1. Regresia biologica

2. Probleme de natura psihoafectiva si comportamentala

3. Stadiile perioadei de batranete

4. Problematica retragerii din viata activa.

5. Noi roluri in familie

6. Marea batranete - longevitatea

7. Atitudinea in fata mortii

1. Regresia biologica

Perioada de batranete aduce cu sine numeroase schimbari importante in modul in care individul se percepe pe sine si lumea din jur respectiv au loc schimbari in viata profesionala, in relatiile cu familia si prietenii. Unele din aceste schimbari au loc intr-o perioada specifica de timp si necesita o adaptare imediata.

In contemporaneitate, indivizii aflati in perioada de trecere spre batranete sunt in general intr-o stare psiho-afectiva mai buna, intr-o conditie de sanatate superioara si cu o siguranta financiara mai buna decat generatiile anterioare. Ei tind sa semene mai mult cu adultii de varsta mijlocie decat cu cei batrani. De exemplu majoritatea indivizilor intre 65 si 75 de ani sunt intr-o conditie de sanatate, asemanatoare celor de varsta mijlocie cu toate ca unele abilitati sunt afectate evident dar totusi sunt capabili de o buna functionare.

Imbatranirea este un proces biologic complex determinat genetic si modulat de mediu. Conform Merck Manual of Geriatrics capitolul despre biologia procesului de imbatranire, imbatranirea este un proces ce implica schimbari graduale si spontane conducand spre maturare prin varstele copilariei si pubertatii pana in perioada de adult tanar dupa care are loc un declin pana la varsta adulta mijlocie si marea batranete. Imbatranirea este greu de definit altfel decat pe baze operationale sau in baza continuumului cronologic (varsta individului). Dar varsta nu spune nimic despre bazele sistemice sau genetice ale imbatranirii. Ceea ce este comun acceptat este ca sistemul endocrin este in mare masura responsabil de procesul de imbatranire fiind cel care regleaza depozitele de grasime, masa musculara si rezistenta, masa osoasa, metabolismul, greutatea corporala si starea de bine psiho-afectiva. Unele manifestari ale procesului de imbatranire sunt legate de efectele declinului hormonal. Scade productia de estrogen la femei (menopauza) si cea de testosteron (andropauza) la barbati (Journal of the American Medical Association, January 22, 1992). In ansamblu, se produc o serie de modificari biochimice (hormonale), trofice, de consistenta si functionale, ale structurilor biologice ale organismului. De asemenea, datorita antrenarii sociale si active mai reduse, se produc restructurari ale caracteristicilor personalitatii si o modificare de stare a diferitelor functii psihice, a constiintei si dinamicii vietii interioare.

Ca urmare a modificarilor hormonale scade energia instinctelor (scaderea libidoului) si a eficientei adaptarii, dupa ce in finalul fazelor adulte a avut loc anularea capacitatii de procreare. Imbatranirea fiziologica, spre deosebire de imbatranirea patologica, se realizeaza fara seisme prea evidente, dat fiind faptul ca organismul antreneaza rezervele compensatorii si parcurge forme de echilibre proprii extrem de complexe (U.Schiopu, E.Verza, 1997 pag 349).

Una din teoriile biologice cele mai cunoscute asupra imbatranirii se refera la faptul ca celulele normale pot creste doar intr-un numar fix de diviziuni inainte ca acestea sa-si incheie ciclul de viata, proces numit senescenta. Idea aceasta conduce la concluzia ca imbatranirea celulelor are un rol important in procesul general de imbatranire. Harry Rubin, profesor la catedra de biologie Berkeley (University of California) in consecinta cercetarilor despre mecanismele imbatranirii si dezvoltarea umana arata ca nu exista probe reale relative la limitarea intrinseca a numarului de divizari ale celulelor ci exista o imbatranire progresiva a acestora care stimuleaza efectul imbatranirii generale, care induce o pierdere treptata a functiilor diferentiate ale celulelor si a ratei lor de crestere. Acest stres (de exemplu reducerea functiilor biochimice) ce actioneaza asupra celulelor, reduce capacitatea lor de multiplicare Harry Rubin (1997). Senescenta, conform Merck Manual of Geriatrics (1999), este procesul prin care capacitatea de diviziune a celulelor, capacitatea de dezvoltare a lor si functionare s-a pierdut de-a lungul procesului de imbatranire ducand pana la incompatibilitatea cu viata, respectiv, procesul de senescenta se incheie cu moartea. In consecinta, putem spune ca imbatranirea contine componente pozitive ale dezvoltarii si negative ale declinului dar senescenta se refera strict la procesul degenerativ, de exemplu problemele de memorie ce apar cu varsta sunt considerate apartinand senescentei.

Ca urmare a imbatranirii celulelor si tesuturilor se manifesta in exterior o serie de caracteristici, dintre care cea mai evidenta este modificarea aspectului general al pielii, care isi pierde elasticitatea, devine mai subtire, mai uscata, mai palida. Aceasta modificare este mai evidenta la nivelul fetei si mainilor (parti descoperite ale corpului). Exista insa o evidenta pierdere a elasticitatii pielii si a tesuturilor in alte parti ale corpului spre exemplu pliurile de sub brat sau de sub pantec. Acestea ca si ridarile fetei, se mai datoreaza si faptului ca in faza adulta timpurie si medie exista o crestere in greutate datorita depozitelor de grasime printre altele si subcutanat (U.Schiopu, E.Verza, 1997 pag 349). Depozitele de grasime ce apar in perioada adulta precum si cresterea nivelului de insulina sunt benefice pentru perioada batranetii cand puterea de nutritie a organismului scade.

O alta teorie despre imbatranire este cea a caderii celei mai slabe legaturi, respectiv nu toate sistemele organismului sunt la fel de puternice, dintre cele mai slabe facand parte sistemul neuroendocrin si cel imunitar, astfel incat decaderea din functionarea corespunzatoare a unui sistem antreneaza intreg organismul. Erorile de functionare produse de sistemul neuroendocrin sunt responsabile de disfunctiile la nivel homeostatic, de pierderea capacitatii de reproducere si de dereglarile metabolice care apar cu varsta.

Se declanseaza procesul de incaruntire(acromotrihie), incepe pierderea sau rarirea parului mai ales in zona boltei craniului. Parul grizonat poate aparea si inainte de 40 de ani dar devine evident spre varsta de 50 de ani mai ales la tample si in zona occipitala.

Imbatranirea musculara si a scheletului este pronuntata si masurabila dupa 50 de ani ea fiind una din cauzele altor schimbari in totalitatea organismului. Corpul in intregime trece printr-un proces de scadere a procentului apei din organism. Acesta este unul din cele mai importante efecte ale imbatranirii. Scaderea apei din organism este drastica, de la 80% cat detine ea in perioadele de tinerete la 60% in perioada batranetii. Consecintele imediate sunt legate de pierderi ale masei musculare aceasta avand un continut ridicat de apa. Pierderea cantitativa a fluidelor din corp face de exemplu ca medicamentele ce se dizolva in organism sa capete o concentratie mai mare. Scaderea apei la nivelul tesuturilor este probabil responsabila si de schimbarile metabolice si coreleaza cu decaderea si a altor sisteme organice.

Miscarile devin treptat mai greoaie, mai lipsite de suplete. Scaderea elasticitatii miscarilor si a capacitatii de efort fizic este determinata de diminuarea mobilitatii articulatiilor, de atrofierea lor dar si de scaderea masei musculare.

Forta musculara si densitatea oaselor scade dupa 40 de ani, densitatea oaselor atinge un nivel de maxim in jurul varstei de 25 pana la 30 de ani dupa care apare o descrestere cu un procent de 1% pe an. Forta musculara scade si ea dupa varsta de 25 de ani cu o rata de 10% de la 25 pana la 50 de ani. De-a lungul vietii un individ poate pierde pana la 40 la suta din masa musculara si capacitatea functionala a sistemului muscular care implica scaderea nivelului energetic al persoanelor in varsta. Metabolismul calciului este de asemenea afectat si in consecinta au loc decalcifieri care determina modificari de tinuta, postura, pierderea danturii.

Dupa 55 de ani la nivelul inimii are loc o incidenta mai mare infarctului miocardic, si competitiv, lezarea arterelor coronariene (care hranesc inima). In perioadele adulte, bataile inimii sunt de 72 pe minut cu crestere la efort, excitare, teama dar dupa 55 de ani bataile inimii devin mai slabe si neregulate. (U.Schiopu, E.Verza,1997). Aparatul respirator functioneaza mai slab in principal sunt afectati plamanii datorita scaderii apei din organism si datorita pierderii elasticitatii tesuturilor. Respiratia este mai superficiala, oxigenarea intregului organism este diminuata si apar des imbolnaviri care se pot repede agrava.

Scade durata generala a somnului cu deosebire a celui paradoxal care favorizeaza, stocarea de informatii si, in genere invatarea. Apar din ce in ce mai des insomniile. Pe parcursul zilei se simte din cand in cand o anume stare de oboseala care-i face pe batrani sa simta nevoia repaosului (U.Schiopu, E.Verza,1997). Deprecierea analizatorilor conduce la o prelucrare deficitara a informatiei, respectiv vederea devine mai slaba, scade capacitatea de a diferentia obiectele mai mici, scade sensibilitatea de diferentiere a culorilor. Scaderea auzului este o alta caracteristica des intalnita la varsta a treia. Diminuarile de auz si de vedere pot fi compensate cu proteze auditive si ochelari. Odata cu varsta scade sensibilitatea la durere si capacitatea de diferentiere gustativa.

Spitalizarea si solicitarea de ingrijire medicala este din ce in ce mai frecventa dupa 65 de ani.

2. Probleme de natura psiho-afectiva si comportamentala

Perioada batranetii este si cea in care creste numarul neuronilor care ies din functie iar greutatea creierului scade si ca urmare scade si mobilitatea proceselor de excitatie si inhibitie si creste latenta emiterii de raspunsuri la excitanti complecsi. In declinul functiilor psihice un rol major il joaca diminuarea functionalitatii SNC incepand cu scleroza celulelor din receptori. Degradarea sistemului nervos este legata si de reducerea capacitatii organismului de a satisface cerintele de irigare, oxigenare si alimentare a creierului .

Modificarile intelectuale sunt mai putin accentuate decat schimbarile fizice sau senzoriale. Descreste functionalitatea intelectuala mai ales dupa 70 de ani si ca urmare a modificarilor structurale ale sistemului nervos. Se diminueaza memoria de scurta durata iar memoria de lunga durata se pastreaza mai bine. Scade interesul pentru activitati noi si se diminueaza cel pentru activitatile obisnuite, are loc scaderea capacitatii de concentrare a atentiei si sunt afectate mai ales, activitatile intelectuale care cer viteza de reactie.

Schimbarile de natura fiziologica au un impact real asupra starii si sanatatii psihice. Pe de o parte fragilizarea biologica aduce cu sine sentimentul de incapacitate ceea ce produce schimbari majore in imaginea de sine a persoanelor varstnice iar pe de alta parte imbatranirea sistemului neurohormonal produce alte schimbari ale manierei de reactie la mediul familial si social, apar noi scheme de adaptare si noi maniere de rezolvare a problemelor.

Pe scala evenimentelor celor mai stresante, pierderea partenerului de viata are un scor foarte ridicat indiferent de varsta persoanei care traverseaza aceasta situatie. Cu cat persoana este mai invarsta insa adaptarea la noua situatie de viata este mai dificila si cu atat pare sa fie mai dureroasa si mai plina de consecinte pentru starea psiho-fizica a individului (B.F. Skinner si M.E.Vaughan, WW.Norton &co, 1983). Problema cu care se confrunta partenerul ramas in viata este singuratatea chiar daca acesta are suportul si compania familiei si prietenilor. Sotul ramas singur pierde o sursa primara de suport material, de ajutor in activitatile zilnice, de companie si de asemenea pierde si un partener sexual. In timp ce majoritatea indivizilor se adapteaza pierderii partenerului dupa o perioada de durere un numar de semnificativ de persoane vaduve experimenteaza o depresie de lunga durata. Aceasta depresie rezulta nu doar din pierderea partenerului ci si datorita altor pierderi ce sunt frecvente in perioada batranetii.

In anii batranetii depresia apare din episoade scurte de tristete. Melancolia sau pierderea brusca a energiei poate evolua spre o serioasa si indelungata conditie depresiva. Caracteristicile acestei depresii include o durere continua, lipsa de interes, lipsa de speranta, reducerea increderii in sine, o evaluare deformata a prezentului si viitorului. Persoanele varstnice depresive se confrunta deseori cu dificultatea in a lua decizii si devin mai incete in gandire, mod de a vorbi si miscari. Unii indivizi totusi traiesc un nivel inalt de activitate gasind ca este foarte dificil sa se mai odihneasca sau sa ramana tacuti.

Simptomele psihice ale depresiei ar putea include pierderea apetitului, pierderea in greutate, oboseala severa, lipsa de somn, constipatia sau diareea. Creste tensiune a si anxietatea care poate contribui la construirea unor stari de agitatie. Unii indivizi pot traversa unele probleme psihice deoarece refuza tristetea sau deprimarea. Depresia severa este deseori acompaniata de ganduri de suicid. Suicidul poate aparea in anii batranetii ca urmare a evenimentelor stresante cum ar fi pensionarea, vaduvia, bolile sau sentimentul esecurilor anterioare (B.H Shulman si R. Berman, 1988). Depresia nu caracterizeaza imbatranirea, familia si prietenii unui varstnic depresiv este bine sa apeleze la ajutor de specialitate. Unii varstnici devin suspiciosi asupra persoanelor si evenimentelor ce se petrec in jurul lor. Ei ar putea dezvolta explicatii false sau ireale asupra lucrurilor care se intampla cu ei. Pierderea increderii in ceilalti este intr-un fel mai frecventa la persoanele care au dificultati privind auzul, au vederea mai scazuta si se confrunta cu pierderi severe de memorie. Acestea se pot intampla datorita faptului ca ei nu mai au incredere in propriile lor simturi sau ganduri astfel incat ei gasesc ca este foarte dificil sa aiba incredere in ceilalti.

Proiect: Forme ale denuclearizarii vietii conjugale - semicasnicia si pseudocasnicia Lucrare: Lectia unui copil pentru parintii lui - relatia cu parintii

Perioada batranetii aducand cu sine numeroase probleme de sanatate centreaza adultul in varsta pe propriul corp si disfunctiile asociate imbatranirii. Ei au o lista lunga de plangeri privind sanatatea. Aceasta reactie este foarte frecventa dar preocuparea excesiva privind sanatatea conduce la instalarea reactiilor ipohondrice.

Batranetea este perioada in care memoria este real si sever afectata. Deseori se asociaza cu boli de tipul Parkinson, Alzheimer, arterioscleroza cerebrala (B.H Shulman si R. Berman, 1988).

Procesul imbatranirii include transformari fiziologice biochimice si comportamentale, declinul psihic fiind conditionat de o serie de factori de natura subiectiva, de natura fiziologica precum si de conditiile de mediu, de mostenirea genetica si de rezistenta SNC, in concluzie, imbatranirea se desfasoara gradual si difera de la o persoana la alta.

3. Stadiile perioadei de batranete

Stadiile perioadei de batranete pot fi : de trecere spre batranete 65/75 ani, batranetea medie 75/85 ani, marea batranete dupa 85 ani (U. Schiopu, E. Verza, 1997). In literatura de specialitate americana sunt enumerate doua mari stadii: perioada batranetii timpurii (de la 65 la 75 de ani) si batranetea tarzie dupa 75 de ani. Perioada de trecere este cea in care are loc retragerea oficiala din viata activa si ca urmare are loc micsorarea subidentitatii profesionale. Ramane esentiala subidentitatea maritala iar in expansiune se afla subidentitatea parentala datorita aparitiei nepotilor. In perioada batranetii propriu-zise are loc contractarea subidentitatii parentale, subidentitatea sociala ramane restransa ca urmare a reducerii mobilitatii si creste frecventa mortalitatii.

Longevitatea sau marea batranete este caracterizata de restructurari ale personalitatii si o modificare de stare a diferitelor functii psihice, a constiintei si dinamicii vietii interioare. In functie de gradul de participare la viata sociala se poate stabili si o "varsta sociala" sau biosociala ce inglobeaza sintetic caracteristicile varstelor biologice, psihologice si sociale (U. Schiopu, E. Verza, 1997).

4. Problematica retragerii din viata activa.

Pensionarea este incheierea perioadei de oficiale de munca si un moment major in viata tuturor indivizilor. Aceasta este vazuta de cei mai multi autori drept o perioada de ajustari cruciale. Pentru cei mai multi adulti aflati la varsta pensionarii profesia era cea care oferea cele mai multe ancore pentru existenta si cele mai multe scopuri pentru viata. Viata individului pentru decade intregi era organizata in functie de orarul de lucru. Retragerea din viata activa este momentul in care adultii se vad confruntati cu problema organizarii personale si independente a programului.

Este mult mai usor pentru aceia care au obisnuinta activitatilor comunitare sau a activitatilor de timp liber, dar pentru acei care nu au dezvoltat interese in afara profesiunii, pensionarea poate fi intampinata cu mare dificultate. De asemenea pentru femeile care au fost casnice poate fi dificila retragerea din activitate a sotului caci el se va afla acasa, adica in "spatiul de lucru" al femeii si aceasta necesita de asemenea unele adaptari. O alta problema a pensionarii este dificultatea legata de micsorarea venitului cu implicatii asupra planurilor de viata, a organizarii de zi cu zi a activitatilor.

5. Noi roluri in familie

Copiii adulti ai persoanelor in varsta continua in linii mari relatiile stabilite pana in aceasta perioada in aproape aceeasi maniera ca in anii precedenti. Problemele pot sa inceapa atunci cand batranii experimenteaza primele serioase limitari fizice. Foarte ades copii persoanelor in varsta, in intentia lor de a fi de ajutor si de a purta de grija parintilor batrani, incearca sa ia decizii in locul parintilor lor cand in fapt batranii sunt foarte capabili inca sa decida pentru ei insisi. Aceasta problema se accentueaza din ce in ce mai mult pe parcursul anilor batranetii.

Aparitia nepotilor este o alta mare schimbare in configuratia familiei pentru persoanele varstnice. Conform U.S. Census Bureau, in 1997 foarte multi bunici aveau in ingrijire nepoti. Fenomenul tinde sa fie unul in crestere caci in 1970 numarul de copii crescuti de bunici depasea cu putin 2 milioane pe cand in 1997 el atingea aproape 4 milioane. Rolul bunicilor in cresterea nepotilor a fost extins si in Romania si tinde sa se mentina la acelasi nivel. Creste de asemenea si perioada pentru care bunicii sunt investiti cu acest rol. Conform acelorasi statistici, bunicii care au in ingrijire nepoti au mai putin de 65 de ani, jumatate din bunici au varste cuprinse intre 50 si 64 de ani si doar 19 % au peste 65 de ani. Statisticile prezinta motivele pentru care bunicii americani au in ingrijire nepoti printre care: moartea parintilor, somajul acestora, abuzul de droguri sau medicamente, copii nascuti de mame adolescente, violenta familiala, SIDA. In Romania principalul motiv pare sa fie situatia economica si predominanta familiilor in care ambii parinti sunt angajati.

Daca pana acum problema aparitiei nepotilor era discutata la varsta adulta mijlocie datorita cresterii varstei mamei la primul copil (in Romania varsta medie la prima nastere a crescut, comparativ cu anul 1998, cu 1,8 ani, fiind in 1999 de 25,3 ani - cf. INS-38/2000) varsta la care adultii devin bunici, tinde sa creasca si ea.

Bunicii care au in ingrijire nepoti fac fata unei multitudini de provocari pe toate palierele propriei vieti atunci cand isi asuma acest rol. Ei sunt expusi la probleme de natura psihologica si emotionala. Bunicii care au in grija nepoti tind sa neglijeze problemele lor psihice si de sanatate deoarece ei acorda prioritate nevoilor nepotilor lor. Autorii vorbesc chiar de stiluri de interactiune bunici - nepoti; Neugarten and Weinstein identifica cinci maniere de interactiune: formal, cautator de distractie, substitut parental, rezervor de intelepciune, si bunicul distant; Weibel-Orlando au identificat de asemenea 5 stiluri de interactiune: distant, ritual, fictiv, de supraveghere si de conservare a culturii. Majoritatea autorilor accepta idea conform careia bunicii au un rol important in cresterea, ingrijirea si educatie nepotilor fie ca acestia sunt sau nu in ingrijirea lor. Bunicii isi influenteaza nepotii atat direct cat si indirect. Influentele directe sunt cele fata in fata iar influentele indirecte sunt cele printr-o terta parte a interactiunii. Alte surse acorda bunicilor roluri similare ca cele amintite cu mici diferente : tampon in reducerea stresului in interactiunea cu familia, cei care stau de paza, cei care arbitreaza si participa la verdict asupra situatiilor, cei care pastreaza traditiile familiei, cei care acorda suport fie emotional fie material (Sanders, G. & Trygstad, D., 1989). Un sondaj american arata care sunt interactiunile predominante intre bunici si nepotii lor: jocuri si glume, banii de buzunar, discutii asupra momentului cand nepotii vor creste mari, sfaturi, discutii legate de problemele intampinate de nepoti, activitati legate de religie, disciplina, activitati de invatare mai ales a unor jocuri sau dezvoltarea unor deprinderi, privitul impreuna la televizor, discutii asupra divergentelor pe care nepotii le au cu parintii. Toate acestea arata ca legatura intergenerationala reflecta o inalta valoare a gradului de coeziune familiala.

6. Marea batranete - longevitatea

Trecerea individului de la anii de inceput ai batranetii spre marea batranete este de obicei graduala si are mai mult in comun cu starea emotionala decat cu varsta propriu-zisa. De exemplu, un individ care ramane sanatos si activ, continua sa ia parte la activitatile comunitare sau sociale, poate parea mai degraba la inceputul anilor batranetii decat la finalul lor chiar daca sa spunem persoana are in jurul a 80 de ani. In jurul varstei de 75 de ani dar mai ales dupa 85 prevalenta problemelor de sanatate creste foarte mult. Chiar si asa sunt destul de multi batrani care la 80 - 90 de ani se pot descurca si trai independent cu foarte putin ajutor din partea familiilor lor. Indiferent care ar fi cauzele, populatia varstnica este in crestere aproape peste tot in lume. Privitor la cresterea populatiei varstnice, un studiu de teren realizat de Duke University a constatat ca procentul de persoane in varsta in America cu o sanatate buna este in crestere fata de procentul celor cu probleme de sanatate. Aceasta este o constatare care sprijina idea cresterii procentului populatiei varstnice. Predictiile din 1997 ale US Centers for Disease Control and Prevention privitoare la durata medie a vietii americanilor era de 76,1 in 1996. In Romania populatia varstnica este de asemenea in crestere. Institutul National de Statistica in comunicatul de presa nr. 38 /2000 arata ca: "structura pe varsta a populatiei Romaniei reflecta un proces lent, dar continuu, de imbatranire demografica, determinat in principal de scaderea natalitatii, care a dus la reducerea absoluta si relativa a populatiei tinere si la cresterea relativa a populatiei varstnice. Efectele procesului de imbatranire demografica asupra desfasurarii vietii economice si sociale si asupra evolutiilor demografice viitoare vor fi simtite dupa anul 2005, cand in populatia in varsta apta de munca vor intra generatiile reduse numeric nascute dupa 1989.

La fel ca si majoritatea tarilor europene, Romania se confrunta deja cu consecintele economice si sociale complexe ale unei populatii aflate intr-un proces lent, dar continuu, de imbatranire demografica. In mai putin de doua decenii, fiecare al 5-lea locuitor al Romaniei va intra in categoria "varstnicilor". Populatia "varstei a treia" (4,2 milioane), in continua crestere numerica, este o categorie sociala vulnerabila, cu probleme specifice fata de celelalte segmente sociale. Asigurarea necesitatilor populatiei varstnice pentru un trai decent, trebuie sa acopere o gama larga de preocupari, nu numai in plan economic, dar si social si psiho-social".

In Romania privitor la speranta de viata, conform aceleasi surse din anul 2000 se arata ca : "nivelul mortalitatii, deosebit de ridicat in primul an de viata si la varstele adulte masculine, se reflecta in valorile sperantei de viata la nastere. Cresterea mortalitatii dupa anul 1991, in special la varstele adulte, a facut ca speranta de viata la nastere sa scada continuu in perioada 1990-1996. In perioada 1997-1999 durata medie a vietii a fost de 69,7 ani, in usoara crestere fata de perioada 1996-1998 (69,2 ani). Populatia feminina a avut in perioada 1997-1999 o durata medie de viata (73,7 ani) mai mare cu 7,6 ani decat cea masculina (66,1 ani)".

Din alta perspectiva longevitatea continua sa suscite un maxim interes. In anii '70 presa mediatiza stiri despre oameni care traiesc pana la varste extrem de inaintate in Vilcambamba, Ecuador sau in Republica Azerbaijan. In 1973 autoritatile sovietice au raportat moartea azerbaijanului Shirali Mislimov care s-a presupus ca ar fi trait pana la varsta de 168 de ani. In tara sa se raporta un procent de 63 /100.000 de locuitori comparat cu 3 la suta de mii de locuitori in SUA pentru aceeasi perioada.

7. Atitudinea in fata mortii

Perceptia asupra mortii difera in functie de varsta de la ignorarea ei in copilarie pana la o familiarizare daca nu acceptare in perioada batranetii tarzii. Moartea este considerata etapa terminala a vietii. Referindu-ne la moarte mai ades subintelegem moartea fiziologica dar literatura de specialitate vorbeste atat de moartea fiziologica cat si de cea psihologica precum si de moartea sociala. Moartea fiziologica este un proces desfasurat in etape (G.Ionescu, 1975pag. 304) ea decurge in mod treptat avansand pe anumite linii, ezitand in cuprinderea unor organe sau restrangandu-se din fata unor aparate sau sisteme prin reversibilitatea functiilor.

Mijloacele moderne de investigatie psihofiziologica, posibilitatile actuale de reanimare au demonstrat nu numai reversibilitatea unor functii a caror activitate parea de mult incetata, dar au pus sub semnul intrebarii insasi criteriile considerate pana acum obiective de constatare si definitivare a mortii. Astfel clasicele semne de obiectivare a mortii valabile pana nu de mult (absenta pulsului, lipsa de aburire a oglinzii asezate in fata gurii, absenta reactiei la un stimul termic violent, resorbtia eterului injectat subcutanat, etc.) au intrat astazi in istoria medicinei (idem, pag 304). Se poate vorbi despre moartea fiziologica ca despre un proces in care patologia se interfereaza cu tanatologia si deci trebuie stabilit nu momentul mortii ci momentul de la care viata nu mai poate fi reversibila. Deci functiile unor organe pot continua inca. In procesualitatea instalarii mortii trebuie subliniat caracterul inegal al avansarii ei (idem pag 309). Moartea psihologica este strans legata de moartea fiziologica. Moartea fiziologica a fost considerata ca fiind instalata ireversibil (conferinta de la Geneva 1968) odata cu absenta activitatii bioelectrice cerebrale. Cercetari ulterioare au aratat ca moartea este un proces in care elemente antagonice cuceresc pozitii variate mentinandu-si frontierele; astfel ca disparitia undelor cerebrale poate fi apreciata si ca un repaus temporar sau ca o inhibitie temporara consecutiva atingerii unor dinamisme inca incomplet elucidate. Instantele neuronale asemanatoare celor care determina reluarea automatismului cardiac pot interveni si aici in reluarea ritmurilor bioelectrice (idem, pag 308). Stabilirea momentului mortii fiziologice este importanta pentru prelevarea de organe, realizarea grefelor si chirurgia transplantelor. Moartea psihologica se exprima prin disolutia comportamentului, a constiintei de sine (identitatii) si a relatiilor cu cei din jur.

Acest aspect este extrem de complex si impreuna cu deteriorarea marilor functiuni vitale se integreaza in fenomenul de coma (agonie) (U. Schiopu, E. Verza, 1997). Coma este caracterizata prin disolutia brusca sau progresiva a constiintei si a functiilor de relatie si prin conservarea (uneori relativa) a functiilor vegetative. Ea constituie gradul cel mai profund al destructurarii constiintei (starea comatoasa) (P.P Neveanu, 1978). Manifestarile psihopatologice si in special deteriorarile afectivo-cognitive consecutive suprimarii indelungate a constiintei prin coma prelungita sunt de cele mai multe ori proportionale cu durata acesteia.

Din perspectiva psihanalitica moartea este una dintre componentele fundamentale ale psihicului uman, Freud introducand conceptul de pulsiune de moarte. Pulsiunea este considerata ca un concept de limita intre somatic si psihic, este considerata un principiu fundamental in reglarea organismului. In acelasi timp trebuie considerat, spun psihanalistii, permanentul conflict dintre pulsiunile vietii si cele ale mortii cele defensive si cele refulate. Pulsiunile sunt impartite in pulsiuni ale vietii (Eros) in care sunt incluse pulsiunile sexuale, de stapanire, si cele de autoconservare de care tin si pulsiunile eului iar in pulsiunile mortii (Thanatos), pulsiunile agresiunii, ale distrugerii si autodistrugerii (P.P.Neveanu 1978). Pulsiunile de moarte tind la reducerea completa a tensiunilor adica la readucerea fiintei vii la starea anorganica. Indreptate mai intai spre interior si tinzand la autodistrugere, pulsiunile de moarte sunt secundar dirijate spre exterior manifestandu-se sub forma pulsiunilor agresive sau de distrugere.

Perspectiva cea mai cunoscuta asupra atitudinii indivizilor in fata mortii este cea propusa de E.Kubler-Ross (1969). Lucrarea "On Death and Dying" trecand peste tabuurile profesionale de la acea vreme isi propune sa abordeze temerile cele mai profunde ale pacientilor in stadiul terminal. Autoarea identifica cinci stadii ale confruntarii cu idea mortii si anume: negarea si izolarea, furia, targuiala, depresia si acceptarea. Stadiul negarii descrie imposibilitatea individului de a face fata ideii mortii. Starea este aceea in care se contesta rezultatele medicale sau se refac sunt incercate tratamente experimentale sau alternative. Este momentul in care individul prin incercarile de a contesta diagnosticul pe de o parte asteapta un raspuns favorabil pe de alta parte se acomodeaza treptat cu idea. Izolarea este caracteristica starii in care individul fata in fata cu idea mortii este incapabil de relatii caci ele ar presupune o atitudine fata de moarte, atitudine pe care el nu o are inca constituita. Revolta in fata mortii este cea care aduna resursele energetice si le directioneaza catre dorinta de viata. Un individ in stadiul revoltei este inca profund atasat de viata, el nu este pregatit sa renunte la beneficiile ei. Targuiala este stadiul in care individul incearca o negociere existentiala pentru a obtine vindecarea sau prelungirea vietii. Depresia este starea ce se instaleaza in urma epuizarii solutiilor si actiunilor. In momentul in care nu mai sunt optiuni depresia poate invada individul care inceteaza sa mai lupte si se lasa cuprins de disperare. Acceptarea este faza in care individul desi stie ca nu mai este ceva anume de facut pentru a impiedica moartea se poate bucura de momentele de viata pe care inca le traieste.

Erikson arata ca intreaga perioada de batranete caracterizata de criza generata de pendularea intre integritate si disperare in confruntarea cu idea mortii. Aceasta ultima criza poate fi surmontata in functie de capacitatea individului de a face fata ideii de a nu mai fi, de a muri.

Confruntarea cu idea mortii este dificila nu numai pentru persoanele care sunt in perioada batranetii sau care au o maladie incurabila, problema mortii este dificila mai ales pentru cei ce raman in urma persoanei decedate. Moartea ca si fapt social confrunta indivizii de toate varstele cu existenta ei implacabila. In toate comunitatile moartea unuia dintre membrii este un eveniment care solicita recunoastere sociala. Majoritatea comunitatilor percep moartea ca pe un eveniment nefast ce este inconjurat de numeroase tabuuri. Moartea individului este traita de cei ce supravietuiesc si descrie o dubla sarcina: exigente ce solicita comemorarea si omagiul, ambele avand rolul de a face trecerea mai suportabila pentru cei ramasi in viata. Doliul este modalitatea de a face fata ideii mortii; este o maniera de raspuns a comunitatilor umane pentru a integra experienta si a o socializa in propriul mod de existenta. De asemenea antropologii dar si psihoterapeutii arata ca doliul este maniera de reflectie la propria pozitie in univers si fata de moarte, este ceea ce-i unifica pe oameni intre ei dar si cu generatiile anterioare precum si in interiorul lor construind sensul unitatii intre viata si moarte.

ANEXA 1

STADIILE DEZVOLTARII DUPA CLAPAREDE

ANEXA 2

STADIILE DEZVOLTARII DUPA M. DEBESSE SI A.N. LEONTIEV

ANEXA 3

STADIILE DEZVOLTARII DUPA A. GESELL