Memoria
si structura amintirilor-imagini
S-a studiat prea putin memoria
copilului, atentia concentrandu-se mai ales asupra masurarii randamentului
(performantelor). In felul acesta a procedat Claparède care, citind subiectului 15 cuvinte
si cercetand ce a retinut dupa un minut, a constatat o
crestere progresiva o data cu varsta, pana la 8
cuvinte in medie la adult.
Dar,
problema principala a dezvoltarii memoriei este aceea a
organizarii ei progresive. Se stie ca exista doua
tipuri de memorie: memoria de recunoastere,
care actioneaza numai in prezenta unui
obiect intalnit mai inainte si care consta in a-l
recunoaste, si memoria de evocare
, care consta in a evoca obiectul in absenta lui, prin
intermediul unei amintiri-imagini. Memoria de recunoastere este foarte
precoce (ea exista chiar si la nevertebratele inferioare) si
este in mod necesar legata de scheme de actiune sau de deprindere. La
sugar, radacinile ei trebuie cautate in schemele de
asimilare sensori-motorii, elementare. El recunoaste si distinge
tegumentele din jurul sfarcului sanului in timp ce suge, daca l-a
scapat; recunoaste un obiect pe care il urmareste cu
privirea, daca l-a pierdut din vedere pentru o clipa etc. Cat despre
memoria de evocare, care nu apare inainte de imaginea mintala, de
limbaj etc. (Janet o raporteaza la "conduita povestirii"), ea ridica
o problema esentiala: aceea a independentei sau a
dependentei sale in raport cu schematismul general al actiunilor
si al operatiilor
Acestea fiind zise, problema memoriei
este, in primul rand, o problema de delimitare. Nu orice conservare a
trecutului este memorie, deoarece o schema (incepand cu schema
sensori-motorie pana la schemele operatorii: clasare, seriere etc.) se
conserva prin functionare, cgiar independent de orice "memorie", sau,
daca preferam, se poate spune ca amintirea unei scheme este
schema insasi. Putem deci presupune ca ceea ce se numeste
in mod comun memorie, o data debarasata de reziduurile psihologiei
facultatilor, nu este altceva decat aspectul figurativ al sistemelor
de scheme in totalitatea lor, incepand cu schemele sensori-motorii elementare
(in care aspectul figurativ este recunoasterea perceptiva) pana
la schemele superioare, al caror aspect figurativ de ordin mnezic va fi
amintirea-imagine.
Am
intreprins in aceasta perspectiva o serie de cercetari care sunt
departe de a fi terminate, dar care au dat unele rezultate instructive. Am
prezentat, de pilda ( impreuna cu H. Sinclair) zece
baghete inseriate dupa diferentele lor, cerand, dupa o
saptamana, copilului sa le reproduca prin gesturi sau
prin desen, proba fiind aplicata la doua grupuri de subiecti:
unul care doar priveste baghetele si altul, care le descrie verbal.
Am determinat, in sfarsit, nivelul operatoriu al subiectului, in
ceea ce priveste serierea. Primul rezultat obtinut a fost acela
ca subiectii fac, cu o regularitate semnificativa, un desen corespunzator
nivelului lor operatoriu (perechi, mici serii necoordonate sau etc.) si nu configuratiei
prezentate. Cu alte cuvinte, in cazul acestui exemplu, se pare ca memoria
a facut sa predomine schema coerspunzatoare nivelului copilului.
Amintirea-imagine se refera, in acest caz la schema si nu
la modelul perceptiv .
Al
doilea rezultat instructiv al acestui experiment consta in faptul
ca aceiasi subiecti, solicitati dupa sase luni, au
oferit intr-un al doilea desen facut din memorie (si
fara sa fie revazut modelul) o serie care in
80 din cazuri a fost usor superioara primei serii (grupuri de
trei betisoare in loc de perechi. Mici serii in loc de
grupuri de trei etc.). Cu alte cuvinte, progresele intelectuale ale schemei au
atras progrese ale amintirii.
Cat
despre conservarea insasi a amintirilor, se stie ca,
dupa unii autori (Freud, Bergson) amintirile
se ingramadesc in inconstient, unde sunt uitate sau
gata de a fi evocate, in timp ce dupa alti autori (P. Janet),
evocarea este o reconstituire, care se efectueaza intr-un mod
asemantor cu procedeul pe care il practica un istoric
(relatari, concluzii etc.). Experimentele recente ale lui Penfield asupra
retrairii amintirilor prin excitarea electrica a lobilor temporali
par sa pledeze in favoarea unei anumite conservari, dar
numeroase observatii (si existenta unor amintiri false desi
vii) dovedesc de asemenea rolul reconstituirii. Legatura dintre amintiri
si schemele de actiune sugerata de faptele precedente si
care se adauga la schematizarea amintirilor ca atare, studiata de F.
Bartlett ,
ne permite sa concepem o asemenea conciliere, relevand importanta
elementelor motorii sau operatorii la toate nivelele memoriei. Intrucat,
pe de alta parte, imaginea care intervine in amintirea-imagine pare
sa constituie o imitatie interiorizata, ceea ce comporta de
asemenea un element motric, conservarea amintirilor perticulare se inscrie
fara dificultate intr-un asemenea cadru de interpretare
posibila.
