Factori de risc in aparitia si in structurarea devierilor comportamentale - factorii pedagogici

Director educativ

Factorii pedagogici . Scoala

Mediul scolar , in care elevul petrece zilnic cel putin 6-7 ore , cu multiplele lui forme de relationare : elev- profesor , elev-elev , grup- grup , comporta influente educative mai mult sau mai putin controlabile , unele benefice formarii personalitatii elevului , altele dimpotriva , de natura sal expuna tentatiilor si cliseelor comportamentale predeviante sau deviante , deschide un camp de actiune unei game largi de factori ai deviantei .

Educatia morala scolara se afla intr-o criza de eficienta , de credibilitate datorita intarzierilor , ezitarilor si confuziilor la nivelul idealului educational , al metodologiei si al formelor de realizare si aceasta impune noi abordari in materie de profilaxie a devierilor de comportament .

Astfel , scoala se deosebeste de mediul familial , prezentand fata de aceasta din urma o serie de avantaje , dar si de dezavantaje din perspectiva educativa . Printre avantaje amintim ca educatia scolara este constienta , organizata si planificata , socialmente controlata si ofera o gama de imprejurari favorabile ce decurg si din influenta grupului educat asupra fiecarui elev. Printre dezavantaje mentionam ca ,, rata de afectivitate " ce revine unui elev este mai mica decat in familie . De asemeni , efectivele mari de elevi dintr-o clasa fac ca profesorii sa prefere metode si procedee frontale , nediferentiate si neindividualizate , multe dintre acestea esuand in formalism . Profesorul ajunge sa ignore componentele afective , volitive , motivationale strict individuale ale elevilor , modelandu- si cel mult mesajul instructiv-educativ in functie de ansamblul caracteristicilor de varsta ale grupului si nu in functie de individualitatea fiecarui elev . Aceste dezavantaje stau , de altfel , la baza disfunctiilor din care decurg cei mai multi factori de risc comportamental .

Inadaptarea scolara , ca reactie specifica la insuccesul scolar ( frustrari , esec ) ,, este raspunzatoare pentru o serie de factori de risc comportamental ce pot determina angajarea elevului pe un traseu de conduita predevianta sau devianta .

Prin adaptarea scolara , din perspectiva psihologica , intelegem realizarea concordantei intre cerintele obiectivelor instructiv-educative si raspunsul comportamental adecvat al elevului fata de acestea , adica un proces de ajustare reciproca a activitatii de educatie , pe de o parte , si a caracteristicilor de personalitate ale elevului , pe de alta parte .

Inadaptarea scolara reprezinta lipsa sau functionarea defectuoasa a proceselor de apropiere a intereselor celor doi parteneri . Perioada cea mai expusa manifestarii conduitelor inadaptate este varsta pubertatii , puternic marcata de ambiguitatea puberului ( nici copil , nici adult ) , prelungita pana in perioada adolescentei .

Intr-o faza incipienta , inadaptarea scolara se manifesta prin insatisfactii ce produc temeri si descurajare . Repetarea lor in timp e de natura sa cronicizeze anxietatea , frustrarea elevului . Aceasta stare determina gesturi de revolta ( impertinenta , ostilitate fata de scoala si fata de profesori ) si permanentizeaza situatiile conflictuale cu colegii . Ignorarea sau nerezolvarea la timp a acestor conflicte il imping pe elev , la apatie , dezinteres si indiferenta fata de scoala , care se manifesta prin absenteism ( ciclul vicios : insuccese-absente -insuccese si mai mari ), vagabondaj si in cele din urma , prin exmatriculare sau abandon scolar . Mentionam printre alti stresori , inruditi cu cei dinainte : schimbarea scolii , transferurile din ce in ce mai frecvente cauzate de migrarile populatiei adulte de la o zona geografica la alta ( actualmente cu precadere din mediul urban in cel rural ) , ceea ce expune elevul la eforturi suplimentare de adaptare .

Experienta multor scoli dovedeste ca deficientele de ordin organizatoric , precum: neadecvarea regimuluide activitate intelectuala la particularitatile de varsta ale elevilor , lipsa

interesului si a preocuparii pentru individualizarea procesului instructiv-educativ , pentru cooperare si pentru corelarea exigentelor si a cerintelor fiecarui cadru didactic fata de pregatirea elevilor la obiectul pe care il preda prin utilizarea metodelor si procedeelor favorabile operationalizarii , esentializarii cunostintelor , motivarii stimularii si activizarii elevilor in procesul de predare -invatare sunt de natura sa intretina o stare de stres generalizat.

Supraincarcarea elevilor in scoala , dublata uneori de supraincarcarea practicata de parinti prin ore de meditatii , cu efecte negative nemijlocite pe termen scurt , mediu sau lung asupra randamentului scolar pot genera si ele pierderea interesului scolarilor pentru studiu , surmenaj, apatie , mergand pana la nevroze sau depresie . In felul acesta elevii devin mai vulnerabili , mai expusi la experientele de comportare predevianta sau devianta .

Dintre imprejurarile care pot agrava aceste procese de indepartare a elevilor de scoala pot fi amintite : nesocotirea cerintelor pedagogice si ergonomice in alcatuirea orarului , a programului zilnic de activitati cu elevii si neglijarea supravegherii si a controlului permanent al tuturor formelor ocupationale ale elevilor in scoala sau in timpul liber . Asociem acestora lipsa interesului expres si a actiunilor concrete pentru asigurarea in scoala -pe calea cunoaserii psihopedagogice complexe a elevilor - a unui climat socio-afectiv pozitiv , a unei atmosfere generale stimulative , favorabile realizarii obiectivelor muncii instructiv -formative scolare prin cultivarea unui sistem de relatii principiale , intre partenerii procesului de instruire si de educatie . Este vorba de relatiile profesor-elev , dar si de relationarea elev-elev (reflectata si in frecventa ridicata a poreclelor , invidiilor , denigrarilor , ironiilor , injuriilor , solidarizarii in rau , certurilor si a batailor ) .

O insemnmata parte a factorilor de risc de natura strict educativa tin de mentalitatea mostenita de la vechiul sistem educativ din anii dictaturii , bazat pe formalism si duplicitate morala , pe o lista de credibilitate si de putere de convingere a demersurilor educative , pe moralizare retorica .

Cea mai rezistenta veriga a sistemului educativ revolut este , dupa parerea psihologilor , sistemul relatiilor profesor-elev . In acest domeniu , supravietuirea vechilor clisee se fundamenteaza , inainte de toate , pe puterea obisnuintei , iar demolarea lor pretinde eforturi de reevaluare si de reorientare a gandirii pedagogice , eforturi ce nu se pot limita doar la investitii materiale .

Cei mai multi autori deosebesc trei tipuri fundamentale de relatii profesor - elev :

• relatia autocratica
• relatia laissez-faire
• relatia democratica .

Primatul il detine relatia autocratica - supravietuieste in multe situatii si in zilele noastre , din ratiuni de comoditate pur si simplu , pentru ca il scuteste pe educator de dialog , de spiritul iscoditor , de efortul creativ .Acest gen de raporturi educator-educat a convenit regimului totalitar bazat pe obedienta , manipulare , dogmatism , pe intoleranta fata de alteritate , fata de autonomia gandirii si a spiritului si sunt multi care continua sa se complaca in virtutea inertiei in aceasta mentalitate . Relatia autocratica se poate rezuma la dictonul : ,, magister dixit "; elevul asculta , se supune , invata , este un receptor pasiv , simplu obiect al educatiei . Rezistenta la spiritul autoritar al unor profesori creeaza si permanentizeaza stari tensionale , conflictuale , poate determina la unii elevi o gama larga de reactii de saturati , atitudini protestatare , gesturi de revolta necontrolate , care pot antrena la randu-le , reprimari dure , urmate de inversunarea si mai mare a elevilor , singura iesire din acest cerc vicios fiind izolarea elevului de colectiv , sfarsind de cele mai multe ori prin angajarea lui pe trasee comportamentale deviante .

Eseu: Politicile macroeconomice - influenta asupra sistemului de protectie sociala din Romania Proiect: Sistemul de protectie sociala din Romania -comparatie globalizata

Relatia ,,laissez-faire'' presupune descoperirea copilului prin cunoasterea nevoilor si intereselor acestuia si centrarea demersului educativ pe aceste nevoi si interese . Practica scolara a evidentiat numeroase aspecte negative ale acestui stil , printre care faptul ca favorizeaza lancezeala , cantonarea elevilor in strategii de minima rezistenta , conducand la stagnare in dezvoltarea personalitatii . De asemenea , liberalismul pedagogic excesiv impinge pe educatori spre suficienta si indiferenta .

Psihologii considera ca singurul tip de relatie profesor-elev capabil sa excluda factorii de risc comportamental este cea democratica . In esenta , relatia democratica se traduce intr-un parteneriat liber consimtit intre elev si profesor , bazat pe respect reciproc , pe un dialog autentic , pe cooperare , discret conduse de catre profesor . Intr-o astfel de comunicare rolul profesorului consta in organizarea activitatii elevului cu scopul obtinerii achizitiilor instructiv-educative scontate in conditiile cresterii independentei , autonomiei si raspunderii copilului , transformand treptat instruirea si educatia in autoinstruire si autoeducare , iar pe copil din obiectul educatiei in subiectul acesteia . Stilul democratic , prin degajarea tuturor canalelor de comunicare , reuseste sa dezamorseze situatiile conflictuale , favorizandu-le copiilor formarea discernamantului interiorizat intre bine si rau , ferindu-i in acest fel de tentatii si de influente educative cu risc de comportament deviant .

Dupa cum se stie , criza fundamentala a adolescentului rezida in ambiguitatea statusului sau ( i se neaga identitatea de copil dar nici nu i se recunoaste capacitatea de a indeplini rolul adultului) . Pe fondul acestei crize adolescentul este predispus sa declanseze si sa intretina conflicte cu cei din preajma lui , sa afiseze nonconformism in limbaj si in tinuta , conduite teribiliste , alte mijloace rituale de exprimare a independentei fata de adult , sa recurga la diverse forme de protest ( de la libertinaj excesiv la rebeliuni grave ) pentru a sfida si a soca anturajul sau . Instabilitatea afectiva si comportamentala care ii caracterizeaza manifestarile il pot impinge nu o data spre fumat , alcool , droguri , acte antisociale , spre inadaptare si devianta in ultima instanta . A doua problema , care poate constitui cauza unui comportament predeviant sau deviant , este aceea a etichetarilor repetate formulate de catre profesori la adresa conduitei preadolescentilor si adolescentilor . Observatia pedagogica releva faptul ca multi profesori , considerand ca subaprecierea ( cotarea sub nivelul real al capacitatilor si al rezultatelor elevului ) are un efect stimulativ in obtinerea succesului scolar , recurg adesea la deprecieri publice distructive la adresa personalitatii elevilor , la etichetari drastice privind atitudinea lor fata de obligatiile scolare . Se apreciaza ca profesorii care recurg la etichetarea elevilor sunt insensibili fata de universul psihic al acestora , nu au capacitatea sa perceapa complexitatea preadolescentului si adolescentului , care sunt in cautarea identitatii si a autonomiei morale .

Familia

Familia reprezinta cel dinai si cel mai important context de viata , cu un rol deosebit in socializarea copilului . Sentimentul de siguranta , singurul care permite copilului sa se emancipeze si sa-si dobandeasca personalitatea , depinde de urmatoarele conditii : protectia impotriva agresiunilor venite de afara , satisfacerea trebuintelor elementare , coerenta si stabilitatea cadrului de dezvoltare , sentimentul de a fi acceptat de ai sai ca membru al familiei, de a fi iubit , de ai se accepta caracteristicile individuale , de a avea posibilitate de actiune ( o anumita arie de libertate ) si de a dobandi o experienta personala . Toate acestea sunt imposibil de realizat in afara unui mediu familial echilibrat si cald , functiile de securizare afectiva si de factor socializator si individualizator ale familiei fiind de neinlocuit .

Statutul familiei , in angrenajul social actual , comporta semnale ingrijoratoare de degradare calificativa , de diminuare a rolului educativ ca urmare a instabilitatii crescande a cuplului , a scaderii interesului si controlului parintilor fata de preocuparile copiilor , datorita , in cea mai mare parte , grijilor materiale cotidiene ( fie de supravietuire , fie goana dupa cat mai mult castig ). Din punct de vedere sociologic , familia contemporana cunoaste un proces de destramare /eroziune structurala , de demisie de la functiile sale educative , o degradare continua a autoritatii , implicit a calitatii mediului educativ specific ( in primul rand, prin slabirea controlului asupra copiilor si prin ingustarea registrului de influentare a acestora).Ceea ce particularizeaza situatia din Romania este ca actualii parinti au crescut in anii totalitarismului , fiind deprinsi cu duplicitatea morala specifica acestei epoci .

Toate aceste procese contraproductive sub raport educativ se constituie , din punctul de vedere al psihologilor , in tot atatia factori de risc de provenienta familiala .Acesti factori sunt grupati in trei categorii :

a)      factori care privesc ansamblul si principalele tendinte de evolutie a conditiilor economice si sociale ;

b)      factori care tin de structura familiei ;

c)      factori care privesc deficitul educativ al familiei ( disfunctii , greseli ale parintilor ).

Situatia economico-sociala precara a tot mai multor familii poate predispune copiii la un comportament deviant . Este vorba de familiile cu venituri mici , cu parinti in somaj , cu spatiul locativ restrans sau inadecvat , de familiile inadaptate /dezradacinate ca urmare a trecerii din mediul urban in cel rural sau invers , a stramutarii in alta localitate /zona geografica , etc. Numarul familiilor aflate in aceste situatii defavorizante si stresante cunoaste azi o crestere brusca .Conditiile precare de trai , marcate de nesiguranta zilei de maine , creeaza tensiuni si certuri intre parinti , ceea ce lezeaza grav climatul afectiv familial .Copiii proveniti din familii dezorganizate sau confruntate cu probleme economico-sociale dificile sunt tentati sa evadeze din caminul familial si sa-si caute securitatea afectiva in grupul stradal , intre prieteni de ocazie , in medii microsociale dubioase , initiindu-se si angajandu-se in aventuri ce pot lesne degenera in acte antisociale ( distrugeri de bunuri , furturi , batai , agresiuni si talharie ).

Carentele de structura familiala cel mai frecvent intalnite in perioada pe care o traversam sunt disocierile ( prin decesul unui parinte , divort sau abandon familial ), abandonarea copiilor de catre parinti (in multe cazuri chiar de la nastere ) , adoptiile si refacerea ulterioara a caminului si alte situatii care lezeaza structura familiei . Aceste cazuri comporta grave riscuri in educatia copiilor , fara insa ca tinerii crescuti in asemenea familii ajung inevitabil la comportamente deviante .Vorbind despre familii dezorganizate putem include in randul acestora pe langa familiile dezmembrate si familiile ,,in criza" (din care lipseste temporar un parinte -inchisoare sau internare de lunga durata ) i unele familii formal complete , cu amandoi parintii prezenti sub acelasi acoperis , care insa sunt fie incomplet unite (sau nelegitime ), fie de tip ,,camin gol"(in care parintii nu comunica deloc unul cu celalalt ), fie cu esec marital din cauza unor situatii exceptionale ( retardare mintala severa a copilului , psihoze , boli incurabile ale unui membru al familiei ).La acestea se adauga , cu un plus de riscuri educative , familiile cu disolutii totale (cu ambii parinti bolnavi cronici , alcoolici , moral decazuti sau agresivi ), in care deteriorarea relatiilor intrafamiliale si destabilizarea functiilor familiei sunt procese galopante , ireversibile . Familiile din aceste categorii nu-si pot intemeia educatia copiilor pe forta si pe coeziunea binomului mama -tata , pe complementaritatea aportului educativ specific al fiecaruia dintre parinti .

In familiile slab inchegate sau reconstituite (parinti traind in concubinaj , vitregi , adoptivi ) sunt frecvente divergentile dintre cei doi parinti , soldate cu certuri si tratamente discriminatorii , preferentiale . Asemenea divergente pot aparea si in familiile normale inchegate , intre parinti si bunici . In asemenea conditii copilul invata sa profite , sa speculeze in favoarea sa ezitarile si neintelegerile , cu repercusiuni in conduita sa , ceea ce il predispune la duplicitate morala si caracteriala , putand sa-i deschida drumul spre devianta .

Numarul copiilor in familie este si el o variabila care are implicatii educative cu semnificatii de risc comportamental . Daca sunt mai multi copii , cei mari resimt ,,complexul de detronare "in favoarea celui mai mic dintre frati /surori , ,,rasfatatul " parintilor . In familiile cu un singur copil , deseori acesta devine ,,copil-problema " la scoala din cauza capriciilor , rasfatului , gestuirilor tiranice cu care s-a deprins in mediul familial . Este extrem de actuala ideea potrivit careia familia merge catre dezangajarea in educatie a parintilor , catre cedarea atributiilor educative scolii, altor colective -sportive , culturale , etc.-din care copilul face parte .

Principalele disfunctionalitati familiale potential generatoare de devieri dec comportament la copil sunt :

• divergenta metodelor educative aplicate de parinti , indeosebi in ce priveste recompensarea si sanctionarea copiilor. In asemenea familii copilul este permanent derutat, descumpanit  si tentat sa-si caute modele de comportament in afara cadrului familial ;
• atitudinea hiperprotectoare , excesiv de afectuoasa a parintilor este contraproductiva din punct de vedere educativ deoarece duce la iritarea copilului si franeaza procesele de maturizare psihica ;
• atitudinea familiala indiferenta duce la dezvoltarea unei agresivitati latente . In acelasi timp , copilul neglijat de parinti , devenit emotiv , instabil , iritabil ajunge sa fie respins si de colegii de clasa , de cei din anturajul lui ;
• un factor de risc familial insemnat il reprezinta parintii ,,demisionari "(mereu ocupati sau plecati de acasa , care nu pot fi ,,deranjati"). Fenomenul are o nota de gravitate in plus daca mama este demisionara ; parintii demisionari fiind considerati una din cauzele majore ale devierilor comportamentale ale copiilor ;
• o disfunctie cu consecinte negative asupra comportarii copilului este atitudinea hiperautoritara a parintilor , dorinta lor de a impune o disciplina stricta si severa.Acesti parinti rigizi , tiranici , ultraseveri , inabordabili , si non-permisivi in ceea ce priveste principiile lor educative , care persista in atitudin autocritice in relatia cu copiii sunt tributari unei imagini devalorizante a propriilor copii , vazand in ei fiinte nedezvoltate care trebuie sa asculte orbeste de parinti , sa se lase manipulati de acestia (,, copilul-marioneta") . Un crescut grad de risc se identifica la tatal dominator sau tatal tiran , cel care pretinde de la toti membrii familiei ascultare si supunere , considerandu-i fiinte inferioare ce trebuie protejate si dirijate . Nu o data tatal despotic este , de fapt o fire slaba , timida , care insa se compenseaza din cand in cand prin izbucniri de autoritate excesiva .El induce copilului stari de inhibitie , frica instabilitate , timiditate , dar creeaza si acumulari de tensiuni care se pot manifesta mai tarziu la modul rebel , descarcarea facandu-se , desigur , pe seama altor persoane din anturaj .

Cu privire la alte aspecte ale relatiei copil-parinte , se constata ca numai in unele familii se asigura echilibrul cuvenit intre rolurile celor doi parinti , roluri impartite pe dimensiunile esentiale cunoscute . Parintii isi impart bucuriile si satisfactiile in educarea copiilor utilizand aceeasi schema dupa care isi impart si esecurile educative .

Disfunctiile la nivelul relatiei parinte -copil cauzeaza evolutii nefavorabile ale copilului in plan afectiv , frustrari ale acestuia din cauza racelii afective a caminului familial .Dezacordurile si tensiunile dintre parinti genereaza in constiinta copilului indoieli, reticente , reactii neadaptative .

Rolul determinant pe care il au experientele propriei copilarii in procesul de asumare a rolului de tata ( mama ). Amintirile traumatizante ale anilor copilariei ii pot face pe unii parinti sa persiste pe ,,linia dura'' , iar pe altii , dimpotriva , sa fie ingaduitori peste masura in educatia propriilor copii .

Familia nu poate asigura in totalitate socializarea pozitiva a tinerilor , in general , si prevenirea -terapia comportamentului deviant , in particular . Ii lipsesc acea coerenta de principii si stapanirea metodelor psihologice necesare actiunii educative .De aceea este necesara cooperarea liber consimtita , interactiva cu alti factori , inainte de toate cu scoala.

Bibliografie :E.Albu -Factori de risc in aparitia si structurarea

devierilor de comportament la elevi ,2000

E.Albu -Manifestari tipice ale devierilor de

comportament la elevii preadolescenti , 2002,

Aramis .

S.Boncu -Devianta tolerata si conflict normativ , 1998

Polirom .