PRINCIPIUL ACTIUNII SI AL
UNITATII CONTRADICTORII
1. Actiunea
externa - baza obiectiva a constiintei
Potrivit principiului actiunii, continuturile
si structurile interne ale constiintei nu izvorasc din
interiorul subiectului, ci din afara lui, respectiv, din actiunile externe
ale copilului cu si asupra obiectelor (in primul rand, jucariilor)
din jurul sau. Acest principiu a fost
formulat si introdus de savantul francez P. Janet (1889), creatorul
psihologiei conduitei: "psihologia, afirma el, nu este altceva decat
stiinta actiunii umane". Continutul lui a fost
imbogatit ulterior, pe baza cercetarilor concrete, de H. Wallon,
J. Piaget, L.S. Vagotski, A.N. Leontiev, K. Pribram, J. Bruner.
Actiunile externe ale copilului iau forma
operatiilor de descompunere), asamblare, combinare, grupare-sortare,
modelare. Treptat, prin procesul de interiorizare, ele se transforma in
operatii mintale, constituind schema structurala a gandirii. Asa
cum au demonstrat cercetarile lui J. Piaget, operatiile mintale
interne se desprind de actiunile in plan extern cu obiectele sau cu
imaginile lor si devin autonome de-abia in intervalul de varsta 12-14
ani. Constiinta nu numai se naste din activitate, dar se si
dezvolta tot prin intermediul si pe baza ei - activitatea de joc
(specifica varstei prescolare), activitatea de invatare
(caracteristica varstei scolare), activitatea profesionala, de
munca fizica si intelectuala (dominanta la varsta
adulta).
De la un anumit punct al structurarii si
consolidarii sale, constiinta va subordona activitatea,
conferindu-i un caracter anticipat si planificat. Actiunile externe
asupra obiectelor vor inceta sa se declanseze automat si
impulsiv si vor deveni mijlocite si pregatite de structurile
interne ale constiintei, producandu-se astfel ca rezultat al unei
intentii, al unei vreri, al unei deliberari.
Cu cat o activitate este mai complexa, cu un grad mai
ridicat de problematizare si dificultate, cu atat efectuarea ei reclama
o implicare mai puternica a functiilor
constiintei-cognitive, proiectiv-creatoare, reglatorii. ("Inainte de
a construi o casa in plan obiectiv-extern, omul o construieste mai
inainte in plan ideal-intern, in minte").
Spre deosebire de animal, care este un sistem reactiv,
raspunzand preponderent la incitari din afara, omul este un
sistem activ, esenta lui existentiala rezidand in a
desfasura o activitate. Aceasta deschidere spre actiune,
spre activitate este imprimata din interior, tocmai de catre
constiinta.
Asadar, izvorand din actiunea externa cu
obiectele din jur, constiinta nu este o structura pasiva,
statica, ci, dimpotriva, o structura dinamica, inalt
activa, impingandu-ne permanent sa actionam, sa facem
ceva. Datele observatiilor cotidiene si ale cercetarilor
demonstreaza ca pasivitatea si lipsa mai indelungata a
activitatii sunt greu de suportat, producand stari de
disconfort, de tensiune si dezechilibru interior. Subsolicitarea este, in
cazul omului, un factor la fel de stresant ca si suprasolicitare.
Rezultatele si efectele actiunilor sunt supuse unei
analize si evaluari critice si informatia astfel
obtinuta va influenta in sens invers planul si programul
constient intern care a stat la baza lor, corectand eventualele erori sau
scapari.
Desi, in general, actiunea reflecta si
exprima in mod veridic continuturi si laturi ale
constiintei, apar si situatii de discordanta,
cand spunem ca omul se dedubleaza, una gandind si simtind
si alta facand (exemplu: cineva iti spune ca te
simpatizeaza, cand in sinea lui nu te poate suferi; un subaltern face sluj
in fata sefului, desi in realitate il uraste si
ar vrea sa scape de el; linguseala, ipocrizia, slugarnicia nu
sunt altceva decat expresii ale dedublarii - manifestarea externa
fiind destinata ascunderii si mascarii starii subiective
interne).
2. Importanta metodologica a principiului
actiunii.
Acest principiu este singurul care permite depasirea
limitelor atat ale psihologiei introspectioniste clasice, care considera
constiinta ca un dat intern, subiectiv autonom, ermetic inchisa
in sine, cat si ale behaviorismului watsonian, care nega realitatea ca
atare a constiintei considerand-o o simpla fictiune,
si declara drept singura realitate psihologica - ansamblul reactiilor
externe - comportamentul. In locul acestor paradigme unilateral-absolutizante,
care reclamau ruperea si opunerea antagonica a planului subiectiv
intern si a celui obiectiv comportamental extern este asezata
paradigma interactionista (relational-circulara), care
postuleaza complementaritatea si convertibilitatea reciproca, in
succesiunea secventelor temporare, a celor doua planuri - subiectiv
intern si obiectiv extern, reciprocitatea proceselor interiorizarii
(de la actiunea externa spre interiorul subiectului) si
exteriorizarii (obiectivizarii) (de la intentie, proiect mental
spre actiune externa).
- Intrebari de
autoevaluare
1. Cine a introdus in
psihologie principiul actiunii?
2. Care este directia de formare - structurare a
structurilor constiintei in lumina principiului actiunii?
3. In ce consta rolul constiintei structurate
in desfasurarea activitatii?
4. Care este
importanta metodologica a principiului actiunii?
R a s p u n s u r i:
1. Savantul francez P. Janet.
2. Dinspre exterior spre interior.
3. In planificarea, programarea, declansarea si
reglarea ei.
4. Permite depasirea limitelor
introspectionismului si behaviorismului, asigurand unitatea dintre
planul subiectiv intern si planul obiectiv extern.
Nascuta din
necesitatea de a explica variabilitatea normala si patologica a
omului, definitia contureaza clar ca toate trasaturile
morfo-somatice
care individualizeaza un individ in populatie, reprezinta
raportul de interconditionalitate stabilit intre factorii genetici si
factorii mezologici.
Este stabilit ca
particularitatile "micromorfologice" (sistemele genetice plasmatice si eritrocitare,
imunoglobulinele etc.) si cele macromorfologice (structura si
conformatie anatomica) au un determinism genetic, sunt inscrise in
dictionarul genetic propriu fiecarui individ, si pot fi
exprimate fenotipic.
Diversitatea caracterelor
manifestate fenotipic sunt rezultatul diversitatii genotipurilor
individuale, realizate prin mecanisme de recombinare genetica in
meioza urmata de fecundarea gametilor si formarea zigotului
din care se dezvolta organismul.
Caracterele inscrise in
zestrea genetica a individului, si "continuate" genetic pe
filtratie parentala, au stabilitate "ralativa" mentinand
tipul de structura si constitutii moleculare, in limitele normal
admise ale speciei.
Instabilitatea caracterelor
genetice, raspuns neadecvat la actiunea factorilor externi
"agresivi", se materializeaza prin dezechilibre in morfologia si
structura organismului, in structura si functia biomoleculelor, in
dereglari psiho-neurologice si comportamentale. Este posibil, in
astfel de situatii, sa survina reasortarii anormale in
dictionarul genetic, mutatii, nerespectandu se astfel cronologia
logica a "limbajului"
genetic. Efectele sunt: aparitia noilor tipuri constutionale ce p
