Cercetarile psihanalitice ulterioare asupra paranoiei efectuate de Jung si Ferenczi au condus la concluzia ca, indiferent de rasa si sex, cauza bolii a fost esecul de a controla homosexualitatea inconstienta intarita dintr-un motiv conjunctural.

2.2.7 Un exemplu integrator

In dictionarul de psihanaliza coordonat de Wolfgang Mertens si Bruno Waldvogel (Handbuch psychanalitischer Grundbegriffe) exista un exemplu clinic ipotetic folosit pentru a ilustra actiunea diferitelor mijloace de aparare, de la cele mai primitive la cele mai evoluate, urmand ierarhia stabilita de Vaillant (1992). Deoarece mi s-a parut o ilustrare convingatoare, il reproduc intr-o forma rezumativa.

Pacienta imaginara este o femeie de 37 de ani care a fost parasita de sotul ei dupa ce timp de 7 ani a facut eforturi considerabile, dar infructuoase de a ramane insarcinata. Imediat dupa aceasta, s-a imbolnavit de astm bronsic, ceea ce a necesitat o perioada de spitalizare. Psihoterapeutului care a tratat-o in spital i-a comunicat sentimentul de inferioritate pe care l-a avut intotdeauna fata de sora sa mai mica, intre timp mama a trei copii. Inainte de a o parasi, sotul pacientei si-a exprimat inca o data dorinta de a avea copii.

Aparare psihotica (proiectie paranoica):

In primele zile de internare, inainte de a vorbi cu psihoterapeutul, pacienta a sunat-o pe o prietena care lucra la politie pentru a reclama o asistenta din spital care ar fi avut intentia de a-i administra medicamente care sa-i permita sa-i controleze gandurile. Respectiva asistenta a fost cu siguranta platita de sotul ei. Prin aceasta aparare, pacienta isi proiecteaza agresivitatea inconstienta asupra obiectului (sotului) si este pe deplin convinsa ca pericolul vine de la acesta.

Aparari imature:

a) Intoarcerea impotriva propriei persoane: dupa ce un tanar medic a dovedit o anumita neindemanare in a-i pune o perfuzie, pacienta i-a comunicat asistentei de noapte ca ii pare deosebit de rau ca ii creeaza probleme tanarului medic.. In acest caz, pacienta intoarce agresivitatea masiva impotriva propriei persoane, in loc sa exprime o parte din ea la adresa personalului medical.

b) Refuzul realitatii exterioare: in spital, pacienta povesteste vecinei de camera ca are un sot minunat, care a preluat toate grijile casei in perioada bolii.. Pacienta se apara de situatia exterioara (si interioara) in care se afla, negand realitatea si inlocuind-o cu o realitate imaginara.

Aparari nevrotice:

a) Refulare: dupa externare, a solicitat ajutorul unui alt psihoterapeut, recomandat de psihoterapeuta din clinica. Cand noul psihoterapeut o roaga sa-I aminteasca numele primei psihoterapeute, ii este imposibil sa si-l aminteasca. Pacienta indeparteaza automat din constiinta ganduri, afecte si impulsuri legate de prima psihoterapeuta, ceea ce face cu neputinta reamintirea numelui.

b) Formatiune reactionala: cand sora ei a antrenat-o intr-o discutie despre sotul care a parasit-o, i-a spus ca de fapt ii este recunoscatoare pentru ca in felul acesta nu se mai simte obligata sa aiba copii. Pacienta manifesta fata de sotul ei sentimente opuse sentimentelor reale pe care acesta i le inspira.

c) Izolare: cand noul terapeut avanseaza cu prudenta ipoteza ca citirea scrisorii de adio lasate de sotul ei a suparat-o, pacienta mai intai neaga sentimentul respectiv, pentru ca apoi sa afirme ca sotul ei trebuie sa fi avut motivele lui care l-au facut s-o paraseasca. Intrebata de terapeut care crede ca au fost aceste motive, vorbeste cu detasare, pe deplin rational despre ele. Pacienta separa sentimentele de continutul cognitiv pentru a evita contactul cu sentimentele ostile pe care le are fata de sotul ei.

Aparari mature:

a) Sublimare: cand pacienta a primit in spital vederi de la copiii surorii ei, s-a hotarat sa tina un jurnal imaginar in care descria aventurile unei matusi necasatorite cu copiii vecinei. In aceasta varianta, pacienta are capacitatea de a exprima conflictele psihice, precum si impulsurile si afectele care rezulta de aici intr-o forma artistica avantajoasa pentru ea si pentru ceilalti.

b) Reprimare: in spital a preferat lecturi filosofice si psihologice despre depasirea suferintei, dar a refuzat o revista despre ingrijirea sugarilor. Pacienta este capabila sa mentina in planul constiintei toate componentele conflictului si in acelasi timp sa controleze impulsurile si afectele generate de conflict.