Obiectul psihologiei

Desi originea sa etimologica pare destul de clara (din grecescul psyche - suflet si logos - discurs, teorie despre, stiinta) circumscrierea obiectului si domeniului psihologiei a devenit destul de dificila dupa 150 de ani de dezvoltare (institutionala). Intelegerea "sufletului" uman, a ceea ce ii corespunde in realitate acestuia, a ceea ce il conditioneaza, metodele prin care aceasta "entitate" poate fi observata si studiata au variat si variaza destul de mult in perspectivele diverselor directii de studiu. Aceasta deoarece psihologia ca stiinta si domeniu de cercetare a fost si este dependenta de trecutul sau (conceptiile, realizarile si succesele inregistrate pana acum in studierea omului), de conceptia despre om (care s-a schimbat si care va continua sa se modifice odata cu dezvoltarea societatii si a culturii, odata cu ideologiile si miturile referitoare la locul si rostul omului in lume), modificarile sociale, progresul celorlalte stiinte (intr-un fel se puteau face experimente in secolul al XIX-lea si altfel poate fi studiata, spre exemplu, baza bio-fiziologica a proceselor cognitive folosind noile tehnologii informationale si de explorare), la fel cum progresul economic a fost intotdeauna o conditie necesara pentru ca programele de studiu de amploare sa poata fi initiate si finalizate.

Daca avem in vedere elementele asupra carora s-au concentrat psihologii de-a lungul timpului, o prima definitie ce s-ar putea contura este aceea ca psihologia este stiinta comportamentului si a functionarii mintii (sufletului).

In functie de interesul acordat anumitor manifestari ale acestei realitati complexe sau a elementelor care au fost considerate ca pot fi studiate stiintific, s-au conturat mai multe perspective. Cei care au considerat ca obiectul psihologiei il constituie viata interioara a individului (indiferent de forma, natura sau calitatea acesteia) au format curente precum fenomenologia sau psihanaliza; altii au considerat comportamentul (behaviorismul) sau activitatea (psihologia conduitei) ca fiind singura manifestare ce poate fi studiata (masurata si observata) stiintific, altii au considerat ca personalitatea (psihologia personalitatii) sau omul concret, unitar (psihologia umanista) constituie adevaratul obiect al psihologiei. Din aceasta perspectiva de-a lungul timpului s-au conturat mai multe directii de cercetare. E. E. Smith et al (2005), de exemplu, considera ca exista 5 asemenea abordari: perspectiva biologica - care vizeaza substratul material anatomic si fiziologic al proceselor psihice, perspectiva comportamentala - axata pe studiul manifestarilor exterioare ale realitatii psihice in comportament, perspectiva cognitiva - care se focalizeaza strict pe studiul proceselor mentale, perspectiva subiectivista (fenomenologica) - axata pe analiza experientelor interioare traite de individ si perspectiva psihanalitica. Hayes si Orrell (2003) considera ca ar fi sase asemenea abordari fundamentale: biologica, behaviorista, cognitiva, umanista, sociala (interesata de modul in care interactioneaza oamenii, factorii individuali implicati, atitudinile si credintele sociale) si psihologia dezvoltarii (interesata de modul in care oamenii se schimba din punct de vedere emotional, social si cognitiv de-a lungul timpului).

Pentru a vedea cat de diferite (dar nu exclusive, ci complementare) sunt aceste perspective de abordare a psihicului uman sa luam de exemplu reactia de lovire a unei persoane care v-a insultat. Din perspectiva biologista a avut loc activarea unor arii cerebrale si stimularea neuronilor care activeaza miscarea bratului, din perspectiva behaviorista lovirea reprezinta un comportament invatat, ca reactie la un stimul exterior, insulta, si care a fost recompensat in trecut (urmat de o stare de satisfactie), din perspectiva cognitivista se vizeaza explicarea comportamentului din perspectiva proceselor mentale implicate, lovirea facand parte din planul prin care ati vizat sa va atingeti obiectivul (apararea onoarei), din perspectiva subiectivista lovirea reprezinta o reactie pe care ati avut-o datorita faptului ca ati interpretat afirmatia respectiva ca fiind o insulta, iar din perspectiva psihanalitica lovirea reprezinta manifestarea, in conditii de frustrare, a instinctului agresiv inconstient existent in fiecare. Desi exista importante dispute intre adeptii diverselor directii privind relevanta si obiectivitatea (valoarea stiintifica) a acestor descriptii, de cele mai multe ori ele nu se exclud ci reprezinta, mai degraba, descrieri alternative, care surprind aspecte diferite ale aceleasi realitati.

Domeniile psihologiei

Datorita acumularii enorme de informatie din ultimele decenii, precum si a necesitatii utilizarii ei in varii domenii ale activitatii umanului, psihologia, ca domeniu de cercetare s-a diversificat foarte mult, aparand numeroase domenii si specializari. Pentru o mai buna ordonare a lor, putem folosi, dupa cum sugereaza Lieruy (1996), doua axe principale in functie de obiectul, scopul si aplicatiile investigatiei subdomeniului respectiv. O axa va delimita sectoarele psihologiei in functie de gradul de normalitate al aspectului psihologic studiat, iar cea de a doua va viza ponderea acordata influentelor celor doua aspecte indisociabile ale faptului psihic uman: biologic si social. Pe de o parte, realitatea psihica are ca suport material organismul (creierul uman), iar pe de alta, spre deosebire de oricare alta vietuitoare, fiinta umana nu isi poate dezvolta potentialitatile pana la atingerea statutului uman decat prin traiul in societate, de
unde si rolul esential pe care il au interactiunile cu semenii si institutiile sociale. Intr-o viziune de ansamblu principalele subdomenii vor arata ca in figura urmatoare:

Natura psihicului uman

Spre deosebire de procesele si fenomenele studiate de stiintele naturii sau cele sociale, in cazul fenomenelor psihice, caracteristicile acestora fac imposibila recurgerea la multe dintre metodele si abordarile folosite cu succes in alte domenii. Faptul psihic este in esenta lui interioritate umana traita, fapt care il face inaccesibil observatiei stiintifice asa cum este ea folosita in alte domenii. Cum arata R. Mucchelli (1974), faptele umane au cateva caracteristici care le fac incompatibile cu modul de abordare din stiintele naturii.

Referat: Agregarea nevoilor generatoare de saracie in mediul rural si urban Document online: Filosofie si filosofare

Astfel, faptul uman este global, nu poate fi descompus in parti distincte de analizat, el fiind o sinteza, la un alt nivel de complexitate dar si realitate, al factorilor biologici, sociali si culturali, iar sinteza aditiva a acestora nu poate oferi o imagine adecvata a naturii sale; de asemenea faptul uman nu poate fi inteles decat in baza analogiei dintre observator si observat, o data pentru ca trairea psihologica nu poate fi inteleasa decat prin empatie, a doua oara pentru ca tratarea subiectului ca obiect, ca lucru pierde chiar esenta a ceea ce se doreste inteles; faptul uman este doar expresia ansamblului de semnificatii, a valorilor si conceptelor traite de subiectul care actioneaza; faptul uman inseamna, concomitent, atestarea unei prezente individuale, cea a subiectului care traieste, simte, valorizeaza si care se desfasoara in timp si spatiu ca si constiinta; si, nu in ultimul rand, faptul uman este influentat de reciprocitatea observatiei, constiinta existentei observatorului modificand insasi desfasurarea faptului psihic ca atare. In aceste conditii, cum mai este posibil accesul, analizarea, descrierea si intelegerea proceselor si fenomenelor psihice? Atunci cand nu vizeaza descrierea reactiilor neuro-fiziologice ori manifestarea exterioara a comportamentului mai poate ramane psihologia un domeniu de cercetare stiintifica obiectiva?

Pentru a raspunde la aceste intrebari trebuie sa avem un concept clar despre ceea ce intelegem prin psihic. In aceasta problema, de-a lungul timpului, s-au confruntat trei mari paradigme. Prima sustine ca psihicul este o realitate diferita de cea materiala a organismului (in speta, creierul) dar cu care interactioneaza (interactionismul); cea de-a doua vede psihicul ca o realitate distincta de materie si care functioneaza in paralel cu aceasta (paralelismul sau dualismul); iar potrivit celei de-a treia psihicul este acelasi lucru cu activitatea creierului, mai exact este forma pe care o imbraca succesiunea proceselor nervoase din creier (monismul). (Cosmovici, Celmare, 1990) Conform ultimeia dintre ele, procesele psihice sunt legate de procesele materiale, dar nu se reduc la acestea. De exemplu, imaginile corpurilor exterioare sunt rezultatul impulsurilor nervoase din creier care reproduc raporturile existente intre lungimile de unda ale imaginii reflectate de corpuri (exemplul va fi detaliat mai mult la analiza senzatiilor vizuale). Imaginea (un sistem precizat de raporturi) este, prin urmare, un fenomen psihic care traduce/codifica un fapt fizic exterior. Dar, psihicul nu este doar imagine, el este si concept/forma, intr-un cuvant, informatie; mai exact, un program informational apt sa se auto-programeze. La fel cum forma (structura, configuratia) determina realitatea materiala sau cea a proceselor fizice, la fel, formele pe care le iau procesele nervoase pot fi modificate, reglate si comandate, constient si inconstient, de catre epifenomenul autonom al activitatii cerebrale, constiinta.

In paralel cu cauzalitatea materiala a structurilor organice neuro-fiziologice psihicul poate exercita o influenta simtita, o cauzalitate structurala asupra proceselor neuronale avand astfel posibilitatea de determinare si alegere, fapt care ii permite sa aiba un rol activ si transformator in cadrul desfasurarii vietii psihice. Daca ne imaginam o situatie periculoasa aceasta reprezentare va determina modificari fiziologice corespunzatoare la nivelul organismului; in mod similar, imaginarea unui peisaj relaxant, de vis, va determina o stare de relaxare si bunastare.

Daca vom defini conduita in sensul sau larg, dupa cum viza P. Janet (1935), drept totalitatea actiunilor exterioare adaptative orientate catre "in afara", cat si a proceselor invizibile, mentale de reglare si (auto-) organizare, psihologia va putea fi definita, pe scurt, ca stiinta conduitei umane.

In continuare, respectand traditia cursurilor de psihologie generala, dupa prezentarea metodelor utilizate in domeniul psihologic, vom prezenta principalele procese psihice incepand cu procesele cognitive (cele legate de cunoastere): senzatiile, perceptiile, reprezentarile, memoria, imaginatia, limbajul si gandirea, continuand cu cele afective (emotiile) pentru a ne opri, in cele din urma, asupra fenomenului integral al constiintei si al personalitatii.

Rezumat

In acest capitol am incercat sa surprindem specificul psihologiei ca disciplina stiintifica, domeniile si subdomeniile din cadrul psihologiei contemporane, precum si natura, determinarile generale si caracteristicile faptului psihic.

Cuvinte cheie: comportament, cauzalitate, cauzalitate structurala, interactiune, fapt psihic, (perspectiva) biologica, behaviorista, cognitiva, umanista, sociala, forma, structura.

Intrebari de verificare a cunostintelor

Definiti psihologia.

Care sunt principalele abordari din cadrul psihologiei?

Care sunt caracteristicile faptului uman?

Care este natura psihicului?