Efectele abuzului asupra copiilor: Ani mai tarziu

Acest capitol se adreseaza perspectivelor pe care le au copiii abuzati mai tarziu in viata. Prima sectiune examineaza cateva din dovezile care exista privind efectele pe termen lung ale abuzului. Aceasta este urmata de exemple din varsta adulta timpurie si de prezentarea situatiilor lui Marie, Lloyd, Helen, Sarah si Roy. Povestile lor sunt spuse la a treia persoana pentru a reda gradul de obiectivitate. Sectiunea finala examineaza modurile in care asistentii sociali pot ajuta adultii care au fost abuzati in copilarie.

Dovezi ale efectelor pe termen lung.

Au existat cateva cercetari care si-au propus sa arate efectele pe termen lung ale abuzului asupra copiilor. Exista, oricum, dificultati in colectarea si interpretarea unor date care, daca nu sunt recunoscute, pot da nastere unor teorii false.

Consideratii metodologice

Un mod de a determina efectele pe termen lung ale abuzului in copilarie este evaluarea adultilor care au fost abuzati in copilarie cu altii care nu au fost. Din nefericire cercetatorii trebuie sa se bazeze pe evaluarea subiectiva a participantilor pentru a determina cine a fost sau nu abuzat. Un asistent social, de exemplu, a luat povestea unei cliente care declara ca a avut niste parinti buni, desi stricti, care o "plezneau" doar cand merita pedeapsa. Inregistrarile au demonstrat ca fusese ranita de bataile dure ale tatalui de cateva ori. Cu trecerea timpului, abuzul poate fi vazut ca o problema minora sau justificat ca pedeapsa disciplinara; uneori adultii pur si simplu uita ce s-a intamplat. In toate aceste cazuri vor nega ca au fost abuzati.

In mod diferit, unii adulti care nu ar fi in mod normal in categoria celor abuzati ca si copii sustin ca au fost pentru a castiga simpatia sau pentru ca au respins aspecte din comportamentul parintilor. Un barbat care molestase cateva fete tinere a marturisit ca a facut asta pentru ca fusese abuzat sexual in copilarie. Cand a fost intrebat despre incidentele specifice, a explicat ca la varsta de 18 ani, pe cand facea armata, a fost "atins" de sergentul major. Desi a fost un eveniment neplacut pentru un tanar, care ar fi putut cauza comportamentul sau ulterior, nu ar fi de obicei considerat ca "abuzul unui copil".

Exista o problema similara cand trebuie sa alegi un rup de control fidel in studii, care implica selectarea unui numar de copii abuzati si evaluarea lor in timp. Helen, Roy si Sarah s-ar fi aflat in mod sigur in grupul celor aparent ne-abuzati cu care grupul de copii abuzati ar fi fost comparat.

O alta problema a studiilor longitudinale este cea a pastrarii contactului cu copiii selectati. Lynch si Robers (1982) notau:

"Cand am revazut literatura, am fost alarmati de numarul de copii din grupurile initiale ale altor cercetatori care devenisera indisponibili pentru evaluarea follow-up In mod evident rezultatele care reflecta evaluarea a mai putin de jumatate din grupurile originale sunt deschise unui criticism serios deoarece ar putea exista diferente enorme intre acele familii care au participat la evaluarea follow-up si cele care nu au mai participat unii dintre copiii pierduti ar putea fi morti" (pg. 4).

O alta problema este separarea efectelor negative pe termen lung care pot fi atribuite direct "abuzului din copilarie" de acelea care sunt datorate unul stil parental neconsiderat "abuziv" (Vezi Hallet, 1995, pentru o discutie a conceptului de abuzul copilului ca un construct social). Exista destule dovezi ca un stil parental punitiv, autoritar si critic sau neofertant emotional si inconsistent sunt in final mai daunatoare decat incidentele unice de abuz. Dar stilurile parentale punitive, autoritare sunt rareori considerate abuzive si sunt uneori sprijinite cu caldura de societate - ca intr-o Mare Britanie care solicita cu nostalgie o intoarcere a "valorilor victoriene".

Este de asemenea dificil de determinat care elemente pot fi atribuite abuzului si care altor influente. Unii factori negativi pot afecta familia in mod direct ca saracia, lipsa unui camin sau boala si greutatile familiale. Altii pot fi externi familiei, ca de exemplu presiunile cercului familial sau regimurile scolare opresive. Unele trasaturi care par a fi rezultatul abuzului se pare ca au existat nedectate inaintea oricarui abuz.

Consecinte negative

Pentru un numar de copii moartea este consecinta negativa. Pentru altii este povara unei multiple dizabilitati. Un bebelus, Michelle, avea 16 zile cand a fost apucata de picioare de tatal ei si lovita cu capul de podea. A fost dusa repede la un spital de specialitate si viata i-a fost salvata. Oricum, doi ani mai tarziu a fost diagnosticata cu severe dizabilitati fizice si mentale, emitand doar a gama ingusta de sunete si neputand sa-si controleze corpul. Locuia intr-o casa de copii si erau putine sanse de a-i gasi un camin adoptiv.

Alti copii trebuie sa traiasca desfigurati de cicatrici de la taieturi, arsuri si oparire. Dar mult mai multi au cicatrici emotionale care nu se vad asa de usor. Helen descrie cum, cand a inceput sa-si reaminteasca, s-a simtit ca si cum ar fi deschis rani vii cu fiecare detaliu evocat si cu fiecare remarca insensibila a cunostintelor binevoitoare. Treptat ranile ei s-au vindecat, desi unele mici cicatrici au mai ramas.

Dificultatile emotionale si comportamentale care au fost inregistrate in studiile follow-up ale copiilor abuzati includ lipsa increderii in sine si ostilitatea (Lynch si Roberts, 1982), depresia severa (Gibbons, Gallagher et al., 1995), agresivitatea (Reidy, 1977; Wolfe, 1987), comportamentul auto-distructiv (Green, 1978) si deficitele in performanta academica, sensibilitatea sociala si judecatile morale (Wolfe, 1987). Multi adulti foste victime deplang lipsa copilariei si in consecinta au caracteristici asociate de obicei cu cei care au suferit pierderi sau au o reactie de doliu nerezolvata.

In anii mai recenti, cercetatorii si practicienii au fost interesati de dovezi ca victimele abuzului, in special acolo unde a fost vorba de utilizarea terorii si a violentei, sufera uneori de stres post-traumatic. Acest subiect a fost discutat pe scurt legat de copii in Capitolul 2. Semnele stresului post-traumatic la copii si adulti iau trei forme principale. Prima este evitarea a tot ce are legatura cu evenimentele abuzive care se poate manifesta si ca o lipsa generala de raspuns la orice asociere cu abuzul sau incapacitatea de a rememora evenimentele. In schimb, exista o continua re-experimentare a evenimentelor traumatice, incluzand flash-back-urile, persistenta viselor neplacute, rememorarea experientelor intruzive sau incapacitatea de a stopa gandurile legate de evenimente. In al treilea rand, poate exista o stimulare ridicata. La adulti acest lucru este probabil sa se intample cand amintirile revin sau daca se afla intr-o situatie care recreeaza experientele abuzive din trecut. Pot avea dificultati de somn, relaxare si concentrare, ca si semne de iritabilitate. Pot dezvolta fobii in situatii care par ilogice pana cand se recunosc asocierile cu abuzul din trecut. De exemplu, cineva poate refuza sa intre intr-o dubita sau poate avea hiperventilatie, simti incordat si avea batai de inima cand se afla in apropierea usii deschise a unei dubite. Aceste lucruri capata sens odata ce se realizeaza ca in copilarie acea persoana a fost in mod repetat abuzata in spatele unei dubite.

Abuzul fizic si neglijarea copiilor arata adesea intarzieri de dezvoltare si intelectuale mai ales in relatie cu limbajul si performanta verbala. 65% din cei care au fost diagnosticati cu "dificultate de dezvoltare non-organica" s-a demonstrat a avea probleme substantiale in special in termeni de slabe relatii sociale si abuzul de substante intr-un studiu follow-up de 15 ani. Walker (1992) descrie cum dezvoltarea personalitatii poate fi afectata de masura in care oamenii pot demonstra semne ale multiplelor tulburari de personalitate.

In relatie cu abuzul sexual, tulburarile de alimentatie si problemele psihiatrice au fost observate si "sentimente de respingere, vinovatie, lipsa de valoare, incapacitatea de a avea relatii sexuale normale si o neincredere generala in agentiile de ajutor" (Oppenheimer, 1985). Intr-un studiu comprehensiv asupra efectelor pe termen lung ale abuzului sexual asupra copilului, Beezlez si Mrazek (1981) listeaza 25 de arii cu probleme, de la aversiunea asupra activitatii sexuale si probleme cu parintii sau legea la masochism si crima.

Una din consecintele abuzului care determina o atentie speciala este ideea repetarii abuzului de la o generatie la urmatoarea; ideea ca cei abuzati ca si copii au mai multe sanse sa devina ei insisi agresori. Herzberger (1993) sustine ca nu exista o fundamentare solida a acestor teorii. Este de asemenea evident ca acei copii care au fost abuzati cunosc semnele de alarma si isi pot proteja proprii copii. Pe de alta parte, abuzul din copilarie nu ajuta intotdeauna o persoana sa devina un parinte bun.

Capitolul 1 a demonstrat ca uneori victimele abuzului interpreteaza comportamentul parental ca puternic, curajos si justificat, un model pe care ajung sa-l urmeze. "in plus de oferirea unor modele de imitat, familiile, prin folosirea violentei, invata ca violenta este o forma acceptabila de expresie sau rezolvare a problemelor" (Gelles si Strauss, 1979). Dar Andrew, un prizonier care ispasea patru sentinte pe viata pentru crima, arata ca violenta parentala poate fi imitata chiar si atunci cand parintele este respins "Nu mi-am iubit tatal, era prea dependent de curea. Intotdeauna ma lovea cu cureaua". Copiii care au fost neglijati pot sa nu stie cum sa faca fata solicitarilor gospodaresti. Victimele abuzului sexual isi pot proteja imaginea de sine convingandu-se ca nu este nimic rau in relatiile dintre adulti si copii. Scriind despre anumiti barbati care au violat copii, Wyre (1986) comenta "Multi barbati din aceasta categorie au fost abuzati sexual ca si copii si au incorporat experienta abuzului in sexualitatea lor".

Unele persoane abuzate ca si copii devin atat de prinsi in situatie incat trebuie sa-si croiasca exploziv drumul de iesire. Adesea persoane linistite, introverte, ei colectioneaza arme ca modalitati de a avea putere si controla de care au avut cu atata disperare nevoie ca si copii vulnerabili, maltratati. Vine ziua cand folosesc arma pentru a-li lua felia de libertate, intorcandu-se impotriva familiei, a unor inocenti trecatori sau a lor insisi. Nu este poate o surpriza ca tatal lui Hitler a fost:

"un betiv si un tiran. in cazul lui Hitler, dragostea pentru tanara lui mama si ura pentru batranul tata a luat proportii morbide care l-au condus la dragoste si ura si l-au obligat sa salveze sau distruga oameni si pe cei care "stateau in locul" mamei sau tatalui lui." (Erikson, 1965).

Copiii care se descurca

Dar nu toti copiii abuzati ajung sa fie periculosi. Desi unii pot avea unele dificultati sociale si probleme intime, altii ajung indivizi bine-adaptati, fericiti care le ofera urmasilor lor o ingrijire buna.

Examinand efectele pe termen lung ale abuzului sexual al copiilor, Beezley si Mrazek (1981) citeaza patru studii care nu au descoperit efecte negative la varsta adulta. Intr-un studiu follow-up pe copiii abuzati si fratii lor, Lynch si Roberts (1982) au observat ca 37% din esantionul lor nu aveau probleme speciale. Ei se puteau simti bine si aveau incredere in ei insisi. Erau sanatosi, intacti dpdv neurologic, bine crescuti, normali intelectual si nu aveau tulburari de comportament observabile. Puteau lega relatii bune atat cu adultii, cat si cu copiii.

Lynch si Roberts au cautat sa identifice un numar de factori care ar putea contribui la o perspectiva pozitiva asupra copiilor abuzati. Absenta problemelor perinatale si interventia timpurie, inainte ca problemele de dezvoltare si comportamentale sa apara, au fost importante. Desi multi tineri fusesera subiectul unor cercetari legale acestea nu au fost de lunga durata sau repetate si schimbarile de plasament au fost putine. Inteligenta superioara a fost identificata ca posibil factor protectiv. Fratii care pareau sa faca fata au fost cei care erau nascuti dupa identificarea abuzului, lucru care intareste ideea ca a fi martor la abuz poate fi la fel de daunator ca a-l experimenta - singurii frati cu adevarat neabuzati sunt cei care nu se aflau in gospodarie in perioada abuzului. Copiii care au facut fata au achizitionat cu succes primul stadiu de dezvoltare si au fost capabili sa-si formeze o incredere de baza in ei insisi si in ceilalti (vezi Erikson, 1965). Aceasta le-a permis sa stabileasca relatii bune si acest lucru a crescut simtul de autonomie si valoare al acestora.

Un alt factor important descoperit de cercetarile recente (Doyle, 1996) este prezenta unei persoane care-i poate oferi copilului consideratie neconditionata, pozitiva asa cum sustine Carl Rogers (1980). In studiul lui Dozle, matusile (biologice sau prieteni de familie adoptati) s-au dovedit a fi foarte importante. Alte persoane care au jucat un rol suportiv au fost fratii, cei mai buni prieteni si profesorii. Acest sprijin s-a adaugat altor surse de acceptare neconditionata, ca animalele de casa, jucariile de plus sau insotitorii imaginari. Se pare ca daca adultii fac efortul de a iubi si valoriza copiii abuzati, ei pot fi capabili sa-i ajute sa restabileasca sentimentul de  valoare al tinerei persoane.

Referat: Lectia unui copil pentru parintii lui - relatia cu parintii Referat: Natiunea si statul national din perspectiva uniunii europene

Oricum, exista dovezi ca si ca adulti, victimele pot fi ajutate, in ciuda abuzului repetat din copilarie si in ciuda lipsei unei figuri protectoare in primii ani de viata. Phil Quinn a gasit "salvarea" in forma de acceptare oferita de un grup de motociclisti, "Ingerii lui Satan" (Quinn, 1988), iar Tom O Neill a gasit ingrijire generoasa in personalul unei institutii de reeducare. (O Neill, 1981). In urmatoarea povestire se va vedea cum Marie, Lloyd, Helen, Sarah si Roy au primit ajutor semnificativ in viata de adult.

Povestea lui Marie continua

Marie s-a casatorit timpuriu cu un barbat violent si abuziv sexual. S-a intors la casa parintilor ei pentru a fi molestata de tata. A realizat cat de nepotrivita era atitudinea tatalui ei fata de copiii ei cand in aceasta perioada a incercat sa o sarute cu forta. Intalnind rezistenta lui Marie, el a strigat "Care este problema? Tu esti femeie, iar eu sunt barbat", iar Marie i-a raspuns "Nu, tu esti tatal meu, iar eu sunt fiica ta."

In perioada in care se intorsese la parintii ei, Marie a inceput o relatie cu Glen, un prieten mai tanar al tatalui ei. Era bland si de incredere, nearatand niciodata furie sau injurand. Se simtea impotent sexual, asa ca era doar o prietenie platonica. Marie putea primi o imbratisare a lui, fara sa se simta murdara si injosita. Glen i-a aratat ca nu toti barbatii sunt violenti si vor ceva de la ea ca tatal si primul ei sot.

Marie il placea pe Glen, dar nu l-a iubit niciodata. Dupa un timp a reusit sa-si formeze o alta relatie care cerea mai multa implicare. Al doilea sot, Luke, era bland si protector ca Glen; dar l-a iubit, il considera fizic atragator si putea avea relatii sexuale satisfacatoare cu el. Glen a ramas in umbra pentru un timp si i-a spus "Te voi sprijini tot timpul emotional". Marie a realizat ca era acum destul de puternica sa-si ajute sotul cand avea nevoie de sprijinul ei.

Cuplul a avut cativa copii, iar cand unul dintre ei a fost molestat, Marie a cautat imediat ajutor pentru el. Nici unul dintre parinti nu era responsabil de incident si copilul le-a putut spune ce s-a intamplat. Au luat toate masurile pentru a se asigura ca pe viitor copiii vor fi protejati. Evenimentele au fost stresante pentru intreaga familie, dar mai ales pentru Marie, care nu numai ca a simtit ca ea este de vine, dar a trebuit sa indure din nou durerea de a sti ca un membru al familiei era abuzat, asa cum fusese si ea si suferise de mizeria aruncata asupra mamei si a fratilor sai.

Pe atunci, Marie participa la grupuri de auto-ajutorare pentru adultii care fusesera abuzati in timpul copilariei. Simtea ca sprijinul acestora era foarte important pentru ea si ca o ajutau sa dea o perspectiva evenimentelor. A primit ajutor si de-a lungul perioadei critice de la un asistent social foarte bland si grijuliu care a recomandat-o unui psihoterapeut. A beneficiat de pe urma consilierii, dar nu a avut nevoie de ajutor intensiv mult timp. In final, a devenit "un membru cu vechime" a grupurilor de autoajutorare, oferind sprijin noilor membri care se aflau intr-un stadiu mai vulnerabil si dureros al procesului de vindecare.

Marie isi priveste tatal cu un amestec de manie si mila. Este un batran acum. Cand merge cu familia in vizita la parinti, are grija ca nici un copil sa nu ramana singur cu el. Pauline, sora ei mai mare, are inca dificultati emotionale si nu poate comunica cu sotul ei; il ataca chiar si atunci cand bea un singur pahar. Linda s-a casatorit cu un barbat violent care i-a rupt mana si a gasit consolare in relatiile cu femei. Fratele lui Marie, Barry, a urmat drumul tatalui in armata, dar a fost condamnat pentru ranire corporala grava si a fost eliberat din functie. Este inca foarte violent si, in cuvintele lui Marie, "confuz si nu face fata vietii de adult".

Si Marie este uneori afectata de experientele ei. Recunoaste ca este o "ingrijorata". Isi face griji pentru altii si devine anxioasa legat de potentiale probleme inainte ca acestea sa apara. Dar totusi a hotarat ca daca tatal ei i-a distrus copilaria, nu-i va distruge si viitorul. Este o femeie inalta, eleganta care se imbraca cu inteligenta si are un aer de incredere amestecat cu un stil cald, generos. Intrebata ce a ajutat-o sa supravietuiasca acelor ani nefericiti, Marie a replicat ca salvarea ei a fost umorul; intotdeauna a incearcat sa vada partea amuzanta a unei situatii.

Povestea lui Lloyd continua

Lloyd era pe o spirala descendenta cu bautura si droguri cand, la varsta de 21 de ani, a intalnit un grup de Crestini "inviati". A ramas cu ei cam cinci ani. A gasit acolo acceptare totala; "oricat de rau eram am fost acceptat ca un membru al familiei". A realizat faptul ca bautura si drogurile sunt daunatoare. A primit consiliere si consilierul i-a sugerat ca experientele trecute au avut un sens. De asemenea, l-a ajutat sa inteleaga experienta abuzului sexual, de ce s-a intamplat si ca nu fusese vina lui. A realizat ca poate folosi experienta proprie pentru a consilia alte persoane abandonate sau in situatie grea. Acceptarea grupului si sentimentul de valoare pentru ceilalti i-au crescut stima de sine. In final, a parasit grupul religios deoarece voia sa-si extinda munca de consiliere si este acum un profesionist calificat.

Este casatorit si are trei copii vitregi. A ales constient sa nu fie abuziv. Se consulta cu sotia despre cum sa le raspunda copiilor, deoarece nu este sigur cum sa fie un tata bun; de exemplu, nu realiza cand copii cadeau ca aveau nevoie sa fie ridicati si alinati.

Ocazional, Lloyd isi viziteaza familia de origine. Fratii lui nu au reusit atat de bine. Nu au reusit sa-si gaseasca o slujba si au devenit implicati in traficul de droguri. In timp ce Lloyd este foarte optimist in legatura cu propriul viitor, este uimit de efectul marturiei abuzului asupra fratilor lui, desi ei nu fusesera direct abuzati.

Povestea lui Helen continua

In anii adolescentei, Helen s-a concentrat asupra studiilor. Dorea sa devina doctor, dar se indoia de abilitatea de a atinge acest scop si nu putea crede ca o scoala medicala ar fi primit-o. Era inspaimantata de esec. Astfel ca a optat pentru o cariera ca asistent medical. Problemele de alimentatiei o afectau, astfel ca desi gasea munca academica foarte usoara, efortul fizic aproape o dobora, deoarece avea atat de putina forta. A reusit insa sa termine studiile.

In timp ce lucra ca asistenta incepatoare l-a intalnit pe Hugh. El lucra la o universitate din apropiere. Era implicat in cercetarea academica, un idealist implicat in strangerea de fonduri pentru tarile din lumea a treia. Si-a exprimat dragostea pentru Helen, care crede acum ca aparitia ei pe jumatate inflamanzita, obosita a fost pentru el dovada unui stil de viata ascetic; respingea orice forma de placere sau lux. Nu avea solicitari sexuale, ceea ce i se potrivea ei; i-a spus ca vor astepta pana la casatorie. Helen a inceput insa sa simta ca raceala lui, incapacitatea de a o imbratisa sau de a-si exprima orice afectiune mai profunda, criticismul lui crescand semanau cu modul in care mama ei relationase cu ea. Desi era atrasa de el ca un magnet, a refuzat sa mearga cu el cand s-a mutat la un alt job la o alta universitate. Logodna se terminase, iar Helen a ramas cu sentimente de singuratate, dar sigura ca a facut o alegere buna.

Anii au trecut si a devenit implicata in sanatatea copiilor la domiciualiu, fiind interesata mai ales de neglijarea lor. Desi multumita la locul de munca, continua sa aiba o perioada tulbure in viata personala. Era incapabila se relationeze sexual cu vreun partener si era permanent informata de tipul de barbati dispretuitori, dezamagiti ca este "frigida".

L-a intalnit pe Jack. Spre deosebire de Hugh era deschis, distractiv si gusta placerile vietii. O atragea fizic. A ajutat-o sa simta ca poate fi atractiva. A reusit sa se ingrase putin si sa-si cumpere haine moderne. Era un amant bun si a introdus-o cu blandete in actul sexual. Pentru prima data in viata a savurat o relatie sexuala. S-a casatorit cu el, dar imediat dupa a descoperit ca mai fusese casatorit de doua ori. A mai descoperit ca era un risipitor in care nu puteai avea incredere si cu un temperament violent. Solicitarile lui sexuale au devenit mai mult decat putea suporta. A plecat intr-o zi si, spre usurarea ei, casatoria a luat sfarsit.

Putin dupa aceasta Helen a inceput sa-si reaminteasca abuzul sexual suferit in copilarie. Pana atunci uitase de activitatile lui Frank. Deodata, noapte de noapte si zi de zi amintirile au inceput s-o navaleasca. Incepea sa planga de cate ori era singura. Ocazional chiar si in compania altora si trebuia sa se prefaca racita sau ca are o infectie la ochi. Pana la urma i-a spus unei colege, care initial a incercat s-o ajute, apoi a devenit intoleranta cu toanele ei. Asta a facut-o pe Helen sa se simta si mai nedorita, lipsita de valoare, o persoana de nimic cu un trecut jalnic si un viitor tulbure, singuratic. Nu vedea nici un motiv sa nu se sinucida.

Apoi de undeva a aparut o voce micuta care i-a spus ca merita sa fie ajutata. A cautat ajutor la un consilier femeie care a facut multe pentru restabilirea auto-stimei. A beneficiat si de psihoterapie cu un barbat psihoterapeut. El a ajutat-o sa faca legatura intre experientele, comportamentul si relatiile ei. A trecut printr-o perioada de extrema furie si amaraciune, dar in acelasi timp a inceput sa-si valorizeze trasaturile pozitive.

Mai tarziu Helen l-a intalnit pe Bill, un barbat bland si bun la inima care, ca si tatal ei, era om de afaceri. Nu avut probleme sa aiba relatii sexuale cu el si au avut copii. Helen a hotarat ca acestia vor avea o mama care ii imbratiseaza, petrece timp cu ei si este interesata de ce fac. Ocazional se observa adoptand maniera de a fi a mamei ei si desi schimba asta repede, trebuie sa fie mereu atenta sa nu fie la fel de rece, mai ales cand copiii ei sunt bolnavi. In acelasi timp, este surprinsa de cat de afectioasa este cu copiii ei si autentic interesata si preocupata de acestia.

Reflectand asupra abilitatii ei de a fi o mama iubitoare, Helen simte ca ii datoreaza mult unei vecine, Dna Stevens. Ca adolescenta, Helen obisnuia sa viziteze aceasta familie si sa aiba grija de copiii ei. Parintii aveau incredere sa lase copiii in grija ei si sa ii lase la plimbare cu ea. Dna Stevens era o femeie calda, blanda care arata afectiune fizica copiilor ei. Ea a fost un model pentru Helen care descopera inca gesturi si fraze preluate de la ea.

Privind-o pe Helen ayzi, este o femeie atractiva cu o stima de sine pe linia de plutire. Mai sunt, oricum, momente in care fata ei arata trista si plina de griji. Este fericita acum, dar cumva simte ca nu merita fericirea, crezand ca intr-o zi totul i se va lua. Pe de alta parte, recunoaste ca acest sentiment de lipsa de merit e o mostenire a copilariei ei. Astfel, ea continua lupta cu sentimentele de dezastru iminent si incearca sa le inlocuiasca cu o perspectiva optimista asupra viitorului.

Povestea lui Sarah continua

Dupa ce a plecat de acasa, Sarah a venit sa locuiasca cu matusa si unchiul ei pana cand s-a simti pregatita pentru o independenta mai mare. Ei nu au incercat sa o opreasca - au apreciat faptul ca simtea nevoia sa mearga mai departe. A intalnit o femeie care a acceptat-o si care auzind experientele ei a comentat: "Nu este corect, de ce ti s-a intamplat asta tocmai tie?" Acest lucru a ajutat-o pe Sarah sa realizeze ca nu era ea de vina pentru ce se intamplase, ca nu era nimic rau la ea si ca nu meritase un asemenea tratament. A invatat despre prietenie de la acea femeie si prin ea a putut sa-si faca alti prieteni. Sarah a explicat "Am mers un pic mai departe, am muncit deci am ajuns un pic mai departe".

Sarah s-a maritat apoi cu Mark, un om bland, temperat. Isi aminteste ca aproape se maritase cu un barbat ca tatal ei - un prieten cu care se logodise la 17 ani. A realizat cand si-a revenit dupa logodna rupta ca nu voia sa se casatoreasca cu o persoana violenta. Mark este foarte asemanator bunicului ei care, asa cum il descrie Sarah, a fost "singurul om care putea iubi intr-o maniera daruitoare, care ma iubea pentru ce eram si impreuna cu sotia lui, mi-a oferit o familie sigura". Bunicii lui Sarah se iubeau reciproc, deci i-au dat incredere intr-o relatie iubitoare.

Sarah stie ca i-a luat mult timp sa-si depaseasca sentimentele de lipsa de valoare. A inceput sa lucreze. Si-a crescut propria familie si a absolvit un curs de profesoare. A atins o pozitie de putere, dar recunostea ca putea deveni nepotrivit de furioasa. Ii venea greu sa accepte moartea celor de care era apropiata. Avea un sentiment profund de pierdere si era blocata in mania acelei pierderi; in cuvintele ei "incepea sa explodeze". A realizat ca furia ei era exagerata si a cerut ajutor de la un consilier.

Avea inca probleme cu imaginea corporala si sentimentul de valoare. In terapie, a retrait durerea intensa din incidentul in care tatal ei a numit-o "o vaca insarcinata". Consilierul a ajutat-o sa realizeze c a ceea ce tatal ei a strigat pe plaja in acea zi nu era adevarat, subliniind "Era o minciuna, o minciuna nenorocita". Sarah s-a bucurat de faptul ca tatal ei nu avea intotdeauna dreptate si a fost capabila sa renunte la povara maniei.

Sarah a trebuit sa faca fata unei perioade dificile cand noul director al departamentului ei de la scoala unde preda, Dna A, a inceput sa o antipatizeze si ii facea numai neplaceri. Sarah a realizat ca aceasta femeie se simtea amenintata de aparenta ei putere si eficienta, astfel ca i-a povestit despre copilaria ei intr-o incercare de a-si demonstra vulnerabilitatea. Dupa aceasta dezvaluire, Dna A a devenit si mai razbunatoare. Uimita, Sarah a mers la o colega pentru ajutor. Colega a observat ca Dna A era probabil si mai amenintata acum stiind ca Sarah avusese puterea de a supravietui unei asemenea incercate copilarii.

In ciuda influentei Dnei A, abilitatile de predare ale lui Sarah ua fost recunoscute si este acum pe drumul spre o cariera de succes. Barbara locuieste in strainatate si intre cele doua surori este doar o relatie distanta, superficiala. Parintii lor au divortat si tatal a emigrat. Sarah nu are nici un contact cu el. In timp ce erau casatorita, mama ei a incercat sa se arunce de la o fereastra, dar o data divortata nu a putut face fata singuratatii si a inceput sa bea tot mai mult. Pana la urma a murit si a durat ceva timp pana ce corpul i-a fost descoperit.

Sarah este o femeie vivace, atractiva, cu o casatorie fericita, copii mari si cariera infloritoare. Poate fi descrisa ca o persoana calda, cu o expresie luminoasa, vesela in ochi. Cand a fost intrebata ce a ajutat-o sa supravietuiasca ea, ca si Marie, a mentionat umorul. Si-a amintit cat de stupid arata tatal ei avand erectie in pijamaua sa. Si-a mentinut simtul umorului. Sarah avea si un catel mult iubit si putea sa scape de acasa mergand cu el in plimbari lungi. Peisajul din jur era foarte frumos si o sustinea. Simtea ca muntii ii apartin si obisnuia "sa se umple de frumusetea muntilor". A descoperit ca era si este creativa cu considerabile talente artistice. A castigat un premiu si stia ca acesta este un talent pe care tatal ei nu i-l putea nega.

Sarah este acum eliberata de povara abuzului. A aratat o data o fotografie cu ea ca fetita zicand "Cum a putut tata sa-mi faca asta, eram un copil adorabil". Este constienta ca unii din copiii la care preda sunt abuzati. Nu ii pare rau ca a fost abuzata, deoarece isi poate folosi experientele pentru a-i ajuta pe altii.

Povestea lui Roy continua

Roy si-a inceput viata de adult luptandu-se cu anorexia nervoasa. Continua sa manance foarte putin si ar fi facut totul pentru a-si cheltui energia, de exemplu alergand in jurul unul parc urias de 6 ori pe zi. Oricum, ajutorul primit de la staff si ceilalti pacienti din centrul de zi a facut multe pentru restabilirea stimei de sine. In timp ce isi revenea din anorexie, si-a intalnit sotia, lucru care i-a crescut in continuare sentimentul de valoare. Soacra sa care este asistent social i-a inteles nevoile si a fost, si inca este, foarte suportiva. Spre bucuria lui, are trei copii.

Tatal lui Roy nu l-a lasat pe acesta sau familia lui in pace. Dar datorita violentei trecute si atractiei pentru fete tinere nu l-au lasat sa aiba contact cu nepotii. A continuat sa nu-i lase in pace si intr-o zi a atacat-o pe sotia lui Roy in fata copiilor intr-un centru de cumparaturi deoarece nu-l lasa sa-si vada nepotii. Nu a fost condamnat pentru molestare deoarece nu existau lovituri vizibile, dar o hotarare judecatoreasca i-a interzis sa mai intre in contact cu familia. Se pare ca a functionat deoarece acest lucru l-a oprit sa-i mai deranjeze.

Roy este inalt si subtire, dar nu slab si este fericit sa manance impreuna cu familia. Nu mai exista nici un semn de anorexie. Este optimist in legatura cu viitorul si simte ca a gasit loc potrivit in viata lucrand cu tinerii. Desi jobul lui este prost platit si se lupta cu problemele financiare, casa este confortabila. Roy crede ca mai are de lucru la casnicia lui, deoarece nu este intotdeauna sigur de modul potrivit de a face fata problemelor. Oricum, nu se pune problema violentei domestice sau emotionale asupra sotiei sau copiilor. Este o persoana atractiva, atenta care este dedicata familiei.

Ajutarea supravietuitorilor adulti

Fraza "supravietuitori adulti" este folosita in aceasta sectiune cu referire la acei copii abuzati care au ajuns la independenta adulta. Nu toti reusesc; unii sunt ucisi, unii se sinucid, unii mor de boli ce ar fi putut fi prevenite: cu transmitere sexuala sau rezultate din neglijenta. Altii sunt permanent afectati, in asa masura incat, mental si emotional, raman ca niste copii dependenti.

Dupa cum ilustreaza povestile lui Marie, Lloyd, Helen, Sarah si Roy nu este niciodata prea tarziu sa incerci sa eliberezi un adult supravietuitor de sentimentele negative si perspectivele urate care ii tin prizonieri. Barbati si femei care au fost abuzati cu peste 50 de ani in urma au cautat si primit asistenta. Daca persoanele abuzate nu sunt ajutate in timpul copilariei, este posibil sa traiasca cu multa durere, dar nici unul nu poate fi condamnat la nefericire pe viata. Cei implicati in ingrijirea copiilor pot avea abilitati care ar fi de ajutor si in "cresterea" copiilor abuzati.

Ajutarea individului

Adultii poarta uneori o greutate mai mare decat copiii, deoarece sentimentele negative care rezulta din abuz au fost reintarite de-a lungul timpului. Vor avea un numar crescut de incidente dureroase sa-si aminteasca daca, asa cum s-a intamplat cu Marie si Sarah, abuzul a continuat in adolescenta tarzie, pana la 20 si ceva de ani. Unul dintre pasii initiali cei mai constructivi este incurajarea supravietuitorului sa-si reaminteasca multe detalii despre primii ani de viata. Este adesea un proces foarte dureros si poate dura cateva luni, mai ales daca persoana care este ajutata a suprimat cele mai dificile incidente. In orice caz, este in multe cazuri o calatorie necesara. Odata ce evenimentele au fost descrise, este mult mai usor sa le privesti dintr-o perspectiva corecta. Sarah descrie cum in timpul consilierii a fost capabila sa recunoasca faptul ca tatal sau mintise despre ea. Fiind exprimate si reevaluate, asemenea incidente pot fi lasate in urma, iar supravietuitorul poate trece mai departe.

Pe cealalta parte, nimeni nu ar trebui fortat sa-si reaminteasca evenimente stresante. Titlul unei carti de Kathy Evert care a suferit abuz sexual si fizic din partea mamei ei, scrisa impreuna cu terapeutul ei, Inie Bijkerk, comunica un lucru important prin titlu "Cand esti gata" (Evert si Bijkerk, 1987). Daca cineva prefera sa nu vorbeasca niciodata despre trecut, dar se confrunta cu sentimentele in prezent, sunt indreptatiti sa o faca si nu exista esec nici pentru persoana, nici pentru cel care o asista daca evenimentele din trecut nu sunt discutate.

Dupa cum Sarah a recunoscut, mania este un lucru cu care trebuie sa te confrunti. Adesea o data cu amintirile apare si mania mult timp suprimata. Frecvent este directionata catre supravietuitorul insusi. Uneori este orientata catre societate in general sau catre un anumit grup din societate ca barbatii sau figurile cu autoritate, cum este politia. Ocazional este intoarsa impotriva terapeutului - "Nu ai de unde sa stii cum este"; "Sunt sigura ca iti face placere sa auzi asemenea detalii picante". Supravietuitorii au nevoie sa fie ajutati sa-si exprime mania impotriva perpetuatorilor abuzului si a celor care nu au reusit sa-i protejeze. Apoi trebuie sa mearga mai departe pentru a da un sens evenimentelor, directionandu-si mania pe canale constructive, mai degraba decat distructive. Mania i-a facut pe Marie, Roy si Sarah hotarati ca desi tatal lor le-a ruinat copilaria, nu aveau sa-si strice viitorul. Mania i-a orientat catre ajutorarea copiilor abuzati, elaborarea unor scheme de prevenire a abuzului sau sprijinul altor adulti abuzati in copilarie.

Ca adulti, impartasesc un sentiment de pierdere. Si-au pierdut singura oportunitate de a fi copii fara griji si ingrijiti. Au nevoie sa lucreze cu pierderea lor in acelasi mod in care oamenii care au suferit pierderi importante au nevoie sa-si finalizeze doliul. Ei, intocmai ca cei care jelesc, pot fi ajutati sa se impace cu ceea ce s-a intamplat. Trebuie sa recunoasca faptul ca pierderea a avut loc, sa accepte ca nu au de ce sa indure vreo vinovatie si sa-si  exprime sentimentele, dubiile si temerile.

Supravietuitorii pot fi cel mai bine cu ei insisi daca ating un stadiu cand pot privi inapoi la ei ca si copii si se pot imagina alintand si imbratisand sinele copil. Vor vrea sa-i spuna acelui copil ca este demn de a fi iubit, ca nu a fost de vina pentru abuz si ca nu are nimic de care sa-i fie rusine. Un exercitiu care este util, mai ales catre sfarsitul lucrului individual, presupune ca supravietuitorii sa gaseasca o fotografie a lor cand erau tineri. Se uita la ea si descriu ce simt despre copilul pe care il vad. Odata ce procesul de jelire si vindecare este complet, vor fi capabili sa exprime doar emotii pozitive legate de copilul din ei. E posibil ca unii sa nu aiba fotografii din copilariei; un desen sau o fotografie a unui copil care le seamana va avea acelasi efect.

Un lucru caruia supravietuitorii ca Roy trebuie sa-i faca fata este cum sa-si protejeze mai bine copiii de abuzul parintilor lor. Nu este intotdeauna usor, asa cum ilustreaza cazul lui Roy, sa-i tii pe bunici departe de parinti.

Un alt element caruia supravietuitorii trebuie sa-i faca fata sunt teoriile despre "ciclul abuzului" trans-generational. Herzberger (1993) a dat nastere acestor idei. Toti cei cinci supravietuitori demonstreaza ca nu in mod necesar copiii abuzati devin adulti abuzivi. Helen a reusit sa exprime acest lucru pentru supravietuitori: "oamenii care nu au suferit abuzul ca si copii probabil ca nu trebuie sa se gandeasca daca o vor face si ei sau nu. Dar noi avem o alegere de facut. Putem lua decizia constienta de a nu fi ca parintii nosti".

Terapia de grup

Grupurile pentru adultii supravietuitori pot varia in forma de la proiecte pe termen relativ scurt conduse de lucratori profesionisti la grupuri de ajutorare fara termen. Adultii, spre deosebire de copii, isi pot asuma responsabilitatea pentru conducerea propriului grup. Un model este acela al grupului de autoajutor pornit de lucratori experimentati in grup care au deja abilitatea de a asista victimele variatelor situatii. Acesti "facilitatori" seteaza grupul ca raspuns la o solicitare perceputa. Ei fac aranjamentele practice initiale cum sunt gasirea salilor de intalnire si organizarea racoritoarelor.

Facilitatorii ajuta si in procesul de vindecare, prevenind grupul de la a ramane blocat intr-o stare de disperare sau manie distructiva. Dupa ce unul sau doi supravietuitori si-au rezolvat problemele, ei preiau responsabilitatea atat pentru aranjamentele practice cat si pentru asistarea membrilor noi si mai vulnerabili. In cele din urma, facilitatorii se retrag din intalnirile de grup, ramanand in fundal ca sfatuitori in cazul in care membrii au nevoie de ghidare. Lucratorii sociali care doresc infiintarea unui asemenea grup de autoajutorare trebuie sa fie constienti de faptul ca se angajeaza pentru cel putin un an ca facilitatori si pentru inca unul - doi ani in calitate de consultanti. Este recomandat ca initial sa fie doi facilitatori si un consultant disponibili in grup. Oricum, odata ce facilitatorii s-au retras, este posibil ca unul singur sa ramana implicat ca sfatuitor.

Principalul beneficiu al terapiei de grup este ca usureaza sentimentul de izolare pe care multi supravietuitori il experimenteaza. Acest lucru este cu deosebire important pentru barbatii abuzati sexual deoarece in general publicitatea este directionata catre fetele abuzate fizic si victimizate sexual. Bruckner si Johnson (1987), care au condus grupuri pentru asemenea barbati, scriu "Clientii barbati care au apelat la grup atinsesera un blocaj in terapia individuala. Continuau sa perceapa abuzul sexual ca pe o experienta unica pentru ei. Se vedeau ca ciudatenii sociale, lucru care le intarea vinovatia".

Lucrul in grup cere intotdeauna o pregatire atenta. Facilitatorii au nevoie sa gandeasca si vorbeasca despre toate problemele pe care le pot anticipa. Daca ei insisi au fost abuzati ca si copii, cum vor raspunde cand vor fi intrebati despre experientele proprii? Folosesc grupul ca unealta terapeutica pentru ei insisi? Daca nu au fost abuzati, cum vor raspunde acuzatiei de a fi esuat sa inteleaga cum este sa fii abuzat? Ce masura ar trebui sa ia facilitatorii (sau trebuie sa ia vreo masura) daca afla ca un membru abuzeaza un copil? Ce fac daca un membru pare a avea tendinte suicidale?

Ca si in cazul grupurilor de copii, este important ca unii membrii sa soseasca pe neasteptate la prima intalnire. De asemenea, este bine sa se aranjeze ca unii membrii sa soseasca impreuna. Este cel mai bine ca intalnirile sa aiba loc cel putin saptamanal. Adesea membrii vor simti nevoia de contacte mai frecvente si se vor intalni informal intre sedinte. Transportul este mai putin o problema decat in cazul grupurilor de copii, deoarece adultii pot sa conduca, sa foloseasca transportul public, sa mearga pe jos sau cu bicicleta sau sa aranjeze sa imparta un taxi sau un lift. Oricum, unii potentiali membri vor fi parinti si atunci o cresa poate fi necesara.

Activitatile pot ajuta evolutia sau discutiile directe. Oricum, adultii, mai mult decat copiii, vor tinde sa vorbeasca mult pentru ca au multe de spus. Bruckner si Johnson (1987) au recomandat la inceput solicitarea unor detalii specifice legate de experientele abuzive. Dar sunt multe lucruri de facut in prima sedinta, inclusiv clarificarea granitelor, acordul asupra scopului grupului si familiarizarea cu numele membrilor. De aceea poate fi mai potrivit ca la prima intalnire membrii sa se prezinte cu detalii succinte ale experientelor lor - de exemplu "Sunt Sarah si am venit aici deoarece tatal meu m-a abuzat fizic si sexual" - lasand dezvaluirile mai detaliate pentru mai tarziu.

Trebuie sa existe putine reguli, dar este de ajutor ca membrii sa fie de acord sa termine rapid. Este o tendinta de a amana exprimarea subiectelor dificile pana in ultimul moment. Acest lucru ii poate pune pe altii care trebuie sa plece la timp in dilema. Nu pot ramane mai mult, dar daca pleaca simt ca au pierdut relatarea celui aflat in stres. Trebuie sa se clarifice ca daca participantii vor sa fie ajutati trebuie sa ridice problemele la timp. In cazul unei probleme stresante severe, un facilitator va trebui sa petreaca un timp dupa intalnirea principala asistand membrul aflat in criza si ajutandu-l sa se exprime in grup cu alta ocazie.

Desi exercitiile planificate trebuie adesea amanate deoarece membrii doresc sa vorbeasca, este bine ca uneori sa se aplice o presiune blanda pentru a convinge grupul sa mearga mai departe cu ajutorul unui exercitiu. Tehnicile de relaxare incercate si testate pot fi practicate, iar desenul este util. In anumite stadii membrii pot fi rugati sa deseneze ce a insemnat abuzul pentru ei si apoi, sau poate intr-o sedinta mai tarzie, sa fie rugati sa deseneze un perpetuator sau ceva ce simbolizeaza perpetuarea. Acesta ajuta la focalizarea discutiei. Scrisori pot fi scrise catre perpetuatori, pentru impartasirea lor cu alti membri mai degraba decat pentru expedierea lor.

Unii membrii gasesc dificile atat discutiile, cat si exercitiile. Ei nu ar trebui facuti sa se simta jenati daca nu pot sa participe integral. Daca nu reusesc sa deseneze perpetuatorul, pot fi invitati sa deseneze un simbol - de exemplu o participanta a desenat fotoliul tatalui ei. De cele mai multe ori ceilalti membrii ofera confort celor in dificultate mai degraba decat facilitatorii. Oricum, acestia trebuie sa fie sensibili la nevoile diferitilor membri - incurajandu-i pe unii sa vorbeasca, permitandu-le altora sa stea linistiti si sa asculte, descurajandu-i pe unii de la "rumegarea" evenimentelor intr-un mod neproductiv si ajutandu-i pe altii sa repete ce au spus.

Comentarii finale

Multi lucratori sociali, alti profesionisti si voluntari care incearca sa ajute victimele abuzului copiilor se pot intreba din cand in cand daca interventia lor este eficienta. Nu este nepotrivit sa credem ca oamenii care au fost expusi la ani de tratament daunator vor avea nevoie de cel putin la fel de multi ani de afectiune consistenta si grija pentru a fi eliberati de efectele negative ale abuzului.

Totusi, din relatarile lui Marie, Lloyd, Helen, Sarah si Roy este clar ca interventia pe termen scurt poate crea o schimbare pozitiva in cursul vietii victimelor. Toti cinci au avut, ca aduli, consiliere, psihoterapie sau suport din partea unui grup de auto-ajutorare. Mai mult, in anii adolescentei sau in jur de 20 de ani au avut pe cineva special care le-a oferit ajutor direct. Pentru Marie a fost Glen, un barbat grijuliu, care a facut-o sa vada ca nu toti barbatii sunt violenti. Ea a realizat ca el i-a dat ceea ce multi barbati asistenti sociali dau clientilor lor, aratandu-le sensibilitate si grija fara sa astepte favoruri sexuale. Pentru Lloyd, au fost membrii unui grup religios si un cosilier care i-a dat considerare pozitiva neconditionata. Echivalentul unei Dne Stevens,