Putem invata un delfin sa scrie la masina? - psihologia copilului

PUTEM INVATA UN DELFIN SA SCRIE LA MASINA? - PSIHOLOGIA COPILULUI

Disciplina este un subiect foarte delicat in zilele noastre, deoarece multe mame se simt derutate de opiniile contradictorii emise in acest sens. O carte va sfatuieste intr-o anume directie, in timp ce alta indica exact contrariul. Si parerile vecinelor sunt contradictorii. O mama ajunge sa se intrebe fara incetare daca este prea severa sau, din contra, prea indulgenta cu copilul.

Mai intai, ce intelegem exact prin cuvantul "disciplina"? Este un cuvant cu sensuri multiple si implicatii variate.

Dictionarul o defineste in felul urmator: "(1) a instrui, a educa sau a antrena si (2) a pedepsi." Ca sinonime propune: "a antrena, a forma, a educa, a instrui, a exercita, a regla, a corecta, a pedepsi." Daca intrebati un grup de mame alese la intamplare, marea majoritae va raspunde ca disciplina este un set de reguli care au ca rezultat o conduita convenabila din partea copilului. In spiritul oamenilor, disciplina este sinonima cu a pedepsi, ca mijloc de a face un copil sa se poarte bine.

As dori sa propun si eu o definitie: "Antrenament". Cuvantul disciplina include cuvantul discipol. Cand disciplinati un copil il antrenati in a deveni discipolul dvs, iar sarcina va este de a-i fi profesor.

Trebuie, noi parintii, sa ne punem o intrebare: " Ce scop urmarim prin tot acest antrenament pe care il aplicam copiilor nostrii?" Daca ne gandim in mod serios la aceasta intrebare, marea noastra majoritate va raspunde ca scopul este de a forma un adult care a invatat sa se stapaneasca, sa faca propriile alegeri, sa isi regleze conduita, sa-si exercite libertatea ca un individ responsabil.

Mii de experiente efectuate asupra animalelor, de la soareci la delfini, au adus indicatii asupra modului in care ne putem atinge scopul cu copiii nostrii. Cer mamelor care citesc aceasta carte sa nu se insele. Nu am spus ca nu exista diferente intre copilul dumneavoastra si un delfin! Chiar daca medicii au invatat multe lucruri despre remedii si vaccinuri experimentand mai intai pe animale inferioare, si noi am invatat despre felul in care sa ne tratam copiii tratand in mod experimental animale inferioare.

Mamele si tatii, pe intreg teritoriul Statelor Unite, se straduiesc foarte mult pentru a-si face copiii insuportabili. Acesti parinti bine-intentionati nu isi dau seama, bine inteles. Dar atentia, aprobarea si afectiunea pe care le acorda copiilor reprezinta puternice incurajari. Orice comportament al unui copil care antreneaza atentia si reactia parintilor este incurajat si fortificat.

Luati ca exemplu urmatoarea scena observata intr-un magazin: Un copil cere ceva pe un ton calm. Mama lui nu raspunde. Este ocupata, stand de vorba cu o prietena. Vocea copilului creste in intensitate si devine plangacioasa si presanta. Mama reactioneaza in cele din urma. Fara sa vrea, l-a invatat pe copil ca daca ridica vocea, daca este mai dezagreabil, daca insista mai mult, ii cresc sansele de a obtine ceea ce doreste.

In mod inconstient, mama a urmat drumul cel mai direct pentru a-l invata pe copil sa fie detestabil.

Intr-o zi, un baiat de opt ani pe care il vedeam la sedintele de psihoterapie, avea un nod la sireturi. Mi-a cerut sa i-l desfac. I-am spus: "sunt sigura ca il poti desface si singur."

- Nu, nu stiu singur, trebuie sa mi-l desfaceti dumneavoastra!

- Stiu ca este greu sa desfaci noduri, dar sunt convinsa ca poti, ii spun.

- Bine atunci, daca nu vreti are sa mi-l desfaca mama.

Copilul deschide usa salii de asteptare si alearga spre mama sa: "Mami, d-nul Doctor nu este draguta, n-a vrut sa-mi desfaca nodul, desfa-mi-l tu!"

La inceput mama a rezistat, urmand sfaturile pe care i le dadusem inainte, in scopul de a invata copilul sa fie independent. "Nu Richard, poti sa ti-l desfaci si singur."

- Nu pot, nu pot! Desfa-l!

- Poti s-o faci, trebuie doar sa incerci.

Richard a facut o criza de nervi. Se rostogolea pe podea, lovind din picioare si strigand: "Nu pot, desfa-l!"

Atunci mama a cedat brusc: " Bine Richard, am sa ti-l desfac."

Am hotarat ca este timpul sa intervin: "Doamna, gresiti daca faceti acest lucru."

S-a oprit, s-a gandit putin, si a spus: " Nu Richard, nu-ti voi desface nodul, poti s-o faci si singur."

Richard a continuat sa urle si sa dea din picioare inca cateva minute. Vazand ca de data asta mama nu ceda, s-a ridicat dintr-o data si a revenit in salonul de consultatii. L-am urmat si am inchis usa in urma noastra. A ramas asezat intr-un colt, cu spatele la mine, timp de cateva minute, tacut si suparat. Apoi s-a intors, a afisat un zambet malitios si mi-a spus: "Vreti sa ne jucam carti?" "Sigur, daca iti aranjezi siretul ne putem juca."

Acest mod de a reactiona la comportamentul infantil al lui Richard este un exemplu asupra a ceea ce trebuie sa facem pentru a nu incuraja deprinderile rele. Aceleasi metode se utilizeaza si in dresajul animalelor. Aspectul cel mai important al antrenamentului este de a-i da copilului suparat incurajari pozitive.

De exemplu ii spuneti unui copil de opt ani: "As vrea sa-mi spui cuvinte cu voce tare, cat de repede poti, unul dupa altul. Nu conteaza ce cuvinte. Orice iti vine in minte. Hai, da-i drumul!"

Inainte de a face acest lucru hotarati-va ca de fiecare data cand copilul spune numele unui animal sa spuneti: "bine", si sa nu spuneti nimic altceva la celelalte cuvinte. Bineinteles, copilul nu trebiuie sa stie nimic despre toate astea. El incepe sa spuna cuvinte. La fiecare nume de animal, oricare ar fi, dumneavoastra spuneti: "Bine!". Faceti socoteala raspunsurilor.

Faceti aceasta experienta si va veti da seama ca numarul de "nume de animale" va creste putin cate putin. Notati acest fapt interesant: copilul nu va fi nici macar constient de ceea ce se intampla, dar va spune din ce in ce mai multe nume de animale. De ce? Deoarece, de fiecare data il incurajati spunand: "bine".

Pentru a va amuza, puteti incerca acelasi lucru si cu adultii. Data viitoare cand discutati cu o alta persoana, sau intr-un grup, hotarati-va sa incurajati un anume subiect. Subiectul conteaza mai putin, poate fi: copiii, vestimentatia, politica, etc. Alegeti un subiect, si de fiecare data cand acesta apare in discutie, mnifestati un interes sporit spunand: "ce interesant!" sau "mai zi, mai zi!". Daca interlocutorul(ii) adopta un alt subiect, pastrati linistea si nu interveniti in discutie. Veti vedea ca veti obtine acelasi rezultat ca si cu copiii de opt ani.

De fapt, noi suntem aceia care incurajam la altii anumite comportamente.

Ganditi-va la toti copiii din lume, crescuti in culturi diferite, cu limbi diferite. La aproximativ sase luni, un copil incepe sa gangureasca. Aceste gangureli semana foarte mult intre ele indiferent daca copiii sunt englezi, rusi, chinezi, arabi sau swahili. Dar cand acesti copii vor avea doi ani, unii vor vorbi engleza, altii rusa, altii japoneza, altii swahili, altii araba, etc. Cum de este posibil acest lucru? Nici un copil nu se naste cu gene care sa-i permita sa vorbeasca o anume limba cand va fi mare. Copiii din toata lumea invata sa vorbeasca limbi diferite datorita unor principii psihologice de invatare foarte bine stabilite.

Document online: Saracia in societatea romaneasca Referat: Sociologie economica rurala - intrebari

Mai intai, imita sunetele pe care le aud in jurul lor, fie ele in engleza, rusa, chineza, etc. Parintii, fara sa fie constienti, incurajaza anumite sunete de bebelus in functie de limba materna. In acest fel, un bebelus culcat in patutul sau, care gangureste fericit, va pronunta, mai devreme sau mai tarziu, un sunet asemanator cu ma . .ma . .ma . ma . , deoarece acesta este unul dintre sunetele cele mai usor de produs de corzile vocale ale micutului. Ce se intampla in mod normal cand o mama aude sunete de genul: ma . ma . ma . ? Este foarte probabil ca va sari in sus de bucurie, va mangaia copilul si va striga: "A spus Mama! Ma cunoaste! Copilul meu ma cunoaste!" In alti termeni, prin atentia si dragostea sa ea incurajaza aceasta combinatie paticulara de sunete care pentru ea inseamna "Mama".

Urmand bine cunoscutul principiu al incurajarii, copilul va pronunta din ce in ce mai des aceasta combinatie particulara de sunete.

Incurajarile parintilor joca un rol determinant in influentarea comportamentului bebelusilor si copiilor. Trebuie sa stiti ce fel de comportament sunteti pe cale sa influentati (favorizati).

La prima abordare a acestei teorii, ea a aparut putin cam trasa de par, dar dupa multe experimente s-a dovedit fondata. De aici ne dam seama de importanta experimentelor pe animale in acest domeniu.

Sa examinam acum 9 lectii importante pe care stiinta ni le-a predat, ca urmare a lungilor ani de cercetari asupra tehnicii incurajarii:

Animalul trebuie sa fie pregatit sa invete.

Specialistii nu incearca sa dreseze un animal cand acesta este obosit, bolnav, sau cand incearca sa evite procesul de invatare. Animalul trebuie sa fie pregatit sa asculte ceea ce vrea sa-i spuna dresorul.

Intr-o experienta pasionanta, un psiholog a inregistrat semnalele emise de creierul pisicilor. Aceste semnale indicau ca un sunet a fost transmis de-a lungul nervului auditiv si a atins creierul. De fiecare data cand se producea un mic declic in apropierea urechii pisicii, aparatul montat la nivelul creierului indica o schimbare specifica. Apoi operatorul plasa in fata pisicii un borcan de sticla cu soricei vii. Apoi producea din nou respectivul declic. De aceasta data aparatul nu mai indica nici o schimbare la nivelul creierului. Pisica nu mai auzea ceea ce la inceput era perfect audibil. Zgomotul nu mai atingea centrii cerebrali superiori.

De prea multe ori incercam sa invatam copiii cate ceva in momente in care acestia nu sunt pregatiti sa invete. Sa imprumutam deci acest principiu si sa-l aplicam si in psihologie: nu incercati sa invatati copilul ceva cand este obosit sau suparat, si care oricum se pune in situatia de a refuza invatarea.

Animalul trebuie sa fie in stare sa faca ceea ce incercati sa il invatati.

Dresorii sunt oameni realisti. Ei stiu ca pot invata un delfin sa sara printr-un cerc dar mai stiu si faptul ca nu-l vor putea invata niciodata sa bata la masina. Deci nu incearca.

Este un lucru elementar, spuneti dumneavoastra. Dar ganditi-va la tot ceea ce parintii incearca sa-i invete pe copii, lucruri la fel de imposibile pentru ei, cum este si scrisul la masina, pentru un delfin. De exemplu: a fi curat la varsta de noua luni. Sa stea linistit la restaurant la varsta de doi ani. Sa fie politicos si sa aiba bune maiere la patru ani. Sa asculte la doi ani ca si cand ar avea cinci. Lista este interminabila.

Multi parinti asteapta din partea copiilor lor sa invete lucruri care depasesc capacitatea lor si uita de natura copilului si de stadiul sau de dezvoltare. Avem tendinta de a astepta de la el mult mai mult decat este el pregatit sa ofere. Din acest motiv parintii reusesc mai bine cu un al doilea sau un al treilea copil. Invata pe parcurs la ce se pot astepta din partea copiilor.

Dresorii evita pedepsele, le folosesc numai ca ultima alternativa, pentru a-l impiedica pe "elev" sa se sinucida sau sa se raneasca grav.

Trebuie ca si noi sa fim realisti. Daca baietelul dumneavoastra de doi ani se precipita in mod repetat sa traverseze strada, nu aveti alta solutie decat sa il pedepsiti. Administrati-i o palma la fund pentru a-l invata sa nu se mai comporte intr-un mod atat de periculos. Va trebui sa-i impuneti judecata dumneavoastra pana cand va fi capabil sa gandeasca singur si sa stapaneasca situatia. Dar, este posibil totusi, sa invatam copilul multe lucruri fara a fi obligati sa recurgem la pedepse.

De ce trebuie evitate? Deoarece adevaratul lor efect este de a suprima temporar o reactie. Comportamentul sanctionat nu este descurajat in permanenta; cand efectul represiv se va atenua, comportamentul va redeveni identic cu cel anterior.

In acest fel, un psiholog a dresat un soarece alb sa apese un levier din propria sa cusca pentru a avea de mancare. Levierul era legat cu un fir electric in asa fel incat, de fiecare data cand soarecele il apasa, simtea o usoara descarcare. Soarecele se retrage sub actiunea acestui efect si inceteaza sa mai apese levierul. Dar totusi il apasa de fiecare data cand ii era foame. Acest comportament a fost suprimat temporar dar nu definitiv. Daca pedeapsa nu era repetata soarecele reincepea sa apese levierul ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.

Alte motive ar trebui sa ne incite sa ne pedepsim copiii cat mai rar. Fie ca dresati un animal, sau ca educati un copil, de fiecare data cand il pedepsiti il invatati sa va deteste si sa se teama de dumneavoastra. Nu trebuie sa invatam copilul nici ura, nici teama decat in cazurile absolut necesare pentru a-l proteja de el insusi. De fiecare data cand un profesor pedepseste un debutant, acest lucru devine un "stimul de aversiune", la fel ca o descarcare electrica. Debutantul va incerca pe viitor sa-l evite pe profesor si materia pe care acesta o preda.

Am ingrijit intr-o zi un fizician care a ales aceasta cariera ceva mai tarziu. Intr-un mod neasteptat, a inceput sa evite cursurile de fizica atunci cand era la universitate. Dupa multi ani, in timp ce il tratam, a inteles motivul atitudinii sale. Primul sau contact cu fizica a fost intr-o clasa a unui profesor despre care isi aducea foarte bine aminte ca si de niste experiente facute cu clopote de sticla si curent electric. Isi aducea aminte de profesorul cu fata mica, sinistra, cu buzele subtiri si un comportament meschin fata de copii. Acesta il umilea si il ridiculiza de fiecare data cand nu reusea prea bine. Acest profesor simboliza "fizica" pentru pacientul meu. A invatat sa chiuleasca, intr-atat de mult se asemana pentru el acest profesor cu levierul din cusca soarecelui.

In locul pedepselor, daca doriti ca un copil sa inceteze sa actioneze contrar dorintelor dvs, utilizati tehnica extinctiei.

Cand un psiholog vrea ca un animal sa nu mai faca un lucru, inceteaza pur si simplu sa incurajeze acea actiune. Daca recompenseaza cu un pumn de graunte un soarece alb pentru faptul ca a apasat o clapeta, si daca vrea ca animalul sa inceteza s-o mai apese, va inceta sa-i mai dea grauntele. Mai devreme sau mai tarziu, nemaifiind incurajat, animalul nu va mai apasa acea clapeta. La fel se intampla si cu copiii.

Sa luam ca exemplu un copil de patru ani care a descoperit efectul electrizant asupra parintilor in momentul in care foloseste cuvinte urate. Se intoarce acasa, pentru pima oara "bogat cu aceasta descoperire". Este copilul incurajat sa-si foloseasca repertoriul? Bineinteles. De fapt, mama actioneaza ca si cum ar fi primit sarcina expresa de a-l incuraja (desi acesta este ultimul lucru pe care il doreste). Manifestand atata contrarietate in momentul in care copilul pronunta cuvinte urate, ea il incurajaza in mod efectiv. Atentia pe care i-o arata este un adevarat stimul.

Cum il poate face sa inceteze? Ignorand pur si simplu aceste cuvine si ramanand calma. Mai devreme sau mai tarziu, cand copilul va realiza ca nu o mai poate irita pe mama, va inceta.

Profesorul trebuie sa dispuna de un stimul pentru incepatori

Pentru animale, acesta este reprezentat de hrana. Pentru copii, este vorba de dragostea si atentia dumneavoastra. Pentru ca acestea sa joace rolul de stimul, trebuie sa fiti o persoana amuzanta si agreabila. Trebuie sa consacrati un anume timp sa va amuzati impreuna cu copilul, incercand sa-i dovediti ca dragostea si afectiunea dumneavoastra reprezinta recompense pentru purtarea sa buna. Puneti-va urmatoarea intrebare: "Cat timp imi petrec alaturi de copil, amuzandu-ne gratuit, fara sa-i cer sa faca ceva? Daca raspunsul este "foarte putin", atunci poate ca nu il incurajati suficient sa doreasca dragostea si atentia dumneavoastra.

Un baiat de 17 ani pe care il ingrijam discuta despre sentimentele pentru tatal sau si imi spunea: "In primii 15 ani ai vietii mele, practic nici nu l-am vazut pe tata duminica. Era atat de ocupat la serviciu incat nu avea de loc timp pentru mine. Acum, de cand am toate aceste probleme incearca sa fie prietenul meu si sa recupereze timpul pierdut. Ar dori sa ma fac bine si sa nu mai am probleme la scoala. Cateodata am chef sa-i spun: "Las-o balta batrane! Pe unde ai umblat in toti acesti ani?"

Incurajati-va copilul in tot ceea ce doriti sa-l vedeti facand si nu acordati atentie lucrurilor pe care le face si nu va plac.

De exemplu, unul din pacientii mei care nu intelesese acest principiu, a descurajat-o in mod involuntar pe sora sa de a scrie poezii. El era la universitate, pe cand ea, inca la liceu. I-a trimis o poezie scrisa de ea si i-a cerut parerea. El nu cunostea nimic despre psihologia stimularii si in acest fel a luat poezia vers cu vers scriind exact ceea ce ii placea si ce nu, spunand: "uite un pasaj bun", sau "chestia asta e cam stangace", "imi place stilul acestui vers". Rezultatul acestui efort critic foarte serios, a fost ca fata nu a mai scris niciodata o poezie. De ce? Deoarece a fost descurajata la prima incercare, prin toate criticile negative pe care le primise.

Cum ar fi trebuit sa reactioneze, urmand principiile psihologiei stimularii? Ar fi trebuit sa-i scrie tot ce ii placea la aceasta prima poezie. Ar fi fost perfect cinstit. Poezia avea de fapt multe lucruri bune. Ar fi trebuit sa treaca sub tacere lucrurile care nu ii placeau si sa nu faca nici un comentariu asupra lucrurilor ce trebuiau ameliorate. Daca ar fi facut acest lucru, ideea de a scrie poezii ar fi fost incurajata prin interes si complimente, iar fata ar fi continuat sa scrie.

Citind aceste lucruri, va ganditi probabil, ca nici unul din profesorii dumneavoastra nu v-a tratat in acest fel. Ei nu pun in valoare ceea ce este bun, ci fac sa iasa la suprafata numai lucrurile care au defecte. Din pacate acest lucru este foarte adevarat.

Este dramatic de constatat ca dresorii de animale sunt pedagogi mai buni decat profesorii din scoli. De aceea multi parinti au dificultati in a-si invata copiii sa atinga scopurile dorite.

Nici noi nu am fost crescuti folosindu-se aceste tehnici psihologice. De aceea nu prea stim sa le aplicam in cazul copiilor nostrii.

Incurajati orice progres. Nu asteptati ca micutul sa reusasca in totalitate pentru a-l incuraja.

Un copil de noua ani, cu care practicam sedinte de psihoterapie, avea o problema la scoala: persista in a-i lovi pe ceilalti copii. Avea nivelul E (foarte slab) la sociabilitate.

Cand a venit sa ma vada pentru prima oara, se batea cu ceilalti copii cam de zece ori pe luna. Dupa trei luni de tratament, aceasta nu se mai intampla decat de doua trei ori pe luna. Dar, cand a primit carnetul de note, cotarea sa la sociabilitate era tot E. Profesoara i-a explicat mamei ca a fost obligata sa-i acorde acest calificativ deoarece inca se mai batea cu colegii de scoala.

Aceasta este o metoda foarte stangace de a reactiona. Profesoara ii spunea: "Olivier, nu te pot recompensa cu o nota mai buna inainte de a nu ajunge sa nu mai bati nici un copil. Profesoara nu stia ca in acest fel nu facea nimic pentru a recompensa aceasta ameliorare lenta.

Baiatul a fost furios si a abandonat. Facuse un efort sincer, cu ajutorul meu, pentru a nu-si mai lovi colegii. "La ce bun d-le Doctor? Nu am lovit decat trei copii luna asta , si inca am aceeasi nota proasta!" Din punct de vedere psihologic, avea dreptate. Nu a primit nici un fel de incurajare din partea profesoarei, in timp ce el facea un efort meritoriu.

Daca copilul dumneavoastra invata sa citeasca, sa mearga pe bicicleta, sa cante la un instrument, sa-si imbunatateasca manierele sau sa inceteze sa-i loveasca pe altii, oricare ar fi scopul care se vrea atins, incurajati-l la fiecare pas. Interesati-va si de cel mai mic efort pozitiv din partea sa.

Putem gasi mereu un motiv sa-i complimentam pe copiii nostrii, daca vom cauta cu atentie. Un baietel de gradinita era o adevarata teroare pentru educatoare si pentru colegii sai; ne-am straduit foarte mult sa gasim un lucru pentru care sa il felicitam si in acest fel sa il incurajam sa adopte o atitudine pozitiva.

Intr-un tarziu am gasit. Intr-o zi, in timpul siestei, am constatat ca se odihnea linistit (probabil foarte obosit de a fi facut pe nebunul cu o seara inainte). Educatoarea a prins ocazia, o data cu acest comportament neasteptat de linistit din partea lui si i-a spus: "Jean, azi esti cel mai cuminte copil din clasa!" Cand mama a venit sa-l ia acasa in acea zi, el i-a spus plin de mandrie: "Educatoarea a spus ca eu am fost cel mai cuminte in timpul siestei!" Si in ziua urmatoare si-a facut siesta la fel de linistit.

Atunci cand copiii nostrii sunt cuminti, se poarta bine, nu prea le acordam atentie, in cea mai mare parte a timpului. Nu ne deranjaza asa ca ii ignoram. Nu facem nimic pentru a incuraja acest comportament pozitiv. Dar atunci cind copilul iese in evidenta cu ceva, ne atrage imediat atentia. Cu alte cuvinte, nu facem decat sa incurajam comportamentul pe care nu il dorim. Remediul consta in a ne face timp pentru a incuraja comportamentul dorit, in loc sa ignoram copilul cand se poarta bine. Este foarte important, daca aveti un baietel turbulent, dificil, care face tot felul de mofturi. Cand vedeti ca se joaca linistit, mergeti la el, mangaiati-i parul sau sarutati-l si spuneti-i ceva de genul: "Cate-odata este atat de bine sa te joci linistit, nu?"

In prima perioada, este important sa incurajam orice reactie pozitiva. O data ce progresul se afla pe calea cea buna, putem sa mai rarim incurajarile.

Nu este neaparat nevoie sa incurajati fiecare miscare pozitiva. Ar fi prea greu pentru o mama sa gaseasca atata timp. Daca rareste incurajarile, oricum va ajuta copilul de a se orienta catre comportamentul dorit.

Faceti in asa fel incat eventualul debutant sa reusasca in primele etape ale activitatii care i-a fost incredintata.

Incepeti cu sarcini usoare si apoi treceti la cele mai dificile. Intr-o seara, jucam carti cu baiatul meu de zece ani, cand, celalalt baiat de patru ani si-a manifestat intentia de a juca si el. I-am promis, bineinteles, ca voi juca cu el dupa aceea. Ati incercat vreodata sa jucati carti cu un copil de patru ani? A juca dupa reguli, reprezenta un efort prea mare la aceasta varsta, deoarece aceasta cerea prea mult la nivelul sau de maturitate. El voia doar sa joace carti.

Care a fost solutia? Cum sa fac ca el sa castige, jucand cu mine? Usor. Am adaptat regulile la nivelul sau de patru ani. Am "jucat" dand carti la intamplare. El dadea o carte, eu alta. Foarte repede jocul a fost terminat. A "castigat". A anuntat pe un ton triumfator: "Am castigat la carti!". L-am ajutat astfel sa reuseasca in primele etape, pentru a-l invata sa iubeasca jocul.

Daca parintii ar putea aplica toate aceste noua principii ar avea mai putin senzatia de esec in educarea copilului. Ar fi mai usor sa creasca copii mai fericiti si mai increzatori in ei insisi.