Principalul reprezentant al teoriei
psihomorale este criminologul belgian Etienne
de Greef . El considera ca structurile
afective ale individului sunt determinate de doua grupuri fundamentale de
instincte: de aparare si de simpatie. In cursul copilariei aceste
instincte se pot altera, determinand un sentiment de injustitie, o stare
de inhibitie si indiferenta afectiva. In opinia
autorului, personalitatea infractorului se structureaza de-a lungul unui
proces lent de degradare morala a individului, denumit proces criminogen, care il conduce la
comiterea actului infractional.
In
evolutia acestui proces se disting trei etape. In prima etapa,
numita de autor 'faza
asentimentului temperat', individul normal sufera o degradare
progresiva a personalitatii ca urmare a unor frustrari
repetate. Convins de injustitia mediului social in care
traieste, el nu mai gaseste nici o ratiune pentru a
respecta codul moral al acestui mediu.
In
cea de-a doua etapa, denumita a 'asentimentului formulat', individul accepta comiterea
crimei, isi cauta justificari, cauta un mediu mai tolerant.
In
cea de-a treia etapa apare 'criza',
in decursul careia este acceptata eliminarea victimei,
asteptandu-se ocazia favorabila pentru 'trecerea la act'.
In aceasta ultima faza, individul trece printr-o 'stare psihica periculoasa',
care prefigureaza 'trecerea la
act'.
Procesul
criminogen este axat de E. de Greef pe un Eu care consimte si
tolereaza ideea crimei. Elementul de diferentiere intre infractor
si noninfractor consta in faptul ca infractorul trece mai
usor la comiterea actului, intr-o situatie favorabila, deci o diferenta de grad.
Trasatura psihica fundamentala care permite trecerea la act
ar fi indiferenta afectiva a individului.
