Perceptii, notiuni si operatii

Perceptii, notiuni si operatii

Aceste date fiind stabilite, putem sa revenim la problema ridicata in introducerea la acest capitol: este suficienta oare dezvoltarea perceptiilor pentru a explica dezvoltarea inteligentei, ori macar continutul inteligentei (notiunilor), - sau senzualismul a uitat pur si simplu rolul actiunii si al schematismului sau sensori-motor, acesta putand constitui in acelasi timp izvorul perceptiilor si punctul de plecare al operatiilor ulterioare ale gandirii?

Metode. - In ceea ce priveste notiunile, teza minimala a empirismului este ca de fapt continutul lor provine din perceptie, forma lor constand pur si simplu dintr-un sistem de abstractii si de generalizari, fara structurare constructiva, ce ar putea fi izvorul de legaturi deosebite sau superioare relatiilor furnizate de perceptie. Vom constata, dimpotriva, ca o asemenea structurare se manifesta neincetat, ca ea provine de la actiune sau de la operatii si ca ea imbogateste notiunile cu continuturi neperceptive (fireste, adaugandu-se la informatiile extrase din perceptie), pentru ca de la bun inceput schematismul sensori-motor depaseste perceptia, iar acesta in sine nu este perceptibil.

Metoda de urmat pentru a discuta aceasta problema consta in a alege un anumit numar de notiuni a caror evolutie preoperatorie si operatorie este cunoscuta si in a analiza perceptiile corespunzatoare (de exemplu, perceptiile vitezei pentru notiunile de viteza etc.) in asa fel ca sa putem hotara daca ele sunt suficiente sau nu pentru a explica aceste notiuni.

Gasim, in aceasta privinta, patru feluri de situatii. Prima (situatia I) este aceea in care perceptia si notiunea (sau prenotiunea) apar la acelasi nivel, notiunea fiind in acest caz constituita printr-o schema sensori-motorie nu inca reprezentativa. Am vazut in § 1 exemple de relatii de acest gen, (obiect permanent si constante perceptive sau efectul tunelului, cauzalitate sensori-motorie si perceptiva) care sunt in acest caz, relatii de interactiune, schema sensori-motorie neputandu-se reduce la structurile perceptive corespunzatoare.

Situatiile II-IV se prezinta, dupa cum vom vedea, atunci cand formarea perceptiilor precede cu mult formarea notiunilor corespunzatoare, care, de data aceasta, reprezinta concepte reprezentative.

Notiuni si perceptii proiective. In situatia de forma II, intre notiune si perceptie exista o evolutie divergenta. De pilda, notiunile si reprezentarile de perspectiva (micsorarea la distanta, liniile de fuga etc.) nu apar decat incepand cu 7 ani ( intelegerea schimbarilor de marime sau de forma in functie de punctul de observare, reprezentarea perspectivei in desen etc.) si gasesc un nivel de echilibru la 9-10 ani (coordonarea punctelor de observare prin raportare la un ansamblu de trei obiecte). Dimpotriva, perceptia marimilor proiective sau aparente (aprecierea egalitatii marimilor aparente ale unei vergele constante de 10 cm, asezata la o distanta de 1 m si a unei tije variabile situata la 4 m, care ar trebui sa aiba in acest caz 40 cm) este foarte grea pentru adult daca nu este desenator de meserie (un adult oarecare alege, in acest caz, o vergea de circa 20 cm, situata la 4m !), in timp ce copilul de 6-7 ani intelege cu greu intrebarea, dar o data ce a inteles-o, da rezultate mult mai bune. Dupa aceasta, perceptia se deterioreaza, in timp ce notiunea se dezvolta, ceea ce demonstreaza ca notiunea nu deriva pur si simplu din perceptie: intr-adevar, in acest domeniu, perceptia nu furnizeaza decat instantatnee corespunzatoare cutarui sau cutarui punct de vedere, care este acela al subiectului in momentul considerat, in timp ce notiunea presupune coordonarea tuturor punctelor de vedere si intelegerea transformarilor care conduc de la un punct de vedere la altul.

Constante perceptive si conservari operatorii. - Situatiile de forma III sunt dimpotriva acelea in care exista un izomorfism partial intre constructia perceptiilor si aceea a notiunilor corespunzatoare si in care, in consecinta, perceptia prefigureaza notiunea, dupa excelenta expresie a lui Michotte. Dar termenul "prefigurare" poate fi folosit in doua sensuri cu totul deosebite: acela al unei filiatii propriu-zise - si tocmai la acest sens se gandeste Michotte, ale carui inclinatii gestaltiste si in acelasi timp aristoteliciene sunt cunoscute - sau acela al unei simple analogii in procesele de constructie cu inrudire colaterala si nu directa, izvorul comun fiind schematismul sensori-motor.

Putem cita ca exemplu al acestor prefigurari simple relatiile care unesc constantele perceptive despre care am mai vorbit (capitolul II, § I) cu conservarile operatorii, despre care va fi vorba mai departe (capitolul IV, § I). Intr-adevar, ambele constau in conservarea unei anumite prioritati a obviectului: marimea sa reala, sau forma sa, in cazul constantelor perceptive, cand marimea sau forma aparenta sunt modificate; cantitatea de materie, greutatea obiectului etc. in cazul conservarilor operatorii, cand se toarna un lichid dintr-un recipent in altul, sau cand se modifica forma unui bot de argila. Pe de alta parte, si unele si celelalte se bazeaza pe mecanisme de compensare prin compunere multiplicativa ( in sensul logic al termenului). In cazul constantei marimilor, marimea aparenta se micsoreaza cand distanta creste si marimea reala este perceputa ca o rezultanta aproximativ constanta a coordonarii acestor doua variabile. In cazul conservarii materiei, cantitatea de lichid este considerata permanenta daca copilul, constatand ca nivelul creste  intr-un pahar mai subtire, constata totodata ca grosimea coloanei descreste si ca prin urmare produdul este constant prin compensare. Este vorba bineinteles despre o compensare logica sau deductiva, fara nici o masuratoare sau calcul numeric. Exista deci o analogie de constructie sau un izomorfism partial intre mecanismele constantelor si cele ale conservarilor.

Cu toate acestea, primele conservari operatorii incep de-abia la 7-8 ani (substanta) si aparitia lor se desfasoara succesiv pana la 12 ani (volumul), mecanismul compensarilor deductive ramanand absent in cursul intregii perioade preoperatorii de pana la 6-7 ani. Dimpotriva, constantele perceptive apar, dupa cum am vazut, chiar din primul an ( perioada sensori-motorie). Este adevarat ca ele continua sa evolueze pana la circa 10 ani: subiectii de 5-7 ani subapreciaza marimile la distanta, copiii mai mari si persoanele adulte le supraestimeaza (supraconstanta prin exces de compensatie). Dar mecanismul compensarilor perceptive incepe sa actioneze inca de la 6-12 luni, adica cu circa sapte ani inainte de compensarile operatorii.

Pentru a putea aprecia inrudirea genetica sau filiatia eventuala intre constante si conservari, trebuie mai intai sa explicam acest decalaj considerabil: explicatia este simpla. In cazul constantelor perceptive, obiectul nu se modifica in realitate, ci numai in aparenta, adica numai din punctul de vedere al subiectului. In acest caz este nevoie sa rationam, pentru a indrepta aparenta, si ajunge o reglare perceptiva ( de unde caracterul aproximativ al constantelor si al hiperreglarilor care duc la supraconstante). Dimpotriva, in cazul conservarilor, obiectul este modificat in realitate si pentru a intelege invarianta, trebuie sa construim in mod operator un sistem de transformari care asigura compesarile.

Concluzia este ca, daca constantele si conservarile se construiesc in mod analog prin compensari regulatoare sau operatoare, aceasta nu este o dovada ca conservarile deriva din constante, data fiind complexitatea lor mult superioara. Ele sunt totusi inrudite, dar intr-un fel colateral: conservarile operatoare sunt o prelungire directa a acestei forme precoce de invariant care este schema obiectului permanent (precoce pentru ca obiectul nu este in acest caz modificat si nu este decat deplasat, ca in cazul constantelor, dar iese in intregime din campul perceptiv) si, dupa cum s-a vazut, intre schema si constantele in curs de aparitie exista interactiuni.

Situatiile de forma a IV-a prezinta prefigurari analoge celor precedente, dar cu retroactiunea inteligentei asupra perceptiei[1].

5. Concluzie. Asadar, in general, este exclusa interpretarea notiunilor inteligentei ca fiind pur si simplu rezultate din perceptii prin simple procese de abstragere si de generalizare, deoarece in afara de informatii perceptive, ele contin totdeauna, in plus, constructii specifice, de natura mai mult sau mai putin complexa. In cazul notiunilor logico-matematice, ele presupun un joc de operatii care sunt abstrase nu din obiectele percepute, ci din actiunile exercitate asupra obiectelor, ceea ce nu este catusi de putin echivalent, deoarece daca fiecare actiune poate da nastere unor perceptii extero si proprioceptive, schemele acestor actiuni nu mai sunt perceptibile. Cat despre notiunile fizice etc. partea de informatie perceptiva necesara este in acest caz mai mare, dar oricat de elementare ar fi ele la copil, aceste notiuni nu pot fi totusi elaborate fara o structurare logico-matematica, care si ea depaseste iarasi perceptia.                 

Cat priveste operatiile insesi, de care ne vom ocupa in capitolele IV si V, se stie bine ca Max Wetheimer, unul dintre creatorii teoriei gestaltiste, a incercat sa le reduca la o asemenea structura si ca gestalt-ismul interpreteaza intreaga inteligenta ca o extindere la domenii din ce in ce mai largi a "formelor", care guverneaza la inceput lumea perceptiilor. Or, nu numai ca tot ce s-a spus ( in alineatele 1-4) contrazice o asemenea interpretare, dar in ceea ce priveste operatiile, ca atare, putem incheia acest capitol cu consideratiile care urmeaza. Structurile perceptive sunt esentialmente ireversibile, intrucat se sprijina pe un mod de compunere probabilist, evident in ce priveste efectele de camp, dar care continua sa actioneze in reglarile proprii activitatilor perceptive (cu toate ca aceste reglari atenueaza partea hazardului sau a amestecului ireversibil). Or, operatiile, desi constituie si ele structuri de ansamblu, sunt esentialmente reversibile: An este exact anulat de -n. Pe de alta parte, si ca o consecinta, structurile perceptive comporta o compunere nonaditiva si chiar prin acest caracter definesc gestaltistii notiunea lor centrala de gestalt: or o operatie este riguros aditiva, deoarece 2A2 fac exact 4 si nu ceva mai mult sau mai putin, ca in cazul cand ar fi vorba de o structura perceptiva. Pare deci exclus ca operatiile sau inteligenta sa provina in general din sistemele perceptive si chiar daca formele preoperatorii ale gandirii prezinta tot felul de stari intermediare care reamintesc formele perceptive, intre ireversibilitatea adaptarilor perceptive la situatii hic et nunc si constructiile reversibile, proprii cuceririlor logico-matematice ale inteligentei operatorii, subzista o dualitate fundamentala de orientare atat din punct de vedere genetic, cat si din acela al soartei pe care au avut-o in istoria gandirii stiintifice.