Reguli pentru parinti reguli pentru adolescenti

In toate societatile au existat si vor exista legaturi intre parinti si copii, mamele se ocupa in special de copii la varste mici, in toate societatile copiii vor considera parintii responsabili de necesitati, reusite si insuccesele lor. Relatiile intre parinti si copii presupun un mecanism deosebit, filtrat social, ele au la baza statuarea comunicarii in care se realizeaza un model, un pattern de conduita. In cadrul acestor relatii parintii incearca si de multe ori multi dintre ei reusesc sa socializeze copiii, contribuie la modificarea si perfectionarea stilului de interrelationare din copilarie; ambele parti ale ecuatiei au nevoie de deprinderi, abilitati sociale pentru facilitatea intercomunicarii.
Exista desigur studii privind forma si marimea familiilor, exista studii privind familiile dezorganizate, influenta divortului asupra atmosferei si formarii trasaturilor psihosociale ale minorilor, sunt numeroase cercetari privind copiii adoptati, privind copiii aflati in plasament familial, privind cupluri cu sau fara copii - pentru a enumera doar cateva din cele mai frecvente preocupari in domeniu.
Studii mai de finete s-au axat pe investigarea unor aspecte, speciale in interrelatia parinti-copii, incluzand raportul satisfactie-conflict, relatiile frate-sora, relatiile cu mama, relatiile cu tata, adolescenta ca perioada a schimbarilor relationare; variatii culturale in statuarea relatiilor parinti-copii.
Binecunoscuta realitate psihologica potrivit careia interrelatia are obligatoriu la baza comunicarea este abordata si in acest tronson de studiere a relatiilor parinti-copii.
Daca in timpul copilariei parintii sunt cei care initiaza efectiv copilul in stabilirea relatiilor in familie, extinse apoi la grupul de joaca, in timpul adolescentei parintii nu mai reusesc sa supravegheze minorii decat cu mare dificultate. In copilarie procurarea de jucarii, alimentatia, curatenia, conversatia reprezinta apanajul exclusiv al adultului. In adolescenta, tinerii aspirand la un alt statut decat cel de "copil' se impotrivesc dorintei parintilor de a nu intarzia, de a avea grija deosebita pentru studiu, de a nu intra in relatii cu persoane rau intentionate, periculoase, de a nu-si crea si adopta modele "facile'. Parintii vorbesc si transmit enorm copilului in perioada micii copilarii, ei invata efectiv sa vorbeasca, sa participe la dialog. Copiii pun intrebari la care parintii incearca sa raspunda, ei ar trebui sa ofere raspunsuri cat mai adecvate dezvoltarii psihice a copilului. In adolescenta, centrul de greutate al comunicarii se deplaseaza de la nivelul exclusiv al familiei la nivelul grupului de colegi si prieteni. In perioada furtunoasa, frumoasa si tumultuoasa, plina de mari inegalitati psihosociale, tanarul devine un veritabil participant la dialog, de multe ori fara sa comunice nimic adultului si cel mai adesea parintilor.
Unii parinti incearca sa invete copiii de la varste mici sa munceasca, sa faca o activitate si nu doar sa primeasca totul drept "cadou'; sa faca unele actiuni pentru a se deprinde cu respectul pentru munca.
Psihologii studiind aceste activitati pe care unii parinti incearca sa le includa in structura conduitei copiilor si mai ales a adolescentilor atat ca un mod de comunicare mai profunda intre cele doua generatii - apreciindu-le schimb de idei in cadrul relatiei parinti-copii.
De fapt, adolescentii ajutati astfel din copilarie ori pubertate isi dezvolta radacinile relationarii de mai tarziu: mama si fiica pot avea relatii mai intime, de prietenie adevarata, tata si fiul pot discuta mai deschis perspective viitoare, interese comune - sunt "in micro' tiparul prieteniei parinti/copii.
Regulile cele mai simple se invata si se respecta in familie, se reflecta in comportamentul din grup (scoala, prieteni, strada) si reintra in circuitul de comunicare intrafamiliala care sta la baza relatiilor intime (inclusiv sexuale) si de munca - daca au fost initiate prin conversatie si supravegheate de adult.
Rapaport R., Rappaport M. (1977), Strelitz, Z. & Kews, Pilling,D. & Pringle(1978), Argyle M. & Henderson M. (1985) finiseaza cativa itemi pentru o posibila comunicare in perioada adolescentei, din ambele sensuri: de la parinti catre adolescenti, si de la adolescenti spre parinti, itemi cuprinsi in cateva reguli generale.
O serie de studii audizeaza abilitatile parentale de conduita, regulile ca si drepturile parintilor in speranta decelarii efectelor asupra educatiei, asupra cresterii si statuarii unor stiluri, moduri de comportament. In fond, multi autori scriu despre binomul "acceptare - respingere' ca fiind cel mai important in interrelatia parinti-copii (inclusic adolescenti).
REGULI PENTRU PARINTI REGULI PENTRU ADOLESCENTI
Respectati intimitatea adolescentului Respectati intimitatea parintilor
Dati sfaturi dar si exemple de comportare Pastrati confidentele, secretele
Aratati afectiune fata de adolescent Nu intrati in relatii sexuale cu parintii
Incurajati ideile (cautarile) adolescentului Luati in considerare drepturile parintilor
Demonstrati ajutorul emotional (afectiv) Fiti politicosi cu parintii, mai ales cand sunteti in public, in grup
Pastrati secretele incredintate Sprijiniti dorintele lor in absenta
Nu fiti exagerat de posesiv Oferiti cadouri si felicitari pentru ziua lor de nastere
Incercati sa tratati adolescentul ca pe un tanar adult responsabil Priviti in ochi parintii in timpul conversatiei
Uitati-va in ochii lui in timpul conversatiei Vorbiti cu parintii despre probleme sexuale si moarte
Oferiti adolescentului cadouri si felicitari de ziua nasterii Invitati prietenii in casa
Sprijiniti adolescentul cand nu este prezent (in absenta) Discutati cu parintii despre politica si religie
Vorbiti cu adolescentul despre probleme sexuale si moarte Consultati-va cu parintii in problemele personale (intime)
Abordati cu adolescentul problemele de politica si religie Respectati aprecierile si evaluarile parintilor chiar daca sunt demodate
Considerati-va responsabil de comportamentul adolescentului Nu va criticati parintii in public
Nu criticati aspru alegerile prietenilor adolescentului Acceptati supravegherea generala (si grija) parintilor

Aceste drepturi parentale circumscriu institutiei "conduitei parintesti', comunicarii intre 2 segmente diferite ca varsta, statut si rol social, nivel de informare si cultura se refera generic la:
1. Dreptul de a decide unde si cu cine sa locuiasca minorul;
2. Dreptul de a hotari in legatura cu educatia si obligatia, indatorirea de a se ocupa de educatia minorului;
3. Dreptul de a pedepsi in limite rezonabile;
4. Dreptul si obligatia de a proteja si apara minorul;
5. Dreptul de a administra proprietatea minorului;
6. Dreptul de a consimti sau refuza consimtamantul pentru tratamente medicale ale minorului;
7. Dreptul de a consimti sau refuza in legatura cu adoptia;
8. Dreptul de a consimti sau refuza consimtamantul la casatoria unui minor intre 16 si 18 ani;
9. Dreptul de a se comporta intr-un litigiu ca aparator al intereselor copilului;
10. Dreptul de mostenire a proprietatii dupa deces. (apud M.Argyle & M.Henderson, 1985).
Fluctuatiile inerente sociale, economice induc modificari si diferentieri culturale in "aparatul' psiho-moral de conduita, de comunicare intre parinti si copii, care contine abilitati, capacitati de interrelationare dar si nevoia permanenta de a cunoaste evolutia sociala si individuala a copilului, puberului, adolescentului. Acesta cu atat mai mult cu cat se accepta ca "profesia' de parinte este extrem de dificila, de solicitanta si dinamica.
In secolul 19 se considera ca pentru viata subiectului uman, copilaria reprezinta un segment deosebit de important, fapt reflectat in multitudinea abordarilor, studiilor, scrierilor, domeniilor; in secolul 20 aprecierea importantei a trecut pe palierul adolescenta (intre copilarie si viata adulta) -fenomen complex care, de multe ori s-a asociat, limitativ, cu "rebeliune', "criza de identitate' etc. In culturi diferite studiile unor autori ca: Jodelet,D. (1989); Gergen, K.J. & Davis, K.E. (1985) au aratat drept cea mai importanta achizitie in dezvoltarea copilului: structurarea motivatiei pentru independenta si comunicarea ulterioara a adolescentului. Totodata, cercetari pertinente ocupandu-se de implicatiile acceptare - respingere conchid in legatura cu deficitul de interactiune, intercomunicare - ca una din situatiile posibile. Sintetic, abordarea afectiunii (dragoste parinteasca), petrecerea unui volum de timp considerabil impreuna cu minorul, tratarea acestuia cu delicatete, aplicarea flexibila a balantei recompenselor mai degraba decat a critica si a fi ostil determina o buna imagine a parintilor in acceptia copiilor.
Daca, dimpotriva, copiii sunt respinsi de parinti (reactiile sunt diferite tata/fiu, mama/fiica) ei au mai multe sanse sa evolueze la pubertate si adolescenta spre: delincventa, agresivitate, conduite nevrotice, conduite atipice (schizofreniforme).
In consecinta, sansele lor sunt mai reduse de "a vira' spre conduite civilizate, de a fi prietenosi, de a avea capacitati de comportament civilizat, de a fi cooperanti, de a purta de grija altora.
Incepute din perspectiva sociometrica, studiile privind reactiile copilului, adolescentului in procesul de intercomunicare cu adultul, cu parintii, cu familia s-au diversificat. Cercetarile lui Glueck si E.T.Glueck (1950), H.G.Elder (1962), T.Smith (1983), Riskin J. & E.Faunce (1976), F.F.Schachter (1983),Blok J. & Morrison A. (1981), Freedman, J. (1978) etc., capata contur in zone diferite de pe glob, in culturi si grupuri socio-economice variat structurate.
Se degaja cateva idei principale pentru stilul in comunicare parinti/copii, pentru intelegerea profunda a perioadei adolescentei:
Ř Pentru adolescent este apreciata ca benefica "supravegherea democratica'. Este de preferat o abordare permisiva, egalitara a adolescentului fata de una autoritara, de respingere; in alte conditii minorii nu ezita sa spuna ca "parintii uita ca au fost si ei tineri' si "nu isi cunosc limitele'.
Comportamentul parintilor caracterizat prin caldura afectiva, rasplata acordata pentru merite. Aceasta are consecinte favorabile in achizitionarea de catre adolescent a unor itemi structurali ai personalitatii lui, a independentei de a avea o identitate, auto-evaluarii etc.
ŘIn familiile cu dezvoltare normala adolescentii sunt mult mai cooperanti, sunt veseli, invata sa spuna glume, sa rada ti sa se bucure[1]. S-a constatat ca acesti adolescenti invata cu mai multa uturinta sa stocheze ti sa distribuie informatia, fata de adolescentii cu tulburari de comportament la al caror viraj parintii si grupul asista de multe ori fara sa stie cum si de ce sa intervina.

Observam adesea ca exista diferente enorme intre persoanele adulte din punctul de vedere al directiei pe care viata fiecaruia o urmeaza de la sfarsitul adolescentei pana la varsta a treia. Unele dintre aceste variatii sunt datorate diferentelor de la nivelul personalitatii, motivatiei si intereselor care orienteaza persoana spre un anumit curs al vietii, altele apar datorita aparitiei unor evenimente de viata neasteptate sau nedorite (de exemplu, divortul, somajul,probleme de sanatate). Totusi, exista o serie de teme comune care se regasesc in viata celor mai multe persoane adulte: majoritatea adultilor stabilesc relatii stranse cu alte persoane, se casatoresc, au unul sau mai multi copii, desfasoarao activitate profesionala etc. Teoreticieni precum Erik ERIKSON (1902-1994) sau Daniel LEVINSON (1986) s-au concentrat asupra acestor teme comune si,pornind de aici, au identificat mai multe stadii de dezvoltare specifice pentru

perioada adulta. Psihologia dezvoltarii s-a ocupat o perioada indelungata cu studiul perioadei dintre nastere si adolescenta, in primul rand datorita faptului ca cele mai evidente procese de crestere si dezvoltare, cele mai dramatice schimbari au loc tocmai in aceasta perioada. Totusi, asa cum vom vedea in continuare, procesele de dezvoltare psihologica continua de-a lungul intregii vieti. Majoritatea teoriilor dezvoltarii incearca sa descrie similaritatilor dintre

oameni pe masura ce intra in perioada adulta si inaineaza inspre perioada batranetii, lipsind deocamdata o descrierea sistematica a diferentelor care apar intre persoane pe parcursul vietii.

8.1 Stadiile dezvoltarii psihosociale

Erick Erikson (1950, 1968) sustine faptul ca "noi ne dezvoltam prin dezvaluirea predeterminata a personalitatii noastre in opt stadii".

Patru dintre acestea se deruleaza pe parcursul copilariei, in timp ce perioada adolescentei si a varstei adulte cuprind la randul lor in patru stadii majore. Fiecare dintre aceste stadii este caracterizat printr-o criza specifica a dezvoltarii, iar progresul este determinat de succesul sau insuccesul cu care persoana a reusit sa rezolve criza caracteristica stadiilor anterioare.

a) Principalele crize ale dezvoltarii

In perioada copilariei, principalele crize ale dezvoltarii se construiesc in jurul urmatoarelor conflicte majore:

Proiect: FILOSOFIE - concepte fundamentale Lucrare: Islamismul si occidentul - raspandirea miscarii de renastere islamica

. incredere vs neincredere: va determina masura in care lumea va fi privita ca un loc sigur (sau nu) pentru copil;

. autonomie vs indoiala si rusine: se dezvolta autonomia si copilul incepe sa aiba control asupra propriei persoane si asupra lumii;

. initiativa vs vina: este un conflict bazat pe activitatea imaginatiei, dezvoltarea limbajului si realizarea de actiuni pe cont propriu;

. actiune vs inferioritate: copiii asimileaza valorile culturii in care traiesc, invata sa stabileasca relatii interumane si sa indeplineasca sarcini caracteristice; se cristalizeaza sentimentul increderii in sine;

In adolescenta, asa cum a vazut, in sectiunea anterioara, principala sarcina consta in dezvoltarea unui simt clar al identatii:

. identitate vs confuzie: perioada unei schimbari psihice si emotionale mari, individul cauta sa isi defineasca rolul si statutul sau in societate;

Pentru varsta adulta, principale crize de dezvoltare se definesc in jurul urmatoarelor diade:

. intimitate vs izolare: individul se centreaza pe realizarile din viata sa, pe siguranta si pe dezvoltare interumana;

. generativitate vs stagnare si absorbtie de sine: intervine grija fata de sine si fata de ceilalti;

. intelepciune vs disperare: este conflictul care defineste stadiul terminal, al batranetii.

b) Varsta adulta si principalele stadii de dezvoltare

Rezolvarea crizei caracteristice fiecarui stadiu de dezvoltare poate lua o directie pozitiva sau negativa. Atunci cand rezultatul dezvoltarii unui stadiu este negativ, persoana va avea dificultati in a face fata solicitarilor stadiuluiurmator. Desi intervalele de varsta sunt destul de aproximative, cele patru stadii de dezvoltare ale persoanei in adolescenta si varsta adulta pot fi descrise astfel:

. Stadiul 5. Adolescenta (13-19 ani): asa cum am aratat anterior, acesta este stadiul in care individul lupta pentru depasirea confuziei de rol si pentru a-si dezvolta un sentiment clar al identitatii personale.

. Stadiul 6. Tineretea sau perioada adulta timpurie (20-30 ani): este stadiul in care cei mai multi adulti se angajeaza intr-o relatie stabila, bazata pe dragoste si intimitate, in timp ce alte persoane dezvolta mai degraba sentimente de izolare.

. Stadiul 7. Varsta adulta mijlocie (30-60 ani): este stadiul in care majoritatea adultilor se angajeaza intr-o activitate productiva,valorizata si utila din punct de vedere social (incluzand aici grijapentru proprii copii si preocuparea pentru alti membri ai societatii);in cazul unei rezolvariu negative ale acestei crize, persoanastagneaza si devine centrata pe sine.

Erikson descrie aceste doua extreme ca generativitate si stagnare, unde generativitatea se refera la "interesul pentru a crea si a pastorii urmatoarea generatie" (Erikson, 1959, p.97).

. Stadiul 8. Batranetea (peste 60 de ani): ajuns in acest stadiu, adultul incearca sa inteleaga daca viata sa a avut si are un sens. Daca reuseste sa inteleaga sensul propriei vieti, persoana castiga mai multa intelepciune; daca nu, atunci va trai cu intensitate sentimentul disperarii.

c) Problema diferentelor intre sexe

In termeni general, ipoteza propusa de Erikson este ca aceste trei stadii ale perioadei adulte sunt universal valabile, se aplica la ambele sexe si in orice context cultural. Totusi, Erikson (1968) accepta faptul ca pot exista diferente intre barbati si femei in ceea ce priveste succesiunea stadiilor descrise mai sus.

De exemplu, barbatii dezvolta sentimentul identitatii inainte de a trai intimitatea cu un partener sexual in perioada tineretii; spre deosebire de acestia, de multe ori femeile nu isi dezvolta complet propria indentitate inainte de a-si gasi un potential sot. Din acest motiv, crede Erikson, identitatea femeii va depinde partial de tipul barbatului cu care doreste sa se casatoreasca. Chiar daca aceasta idee a fost puternic controversata, exista dovezi ferme care sustin ipoteza diferentelor intre barbati si femei din punctul de vedere al dezvoltarii

identitatii. Intr-un studiu realizat pe studenti (amintit de Eysenk, 2004), rezultatele arata ca pentru foarte putini barbati intimitatea se realizeaza inainte de dezvoltarea identitatii. In schimb, 52% dintre tinerele care inca nu aveau un simt al identitatii clar dezvoltat traiau deja experienta intimitatii.

d) Identitate si schimbare

Erikson este unul dintre primii psihologi care a incercat sa priveasca intreaga dezvoltare umana prin prisma unei abordari stadiale, vazand varsta adulta ca domeniu de studiu in sine. Astazi este general acceptat faptul ca, din punct de vedere psihologic, oamenii se dezvolta si prezinta schimbari semnificative de-a lungul intregii vietii, acestea depasind cu mult perioada copilariei. Este adevarat ca abordarea lui Erikson este schematica (de exemplu, este greu de imaginat ca o singura perioada de dezvoltare - stadiul 7- acopera 30 de ani de viata. Mai mult

decat atat, este greu de imaginat ca toti oamenii se dezvolta si se schimba in acelasi mod.

De exemplu, Neugarten (1975, apud Eysenk, 2004) prezinta dovezi clare ca schimbarile descrise de Erikson in cursul dezvoltarii tind sa se manifeste mai repede la barbatii din clasele sociale formate din muncitori decat la cei din clasa de mijloc. Primii se casatoresc, au copii, se angajeaza in munca si lucreaza inca de la 20 de ani, in timp ce in clasa de mijloc casatoria si intemeierea unei familii, angajarea intr-o cariera profesionala intarzie de multe ori pana in jurul varstei de 30 de ani.

Pe de alta parte, Erikson emite ipoteza ca atunci cand societatea trece prin perioade de schimbari majore, este foarte dificil pentru parinti sa ofere copilului lor suportul adecvat pentru dezvoltarea identitatii si sentimentul unor valori si scopuri clare care sa ii orienteze in viata adulta. Cercetarile sale asupra practicilor de ingrijire a copiilor in triburile de indieni Sioux si Yurok, care traiau in acel moment schimbari sociale majore, au oferit argumente puternice in sprijinul acestei ipoteze.