Factori sociali care contribuie la formarea unei personalitati armonioase

FACTORI SOCIALI CARE CONTRIBUIE LA FORMAREA UNEI PERSONALITATI ARMONIOASE

1. Familia  - ca agent al socializarii

Evolutia copilului, maturizarea lui, transformarea in adult, cunoaste, pe de o parte salturi calitative, raspunzatoare de formarea si dezvoltarea sa eficienta, perioade de progres psihologic in care achizitiile se asimileaza, condenseaza si se inlantuie, pe de alta parte cunoaste si perioade de repaus, stagnare, uneori chiar si declin, ceea ce conduce in cazuri extreme la disolutia personalitatii. Asupra devenirii lui morale si spirituale isi pun amprenta atat factori sociali cu influente benefice, pozitive, dar si factori a caror influenta este constant nociva.

1.1. Structura si functiile familiei

Familia este principalul agent de socializare si reprezinta legatura dintre copil si societate, principalul modelator al componentelor personalitatii.

Din punct de vedere sociologic familia este un grup social primar constituit pe baza relatiilor de casatorie, consanguinitate si rudenie, membrii lui impartasind sentimente, aspiratii si valori comune si avand relatii nemediate. Din perspectiva juridica familia este un grup de persoane formal intre care s-au stabilit drepturi si obligatii reglementate prin legi si acte normative.

Relatiile din cadrul familiei pot fi redate astfel

relatiile dintre soti

relatiile dintre parinti si copii

relatiile dintre descendenti

relatiile de rudenie dintre membrii familiei si alte persoane

Familia este un complex de roluri si statusuri sociale. Membrii se raporteaza unul la altul prin roluri si statusuri, pentru fiecare dintre acestea existand un set de comportamente impuse social.

Structura familiei poate fi interpretata sub doua aspecte:

cantitativ- componenta numerica si reteua de statusuri si roluri

calitativ- diviziunea rolurilor si modul de exercitare a autoritatii

Din punct de vedere numeric sunt familii extinse, cu numar mare de membri, cu mai multe nuclee familiale si mai multe generatii, si familii nucleare, formate din soti si copiii acestora. Din perspectiva structurii rolurilor vorbim despre familii complete, formate din cei doi soti si copiii lor si familii monoparentale. Indeplinirea rolurilor in familie este invatata prin socializare. De obicei tinerii casatoriti vor exercita in noua lor familie rolurile vazute si invatate la parintii lor.

Structura familiei mai poate fi interpretata si din punct de vedere al autoritatii, a modului de exercitare al acesteia. In familiile autoritare barbatul este principalul detinator de auroritate conferita de puterea economica mai mare. In prezent se constata o redistribuire a autoritatii in cadrul familiei, tinzandu-se catre o egalitate a pozitiilor de egalitate.

Principalele functii ale familiei sunt: sexuala, reproductiva, economica si socializatoare. Functiile sexuala si reproductiva asigura satisfacerea nevoilor sexuale ale membrilor cuplului si procreerea copiilor. Functia economica este atat de productie cat si de profesionalizare a descendentilor si generarea si gestionarea unui buget familial.

Functiile familiei fata de copil ar putea fi redate schematic astfel:

Mecanism regulator care permite copilului sa se dezvolte

Rol de protejare

Il ajuta sa-si faca ucenicia pentru viata, mediu afectiv

Functie profund socializatoare si de individualizare

Document online: Saracia in societatea romaneasca Referat: Sociologie economica rurala - intrebari

Relatia dintre parinti si relatia parinti - copil stau la baza elaborarii schemei fundamentale a familiei

Copilul isi defineste rolul individual pe care il are in relatiile cu ceilalti

Mediul cultural in care invata comportamentul uman, cu influentele, opiniile, prejudecatile si obiceiurile sale

Rol de umanizare a copilului, care formeaza personalitatea

Cadru relativ stabil si coerent in care anxietatea produsa de stimulii externi este diminuata ( functie securizanta )

1. Socializarea in familie

Ca agent socializator, familia este locul unde copilul isi insuseste primele norme si valori sociale si invata sa se relationeze cu ceilalti. In familie socializarea este: normativa ( transmiterea normelor si regulilor sociale), cognitiva ( dobandirea deprinderilor si cunostintelor ), creativa ( formeaza moduri de gandire creatoare pentru adaptarea la situatii noi ) si psihologica ( se invata afectivitatea necesara relationarii cu ceilalti ).

Socializarea realizata prin familie este vitala integrarii sociale, deoarece il invata pe copil cum sa actioneze pentru satisfacerea scopurilor, dar si ceea ce asteapta societatea de la el. Esecurile socializarii familiale au consecinte negative deoarece nu se realizeaza convergenta cu normele si valorile promovate de societate. Avantajele socializarii familiale sunt date de realizarea acesteia intr-un climat afectiv pozitiv care faciliteaza transmiterea si insusirea normelor si valorilor societatii.

In societatea moderna se constata o derogare a responsabilitatii socializarii in familie, acest rol revenind altor institutii. Efectele acestui fenomen sunt : reducerea rolului afectivitatii in educatie, slabirea coeziunii familiale si o socializare deficitara a copilului.

Copiii a caror socializare in familie s-a facut corespunzator sunt cooperanti, prietenosi, au relatii adecvate cu cei din jur, sunt increzatori, altruisti, au valori similare cu cele ale parintilor lor si nu sunt afectati de criza de identitate.

In familiile in care parintii recurg la disciplina, insotita de o afectiune puternica, care isi pedepsesc copii atunci cand gresesc, dar ii lauda si ii stimuleaza atunci cand este cazul, care au un sistem puternic de credinte si traditii socializarea se realizeaza normal.

In interactiunea dintre copil si mediu, copilul ajunge sa cunoasca ce asteapta parintii de la el si compara aceste asteptari cu propriul sau comportament. In educatia morala a copilului se regasesc doua stadii : stadiul realismului moral ( in care morala este dominata de constrangere si autoritarism ) si stadiul cooperarii ( cand ansamblul regulilor de convietuire se constituie datorita sentimentelor reciproce si al trairii sentimentului de egalitate cu adultul ).

Copilul este receptiv la ceea ce este comform modalitatii sale de a se comporta si prezinta o anumita opacitate la ceea ce nu se potriveste cu fondul sau moral si cu mediul social in care traieste.

In perioada 0-8 ani relatia dintre copil si adult este de tip unilateral; adultul reprezinta izvorul regulilor si obligatiilor externe, iar copilul se supune acestuia in virtutea valorii pe care i-o recunoaste. Respectarea normelor este mai mult rezultatul ascultarii, decat al unei cunoasteri si intelegeri a lor; ascultarea se bazeaza pe afectiune si teama. Intre 7 si 12 ani relatia copil-adult se bazeaza pe respect reciproc, normele se interiorizeaza si devin mobiluri ale conduitei copilului. Fiecare etapa a dezvoltarii morale a copilului reprezinta terenul pe care au loc asimilarea, restructurarea si organizarea conduitei in conformitate cu normele sociale ale grupului.

In familie copilul adopta conduite si gesturi ale modelelor parentale, percepe similitudini in infatisare si caracteristici psihice, invata sa se supuna regulilor sociale (conformism).

Imaginea de sine se constituie treptat in procesul de socializare a fiintei umane, prin raportarea la sistemul de valori si norme socio-culturale dominante in grup. Ea reflecta statusurile familiale, profesionale, civice si rolurile persoanei in decursul vietii exprimate in respectul de sine, atitudini, opinii si comportamente. Imaginea de sine apare ca o oglinda individuala a solicitarilor socialmente conditionate ale lumii inconjuratoare si se formeaza prin compararea imaginii de sine pe care o are individul despre el cu cea pe care o au ceilalti.

1.3. Rolurile parentale in procesul socializarii

Se observa ca in societatea actuala rolurile parintilor moderni au suferit modificari fata de familia traditionala in care tatal era cel care asigura functia economica de intretinator al familiei, iar mama avea rolul de a asigura educatia si ingrijirea copiilor si a gospodariei.

Fiecare isi exercita meseria de parinte imitand modelele dupa care aceste roluri au fost jucate de parintii sai si asteapta de la partenerul de viata sa faca la fel.

Se stie ca mamele au inclinatii spre indulgenta si supraprotectie, pe cand tatii au tendinte de respingere si autoritarism.

Rolul mamei

Copilul gaseste in mama satisfacerea trebuintelor, relaxarea tensiunilor si siguranta. Atitudinea copilului fata de restul lumii este in mod esential determinata de relatia lui cu mama. Mama este initiatoarea in plan intelectual si cultural, reprezinta prima forma de autoritate cu care copilul intra in contact si de la care invata primele reguli si norme morale si cum sa se adapteze la exigentele sociale. Tot mama este cea de la care copilul invata ce este femeia, invata primele modele de comportament uman.

Rolul tatalui

Studii legate de importanta rolului patern au fost efectuate de Bach, Bremer si Colette, care au demonstrat ca prin dragostea si sprijinul acordat sotiei ei asigura indirect si pentru copil sentimentul de securizare, este cel care intretine familia asigurand traiul familiei.

De la tata copilul invata sa se adpteze fara sa se simta amenintat, invata un mod de a fi diferit fata de cel al mamei. Tatal reprezinta in familie ordinea realitatii, forta, autoritatea suprema, este cel care determina individualizarea copilului si orientarea acestuia spre un univers exterior celui matern. Este cel care il introduce pe copil in domeniul obligatiilor, principiilor si legilor.

Prin prezenta sa tatal il provoaca pe baiat sa fie masculin si pe fata sa fie feminina. Un tata care inspaimanta si este violent va provoca la fete frica de barbati si la baieti refuzul de a-i semana, de a urma modelul parental.

In familie, climatul de intelegere dintre parinti este foarte important pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii copilului.

Scoala

Scoala reprezinta un factor educativ si formativ, care faciliteaza invatarea si interiorizarea normelor si conduitelor sociale, prin dezvoltarea sistematica a convingerolir morale durabile.

Scoala este un agent socializator complex, care pe langa informatii si educatie pedagogica transmite valori si norme, atat formale cat si informale.Copiii invata nu numai din cunostintele obligatorii procesului de scolarizare, ci si din interactiunea lor cu colegii si profesorii. Intre elevi se dezvolta o anumita complicitate, se formeaza un cadru microsocial inchis in care ei se "aliaza" impotriva adultilor, vehiculeaza informatii de alta natura, au glumele si vocabularul lor.

In procesul de socializare, menirea scolii este de a facilita invatarea si interiorizarea normelor de comportament impuse de societate. Simtul identitatii copilului, imaginea sa despre sine si extinderea Eu- lui sunt intensificate la intrarea in scoala. In aceasta perioada identificarea devine un important principiu al invatarii, Eul devine factor rational, parte constienta a personalitatii.

Intrarea in scoala produce anumite modificari in viata si activitatea copiilor. Copilul este investit cu statute noi si i se schimba radical modul de relationare cu cei din jur.

3. Anturajul

Individul traieste intr-o societate si intra in relatie cu semenii sai, se integreaza in grup. Grupul reprezinta o forma de satisfacere a nevoilor de comunicare si afiliere a individului. Interactiunea cu grupul ii permite omului sa-si formeze o imagine despre sine. Comportamentul individual este determinat de imaginea despre sine si de imaginea pe care si-au facut-o ceilalti. In procesul formarii personalitatii individul interactioneaza cu grupuri diferite, de la care preia idei si norme comportamentale.Unele grupuri ( de referinta ) sunt mai importante decat celelalte. Primul grup de referinta il reprezinta familia de la care individul preia si primele modele comportamentale. Al doilea grup de referinta il reprezinta persoanele avand aceeasi varsta si acelasi statut, care exercita cel mai important rol in formarea personalitatii, deoarece au o influenta majora asupra atitudinilor, intereselor si normelor comportamentale ale individului. In adoptarea unui comportament individul se va orienta dupa imaginea subiectiva pe care el si-o face despre modul cum este perceput de catre ceilalti.Totodata imaginea de sine il ajuta pe individ sa-si prestabileasca unele raspunsuri anticipative vis-a-vis de interactiunile cu ceilalti.

Grupul din care face parte individul este un alt factor de socializare a individului, unde copilul isi poate afirma personalitatea sa, nemaifiind incorsetat de anumite reguli de conduita, asa cum se intampla de exemplu in mediul scolar sau familial.

Socializarea in cadrul anturajului are loc intre tineri care sunt egali ca varsta, prestigiu, autoritate si care au propriile norme si valori diferite de ale adultilor. Tinerii sunt atrasi de grupul de prieteni datorita nevoii de identificare cu comunitatea care-i ofera securitate si care-i recunoaste pozitia, ii faciliteaza afirmarea de sine si ii ofera o serie de informatii cu caracter antiadult ( evitarea constrangerilor si manipularea parintilor ). Atunci cand tinerilor le lipsesc afectiunea si indrumarea parintilor influenta grupului devine foarte puternica, acesta devenind un fel de familie paralela care satisface nevoile de afectiune, comunicare si afiliere. Aceasta socializare poate avea efecte pozitive asupra dezvoltarii armonioase a personalitatii tanarului, dar si influente negative prin orientarea catre acte antisociale.