Psihologie
Studiile de dezvoltarea copilului - debutul studiilor despre copilDebutul studiilor despre copil Studiile de dezvoltarea copilului sunt relativ recente comparativ cu dezvoltarea altor domenii. Ele au aparut mai tarziu in sfera cercetarilor stiintifice datorita complexitatii cercetarilor ce presupuneau cunostinte din domenii diferite ( fiziologie, medicina, chimie, biochimie, anatomie, stiintele comportamentului uman si invatarii umane) . Lipsa de informatii poate constitui unul din primele motive pentru care problematica copilariei si dezvoltarii copilului nu a fost centrala in preocuparile cercetatorilor. Un alt motiv este unul de factura culturala si se refera la maniera in care in societate de-a lungul timpului a fost stabilit locul copilului. Pana la inceputul secolului XX copilul era considerat un adult in miniatura, diferenta dintre adult si copil reducandu-se la aspecte cantitative. Documentele atesta de exemplu, faptul ca in Roma antica locul copilului in familie si societate era desemnat de tata prin acceptare sau expunere ( in sensul de abandon), o ierarhie sociala atribuita Normandiei secolului al V-lea arata in conformitate cu amenzile practicate pentru delictul lovirii sau uciderii, valoarea indivizilor in functie de sex si varsta, unde femeia ce nu mai putea procrea si copilul de sex feminin erau valorizate cel mai slab dupa care urma copilul de sex masculin (Philippe Aries, Georges Duby, 1994, 170). Statutul copilului spune Michel Rouche in lucrarea citata, si locul pe care acesta il ocupa in familie oscila de la o extrema la alta. Cand sclav, cand subaltern , cand pretios, copilul juca un rol indecis guvernat de reguli sociale in care se ascund determinari economice. In acelasi timp cu studiile despre copil au evoluat si practicile de crestere si ingrijire a copilului si atitudinea societatii fata de nasterea si cresterea copiilor precum si fata de locul lor in familie si societate. In secolul XVIII cand se dezvolta marile aglomerari urbane in Europa creste si numarul copiilor abandonati datorita dificultatilor materiale si ignorantei cu privire la metode contraceptive. Ca urmare se inmultesc orfelinatele si adaposturile pentru copii ca o tentativa de a salva viata acestora avand in vedere mortalitatea infantila extrem de ridicata. Foarte multe studii au fost realizate avand ca subiectii copii abandonati in orfelinate sau camine spital unde rata mortalitatii extrem de ridicata a determinat efectuarea unor studii in urma carora s-a definit fenomenul de hospitalism caracterizat prin lipsa cresterii in greutate, lipsa reactiei la stimuli si in ultima instanta moartea. Acum este emisa ipoteza decesului datorat lipsei de afectiune materna sau alimentatiei proaste, lipsei de stimulare si lipsa ingrijirilor medicale. Statutul copilului incepe sa se imbunatateasca in secolul XIX prin scaderea drastica a abandonului copiilor dar din pacate nu ca rezultat al cresterii preocuparilor fata de copii ci ca rezultat al valorilor economice. In Europa sec. XIX copii erau valorizati ca forta de munca. In mii de fabrici sI mine puteau fi gasiti copii de 5 , 6 ani baieti si fete muncind 10 -12 ore pe zi in conditii mizere si de risc rezultatul fiind numarul mare de imbolnaviri si decese. Chiar si in zilele noastre in conditiile in care copii par o preocupare centrala se intalnesc inca foarte multi copii care sufera de foame. Se pare ca daca indivizii umani nu-si pot satisface trebuintele de baza este putin probabil sa manifeste acele sentimente nobile de afectiune parinteasca si umanitarism (Maslow, 1954). Dar medicina si legile au salvat copilul nu numai de la moarte ci si din abandon si abuz excesiv. Astazi copii beneficiaza de afectiune din unele puncte de vedere pentru ca nu mai sunt o povara economica sau o necesitate economica. Progresul psihologiei copilului se datoreaza in mare masura schimbarii de atitudine fata de copii , miscarilor intelectuale reflectate in scrieri filosofice si stiintifice, progresului medicinii si biologiei, extinderea educatiei elementare. Strans legate de miscarile intelectuale sunt numele lui John Locke si JJ Rousseau. Locke avanseaza ideea rationalitatii copilului care se naste cu predispozitii limitate dar a carui minte este tabula rasa peste care experienta va imprima mesaje. Copilul descris de Locke este intr-un anume sens un receptor pasiv de cunoastere , informatii si obiceiuri, inalt responsiv la recompense si pedepse. Copilul descris de Rousseau in lucrarea "Emil" are o imagine opusa fiind activ si curios. Mai mult acest copil nu este o "tabula rasa", nu este nici bun nici rau pana cand nu vin in viata sa recompensele si pedepsele care-l pot influenta. Este in schimb bun prin nastere - " un salbatic nobil". Rousseau subliniaza ca daca copilul ar fi lasat sa se dezvolte dupa propria sa natura in afara influentei coruptiei si raului din mediu atunci va fi un adult perfect. Educatia vine sa completeze natura, "dezvoltarea launtrica a facultatilor si organelor noastre este educatiunea prin natura " (J.J.Rousseau). Ambii mari filosofi si pedagogi pun bazele studiilor privind copilul si copilaria, ideile lor conducand la conceptii total deiferite despre copilarie. Descrierea lui Locke a copilului ca o creatura pasiva, format si modelat de recompense si pedepse, este foarte asemanatoare cu descrierile teoriei invatarii aplicabile in dezvoltate in special ale lui Skinner si Bandura. Viziunea lui Rousseau , a copilului care se dezvolta prin interactiune intentionata si cu scop cu mediul se regaseste in opera lui Piaget. Dar psihologia copilului ca stiinta nu a inceput cu lucrarile acestor ganditori ci cu primele observtii sistematice atribuite unor cercetatori precum Darwin (incepe cu studii ale propriilor copii )si Stanley Hall (a fost primul care a folosit chestionarele ca instrument de studiu al copilului dar erau adresate parintilor si profesorului).
|