Psihologie
Problemele psihanalizeiPROBLEMELE PSIHANALIZEI Domeniul psihanalizei il reprezinta "omul si "suferinta psihica'. Suferinta psihica are un caracter particular, diferit de suferinta somatica, aceasta fiind in primul rand durere. Ea este nenorocire si tortura. Acest tip de suferinta este resimtita de individ in interior, traind-o ca pe o experienta psihica. Din acest motiv psihanaliza isi propune "sa intre', "sa coboare' in inconstientul uman, in profunzimea personalitatii pentru a descifra si rezolva aceste stari. Una din principalele cuceriri ale psihanalizei este reprezentata prin precizarea cadrului psihologiei, in sensul acesta, se disting doua mari tipuri de psihologii, si anume: a) Psihologia de suprafata, care
priveste comportamentul si actele
umane; ea este o psihologie si o psihoterapie de consiliere care aduce un ajutor practic si imediat, o solutie de moment. b) Psihologia profunzimilor sau abisala, rezultat direct al psihanalizei (S. Freud, C. G. Jung, L. Szondy), care vizeaza sondarea inconstientului, un fel de "psiho-speologie' sau "chirurgie a sufletului' (P. Daco). Psihologia abisala este o psihologie si o psihoterapie simbolica. Ea se bazeaza pe imaginatia subiectului in scopul depistarii urmatoarelor aspecte: refularile; complexele; amintirile uitate; profunzimile nesatisfacute. Dupa S. Freud, pentru psihanaliza, domeniul psihologiei reprezinta studiul "fenomenelor mentale' pe care aceasta le plaseaza exclusiv in "interiorul' persoanei, in sfera inconstientului. Pe aceste considerente domeniul psihanalizei este dominat de urmatoarele trei mari dimensiuni ale acesteia: dinamica, economica si topica sau structuralitatea. Dinamica descrie fenomenele mintale si le explica prin interactiunea lor in raport cu "opozitia fortelor' care genereaza situatii conflictuale sau stari complexuale. Aceste "forte' care genereaza conflictele sunt reprezentate prin urmatoarele: pulsiunile biologice de natura sexuala sau agresive; contra-pulsiunile, de origine sociala, care se opun realizarii pulsiunilor individului.
Economica pune accentul pe aspectul conservativ al fortelor in prezenta conflictului. Energia pulsionala este modificata in unele perioade critice ale vieti: individului (pubertatea, adolescenta, menopauza, involutia), situatiile in care forta pulsiunilor si a contra-pulsiunilor este decisiva in ceea ce priveste evolutia conflictului. Aceasta energie psihica interna poate lua urmatoarele aspecte: manie emotionala, agresivitate biologica. Topica sau structuralitatea este legata de structura aparatului psihic, la care, asa cum am aratat si mai inainte, S. Freud distinge trei instante: Supra-Eul moral; Eul constient; Sinele inconstient. Aceste structuri sau instante ale personalitatii individului se disting fiecare prin forta, originea si dinamica specifica. In sfera psihanalizei, considerata ca doctrina teoretica fundamentala, se diferentiaza un domeniu practic reprezentat prin psihanaliza clinica; aceasta este o colectie ordonata de "studii de cazuri' (case history) si de interpretare explicativa a semnificatiei lor. L. Binswanger completeaza acest punct de vedere vorbind despre "istoria vietii interioare". L. Binswanger subliniaza faptul ca "istoria vietii interioare' nu este o descoperire a lui S. Freud, ci ea preexista psihanalizei, chiar constituirii psihologiei ca stiinta, remarcandu-se in evolutia ei doua etape: a) Etapa lui Aristotel, care pune problema "spiritului' (nous) din care deriva ulterior activitatea sintetica a "constiintei' (Plotin) si "aperceptia' (Kant, Maine de Biran). Ea este desavarsita de experientele sufletesti de tipul "conversiunii' ale Sf. Augustin (Confessiones, VIII), care pune problema "istoriei vietii interioare' si a "fiintei spirituale din mine', precum si la misticii Evului Mediu (Sf. Thereza d'Avila, J. Boheme, R. Lulus etc.). b) Etapa a doua este faza constiintei, a "aprehensiunii vietii interioare', a luarii la cunostinta de catre persoana a unei vieti sau a unei ,,istorii interioare' proprii, ca un mod de autointelegere de sine. Este, de fapt, reluarea tezei delphice a lui Socrate de "cunoastere de sine'. Aceste idei pot fi intalnite incepand de la Sf. Augustin, Petrarca, Montaigne, Paracelsus, Malebranche, Herder, Goethe, Rousseau, Humbold, Schleier-macher, Nietzsche si Freud. Se poate desprinde din cele de mai sus faptul ca problemele psihanalizei au dimensiuni si caracteristici proprii, ce-i confera o anumita configuratie care o diferentiaza net de psihologia descriptiva clasica si de psihiatria clinica. Elementul ei caracteristic, fundamental, este reprezentat prin caracterul sau dinamic. Aceste aspecte se vor vedea pregnant in principiile psihanalizei. Prin principiile fundamentale ale psihanalizei intelegem principiile sau legile cele mai generale care, dupa S. Freud, guverneaza viata mintala, conduita si experientele persoanei umane. Aceste principii teoretice sunt aplicabile constant in clinica si tehnica. Din punct de vedere istoric, ele si-au facut aparitia de la originile psihanalizei (1895). Este totusi intemeiat sa distingem doua perioade: in prima, pana in 1920, Freud tinde sa explice totul dupa principiul placere-neplacere; in a doua, dupa 1920, el instituie "compulsia repetitiei eficiente' dincolo de principiul placerii. Freud vorbeste de urmatoarele principii: principiul constantei; principiul inertiei neuronale; principiul Nirvana; principiul placere/neplacere; principiul realitatii; compulsiunea la repetitie.
|