Obiectul si problemele psihologiei scolare

Obiectul si problemele psihologiei scolare

1. Obiectul psihologiei scolare

2. Domeniul si sarcinile psihologiei scolare

3. Locul psihologiei scolare in cadrul stintelor psihologice

4. Necesitatea studierii psihologiei scolare

1. Obiectul psihologiei scolare

Psihologia scolara este o ramura aplicativa a psihologiei generale, stiinta, care, asa cum desprindem din analiza etimologica a cuvantului psihologie (psyche-psihic,suflet, spirit si logos-cuvant, cunoastere) este centrata pe studierea activitatii psihice (regasita in procese, insusiri, mecanisme si capacitati) in scopul explicarii si optimizarii existentei umane.

La randul ei, psihologia scolara studiaza procesul instructiv-educativ din punct de vedere psihologic in perspectiva imbunatatirii activitatii profesionale a cadrului didactic si favorizarii autorealizarii personalitatii elevului.

Principalele probleme care configureaza obiectul psihologiei scolare sunt:

a) legile activitatii psihice si psihosociale ale elevilor, caracteristicile dezvoltarii acestora de-a-lungul varstelor scolare;

b) formele specifice de manifestare a proceselor, functiilor, insusirilor, trairilor psihice, in raport cu continuturile invatarii si cu particularitatile influentelor educationale (ex. daca in invatarea matematicii, gramaticii este implicata mai ales gandirea, in invatarea biologiei, istoriei prioritate au memoria sau natura si consistenta intereselor scolare in raport cu invatarea disciplinelor obligatorii si a celor optionale);

c) studierea teoretico-aplicativa a metodelor de cercetare, a fenomenelor psiho-pedagogice, a celor de cunoastere a personalitatii elevilor precum si valorificarea generalizarilor validate in activitatea didactica;

d) analiza psihologica a metodelor de predare-invatare, de educatie;

e) evolutia comportamentelor si a variabilelor educationale in relatia profesor-elev, in grupul scolar si la nivelul activitatilor cu caracter integrativ (sociale, cultural-artistice, profesionale);

f)  dinamica si importanta conduitei didactice ca modalitate specifica de autoprezentare si totodata de influentare a altora in raport cu competenta profesionala;

Oricat de complete si actuale sunt pregatirea de specialitate si cea metodologica, in mod curent, conduita didactica apeleaza atat la dimensiunea intrapersonala, de interioritate psihica a personalitatii (dispozitii, inteligenta, etc.) cat si la cea interpersonala (elev-cadru didactic, grup, clasa-cadru didactic).

O pregatire psihopedagogica institutionalizata devine un argument profitabil in favoarea tezei de evidenta actualitate profesorul trebuie sa fie, prin definitie o personalitate eficienta.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

2. Domeniul si sarcinile psihologiei scolare

Pe fondul obiectivelor enuntate, psihologia scolara are de urmarit un ansamblu de sarcini, dintre care cele mai semnificative sunt:

dezvaluirea complexitatii si dificultatii activitatii instructiv-educative, nuantarea acesteia in functie de factori, situatii, nivele de varsta, particularitati individuale (ex. la o admonenstrare a cadrului didactic un elev zambeste, altul se incrunta, altul vocifereaza);

delimitarea influentelor favorabile activitatii scolare, ordonarea si asigurarea succesiunii acestora, in raport cu rolul lor pentru evolutia personalitatii elevilor;

cunoasterea de catre fiecare cadru didactic a avantajelor si riscurilor oricarui tip de influenta asupra devenirii in plan psihologic a elevilor, de la incarcatura privind programul zilnic, continuturile pe discipline, la metoda, cuvant, atitudine;

structurarea unor modele de influenta constructiva, lansarea lor in fluxul dezvoltarii psihice a scolarului prin unitati de invatamant pilot si valorificarea consecintelor in dinamica aplicarii lor;

anticiparea efectelor inteventiilor scolii asupra activizarii potentialului psiho-somatic al elevilor si rezistenta acestora la factori solicitanti (echilibru, stress, oboseala, esec scolar- sunt numai cateva din numeroasele conduite ce se cer actualizate si anticipate);

promovarea reusitelor de natura sa sporeasca forta mobilizatoare a argumentului potrivit caruia, activitatea didactica din punct de vedere psihologic este un echilibru continuu intre pregatirea, educatia altora si autopregatire, autoeducatie.

3. Locul psihologiei scolare in cadrul stiintelor psihologice

Orientarea interdisciplinara a deschis largi perspective cercetarii stiintifice pentru aprofundarea studiilor comparative si treptat a contribuit la conturarea unor stiinte de granita.

Astfel, din analiza interactiunilor psihologiei generale cu stiintele pedagogice s-a constituit un ansamblu de stiinte reprezentat de: psihologia educatiei, psihologia scolara, psihopedagogia speciala,  psihologia orientarii scolare si profesionale.

Apoi psihologia scolara isi dezvolta problematica apeland la o serie de concepte, constatari, norme din psihologia copilului, psihologia sociala, ergonomie scolara, psihosomatica, psihologia clinica si medicala, psihoterapie.

Psihologia scolara se anunta ca o stiinta cu identitate bine delimitata, ce porneste de la psihologia generala, interactioneaza cu stiintele mai sus mentionate, este deschisa noilor elaborari din teoria informatiei, teoria sistemelor, teoria deciziei, in sensul unificarii sale si consolidarii statutului propriu. Studiind un segment distinct al realitatii sociale si anume modul de manifestare a activitatii psihice in conditiile procesului instructiv-educativ scolar, psihologia scolara promoveaza concepte, argumente si norme teoretice specifice.

4. Necesitatea studierii psihologiei scolare

Necesitatea studierii psihologiei scolare se impune din mai multe considerente:

a) activitatea de instruire si educare a elevilor nu are o evolutie unidirectionala, ci trebuie sa se adapteze la o infinitate de reactii, manifestari, trairi, relatii interpersonale, generate de unicitatea sistemului psihic uman al protagonistilor implicati si de specificul situatiei concrete in care are loc;

b) importanta actiunii in constituirea si activarea mecanismelor tuturor proceselor, insusirilor, starilor psihice ale elevilor.

Numerosi psihologi au ajuns la concluzia ca obiectul psihologiei il constituie activitatea cu elementul ei de baza, actiunea, ceea ce a condus la aparitia unei orientari distincte, cunoscuta sub denumirea de psihologia actiunii reprezentata de Pierre Janet, Daniel Lagache, Valeriu Ceausu (1978), Henry Gleitman (1987).

In acest sens, Paul Popescu- Neveanu arata ca asa cum in fizica unitatea de baza este atomul sau cuanta, in chimie molecula, in biologie celula, in ordinea psihocomportamentala, unitatea reprezentativa este actiunea. Autorul se refera nu numai la actiunile efective, externe, ci si la cele mintale, intelectuale. In acest sens, Paul Popescu- Neveanu arata ca asa cum in fizica unitatea de baza este atomul sau cuanta, in chimie molecula, in biologie celula, La nivelul stiintelor educatiei, pedagogia actiunii este o orientare cu o indelungata istorie (J.H.Pestalozzi, O.Decroly, I.C.Petrescu, etc).

Dupa aparitia unei discipline noi, praxiologia, stiinta a eficientei actiunii, al carui fondator este T. Kotarbinski, pentru realizarea si desavarsirea personalitatii, educatia in si prin stiinta actiunilor bine facute, eficiente este considerata de reprezentantii contemporani ai orientarii amintite, principalul factor.

Pentru ca intelegerea principiilor implicate in situatia concreta reprezinta o garantie in solutionarea punctelor nodale dar si a celor modificabile le vom analiza pe cele care genereaza sistemul psihic uman si actiunea eficienta:

principiul ambilateralitatii sustinut de faptul ca sistemul psihic uman dezvolta concomitent si continuu relatii informationale cu lumea externa si cu propria fiinta, intretinand la nivelul normalului, un echilibru intre cunoasterea de sine si cunoasterea realitatii;

principiul antiredundantei in baza caruia informatia inutila, de prisos, redundanta, este selectata, filtrata, ceea ce usureaza stabilirea indicatorilor de identitate, de clasificare, de surprindere a relatiilor esentiale. Antiredundanta contribuie la selectia trairilor launtrice, a motivelor, intereselor, la anticiparea si realizarea scopurilor.

principiul activismului antialeatoriu, orientat impotriva intamplarii- Apeland la ratiune-forma de organizare intelectuala superioara, subiectul devine un factor determinant pentru evolutia sa si chiar de autodeterminare.

Din punct de vedere al activitatilor educationale eficiente se impun cu precadere:

principiul actiunii pozitive promoveaza necesitatea precautiei, prudentei, in cazul situatiilor care pot evolua spre imprevizibilul negativ si a optimismului pedagogic;

principiul actiunii complementare identificabil atat in cazul SPU, cat si al situatiilor concrete, educationale este prezent atunci cind se semnaleaza intarzieri, restante, absente intre componentele ansamblului, prin mobilizarea, energizarea celorlalte in scopul acoperirii deficitului si stabilirii echilibrului;

principiul utilizarii prioritatilor exprima cerinta valorificarii criteriilor ce stau la baza ierarhizarilor, ordonarilor actiunilor in functie de insemnatatea lor. Sunt situatii in care se impune evidentierea unui detaliu, a unui eveniment particular, pentru situatia de ansamblu, acestea fiind prioritare.

principiul optimalitatii sau a efortului proportional cu efectele atentioneaza asupra necesitatii urmaririi raportarii eforturilor la natura rezultatelor obtinute. In psihologie, acest principiu se regaseste in optimum perceptiv, optimum afectiv, volitiv, motivational, atitudinal.

BIBLIOGRAFIE

1. Dragu, A., Structura personalitatii profesorului, E.D.P., R.A.-Bucuresti, 1996;

2. Kotarbinski, T.,Tratat despre lucrul bine facut (trad.), Ed.Politica, Bucuresti, 1976;

3. Neacsu, I., Educatie si actiune, Ed.Stiintifica, Bucuresti,1986;

4. Popescu-Neveanu, P., Psihologia scolara, Bucuresti, 1987.