Gheorghe Crainiceanu (1853-1926)

Gheorghe Crainiceanu (1853-1926)

Nascut la Ciclovina-Montana in Banat, face liceul la Timisoara; remarcat de familia Mocioni, il trimite spre a urma medicina la Budapesta. In 1879 se numara printre laureatii facultatii din capitala Ungariei, care il premiaza pentru o lucrare de oculistica; doi ani mai tarziu obtine diploma de medic, dupa care urmeaza patru ani si jumatate de studiu de specializare in clinica profesorului Schulek, distins sef de scoala oftalmologica, ajungand asistent al acestuia. Va deveni un foarte bun oculist, fiind amintit printre elevii de seama a profesorului si apreciat ca un foarte bun oculist. Datorita unei migaloase si constiincioasa analiza a situatiei orbilor din Ungaria pe baza datelor statistice rezultate din recensamantul populatiei din 1880, devine un bun cunoscator al problemei, astfel ca va tine pe aceasta tema o conferinta si va publica o brosura, Statistica orbilor din Ungaria (editata de revista Szeméazet, 1885).

Dupa 1885 se stabileste definitiv in tara. Ca medic militar, conferentiar liber la Facultatea de medicina din Iasi - apoi, in scurt timp, la cea din Bucuresti - si practician, Gh. Crainiceanu desfasoara o salutara activitate in domeniul oftamologiei, publicand o serie de studii in limba romana, cat si in limbile franceza, germana si maghiara, asa ca : Statistica infirmilor si orbilor din tara (Iasi, 1886) - in care se apreciaza ca in toata tara ar exista aproximativ 15.000 de orbi si deficienti vizuali, Durerile de dinti reumatice ca precursori ai acceselor glaucomatoase (Klin, 1886), Boalele de ochi si de dinti, scrisa in colaborare cu profesorul stomatolog Arkövy (Stuttgart, 1988), Igiena taranului roman (Bucuresti, 1895) - lucrare premiata de Academia Romana, Igiena ochilor (1900) - lucrare tradusa si in germana (Tübingen, 1900) si franceza (1912). A fost un deschizator de drum in istoriografia medicinii romanesti, el adunand metodic si meticulos materialul pentru o bibliografie medicala cat mai completa, prezentata Academiei in manuscris (Bibliografia medicala, 1895); el isi va perfectiona opera timp de 12 ani, lucrarea fiind editata de Academia Romana sub titlul Literatura medicala Romaneasca (1907). Dar dr. Gh. Crainiceanu nu a putut insa sa agoniseasca atata pentru a-si putea edita Manualul de oculistica la care a lucrat o viata.

Intre anii 1911 si 1916 functioneaza ca medic-director la azilul Vatra Luminoasa, la inceperea razboiului fiind mobilizat ca medic oftalmolog in cadrul armatei. Pentru buna lui functio-nare a intocmit un judicios si bine chibzuit Regulament de serviciu interior publicat in 1913 in Monitorul Oficial impreuna cu o Dare de seama despre realizarile si mersul treburilor azilului. Pentru a rezolva probleme dificile ale orbilor, va apela la opinia publica, tiparind brosura In chestia orbilor. Istoria. Asistenta publica si privata. Progresele pe terenul tiflopedagogiei. Discutand printre altele problema pusa de multi - daca e de preferat ca orbii sa primeasca o instructie de cultura generala, de meserias sau in domeniul muzicii - el ajunge la concluzia unei imbinari armonioase a tuturor formelor de calificare.

Dupa formarea statului national roman, Gh. Crainiceanu s-a intors pe pamantul sau natal. Din 1919 pana in 1926 a trait in Cluj, unde a lucrat ca inspector general medico-pedagogic pentru Transilvania si Banat, contribuind la organizarea, reorganizarea si largirea institutelor de orbi, surdomuti si deficienti mintali.

Dr. Gh. Crainiceanu a organizat prima Conferinta a directorilor medico-pedagogi din Transilvania, care s-a desfasurat la Cluj in 1920. Aici au fost luate in discutie o seama de probleme deosebit de importante: gradul de calificare a profesorilor medico-pedagogi si salarizarea lor, regulamentele si planurile de invatamant ale institutiilor medico-pedagogice, elaborarea manualelor speciale, a editarii unei reviste de specialitate, programul primului congres medico-pedagogic s.a. In privinta formarii viitorilor profesori Conferinta recomanda ca acestia sa primeasca o pregatire universitara de patru ani, sa fie deci licentiati. Candidatii sa fie recrutati dintre absolventii scolilor normale si liceelor, precum si din randul invatatorilor cu cel putin doi ani de practica in invatamant. Cursurile urmeaza sa se tina la universitatea din Cluj (istoria filosofiei, literatura romana, pedagogia, psihologia, anatomia si fiziologia centrilor nervosi, psihiatria, igiena), precum si in cadrul scolilor speciale din localitate (istoria medico-pedagogiei, istoria tiflopedagogiei, a surdomutilor si a deficientilor mintali, metodica, psihologia si didactica generala, lucru manual pentru fete si baieti, sistemele de scris-citit si tiparul pentru orbi, sistemul de cubaritm si de note muzicale pentru orbi, literatura, organizarea si administratia pentru invatamantul special). Alte hotarari privesc: infiintarea la Cluj a unei scoli ajutatoare, efectuarea uni recensamant al tuturor deficientilor din Romania, masuri pentru recuperarea  sociala a soldatilor orbiti in cursul razboiului. In privinta viitorului congres se fixeaza pentru august 1920, la Ineu, jud. Arad, pentru pregatirea caruia se alege o comisie si se stabileste programul si referentii care vor sustine rapoartele principale.

O problema acuta care trebuia rezolvata era a pregatirii si cresterii numarului de membrii ai corpului didactic "medico-pedagogic" si pentru infiintare unui numar mai mare de scoli speciale. Pe baza unor calcule - dr. Gh. Crainiceanu - ajunge la concluzia ca in Romania de atunci, care avea 16 milioane de locuitori, ar avea nevoie de 70 de institutii speciale si de aproximativ 2.300 de cadre specializate. "Vor trebui, prin urmare, sa se infiinteze pe langa toate institutiile medico-pedagogice din orasele cu universitate, seminare pedagogice pentru pregatirea de profesori medico-pedagogici"

Dr. Gh. Crainiceanu s-a ocupat de organizarea unor cursuri de pregatire a profesorilor medico-pedagogi pentru scolile speciale. Acestea s-au desfasurat la Cluj, in cursul anilor 1921 si 1927, fiind patronate si finantate de Ministerul Muncii, Sanatatii si Prevederilor Sociale, cu aprobarea Ministerului Invatamantului, in colaborare cu Universitatea din Cluj. Ele au fost tinute de profesori universitari, iar practica pedagogica s-a desfasurat in scolile speciale din localitate, sub conducerea directorilor acestor institutii. Cursul de anatomie si cel de istorie si legislatie a fost tinut de dr. Gh. Crainiceanu, acestea aparand si litografiate.

La aproape 70 de ani, Crainiceanu a elaborat un manual didactic medico-pedagogic de valoare, Istoricul instructiunei, literaturei si legislatiunei copiilor anormali (Litografia Baga, Cluj, 1925). In elaborarea partii istorice, autorul a folosit o serie de lucrari de specialitate mai vechi - asa ca Enzyklopädisches Handbuch des Blindenwesens de A. Mell (Wien, 1900), Enzyklopädisches Handbuch der Heilpädagogic de prof. dr. A. Dannemann -, iar numeroasele date mai recente, dupa 1900, au fost culese de acesta cu migala din revistele de specialitate. Ceea ce se remarca este informarea larga si temeinica asupra tuturor problemelor pe care le discuta. Sub acest aspect, Crainiceanu poate fi considerat primul istoric al invatamantului special din tara noastra.

A fost un deschizator de drum in tiflopedagogie, ca si in alte ramuri ale psihopedagogiei speciale, asa ca cele ale surdopedagogiei si oligofrenopedagogiei. A aratat necesitatea de a se infiinta institutii separate, specializate pentru instruirea si educarea fiecarei categorii de deficienti, precum si necesitatea crearii unor institutii deosebite pentru deficientii complecsi, asa cum sunt orbi-inapoiati mintali.

Gh. Crainiceanu a tradus si adaptat lucrarea de ortofonie Eléments ďorthophonie á ľusage de tous les éducateurs de A. Herlin (Bruxelles, 1906), care va apare in 1924 si la Cluj sub titlu Elemente de ortofonie. Asa cum apare pe coperta manualului, adaptarea a fost facuta cu acordul autorului. Se presupune ca intre Crainiceanu si Herlin a existat un schimb de vederi mai larg, avand in vedere ca ambii erau inspectori cu problemele invatamantului special. Lucrarea cu intindere de 136 de pagini a servit drept curs de ortofonie pentru candidatii care urmau cursurile  medico-pedagogice. Aceasta este prefatata de Iosif Popovici, profesor de fonetica la facultatea de litere. Intre altele acesta arata: "Literatura romana privitoare la fonetica atat de saraca se imbogateste prin traducerea operei Elemente de ortofonie pentru uzul tuturor educatorilor a d-lui A. Herlin, facuta de dl. dr. Gh. Crainiceanu " . Si mai departe: "Lucrarea d-lor Herlin-Crainiceanu e bine venita, fiindca umple un gol in literatura pedagogica a viitorilor profesori de surdomuti. De azi inainte ei vor avea un mijloc mai eficace pentru a se putea introduce in secretele vocii si vorbirii, cunoscand mecanismele lor, bazat pe functiile organice si pe legile fiziologice" (p. 11). In adaptarea facuta, Crainiceanu s-a folosit si de adaptarea mai veche facuta de E. Balteanu a lucrarii lui Goguillot Comment on fait parler les sourds muets (Paris, 1889), Cum ii facem sa vorbeasca pe surdomuti, aparuta in 1896. Din aceasta se dau numeroase extrase si figuri. S-a mai folosit de lucrarile asupra vocalelor romanesti ale profesorului I. Popovici, ca si de lucrarea lui M. Ionescu in 4 volume, Curs special pentru surdomuti, aparuta la Focsani in 1922. Dupa cum se specifica in lucrare (1922, p.134), lucrarea nu se ocupa de de afazii, mutism si surdomutism, aceasta fiind destinata corectarii defectelor de pronuntie si voce a celor care aud. Astfel, lucrarea este un manual de logopedie, una din primele manuale de acest fel aparute in tara noastra. Dar desigur ca lucrarea a fost utilizata de toti profesorii din invatamantul special, dupa cum o recomanda si titlul, aceasta fiind " pentru uzul tuturor educatorilor", in primul rand de cei care lucrau cu surdomutii, la care defectele de pronuntie si voce sunt foarte frecvente.

In plina activitate, el moare in 1926.