Inteligența - testarea inteligenței, inteligența și creierul, teste IQ

Inteligența

Raspunsul la aceasta intrebare naște probleme și argumente contradictorii. Exista oare o inteligența care ne ajuta sa rezolvam toate problemele și ne ofera raspuns ls orice intrebare, indiferent de natura ei? Sau exista diferite tipuri de intelegența care ne ajuta sa rezolvam in parte fiecare tip de problema?

Mulți susțin ca nu exista un singur tip de inteligența ci cel puțin opt tipuri diferite, inclusiv verbala, spațiala și emoționala. O alta problema in determinarea inteligenței este daca aceasta este biologica sau dobindita social. Creierul cintarește mai puțin de 2, 5 % din greutatea totala a corpului nostru, dar insumeaza 20% din energia consumata. Arde oxigenul și glucoza de zece ori mai mult decit oricare alt organism din corpul nostru.

In fiecare an 10000 de persoane fac testul de Mensa IQ, dintre aceștea 25000 reușește sa devina membri. In ultimul secol, nivelul IQ mediu al Marii Britanii a crescut 3 puncte la fiecare deceniu.

Inteligența depinde și de cultura, clasa sociala sau sexul unei persoane pentru ca așa sunt scrise aceste teste. In 1920 testele de inteligența erau folosite pentru stabili daca imigranții care doresc cetațenia americana se potrivesc normelor cerute.

Testarea inteligenței

Unul dintre principiile unei singure entitați "inteligența" este conceptul de  "inteligența generala" sau "g". La inceputul secolului 20 "g" era folosit pentru masurarea performanței a mai multor teste.

Astfel, s-a descoperit ca persoanele care gaseau soluțiile bune la o varietate de teste mentale aveau tendința de a folosi o parte a creierului denumita generic "g". Astfel, "g" este temelia noțiunii de inteligența singulara, care ne ajuta sa aducem la bun sfirșit sarcinile mentale cotidiene.

Cercetatorii au descoperit ca o parte a creierului "cortex lateral prefrontal" este singura parte din creier marește circulația singelui atunci cind rezolvam probleme complicate.

Exista deasemenea cercetari care susțin ca abilitațile noastre mentale sunt doar o funcțiune a factorilor sociali, precum educația, și nu doar moștenirea biologica.

Inteligența și creierul

Vechii greci credeau ca creierul este casa sufletului, nu a intelectului. Ei credeau ca inteligența se intimpla undeva in plamini. Deabia in secolele 17-18 creierul a fost vazut ca unn organ care are o legatura directa cu inteligența și gindurile, și noțiunea de "minte" și-a facut apariția.

Folosind noile forme de tehnologie, cercetatorii au reușit sa descopere cum lucreaza creierul atunci cind indeplinim sarcini.

Teste IQ

Exista o multitudine de metode care masoara inteligența, cele mai cunoscute dintre toate, sunt fara indoiala, teste IQ. Scalarea inteligenței și-a inceput viața la inceputul secolului 20, atunci cind Alfred Binet a inceput programul de educare a copiilor cu probleme de invațare. Cei care au obținut un scor sub categoria de virsta din care faceau parte erau considerați retardați.

IQ este un test psihometric, ce masoara abilitațile mentale. Exista mai multe definiții ale inteligenței. Unii cred ca este moștenita, alții ca exista mai multe tipuri de inteligența și poate fi un rezultat al mediului social in acre traim.

Testele n IQ moderne masoara o varietate de abilitați precum cea verbala, matematica, spațiala, memoria și rațiunea. Testul este apoi "pre-testat" pe un grup de persoane reprezentative pentru populația mai agera. Apoi este gradat in așa fel, incit persoanele sa obțina intre 90-110.

Inteligența se modifica

Cu toate cp de-a lungul vieții dobindim anumite indeminari in unele zone ale creierului, pierdem in altele, precum memoria.

Ne-am nascit inteligenți?

Testele de inteligența au fost folosite și in scopul de a determina daca rasa umana a fost implicata in selecția naturala. Credința ca inteligența este determinata genetic este acceptata in mod general. Cu toate ca alții susțin ca este o cinsecința a mediului social. Totuși nu putem ramine indiferenți la faptul ca exisita diferente de IQ intre rasele umane, și asta este o concluzie a faptului ca exista diferente bilogice innascute.

Socializarea ne fac mai inteligenți?

Atit problemele intelectuale cit și cele emoționale sunt mutl mai ușor rezolvate atunci cind ne aflam intr-o stare buna, ceea ce depinde, in masura de inteligența emoționala. Studenții auto-motivanți au tendința de a descurca mai bine la examen.

O inteligența emoționala scazuta poate afecta capacitațile intelectuale. Depresia intervine in procesul memoriei al concentrarii.

Inteligența la nivelul activitații mintale

Termenul de "INTELIGENȚA" provine de la latinescu INTELLIGERE, care inseamna a relaționa, a organiza sau de la INTERLEGERE, care presupune stabilirea de relații intre relații.

Chiar terminologia sugereaza faptul ca inteligența depașește gindirea care se limiteaza la stabilirea relațiilor dintre insușirile esențiale ale obiectivelor și fenomenelor și nu a relațiilor intre relații. Cit de complexa este aceasta latura a personalitații  reiese din modul ei de abordare in istoria filozofiei și psihologiei. Parerile fața de inteligența au oscilat de la acceptarea și sublinierea rolului ei in cunoaștere, pina la diminuarea semnificației ei sau chiar pina la eliminarea ei din existența umana.

Socrate și Platon considerau ca inteligența ii permite omului sa ințeleaga ordinea lumii și de a se conduce pe sine insuși, iar Boudha milita pentru eliberarea omului de inteligența pentru a ajunge la cea mai inalta forma de fericire. Pentru gindirea ociidentala, inteligența aparea a fi atributul esențial, fundamental al omului, care face din om ceea ce el este, pentru gindirea orientata, inteligența era redusa la minimum. Au fost foarte contraversate și funcțiile inteligenței. Unii autori și-au manifestat increderea aproape nemarginita in puterea inteligenței, iar alții au minimalizat-o. Pentru Hegel, inteligența era un gardian al intregii vieți psihice (el spune ca "adevarul și raționalitatea inimii și voinței se pot gasi numai in universalitatea inteligenței și nu in singuratatea sentimentului"), pentru Montaigne inteligența forma imagini eronate despre Dumnezeu, oameni și lume, de aceea ea trebuie sa se centreze pe sine insași și opiniile cu privire la relațiile dintre inteligența și alte funcții psihice, sunt imparțite.

Kant o vede in uniune cu sensibilutatea, numai din aceasta intrepatrundere totala și absoluta izvorind cunoașterea. Leonardo Da Vinci legase inteligența de sensibil, inaintea lui Kant. Cadillac, sensualistul, pentru care toate cunoștințele vin prin simțuri, adauga ca, inteligența apare ca un distilator, ca un mecanism ce permite rafinarea materialului brut furnizata simțuri. Pascal, considera ca inteligența este inhibata de afectivitatea debordanta. Și Shopenhauer vede inteligența ca fiind subordonata voinței, singurul element primar și fundamental. Toate aceste pareri contradictorii s-au repercutat asupra definirii intrligenței și asupra stabilirii componentelor și funcțiilor ei.

Descartes, se pare ca a dat definiția cea mai apropiata de ințelegerea moderna a inteligenței. Filosoful francez definea inteligența: "mijlocul de a achiziționa o știința perfecta privitoare la o infinitate de lucru". In aceasta definire, gasim intuirea celor doua pozițiia actuale ale noțiunii de inteligența: ca sistem complex de operații; ca aptitudine generala; vorbind despre inteligența ca sistem complex de operații care condiționeaza modul general de abordare și soluționare a celor mai diverse situații și sarcini problematice, avem in vedere operații și abilitați, cum ar fi: adaptarea la situații noi, deducția și generalizarea, corelarea și integrarea intr-un tot unitar a parților relativ disperate, consecințele și anticiparea deznodamintului, comparaea rapida a variantelor acționale și reținerea celei optime, rezolvarea corecta și ușoara a unor probleme cu grade rescinde de dificultate. Toate aceste abilitați și operații releva cel puțin trei caracteristici fundamentale ale inteligenței:

1.     Capacitatea de a soluționa situațiile noi;

2.     Rapiditatea, mobilitatea, supletea, flexibilitatea ei;

3.     Adaptabilitatea adecvata și eficienta la imprejurari (Pierre Janet o definea ca fiind o conduita pe masura).

Inteligența apare ca o calitate a intregii activitați mintale, ca expresia organizarii superioare a tuturor proceselor psihice, inclusiv a celor afectiuv-motivaționale și valiționale. Pe masura ce se formeaza și se dezvolta mecanismele și operațiile tuturor celorlalte funcții psihice vom intilni o inteligența flexibila și supla.

Leibniz intuiește cel mai bine acest aspect, referindu-se la inteligența ca expresie a efortului al conștiinței. In psihologie, Piaget a descris-o magistral aceasta carscteristica in epistemoligia sa genetica. La inceputul secolului nostru, psihologul englez C. Sperman distingea, in seria aptitudinilor umane, un factor G (general) ce e(speciali), care corespund, operațional numai condițiilor concrete ale activitații respective (științifice, artistice, sportive, etc.). Factorul general este de ordin intelectual, intrucit ințelegerea și rezolvarea problemelor este necesara in orice activitate. De aceea factorul G a fost confundat cu inteligența.

Termenul de inteligența are o dubla accepțiune: pe de o parte de proces de asimilare și prelucrare a informațiilor variabile, in scopul unor adaptari optime, iar pe de alta parte, de aptitudine rezitind in structuri operaționale dotate cu anumite calitați (complexitate, fluiditate, flexibilitate, productivitate), prin care se asigura eficienta conduitei. Aceste calitați sunt caracteristice subiectului, reprezinta invariații ce pot fi evaluați statistic și sunt situații la un anumit nivel sau rang de valoare funcționala. Inteligența, apare astfel, ca sistem de insușiri stabile proprii subiectului individual și care la om se manifesta in calitatea activitații intelectuale centrate pe gindire. Procesul central al gindirii este strins legat "chiar imbinat organic cu toate celelalte". Psihologul american Thustone, in aceasta perspectiva, operind pe baza de cercetari și stabilește mai mulți factori ai inteligenței și anume: de raționament (deductiv și inductiv), de memorie, de capacitate de calcul, de rapiditate perceptuala, de operare spațiala, de ințelegerea cuvintelor și de influența verbala. Sunt, deci, in jur de 7 sau 8 factori ain inteligenței, evaluat dupa efectele sale finale, prezența unui factor global G nu este infirmata. Se pune degeaba problema structurii inteligenței sale, dupa formulari mai noi, problema stilului cognitiv.

De altfel, in psihologia gindirii, s-au operat diverse diferențieri intre analitic și sintetic, pragmatic și teoretic, reproductiv și productiv, cristalizat și fluid, convergent și divergent etc.

In legatuta cu lateralizarea cereblara, considerindu-se ca emisfera stinga este specializata in ordinea verbala și semantica, iar emisfera dreapta deține funcțiile de manipulare a relațiilor spațiale și de configurare a imaginilor, se vor contura probabil, prin cercetari, variante de inteligența cu dominanta logico-semantica sau spațio-imagistica.

De fapt și testele de inteligența sunt verbale și nonverbale (figurative), precum sunt și baterii de teste ce uzeaza de ambele tipuri de probe (Wachslen). Roman Andrei Cosmovici, prin cercetarile sale, a identificat factorul G ca fiind comun pentru diverse capacitați.

J.Piaget, prin psihologia genetica promovata, confirma punctul de vedere al inteligenței ca aptitudine generala cu o anumita baza nativa. Adaptarea consta din echilibrarea dintre asimilarea informaționala la schemele preexistente perfect cu vechile scheme. Echilibarea pe care Piaget o identifica cu inteligența se produce precumpanitor in baza acomodarilor, a restructurarilor sau reorganizarilor mentale. Masura inteligenței este echivalenta cu rata acomodarilor ce permit o buna ințelegere și rezolvare de probleme. Daca asimilarea este superficiala, iar acomodarea (prin prelucarea informațiilor) nu se produce decit lent și insuficient, atunci și echilibrarea inteligenta este insuficienta, cei care s-au ocupat de debilitatea mentala acuzind fenomene de "vascozitate" mintala sau fixitate funcționala opusa flexibilitații.

Considerind faptul inteligenței ca o structura instrumentala, proprie personalitații individuale, trebuie sa aratam ca insași experiența de viața și cu deosebire experiența școlara și profesionala o pune in evidența și permite evaluarea ei. Empiric, inteligența se poate evalua dupa randamentul invațarii, dupa ușurința și profunzimea ințelegerii și dupa dificultatea și noutatea problemelor pe care subiectul este in stare sa le rezolve.

Astazi, persista in psihologie intrebarea daca inteligența este capacitatea generala de aciziție a cunoștințelor, de rațiune și rezolvare de probleme sau ea implica diferite tipuri de abilitați. Cei mai mulți opereaza pentru prima data ipoteza.

Noile cercetari facute din perspectiva psihologiei cognitive și a neuropsihologiei, care leaga comportamentul inteligent de eficiența neurologica, ar putea aduce precizari  pretențioase in acest sens.