Procesele de reglare: atentia si vointa

1. Atentia. Pozitia atentiei in structura psihologiei generale a fost puternic controversata: din element central in psihologia introspectionista devine lipsita de consistenta in behaviorism. De asemenea, s-a discutat mult daca trebuie considerata un proces, o stare, o activitate sau o conditie facilitatoare.

Prima constatare de care trebuie sa tinem seama in definirea atentiei trebuie sa fie aceea ca ea nu poseda un continut informational propriu; cea de-a doua constatare trebuie sa fie aceea ca atentia caracterizeaza toate procesele psihice de cunoastere si toate actele comportamentale finaliste, constiente. Din cele doua constatari se desprinde concluzia ca termenul cel mai adecvat pentru definirea atentiei este cel de mecanism psihic de reglare. Astfel, atentia este mecanismul psihic prin intermediul caruia se potenteaza si se orienteaza selective activitatea perceptiva, activitatea mintala (de gandire) si activitatea motorie externa, creandu-se conditii psihofiziologice optime de finalizare.

Atentia pune in evidenta o serie de trasaturi sau calitati, care au valori diferite la diferite persoane, ceea ce face necesara testarea si evaluarea ei. Cele mai importante calitati care se cer a fi determinate si masurate sunt:

1) concentrarea, care exprima gradul de activare si intensitatea focalizarii constiintei si controlului voluntar in cadrul perceptiei, gandirii si actiunii; 2) distributivitatea, care consta in concentrarea simultana a constiintei si controlului voluntar asupra a doua sau mai multor obiecte sau activitati; 3) stabilitatea, proprietate a atentiei de a se mentine la nivel optim de concentrare pe toata durata desfasurarii unei activitati; opusa ei este instabilitatea, care are influenta puternic perturbatoare atat asupra invatarii, cat si asupra activitatii profesionale; 4) mobilitatea, proprietatea atentiei de a-si deplasa punctual optimei concentrari in concordanta cu succesiunea evenimentelor si secventelor activitatii; opusul ei este rigiditatea sau fixitatea - stagnarea atentiei intr-un punct.

In explicarea atentiei se confrunta doua tipuri de modele: fiziologice si psihofiziologice. Primele pun accentul pe rolul sistemului reticulat activator ascendent si pe raporturile de inductie reciproca dintre excitatie si inhibitia centrala de care se leaga in plan comportamental reflexul de orientare si mozaicul cortical cu crearea succesiva si selectiva a dominantelor functionale. Celelalte (psihofiziologice) pun accentul pe interactiunea dintre mecanismele neuronale si factorii psihici, cum ar fi: motivatia, valoarea scopului,dependenta sau independenta de camp, respectiv, introversia siextraversia, forta vointei, autocomanda si autostimularea verbala.

2. Vointa. Vointa este modalitatea superioara de autoreglare a sistemului psihocomportamental, care, in forma sa completa, este proprie omului si se impleteste strans cu dezvoltarea functiilor constiintei.

Stimulii specifici care determina constituirea blocului functional al reglajului voluntar sunt obstacolul si dificultatea sarcinilor carora individul uman trebuie sa le faca fata inca din primele zile dupa nastere. Ca factori interni favorizanti se mentioneaza forta proceselor nervoase fundamentale - excitatia si inhibitia -, echilibrul acestor procese, motivatia, rezistenta la tentatii.

Rezulta ca vointa nu se reduce la un simplu impuls spre actiune si nu este nici o forta spirituala pura, ci o constructie psiho-fiziologica complexa, care se dezvolta treptat in ontogeneza in contextual activitatii fizice si intelectuale - in "lupta" cu obstacole de diferite grade de dificultate.

O astfel de intelegere a naturii si rolului vointei ne permite sa depasim atat teoria liberului arbitru, potrivit careia vointa este o forta primordiala, situata in afara oricarui determinism, cat si teoria fatalista, a destinului implacabil, care considera actiunile voluntare ale omului ca fiind supuse unui determinism intern, orb, ca in psihanaliza, sau ambiental, ca in behaviorism. Prezenta mecanismelor reglajului voluntar confera subiectului uman atributul autodeterminarii, dar aceasta inteleasa nu in sensul sustragerii actiunii unor factori extravolitionali, ci in sensul libertatii de a face optiuni si de a elabora decizii care sa concorde cu principiul necesitatii obiective.

Referat: Motive care duc la consumul de droguri: Curiozitatea, teribilismul , presiunea grupului, probleme (in familie, scoala, prieteni) Referat: Cercetare privind imaginea romanilor din Spania

in Partea a II- a erau trecute cartile scoase din colectia bibliotecii;

Partea a III - a a Registrului de miscare a fondurilor, denumita "Recapitulare", oglindea cu exactitate care era volumul si valoarea totala a colectiilor dintr-o biblioteca, repartizarea lor pe domenii de cunostinte si dupa limba[12] .

Dupa 1987, au fost elaborate noi tipizate standard pentru registrele de biblioteca. R.M.F. a fost aprobat in mai multe variante in functie de tipul de biblioteca (cod. 19-1-1/a; cod 19-1-1/b - Anexele 6a, 6b, 6c RMF biblioteci publice, 6d RMF biblioteci universitare, 6e exemplu RMF intrari ).

Deoarece formularele tipizate, destinate activitatii de biblioteca, nu mai corespund cu cele editate anterior anului 1989, Comisia Nationala a Bibliotecilor le-a revazut si actualizat pe cele cu caracter general utilizate in mod frecvent in biblioteci si a aprobat o varianta noua, adaptata cerintelor actuale."

Aceasta noua varianta a fost validata in practica ultimilor ani, dovedindu-si utilitatea.[14] (Anexa 7 R.M.F. CNBI pdf)

Registrul de miscare a fondurilor este un registru unic pentru biblioteca, iar pentru completarea lui trebuie sa se tina cont de unele reguli:

Se completeaza intr-un singur exemplar.

Numarul curent in prima parte a registrului incepe in fiecare an cu numarul 1.

- Inregistrarile in RMF se fac cu cerneala albastra sau neagra, culoarea
rosie fiind folosita pentru corecturi care vor fi certificate cu semnatura
bibliotecii la rubrica Observatii.

Inscrierile unei partide se fac pe un singur rand, fiind obligatorie completarea tuturor rubricilor prevazute in tipizat,

- Nu se admit randuri necompletate,

- Numarul sub care s-a inregistrat partida in R.M.F. se trece si pe actul ei insotitor,

- La sfarsitul anului se trage cate o linie sub inregistrarile respective din partile I si a II-a, iar randul urmator se foloseste pentru totalizarea coloanelor din anul care a trecut. Pe acest rand, peste primele coloane se scrie "Total in anul' aceste totaluri se reporteaza in Partea a IlI-a - "Recapitulari' -, in anul si randurile indicate.

- Publicatiile periodice se inregistreaza in Registrul de miscare a fondurilor dupa caz - anual, semestrial, trimestrial, in functie de periodicitatea constituirii lor in volume de biblioteca,

- Document statistic, dar si document contabil, R.M.F. trebuie sa fie legat, iar paginile lui numerotate si snuruite; pe ultima pagina reprezentantul bibliotecii face urmatoarea certificare: "Acest R.M.F. are pagini, numerotate de la pana la.^" - urmeaza data, semnatura si stampila.

Exista urmatoarele categorii de registre de miscare a fondurilor:

- Registrul de miscare a fondurilor pentru bibliotecile publice (are formatul standard national A4 si codul 19-1-1/a);

- Registrul de miscare a fondurilor pentru bibliotecile nationale (are formatul standard national A2 si codul 19-1-l/b);

- Registrul de miscare a fondurilor pentru bibliotecile universitare (cuprinde doua parti: partea generala - care are in vedere toate tipurile de documente - si partea speciala - pe tipuri de documente - si are formatul standard national A4 si codul 19-l-l/b)

Evidenta individuala. Aspecte generale.

Evidenta individuala reprezinta inscrierea documentelor in registrele inventar

Acest tip de evidenta se realizeaza cu ajutorul Registrului inventar (R.I), care contabilizeaza individual patrimoniul bibliotecii in comparatie cu Registrul de miscare a fondurilor (R.M.F.), care este un analizator statistic al colectiei bibliotecii, al politicii de dezvoltare a colectiilor.

Pentru fiecare unitate de evidenta - volum de biblioteca - sunt consemnate cu atentie: datele bibliografice (autor, titlu, locul de aparitie, editura, anul aparitiei), valoarea materiala (pretul fiecarui exemplar); indicele de clasificare zecimala si cota topografica, raportarea la R.M.F. pentru intrari si iesiri).

Fiecare unitate de evidenta primeste un numar unic de identificare, numit numar de inventar. Numarul de inventar sub care s-a inregistrat unitatea de evidenta se inscrie pe verso-ul paginii de titlu a unitatii respective si pe marginea alba din interiorul paginii de control, unde s-a aplicat si stampila bibliotecii.

In Registrul inventar[16], documentele sunt inscrise in ordinea cronologica a intrarii lor in biblioteca, conform unor reguli stricte ca si in cazul Registrului de miscare a fondurilor bibliotecii. Si acest document de evidenta al bibliotecii trebuie legat, numerotat, snuruit, semnat si stampilat de reprezentantul bibliotecii.

Exista urmatoarele categorii de registre inventar (Anexele 8a, 8b RI

- Registrul inventar /carti, brosuri/note muzicale (are formatul standard national A3 si codul 19-1-2);

Registrul inventar publicatii seriale (are formatul standard national A3 si codul 19-1-2/a);

Registrul inventar grup/cursuri/manuale (are formatul standard national A3 si codul 19-1-2/b);

Registrul inventar documente arhivistice/manuscrise (are formatul standard national A3 si codul 19-1-2/c);

Registrul inventar grafica / fotografii / harti / atlase / documente audiovizuale (are formatul standard national A3 si codul 19-1-2/d).

Registrul inventar constituie elementul fundamental in organizarea bibliotecii, este cel mai important document al bibliotecii.

Inregistrarea unitatilor de evidenta in Registrul inventar se realizeaza dupa anumite reguli:

Autorul se transcrie cu numele despartit prin virgula de prenume, daca documentul are doi sau trei autori se consemneaza numai primul autor cu specificarea (s_.a.).

Titlul se transcrie integral numai pe un singur rand, in forma lui de pe
foaia de titlu. Prescurtarile sunt admise numai pentru titlurile ce nu pot fi
cuprinse integral in rubrica respectiva, dar fara a ingreuna identificarea lucrarii;

Lucrarile anonime sunt mentionate numai cu titlul. Lucrarile anonime, cu autor colectiv sau periodicele sunt mentionate numai cu titlul, rubrica de autor ramanand libera ;

La lucrarile in mai multe volume se mentioneaza, dupa titlu, si
numarul volumului, in forma prescurtata (vol.) si numai cu cifre arabe.

La lucrarile in mai multe exemplare, inregistrate in continuare, autorul si titlul se transcriu numai pentru primul exemplar, repetarea celorlalte elemente bibliografice fiind semnalata prin ghilimele; pentru lucrarile in mai multe volume, dar cu acelasi titlu, se repeta, in rubricile corespunzatoare din registrul inventar, numai numarul fiecarui volum;

Numarul editiei, cu exceptia editiei princeps, se noteaza cu cifre arabe.

Locul de publicare, cu exceptia orasului Bucuresti, care se poate prescurta Buc., se transcrie in intregime; mentionarea locului de aparitie este obligatorie pentru fiecare unitate de evidenta;

Anul de aparitie se trece intotdeauna cu cifre, fara a se folosi ghilimelele atunci cand el se repeta la randurile urmatoare;

Pretul se consemneaza pentru fiecare unitate. In cazul lucrarilor in mai multe volume, daca valoarea in lei a unitatii de evidenta nu este stabilita separat, ea va fi dedusa din valoarea totala a lucrarii si numarul volumelor care o compun. Pentru cartile straine cu valoarea in alta moneda se inregistreaza valoarea in lei la paritatea cursului oficial.

La ultima rubrica a registrului inventar - Observatii se consemneaza:

numarul si data proceselor verbale intocmite pentru scoaterea cartilor din biblioteca (uzate,depasite, pierdute etc.);

- insemnari privind corectarea unor greseli de transcriere, de numerotare, impreuna cu numele persoanei careia ii apartine sau a indreptat eroarea;

note de verificare ale organelor de control financiar;

Greselile de inventariere se corecteaza astfel:

a. In cazul omiterii unuia sau unor numere si cand eroarea se sesizeaza imediat, numerele respective se taie cu o linie rosie orizontala ; numarul corectat se scrie deasupra numarului gresit (in mod asemanator se procedeaza si cu numerele care initial au fost trecute gresit pe carti);

b. Daca eroarea nu se constata imediat si pentru a nu