Melancolicul - caracter inzestrat cu o sensibilitate acuta

□ - Melancolicul - este prezentat de catre psiho­logi ca inzestrat cu o sensibilitate acuta. Acest tip de temperament confera omului o capaci­tate exceptionala de receptie a stimulilor co-existentiali.

□ - Invocind din nou tipul melancolic, in re­plica, retragerile in sine ale flegmaticului nu ajung la lungimile de unda ale acestuia.

□ - La melancolic intilnim o adevarata fuga de exis­tenta; flegmaticul rezista, rabda incercarile ontologice.

□ - Opacitatea si indiferentismul sint straine melancolicului, mereu amorsat de propria-i structura psihica, pus in alarma conti­nua, neobosita si fata de sine si fata de lume. Pare intelept a crede in aparitia unor momente de viata cind se trezeste in situatii de "victima' a ceea ce el insusi este pe dinauntrul sau.

□ - Trairile profunde care-1 incearca si cu care se incearca fac din ea o antena extrem de sensibila, capabila sa inregistreze semnale existentiale dintre cele mai fine, chiar si pe acelea care pentru un altul par nevinovate. Anxietatea si depresiunea survin caracteristic in ce-1 priveste.

□ - Clipele de optimism sint de­rogari accidentale de la pesimismul structural, iar tristetea o stare in care se regaseste firesc. Intr-oversiunile melancolicului constituie o proprietate definitorie.

□ - Exista o netagaduita timiditate, teama (?!) ontologica de care ramine agatat depozitarul acestui temperament. Foarte rar il vom intilni expansiv, plin de elan, cu atit mai putin agresiv.

□ - Reveriile in care se pierde ii intorc ochii de la iume spre sine fara a se petrece nici cel mai marunt gest de auto-adulatie. Din contra, temator de lume melan­colicul se considera culpabil pina la complex. Forta psihica redusa il domina, impingindu-1 la nemultumire de sine, dar dorinta de perfec­tiune, autoexigenta nu sint anulate.

□ - Excesiva individualizare atribuita tempera­mentului melancolic trimite spre atitudinea egotica. Daca ar trebui sa-1 cautam pe melan­colic doar intre granitele egoismului si altruismului, atunci mai degraba il gasim altruist, decit egoist. Felul sau egotic este benefic, iar gesturile altruiste fac parte din firea lui.

□ - Concesivitatea, si din slabiciune, si din teama, si din culpabilitate complexata - denota o raportare ontologica comoda si maniabila pentru inter­locutorii cu care se intretine existential.

□ - Co­respondentele, disponibilitatile, mai bine zis predispozitiile, morale ale temperamentului melancolic provin din determinarile structurale fara prea multe ocolisuri si datorita pregnantei lui psihice evocate mai sus.

□ - Logica este instrumentul de care trebuie sa ne folosim cu asiduitate si prioritate pentru a atinge rezultatele sperate.

□ - Vorbesc nu neaparat de logica rationala, ci si de logica existentiala, de experienta sociala concentrata intr-o ecua­tie credibila, tinind seama de imposibilitatea anchetarii sociologice a exteriorizarii tempera­mentelor intr-o serie suficient de lunga pentru a fi concludenta si a cistiga certitudini care sa merite titlul de stiintifice.

□ - Apoi, vorbesc de imposibilitatea de a patrunde in intimita­tea psihica a omului, de a efectua pe viu o operatie "chirurgicala' obiectiva. Toate aces­tea avind ca tinta un singur individ, darmite o masa de oameni, stiind faptul ca cercetarea stiintifica nu se ocupa de cazuri particulare, cu singularitati, doar cu fenomene si legi.

Eseu: Politicile macroeconomice - influenta asupra sistemului de protectie sociala din Romania Proiect: Sistemul de protectie sociala din Romania -comparatie globalizata

□ - Am gresi afirmind ca melancolicul, este prin temperament om de actiune. Retragerea de sine in sine il impiedica sa ajunga la aceasta distinctie sociala. Se adauga refractiunea la au­toritate si normativitate. Suporta greu orice ingradire de dincolo de el, melancolicul vazind in ea un atentat la libertatea interioara.

□ - Pa­seist si fantast, imaginativ, meditativ si intui­tiv, melancolicul se rezerva siesi, descoperin-du-se mereu incremenit in centrul universului, lumea raminind un decor fatal si intristator. Vreau sa spun ca pe cita slabiciune pragmatica impune, pe atita forta spirituala degaja.

□ - Me­lancolicul trebuie premiat ca filistin exemplar. Am putea spune chiar conservator.

□ - O anume imaterialitate este intruchipata in ontologia melancolicului, absenteismul sau existential (relativ) fiind argumentat si de "le­nea' de a lua initiative si a se implica in ac­tiuni, cit si de neglijenta cu care isi trateaza interesele personale.

□ - Ca om de constiinta, me­lancolicul este un om dezinteresat. Printre melancolici vom gasi totdeauna cei mai gene­rosi indivizi. A face serviciu cuiva, pina la a-ti face tie insuti deservicii.

□ - Complexul de culpabilitate si sentimentul unei slabiciuni umane ce nu suporta vreo abatere pilduitoare cit de cit impinge melancoli­cul spre o sinceritate dezarmanta. Iata-1, asa­dar, demn de increderea celorlalti, chit ca el insusi nu are incredere in sine.

□ - Dar nu doar sincer, si modest, departe de ambitii - fara ambitii, pierdut intr-o ardere interna intre­tinuta de ncsfirsite interogatii fara raspunsuri optimiste.

□ - Aflat mereu in defensiva existenti­ala, presat de factori exteriori de tot felul, melancolicul se salveaza din dezastrul infringerii prin demnitatea cu care o accepta atunci cind se produce. Desi cu o durere devastatoare.

□ - Consumindu-si fiinta si fiintarea intr-o stare de la care nu poate abdica si de care, poate, nu-i place sa se dezica, melancolicul se achita de obligatii probind un dezvoltat simt al dato­riei. Aceasta calitate, credem, nu dispune de autonomie cauzala, iesind dintr-un sentiment profund de solidaritate umana universala.

□ - In taina, melancolicul isi inchipuie ca pe ascuns toti oamenii ii seamana, chiar daca acestia il contrazic frecvent, provocindu-i pierderi de sine si un disconfort vizibil.

□ - Cu o sensibilitate ardenta si sesizare acuta a conditiei umane in straturile adinci ale acesteia, melancolicul este inzestrat cu un temperament care-1 face apt sa se personalizeze la nivele maxime.

□ - Genetic prin excelenta, iesirile lui existentiale debordeaza masura persoanei sale, dobindind dimensiuni valorice si ideale pe care rareori le vom detecta la alte temperamente.

□ - Se intimpla ca melanco­lia ii da omului sansa unei personalizari capa­bila sa strabata tot itinerariul acesteia, mergind pina la simbolicul uman.

□ - Daca spatiul existential pe care din tempe­rament melancolicul nu-1 poate largi prea mult, competitiv cu celelalte temperamente, in schimb aftam compensatia in disponibilitatea pentru dilatarea timpului existential.

□ - Accesul la timp este atit de nelimitat pe cit de ingust ii este spatiul in care traieste. Ceea ce in­seamna ca saracia faptelor este surclasata de incarcatura lor subiectiva, de investitia afec­tiva si gradul inalt de plenaritate a angaja­mentului personal.

□ - Deoarece ii (dis)place schim­barea, devenirea eventuala il oboseste si-i tra­deaza structura, melancolicul marseaza pe ac­tiuni putine dar cu tragere lunga, foarte lunga. Respectam la el superbia coeficientului de cali­tate umana si morala. Nici puterea, nici succe­sul, nici placerea nu alcatuiesc punctele tari ale existentei melancolice.

□ - Totusi, oricind poate sa ne puna in situatia de a asista la spectacolul unic al sublimului si eroismului moral. Portretul moral al temperamentului melan­colic releva un individ care obtine performante remarcabile din punct de vedere calitativ.

□ - Pre­ferinta pentru creativitate morala, ca urmare a inzestrarii ereditare, il face producator de va­lori si idealuri care diminueaza greutatea cu care suporta autoritatea normativa. in cazul lui, excesul de sensibilitate se converteste in exces de calitate. Nu stim si nici nu vom putea sti vreodata de cita moralitate este in stare un melancolic. □ - Nu vad ce importanta ar avea aceasta aritmetica. Important cu adevarat este ca putem sa identificam un tip original de mo­rala, potential plamadit de acest tip de tempe­rament.

□ - L-am gasit avind ceva de spus si in privinta normelor, valorilor si idealurilor mo­rale, si in ceea ce priveste problemele, ca­uzele, intentiile, spatiul si timpul morale, adica elementele care formeaza armatura viziunii ge­netice asupra lumii morale.