Prin accentuarea relatiei eposului folcloric local-national-universal, spre un nou umanism planetar

Prin accentuarea relatiei eposului folcloric local-national-universal, spre un nou umanism planetar

"Intr-o cultura, vine ceasul cand te intrebi: care mi-e

substanta - limba, folclorul, aria de cultura?"

(C. Noica, 1980, p. 52)

Se poate vorbi despre constiinta fenomenului autohton la "o rasa occidentala cu obiceiuri orientale?" (I. Draghicescu, 1995, p. 415). Cat de actual mai este motto-ul pus de Mateiu Caragiale romanului "Craii de Curtea Veche", preluat din Raymond Poincaré: "que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l'Orient, ou tout est pris à la légèrè.?". Exista o vie "matrice stilistica" in cadrele careia fenomenul romanesc "ne apare ca un ansamblu conturat din latente si realizari"? Am profitat, pe un teritoriu mult timp fragmentat istoriceste, de avantajul unei limbi unitare? Oare modalitatea practica de pastrare a fiintei nationale a fost la noi o "retragere din istorie"? (L. Blaga, 1969, p. 255)

Lipsa conditiilor dezvoltarii unei literaturi scrise a fost compensata prin dezvoltarea unei foarte compacte creatii folclorice, care a detinut "acelasi rol pe care il au, in alte literaturi mai vechi, perioadele lor clasice." (I. Pillat, 1943, p. 29) . Clasicismul folcloric a fost doar o sursa si un model: Ion Neculce, inainte de 1745, prin "O sama de cuvinte", precede cu doua decenii culegerea de legende a englezului Thomas Percy si primele colectii germane. In a doua parte a secolului al XIX-lea, prin Eminescu, s-a realizat o sinteza a spiritualitatii romanesti de alte dimensiuni decat cea infaptuita de Cantemir. De nici un alt erou nu poate fi apropiat mai semnificativ Eminescu decat de legendarul Manole: " Mesterul Manole si Luceafarul, inrudite organic, sunt pentru noi ceea ce au fost pentru realitatea romana imensul Coliseum sau pentru medievali arhitectura uriasa a unei catedrale gotice." (C. Ciopraga, 1973, p. 269)

Daca Nae Ionescu cerea chiar "decuplarea" noastra de la Europa, Mircea Eliade vedea, paradoxal, salvarea acesteia intr-o tara ca. Romania. Acest "Frazer al generatiei sale", cum il numeste intr-o scrisoare entuziasta Giovanni Papini, era fascinat de viziunea unei Romanii grandioase si eterne, eliberate de "teroarea istoriei". Infiintand revista "Zalmoxis", se gandea sa puna mai bine in evidenta faptul ca formele traditiei noastre culturale sunt de aceeasi varsta cu cele asiatice sau indoeuropene. Adept al "hermeneuticii totale", Eliade a crezut intotdeauna ca metoda poate revolutiona stiinta, asigurandu-i un sens nou, calitativ. In prefata la "Yoga", preciza: "Ceea ce caracterizeaza problematica actuala a culturii romanesti este autohtonia, adica rezistenta elementelor etnice impotriva formelor de cultura straina". Este ingrijorat de faptul ca nu acordam importanta cuvenita tocmai acelor stiinte care ne asaza pe picior de egalitate cu marile culturi europene, convins ca mitologia a comunicat istoriei cunostinte ce constituie fundamentul stiintelor moderne: matematica, medicina, astronomia, chimia, metafizica, arhitectura, etc. El va fi apreciat de Gilbert Durand astfel: "Comme Jung decouvrént la terre incognita des arhétypes que animent la psyche individuelle, l'oeuvre d'Eliade met au jour la terre des grandes constantes mythologiques qui regle en fin de comte des imitations culturelles et les rapports sociaux." (G., Durand, 1978, p.163) . Tot Durand va pleda pentru un nou "umanism planetar", care nu poate porni decat de la redescoperirea sacrului, necesitatea reabilitarii spiritului primordial putand contribui, dupa parerea sa, la elaborarea unei culturi de tip universal.

Conceptul de "transumanism" in viziunea acad. Basarab Nicolescu (revista "Perspective"nr. 1/2007 p.7) este o noua forma de umanism care ofera fiintei omenesti capacitatea de maxima dezvoltare culturala si spirituala prin cautarea a ceea ce exista printre, intre si dincolo de fiintele umane, adica un fel de Fiinta fiintelor, iar transdisciplinaritatea o considera o cale de cunoastere a misterului vietii .

In secolul al XX-lea, dominat de "nostalgia originii", "fenomenul romanesc" devine o problema moderna, o preocupare dominanta pe toate frontierele culturii: acum iau nastere Muzeul Satului si Atlasul Lingvistic Roman, N. Iorga scrie Istoria Romanilor, V. Parvan - Getica, Al. Rosetti - Istoria Limbii Romane, G.Calinescu - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Perpessicius editeaza seria Opere de M. Eminescu, L. Blaga -Trilogia culturii, M. Eliade - Istoria religiilor. Concluzia ii apartine: "Prin patimirea acestor cativa alesi, fructifica si izbaveste cultura fiecarei natiuni si isi face drum in timp istoria.Am deveni deodata sterpi si bolnavi daca n-ar exista in fiecare tara, in fiecare moment istoric, anumiti oameni darji si luminati care sa-si puna intrebarea justa. "(Insula lui Euthanasius)

Ideea comuniunii umane solidarizate prin cultura este anuntata de formula "convergenta panumanǎ" (Romain Rolland) si reluata de René Maheu in Civilizatia universului (1968).

Decantate timp indelungat in plan local si national, in eposul folcloric mondial se regasesc teme ca: universul, viata, moartea, iubirea, timpul, razboiul, copilaria, etc.si  motive: drumul, fratii invrajbiti, fantana, izvorul, incercarile, aparenta inselatoare, codrul, copacul, somnul, visul, florile, astrele, ajutoare si recompense, etc.

Metodele de corelare a fenomenelor artistice locale si nationale cu fluxul universal apartin literaturii comparate de care s-au ocupat la noi: Tudor Vianu (1956), Al. Dima (1971), Paul Cornea (1968), I. C. Chitimia (1971), I. Zamfirescu (1972), Sanda Radian (1977), etc.

Aptitudinile de asimilare sau iradiere accentueaza personalitatea unei literaturi: "Specificul national, in aspectul sau fundamental inseamna diferentiere, o deschidere spre existenta in care se reflecta o constiinta colectiva" (C. Ciopraga, op. cit. p. 9)

Intr-o literatura, exista stiluri individuale, dar si dominante concretizate intr-un "stil national" cu ecouri mitologice, caci "Miturile unei natiuni sunt adevarurile ei vitale''. (E. Cioran)

Mitul sacrificiului in numele unor "doruri" il intalnim si in basme, balade sau legende: Miorita, Mesterul Manole, Tinerete fara batranete sunt meditatii ale rostului omului pe pamant, cu ecou in versul eminescian: "Nu credeam sa-nvat a muri vreodata". In lupta cu destinul, eroii literaturii populare nu manifesta nici pesimism, nici optimism, ci o impresionanta luciditate. Imaginea cal-calaret din basme, din "Toma Alimos", e regasibila in peste doua sute de monumente ale Cavalerului trac, a caror mentalitate arhaica are la baza ideea jertfei omenesti si a credintei in nemurire. Nu intamplator, toti acesti eroi stiu sa moara frumos, ba chiar isi aleg o moarte frumoasa, triumfand asupra propriului destin si devenind astfel nemuritori.

In "Rasunete ale Pindului in Carpati" (1861), Al. Odobescu reuseste prima tentativa de inscriere a Mioritei intr-o paradigma culturala europeana; iI urmeaza Cosbuc cu Elementele literaturii populare (1900), care considera ca Miorita are corespondenta in cantecele vechilor inzi. Th. Sperantia (1915) face corelatii cu legenda regelui egiptean Osiris si a ritualului cabirilor din teritoriul dacic, in studiul Miorita si calusarii. Urme de la daci. In Miorita si epica medievala franceza (1996), I. Talos apropie capodopera noastra de Cantecul lui Roland.

I. Filipciuc, in lucrarea Miorita si alte semne poetice (2002), face o comparatie a "constantelor poetice" din creatii populare europene: versiunea franceza, poloneza, sarba, bulgara, albaneza si greceasca. Marea Calatorie sau Creatia, asimilate ceremonialului de initiere sunt, in acelasi timp, imitari ale gestului primordial si prefigurari ale mortii. Nu ni se pare deloc exagerata propunerea pe care o facem ca volumul Miorita strabate lumea, in care, asa cum precizeaza subtitlul, sunt adunate intr-o singura carte 123 de traduceri ale colindei si baladei semnate de Ramiro Ortiz, (versiunea italiana p. 60) Rafael Alberti, (spaniola p.114) Jules Michelet, (franceza p.130) J. K. Schuller, (germana p. 194) Iosif Vulcan, (maghiara p. 353), in rusa, greaca, japoneza, araba, hindusa, romani, esperanto, etc.  aparut la Campulung "Biblioteca Miorita" 2001, sa fie procurat pentru toate bibliotecile din tara si chiar trimis la toate ambasadele sau institutele culturale romane din strainatate. Tot acolo ar trebui sa ajunga si filmul Miorita, cu variante vrancene titrate in engleza de elevii si profesorii nostri.

Pentru limbile de circulatie internationala, exista chiar mai multe traduceri care pot fi comparate. De ce nu s-ar traduce si alte "traduceri" romanesti (studii, monografii) ale unor basme, legende, snoave, care sigur si-ar gasi corespondente in literaturile popoarelor?

Omul arhaic sau modern construieste dupa acelasi principiu, caci lumea inconjuratoare, civilizata de mana omului, nu poate fi validata decat prin faptul ca are un prototip" extraterestru" care i-a servit ca model. Ritualul constructiei a dat nastere in lume unui numar mare de legende. Numai in sud-estul Europei ele au fost creatoare de balade, dupa urmatorul algoritm: ritual de constructie, (mit cosmogonic), legenda victimelor jertfite, balada. Este incontestabila originea sud-dunareana a baladei Mesterul Manole. Mircea Eliade in volumul Mesterul Manole (1992) aminteste ca doua legende spaniole (una a puntii din Toledo si alta a palatului din Madrid) pastreaza amintirea jertfei zidirii, traditie intalnita si la podul din Shanghai, la un palat din Japonia, dar si la temple din America, Polizenia, Africa, sau India, in legende germane, persane, sau iudaice ,in care se jertfeste pentru ca asa s-a facut la inceput, cand au luat nastere lumile. Orice actiune este o imersiune in spatiul si timpul mitic si, infaptuind, omul nu piere, ci isi construieste mantuirea "cu moartea pre moarte calcand", prin sacrificiu (sacru = sfant), con-sacrandu-se. Nu se dispretuieste omul sau viata, ci, dimpotriva, "corp comun", spatiul si timpul devin consubstantiale. O deviere de la traseul reintegrarii in cosmos ar fi fatala, de aceea Ana nu se opreste si nu este oprita nici de Manole , nici de Dumnezeu.

Dacǎ mitul arhaic indo-iranian al sacrificarii taurului a capatat rol important in Misterele lui Mithra, constituite in Iran, Armenia, Caucaz si destul de cunoscute si in Dacia, tema vanatorii rituale a zimbrului este insa autohtona in Legenda lui Dragos, ca proba de tip eroic. Ca si la unguri, "ideologia vanatorii" devine "ideologie pastorala". Mitologia cerbului apartine protoistoriei balcanice, fiind atestata si in folclorul romanesc.

Avand structura asemanatoare cu a povestilor, snoava accentueaza functia sociala a satirei in eposul folcloric prin vizarea abaterilor de la idealul moral, in special cel de munca. Prototipul romanesc al personajului comic, Pacala, isi gaseste usor corespondent si in snoavele altor popoare.

Prin teme, motive, personaje, valente educative si estetice, eposul folcloric romanesc, parte din intregul universal, este o "oglinda" care dezvaluie ca "Nu suntem, ca literatura nationala, nici tragici, nici exclusiv exuberanti, ci asa cum ne-au fost imprejurarile. Asa-numitul «tragic al istoriei», vizibil in destinul multor natiuni, s-a convertit, la noi, intr-o imensa vointa de a trai." (C. Ciopraga, 1973, p. 8).