STRUCTURA SI DEZVOLTAREA PERSONALITATII

Prezentarea laturilor personalitatii separate, independente unele de altele, este justificata doar de ratiuni analitice, in realitate ele interactioneaza, se organizeaza, se relationeaza reciproc, se ierarhizeaza dand nastere unei structuri ce dispune de o arhitectonica specifica.

Luand in considerare constitutia tripatrita a personalitatii (temperament, aptitudini, caracter) vom prezenta cateva relatii intre componentele ei.

Relatia dintre temperament si caracter

Unii autori, plecand de la modul lor de definire si mai ales plecand de la tipologiile caracteriale, care sunt, de fapt, tipologii temperamentale, nu au putut sa le diferentieze si au recurs la amestecul lor. Confundarea caracterului cu temperamentul si a temperamentului cu tipul de activitate nervoasa superioara, conduce la imprecizii terminologice si creeaza mari dificultati in plan practic.

Alti autori au recurs la separarea temperamentului de caracter, argumentul invocat in favoarea acestui punct de vedere il reprezinta existenta unor manifestari temperamentale care apar independent de atitudinile caracteriale si uneori chiar in ciuda acestora.

Sunt si alti autori care sustin ideea interactiunii dintre temperament si caracter, dar ei considera aceasta interactiune de tip antagonist. Intre temperament si caracter ar exista o lupta, o contradictie permanenta, dezvoltarea caracterului avand loc ca urmare a unei continue destramari a complexului tipologic, concomitent cu reorganizarea lui in forme corespunzatoare caracterului. Consecinta unei astfel de viziuni este ca, in lupta dintre temperament si caracter, s-ar ajunge, in cele din urma, la lichidarea temperamentului, sau, in cel mai fericit caz, la golirea lui de consistenta.

Nici una dintre aceste viziuni (amestec, separare, interactiune de tip antagonic) nu este convingatoare si realista. Adevarata solutie a relatiei dintre temperament si caracter o constitue relevarea interinfluentelor reciproce cu efecte benefice, constructive sau, dimpotriva, erodante si dezechilibratoare ale personalitatii. Daca avem in vedere influenta temperamentului asupra caracterului, atunci constatam prezenta urmatoarelor situatii:

temperamentul coloreaza modul de exprimare, de manifestare in comportament a trasaturilor caracteriale (generozitatea va fi exteriorizata diferit de catre coleric si melancolic);

temperamentul predispune la anumite manifestari caracteriale (colericul, fiind predispus spre perceptii rapide dar cu unele erori, va predispune si spre o anumita instabilitate caracteriala);

temperamentul avantajeaza sau provoaca dificultati in formarea unor trasaturi caracteriale (echilibrul sanguinicului si flegmaticului are influente benefice in formarea trasaturilor caracteriale, pe cand neechilibrul-excitativ al colericului afecteaza negativ formarea trasaturilor de caracter).

Influenta caracterului asupra temperamentului consta in controlarea, reglarea celui din urma si se concretizeaza in urmatoarele situatii:

caracterul inhiba, retine anumite insusiri temperamentale (mai ales pe acelea care se asociaza in plan comportamental cu efecte negative);

mascheaza si compenseaza temporar insusirile temperamentale care odata manifestate in comportament ar produce efecte dezadaptative;

valorifica la maximum trasaturile temperamentale care se asociaza in plan comportamental cu efecte pozitive.

Se poate deduce ca fiecare din cele doua componente ale personalitatii detine o anumita "putere" asupra celeilalte. Acest aspect apare cu pregnanta cand una dintre componente o domina pe cealalta, pana la anihilarea ei.

Persoanele supracontrolate, "cenzurate", cu un caracter ferm, bine conturat au tendinta de a reprima atat de mult trasaturile temperamentale, incat psihocomportamental apar ca niste automate.

Persoanele subcontrolate, cu slabiciuni caracteriale, vor cadea prada trasaturilor temperamentale, care nemaifiind filtrate, se vor manifesta ca atare.i

Numai prin efort voluntar constient, prin organizarea superioara a caracterului omul isi poate lua in stapanire propriul temperament. Rolul reglator al caracterului nu trebuie insa sa fie excesiv, sa mearga pana la anihilarea temperamentului.

Relatia dintre aptitudini si caracter

Intre aptitudini si caracter exista o stransa relatie. Aceasta relatie poate fi descrisa ca fiind concordanta sau discordanta. De exemplu, se poate spune despre un om ca este inteligent, dar si bun, cinstit, harnic, in timp ce despre un altul ca este inteligent, dar rau, incorect, lenes. Aceleasi afirmatii se pot face si despre un om neinteligent. Din corelarea caestor variabile apar patru situatii tipice:

oameni cu aptitudini si cu trasaturi pozitive de caracter (oameni cu caracter);

oameni fara aptitudini, dar si fara caracter (oameni cu trasaturi negative de caracter);

oameni cu aptitudini, dar "fara caracter";

oameni fara aptitudini, dar cu caracter.

Primele doua situatii sunt de congruenta (acord, potrivire), iar urmatoarele doua de noncongruenta (dezacord, nepotrivire). Ele conduc in plan psihologic la efecte total diferite: de consonanta sau de disonanta, ultimele fiind traite ca o stare de disconfort psihic care se cer a fi eliminate sau macar reduse.

Dintre cele patru situatii descrise doar prima exprima interactiunea optima dintre aptitudini si caracter, celelalte fiind dezavantajoase, in grade si proportii diferite, pentru personalitate. Personalitatea va fi afectata cu atat mai mult cu cat dezacordul dintre aptitudini si caracter este mai profund.

Foarte importante sunt relatiile de interinfluentare reciproca dintre aptitudini si caracter. Caracterul, prin sistemul sau atitudinal, favorizeaza sau defavorizeaza punerea in valoare a capacitatilor. De multe ori, datorita lipsei uni caracter bine format multe potentialitati raman latente. Iar cele existente nu sunt valorificate maximal. Asadar, caracterul valorizeaza aptitudinile.

Relatiile dintre aptitudini si caracter pot fi evaluate dupa urmatoarele criterii:

Analiza: Divortul si protectia sociala a familiilor aflate in divort Referat: Cauzele conflictelor etnice din spatiul postsovietic. cazul republicii moldova.

nivelul la care se situeaza cele doua variabile (superior, mediu sau inferior; prevazand surclasarea aptitudinilor prin atitudini sau invers);

sensul in care se manifesta interactiunile (pozitiv si reciproc stimulativ; negativ univoc sai biunivoc; cvasineutral);

caracterul raporturilor dintre aptitudini si atitudini (direct sau indirect).

Relatia dintre temperament si aptitudini

Este asemanatoare cu cea dintre temperament si caracter. Temperamentul ca latura dinamico-energetica a personalitatii nu predetermina aptitudinile, dovada fiind data de formarea uneia si aceleiasi aptitudini pe oricare temperament sau a mai multor aptitudini pe fondul unui singur temperament. Raportat la aptitudini temperamentul joaca rol de predispozitie. El poate avantaja sau provoca dificultati in formarea aptitudinilor, acestea fiind depasite prin antrenament sau compensare. De asemenea, modificarea manifestarilor temperamentale este in masura sa conduca la modificarea aptitudinilor. De aceea, in virtutea unor tendinte de adaptare a temperamentelor la activitate, se vorbeste despre o oarecare profesionalizare a temperamentelor.

Concluzionand, putem afirma ca intre laturile personalitatii exista relatii de:

ierarhizare, cu dominanta neta a caracterului asupra temperamentului si aptitudinilor si cu capacitatea acestuia de a le regla si valorifica maximal;

interinfluentare, cu efecte pozitive sau negative, de avantajare sau de periclitare, rigidizare si chiar anulare reciproca;

compensare, astfel incat unitatea globala a personalitatii sa nu fie afectata;

feed-back, efectele produse de o latura in alta repercutandu-se chiar asupra laturii care le-a generat.

DEVENIREA PERSONALITATII

Procesul constituirii personalitatii incepe din primele zile ale copilariei si continua toata viata omului. Omul nu se naste cu personalitate, ci devine personalitate. Desi procesul structurarii si reimprospatarii personalitatii se produce de-a lungul intregii vieti a individului, exista totusi unele perioade , cand el cunoaste o mai mare accentuare, implicand restructurari majore sau stabilizari partiale.

Specialistii considera ca in jurul varstei de 3 ani (prescolaritate) sunt puse marea majoritate a premiselor personalitatii, pentru ca in adolescenta personalitatea sa fie, in linii mari, constituita deoarece dispune de toate laturile si chiar de maturizarea relatiilor dintre ele.

Kurt Lewin, referindu-se la dezvoltarea personalitatii , distingea trei niveluri de structurare a acesteia:

nivelul structurilor primare - insuficient diferentiate, fara conexiuni interne intre elementele componente;

nivelul structurilor semi-dezvoltate - caracterizat prin diferentierea interioara a elementelor componente si specifice fiecarui subsistem;

nivelul structurilor dezvoltate - individualizarea subsistemelor psihologice ale personalitatii (cognitive, afectiv-motivationale, volitive), integrarea lor succesiva intr-o structura functional-echilibrata.

Zlate stabileste zece criterii ca fiind relevante pentru denenirea personalitatii. Omul devine personalitate atunci cand:

devine constient de lume, de altii, de sine;

isi elaboreaza un sistem propriu de reprezentari, conceptii, motive, scopuri, atitudini, convingeri in raport cu lumea si cu sine;

desfasoara activitati socialmente utile si recunoscute;

emite, sustine si argumenteaza judecati de valoare intemeiate;

creeaza valori sociale, se transforma din consumator de valori in producator de valori;

are un profil moral bine conturat, nobil, coerent care ii permite sa se dedice unor idealuri;

si-a format capacitatea de control si autocontrol;

se integreaza armonios si util in colectivitate;

stie sa se puna in valoare, sa se faca recunoscut de altii;

poate fi luat drept model pentru formarea altor personalitati.

TIPURI DE PERSONALITATE

Luand in considerare unele aspecte structural-functionale si altele ce vizeaza finalitatea adaptativa a personalitatii, putem desprinde urmatoarele tipuri:

personalitati imature psihologic si social - caracterizate prin structuri psihice componente simple, prin lipsa corelatiei logice dintre ele, printr-o functionalitate neeficienta, imprevizibila, inegala si prin capacitati adaptative extrem de scazute la situatiile noi;

personalitati mature psihologic si social - se disting printr-o mare complexitate structural-functionala, prin adaptarea lor supla si flexibila la cele mai diverse situatii, prin eficienta sporita;

personalitati accentuate - caracterizate prin tendinta de a aluneca in anormal, fara a deveni anormale, fapt care afecteaza serios capacitatile adaptative ale individului;

personalitati destructurate - se deosebesc total de media populatiei, incapabile de a se adaptasolicitarilor si imprejurarilor vietii.  

Psihologii s-au centrat indeosebi pe definirea si caracterizarea personalitatii mature, iar Allport a stabilit sase caracteristici ale acestui tip de personalitate:

extensiunea simtului Eului, adica incorporarea in personalitate a unor sfere noi ale interesului uman, astfel incat ele sa devina personale;

depasirea egocentrismului, stabilirea relatiilor cu alte persoane; manifestarea capacitatii de intimitate, compasiune, toleranta relationala;

dispun de echilibru emotional, de autocontrol, de simtul proportiei

percep, gandesc si actioneaza cu interes in conformitate cu realitatea externa;

sunt capabile de a fi ele insele, dispun de capacitatea de intuitie, autocunoastere, umor

traiesc in armonie cu o filosofie de viata unificatoare; sunt capabile de a-si forma o conceptie generala despre lume pe care o vor transpune in practica.

Concomitent cu maturizarea psihologica a personalitatii are loc si maturizarea ei sociala. Aceasta se exprima in umanizarea si socializarea indivizilor, in asimilarea modelelor socio-comportamentale definitorii pentru om, vizand cu precadere implinirea vocationala a individului, implicarea lui nemijlocita in activitatea sociala.