Evaluarea inhibitiei atentionale in cazul  materialului imagistic

1.     Cadrul teoretic

1.1  Inhibitia cognitiva la nivel atentional

Informatiile referitoare le realitatea inconjuratoare sunt procesate selectiv iar domeniul de cercetare care se ocupa de abilitatea de a prelucra selectiv anumite surse de informatie este cel al atentiei .

Pana nu demult, cea mai mare parte a teoriilor privind atentia se centrau asupra modului in care aceasta faciliteaza in mod direct procesarea anumitor stimuli din mediu. Aceste teorii considerau ca, pana la un anumit nivel, (timpuriu sau tarziu), are loc o procesare automata a informatiei iar apoi intervine atentia, permitand selectarea informatiei relevante, in vederea procesarii ulterioare (figura 1.a). Stimulii ignorati nu sunt procesati mai departe iar efectul lor dispare odata cu trecerea timpului (Van der Heiden, 1981).

Exista, insa, si o alta posibila alternativa explicativa- si anume aceea ca mecanismele atentionale inhiba procesarea informatiei irelevante (figura 1.b). In acest caz, procesarea informatiei relevante este neinfluentata de interferenta cu informatia irelevanta. Un numar impresionant de date experimentale acumulate in ultima perioada vin in sprijinul acestei ultime variante explicative (Trammell. Valdes, Terry, 1994).

Inhibarea procesarilor irelevante pare a fi una dintre functiile importante, daca nu chiar exclusiva, a atentiei selective.

A

B

Fig.1 Conceptii teoretice privind atentia:

(A) atentia ca facilitare; (B) atentia ca inhibitie

Una dintre metodele experimentale utilizate in studiul atentiei selective este procedura de amorsaj, amorsajul negativ, (Neil, 1977; Tipper, 1985), fiind considerat un indicator al capacitatii inhibitorii. Amorsajul negativ este definit printr-o incetinire a raspunsului la un stimul tinta care este identic sau corelat cu o dimensiune ignorata, distractoare a unui stimul anterior (Milliken, Merikle, Joordens, Seiffert, 1998).

El a fost pus in evidenta pentru prima data de catre Darlymple-Alford si Budyar, (1966), utilizand o sarcina de tip Stroop, (1935). In cadrul acestei sarcini li s-a cerut subiectilor sa denumeasca cat mai repede culoarea cu care sunt scrise anumite cuvinte. Autorii au observat ca denumirea culorii, in cadrul unei liste Stroop, este mult incetinita in conditiile in care fiecare cuvant denumea urmatoarea culoare de pe lista- de exmplu: VERDE scris cu rosu, urmat de GALBEN scris cu verde, apoi de ALBASTRU scris cu galben si asa mai departe. Explicatia oferita de ei a fost aceea ca subiectii trebuie sa inhibe raspunsul la fiecare cuvant pentru a putea denumi culoarea stimulului; solicitarea raspunsului inhibat anterior pentru a denumi culoarea urmatoare, determinand astfel incetinirea raspunsului.

Procedura experimentala a amorsajului negativ presupune, deci, o sarcina in care subiectul selecteaza un stimul, (urmarind o instructiune de orientare spre o anumita culoare, locatie sau alte caracteristici ale stimulului) si raspunde specific pentru tinta respectiva in conditiile in care aceasta este prezentata concomitent cu unul sau mai multi distractori. Manipularea critica intr-o astfel de sarcina consta in folosirea a doua etape distincte care se succed si in care subiectul trebuie sa raspunda la un stimul, (in etapa "proba"), care a aparut ca distractor in etapa anterioara (etapa "amorsa") (May & Kane, 1995). Cu alte cuvinte, termenul "proba" se refera la etapa experimentala in care performanta subiectului este cuantificata si clasificata in relatie cu o stimulare critica anterioara- "amorsa"- in care stimulul critic a fost prezentat ca distractor (Neil, 1995).

Figura 2. Schema unui experiment

de evidentiere a efectului de amorsaj negativ

Daca presupunem ca subiectul trebuie sa raspunda la un stimul tinta S₁, ignorand in prima faza distractorul S₂, in faza ulterioara sarcina subiectului este aceea de a raspunde tocmai la stimulul S₂, ignorat anterior. Reprezentarea stimulului S₂ inhibata anterior, in vederea obtinerii unei procesari adecvate a stimulului S₁, va trebui reactivata rapid in cadrul etapei "proba". Procesarea lui S₂ se va realiza mai dificil deoarece este necesara depasirea efectelor inhibitorii anterioare. Raportarea probei din situatia experimentala se va realiza la o proba identica prezentata in cadrul unei situatii de control, in cadrul careia intre amorsa si proba nu se poate stabili nici o legatura. (figura 2).

Logica atribuirii efectelor de amorsaj negativ proceselor inhibitorii, este o extensie a explicatiilor oferite adesea in interpretarea fenomenelor de amorsaj facilitator (Miliken, Merikle, 1998).

In cadrul acestor studii, un stimul proba urmeaza unui stimul amorsa identic sau inrudit. Ca urmare, raspunsul la stimulul proba este mai rapid sau mai acurat atunci cand este identic (ex. Jacoby, 1983; Scarborough, 1977) sau inrudit din punct de vedere semantic cu amorsa, (ex. Meyer & Schvanevedt, 1971, 1975), decat atunci cand intre cele doua nu exista nici o legatura.

1.2. Utilizarea paradigmei amorsajului negativ in cazul materialului imagistic

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

Experimente de amorsaj negativ, au fost realizate in principal de catre Tipper si colaboratorii acestuia. Ei au utilizat imagini in special in sarcini de identificare, in trei categorii de experimente. Intr-o prima categorie, (Tipper, 1985), li se prezentau subiectilor stimuli formati din doua imagini suprapuse, una dintre ele avand conturul rosu, (tinta), iar cealalta avand contur verde, (distractorul). Sarcina subiectilor era aceea de a retine stimulul tinta din etapa "amorsa" si de a denumi apoi rapid tinta din etapa "proba". Dupa denumirea stimulului proba, subiectii trebuiau sa-si reaminteasca amorsa. Manipularea critica in acest gen de experimente era reprezentata de relatia dintre stimulul proba si stimulul distractor din faza "amorsa". In conditiile in care cele doua erau identice, (exceptand culoarea in care era prezentat stimulul), timpul de denumire al probei era mult incetinit fata de situatia in care amorsa si proba erau diferite

Intr-o alta categorie de experimente, (Tipper, 1985), stimulul tinta din etapa "proba" nu era identic ci relationat din punct de vedere semantic cu distractorul din etapa "amorsa", de exemplu imaginea unui caine care urma imaginii ignorate a unei pisici. Si in acesta caz, raspunsul era intarziat fata de situatia in care intre cei doi itemi nu exista nici un fel de legatura.  

Intr-un alt set de experimente, (Tipper, Weaver, Cameron, Brehaut & Bastedo, 1991), le-au fost prezentati subiectilor la tahistoscop perechi de imagini Stimulul tinta era localizat intr-un punct central de fixare iar stimulii distractori se aflau fie la dreapta, fie la stanga acestuia. Fiecare incercare consta dintr-o faza initiala - amorsa - in cadrul careia subiectul primea instructiunea de a retine stimulul central a carui reamintire urma sa fie verificata mai tarziu, ignorand stimulul lateral. Dupa o perioada scurta de timp urma o noua faza -proba - in cadrul careia subiectii erau instruiti sa numeasca cu voce tare imaginea aflata in pozitie centrala, ignorand, in acelasi timp, stimulul situat la dreapta sau la stanga acesteia. Imaginile din cadrul fazei proba au fost astfel manipulate incat sa produca fie o situatie de control, fie o situatie de amorsaj negativ. Efectul de amorsaj negativ era masurat prin compararea diferentelor intre timpul de numire a imaginii in cele doua situatii. 

In cadrul fiecarei situatii (figura 3), subiectii trebuie sa denumeasca imaginea tinta, (aici in culori inchise), si sa ignore imaginea distractor, (culori deschise).In cursul etapei urmatoare, subiectilor li s-a cerut sa denumeasca o imagine care nu este legata de cele din perechea anterioara, (situatie de control), sau o imagine care este identica cu cea care tocmai a fost ignorata (situatia de amorsaj negativ).

SITUATIE DE CONTROL                                     SITUATIE EXPERIMENTALA

Fig.3. Exemplu de combinare a stimulilor imagistici

in cadrul unui experiment de amorsaj negativ

2. Scopul lucrarii si ipoteza.

In cadrul acestei lucrari se vor studia diferentele care apar intre inhibarea reprezentarii unui material verbal si a unui material imagistic intr-o sarcina de amorsaj negativ - de tip Stroop.

Ipoteza lucrarii precizeaza faptul ca in cadrul sarcinii de amorsaj negativ, (Stroop), vor exista diferente in ceea ce priveste inhibarea stimulilor in functie de natura acestora- verbala sau imagistica.

3. Design experimental

Se va utiliza un design experimental de baza, variabila independenta fiind reprezentata de natura stimulilor in cadrul probei Stroop (verbali sau imagistici).

Ca variabile dependente se vor considera indicii de inhibitie cognitiva, respectiv de interferenta, calculati pe baza timpilor de citire ai listelor de tip Stroop.

4. Subiecti:

Se va investiga un grup de 10 subiecti.

5. Materiale necesare:

In cadrul acestui experiment se va folosi un set de planse realizate conform principiilor efectului Stroop (vezi lucrarea nr. 3).

In plus insa plansele de tip Stroop vor fi alcatuite in trei variante pentru stimulii verbali: plansa cu stimuli neutri, plansa in cadrul careia se evidentiaza fenomenul de interferenta, si plansa in cadrul careia se evidentiaza fenomenul de amorsaj negativ (vezi anexa 1), si trei variante pentru stimulii imagistici: plansa cu stimuli neutri, plansa in cadrul careia se evidentiaza fenomenul de interferenta, si plansa in cadrul careia se evidentiaza fenomenul de amorsaj negativ (vezi anexa 2).

Pentru inregistrarea timpului de citire al fiecarei liste se va folosi un cronometru.

Cele 6 planse cu stimuli au fost alcatuite pe baza urmatoarelor consideratii:

Plansele cu stimuli imagistici

Lista cu amorsaj negativ cuprinde imagini , organizate de asa natura incat sa

indeplineasca urmatoarea conditie: culoarea cu care este desenata imaginea N sa fie caracteristica obiectului din imaginea N-1 (de exemplu imaginea unui URS colorat in rosu sa fie precedata de imaginea unei CIRESE desenata cu verde).

Ipoteza care a stat la baza elaborarii listei este aceea ca in momentul in care subiectul trebuie sa denumeasca culoarea cu care e desenata cireasa, adica VERDE, el va inhiba in mod implicit culoarea naturala a acesteia: ROSU. Datorita faptului ca stimulul urmator este colorat in rosu, subiectul va trebui sa denumeasca tocmai culoarea pe care a inhibat-o anterior, aparand o intarziere in denumirea culorii.

Lista cu interferenta: cuprinde itemi imagistici diferiti de cei din lista cu

amorsaj negativ. Obiectele au fost astfel alese incat sa nu evoce in mod natural una dintre culorile utilizate in lista cu amorsaj negativ  si au fost colorate tot in verde, rosu, galben si maro.

Lista neutra este compusa din 20 de dreptunghiuri colorate in verde, rosu,

galben, maro, ordinea culorilor in cadrul listei fiind aceeasi cu ordinea culorilor in cea cu amorsaj si cea cu interferenta.

Plansele cu stimuli verbali:

Lista cu amorsaj negativ: cuprinde corespondentii verbali al imaginilor din

lista imagistica cu amorsaj negativ, scrise cu aceeasi culoare si in aceeasi ordine.

Lista cu interferenta: cuprinde corespondentii verbali ai imaginilor din lista

imagistica cu interferenta, scrise cu aceeasi culoare si in aceeasi ordine.

Lista neutra- este aceeasi ca si cea utilizata in cazul imaginilor

In ceea ce priveste timpii de citire a celor trei liste, postulam timpul cel mai scazut in cazul

listei cu stimuli neutrii, urmat de timpul de citire al listei cu interferenta si al listei cu amorsaj negativ.

6. Desfasurarea lucrarii

Probele se vor administra individual. La inceput subiectului i se va preciza ca pe

parcursul probelor va fi solicitat sa denumeasca culorile in care sunt tipariti diferiti stimuli cat mai rapid in conditiile ignorarii semnificatiilor acestora.

In prima faza subiectului i se vor administra plansele cu stimuli imagistici in ordinea

stimuli neutri, amorsaj negativ, interferenta. Dupa ce subiectului i se ofera prima

plansa, in momentul pronuntarii denumirii primei culori evaluatorul va porni cronometrul. Dupa parcurgerea  plansei neutre se va opri cronometrul si se va nota in fisa de raspuns timpul obtinut. Se va face o pauza de 2 minute apoi subiectului i se va oferi plansa cu amorsaj negativ. Se va inregistra din nou timpul iar dupa o pauza de alte 2 minute se va oferi plansa cu interferenta.

Dupa notarea timpului obtinut pentru denumirea culorilor in cazul acestei liste, se va face o pauza de 15 minute urmand apoi prezentarea planselor cu continut verbal. Ordinea de prezentare va fi aceeasi (neutra, amorsaj negativ, interferenta), urmandu-se exact aceeasi procedura de administrare.

7. Rezultate

Pe baza timpilor obtinuti pentru denumirea culorilor in cazul listelor neutra, cu amorsaj negativ sau cu interferenta se vor calcula pentru fiecare subiect indicii de interferenta, respectiv de inhibitie cognitiva pentru materialul imagistic, respectiv verbal.

Indicii de interferenta (D₁) respectiv inhibitie cognitiva (D₂) se vor calcula pe baza urmatoarelor formule:

Dupa calcularea indicilor de interferenta, respectiv de inhibitie pentru stimulii imagistici respectiv verbali, pentru fiecare subiect, rezultatele se vor nota intr-un tabel de tipul urmator:

Tabel 1. Valorile indicilor de interferenta, respectiv de inhibitie pentru stimulii imagistici si verbali.

Pe baza datelor obtinute se vor compara indicii de interferenta, respectiv inhibitie in cazul celor doua tipuri de stimuli, pe baza testului t (Student) pentru esantioane perechi. De asemenea se vor calcula coeficientii de corelatie dintre indicele de interferenta si cel de inhibitie in cazul celor doua tipuri de stimuli.

8. Interpretarea rezultatelor

Pe baza datelor obtinute se vor discuta particularitatile inhibitiei cognitive in functie de natura stimulilor si se va interpreta relatia dintre coeficientul de interferenta si cel de inhibitie cognitiva in cele doua situatii.

9. Concluzii

Se va prezenta  gradul in care s-a validat ipoteza studiului.

BIBLIOGRAFIE

Houghton, G.; Tipper, S.P, (1994). A model of inhibitory mechanisms in selective attention.

In Dagenbach, D.; Car, T. (Eds.), Inhibitory mechanisms in attention, memory and language, San Diego, Academic Press Inc.

May, C.P.; Kane, M.J.; Hasher, L. (1995). Determinants of negative priming.

Psychological Bulletin, 118,1, 35-54.

Milliken, B; Merikle, P.M.; Joordens, S.; Seifert, A.E. (1998). Selective attention: a

reevaluation of the implications of negative priming, Psychological Review, 105,

2, 203-229.

Sirbu, C. (1998). Validation process reconsidered. Conceptual advancements for a new

generation of attentional tests. Cognitie, Creier, Comportament, 2, 1, 21-37.