Eul si intelegerea emotiilor

Eul si intelegerea emotiilor

Emotiile reprezinta una dintre principalele dimensiuni ale vietii sufletesti, intelegerea, interpretarea si racordarea acestora la celelalte dimensiuni ale vietii psihice tinand de functia sintetic-integratoare a eului. Intr-adevar, atitudinile si comportamentele sociale au in structura lor- pe langa dimensiunea cognitiva si cea axiologica - si o dimensiune afectiva, care reprezinta atat fondul general pe care se structureaza celelalte componente, cat si un important factor de energizare si orientare a activitatii psihice - in general, si a comportamentului social - in special.

Insa, dupa cum demonstreaza majoritatea teoriilor care se refera la acest domeniu, starile emotionale au o puternica conditionare socioculturala si psihosociala, astfel incat intelegerea acestora - mai ales sub aspectul rolului jucat in structurarea eului si a formarii imaginii de sine- conditioneaza in mare masura decodificarea mecanismelor psihosociale care fundamenteaza relatiile interpersonale, fenomenele de grup sau de masa, producerea comportamentelor deviante sau delincventiale s.a.

Fenomenele legate de producerea si intelegerea emotiilor pot fi abordate din trei perspective teoretice principale: biologica, cognitiva si constructivista.

Din perspectiva biologica, emotiile sunt interpretate ca o consecinta a unor procese fiziologice: anumite particularitati conjuncturale ale proceselor nervoase, endocrine, respiratorii, circulatorii s.a., determina aparitia unor stari emotionale specifice (furie, frica, tristete, surpriza, bucurie etc.). Pornind de la teoria lui Ch. Darwin (1872), se accepta ideea ca exista o anumita continuitate genetica intre reactiile emotionale la om si la animale, aceste reactii avand in principal o functie adaptativa: frica este un raspuns natural la pericol, furia sem­nalizeaza prezenta unui obstacol care trebuie distrus, bucuria o stare benefica care trebuie mentinuta etc.

Desi nu au putut fi identificate modificari fiziologice specifice fiecarei stari emotionale, in sprijinul acestei teorii sunt invocate experimentele care arata ca anumite stari emotionale fundamentale (fericirea, tristetea, mania, teama, surpriza si dezgustul) au putut fi recunoscute intr-o masura semnificativa dupa expresia faciala de catre subiecti apartinand unor culturi diferite (SUA, Chile, Japonia), ceea ce pare sa sugereze ca expresiile emotionale faciale sunt universale. Pentru a se elimina factorul unei posibile modelari a expresiilor prin mass-media experimentele au fost reluate pe membrii unor triburi izolate; rezultatele arata ca si in acest caz, pentru emotii precum frica, mania si fericirea, expresiile faciale au putut fi recunoscute intr-o proportie semnificativa. In consecinta, se poate presupune ca exista o anumita baza genetica a emotiilor, insa acestea suporta o puternica modelare si conditionare sociala, care nu poate fi ignorata. Folosind acest suport teoretic, au fost puse la punct tehnici de inducere a unor stari emotionale prin intermediul retroactiuni faciale, pe baza tezei ca expresiile faciale, oferind informatii asupra unei stari emotionale, implicit o poate amplifica (Lanzetta, 1976).

Din perspectiva cognitiva, emotiile - desi poseda o componenta biologica - sunt identificate prin atribuire, adica prin atasarea unor denominativi socioculturali. Aceasta conceptie are la baza teoria bifactoriala a emotiilor, elaborata de S. Schachter (1964). Conform acestei conceptii, circumscrierea unei emotii presupune prezenta a doi factori: a) unul biologic, nespecific, constand dintr-o activare fiziologica generalizata; b) altul cognitiv-denominativ, de na­tura socioculturala, care specifica natura emotiei ('eticheta' care se ataseaza starii de activare generalizata). Deci, ceea ce credem ca simtim depinde in mod esential de regulile socioculturale care sugereaza ceea ce este "firesc" sa traim din punct de vedere afectiv intr-o anumita imprejurare. Desi susceptibila de critici de natura metodologica si conceptuala, tinand mai ales de doza de arbitrar ce se poate manifesta in "etichetarea" starilor emotionale, dar si de lipsa unei stari de activare prealabila in anumite stari emotionale (tristete, admiratie, suparare etc.), teoria bifactoriala a deschis o noua perspectiva in acest domeniu. Una dintre acestea se refera la fenomenul reatribuirii starilor emotionale: oferind subiectilor un anumit tip de informatie, starea lor emotionala poate fi modelata si redirectionata intr-un sens convenabil (diminuarea durerii; in­ducerea efectului "placebo", amplificarea placerii sexuale in cadrul unui cuplu "obosit", marirea rezistentei la actiunea anumitor factori potential agresivi s.a.).

Din perspectiva constructivista, emotiile sunt rezultatul direct al actiunilor socioculturale, avand caracterul unor "constructe" fara un suport biologic esential. Mediul social este cel care stabileste atat modul de a reactiona emotional intr-o anumita imprejurare, cat si forma convenabila pentru respec­tiva manifestare. Intr-un anumit context se considera "normal" sa te infurii - de exemplu; iar aceasta manifestare emotionala imbraca o anumita forma, diferita de la o cultura la alta. Cercetarile de antropologie culturala sustin consistent acest punct de vedere, in cadrul diferitelor culturi existand modele stricte de manifestare emotionala care, uneori, au chiar caracterul unei ritualizari reglata prin reguli consensuale.

Este evident ca nu trebuie sa absolutizam nici una dintre aceste teorii; starile emotionale fiind fenomene complexe in cadrul carora intervin o multitudine de factori, dintre care cei mai importanti sunt cei de natura biologica, psihologica si culturala. Ponderea factorilor este diferita de la o situatie la alta; si de la o persoana la alta, analiza contextuala fiind aceea care poate permite intelegerea nuantata a starilor emotionale. Insa, pentru orice situatie, intelegerea propriilor emotii echivaleaza cu o mai buna cunoastere a propriei personalitati: