CENTRII NERVOSI
Din categoria centrilor nervosi se exclud formatiunile ganglionare (de pe
caile senzitive sau de pe cele efectorii vegetative -simpatice sau
parasimpatice), desi sint aglomerari de corpi celulari neuronali, intrucit la
nivelul acestora nu se inchid arcuri reflexe. S-a facut deja precizarea ca
sistemul nervos lucreaza pe doua niveluri de decizie: unul subcortical
(reprezentat de centrii medulari, tronculari, diencefalici) si unul cortical
(reprezentat de scoarta cerebrala). Cel dintii, avind un numar minim de
sinapse, asigura promptitudinea raspunsului reflex, iar cel de al doilea, cu un
numar mult mai mare de conexiuni sinaptice, asigura coerenta, contextualitatea
raspunsului reflex. Superioritatea celui de al doilea nivel de decizie (cel
cortical) nu deriva din existenta aici a unor neuroni superiori celor din
primul nivel de decizie. Scoarta cerebrala este superioara in plan functional
centrilor de prima decizie prin faptul ca ea reprezinta unicul centru care
primeste informatii de la toti receptorii din organism, fara exceptie, ca poate
trimite comenzi oricarui efector -desigur, prin intermediul primului nivel de
decizie-, ca ea detine cel mai mare numar de neuroni de asociatie (are, deci
posibilitatea stabilirii unui numar aproape infinit de relatii interneuronale
-totalitatea relatiilor insemnind structura; deci superioritate structurala) si
ca ea este un centru cu neuronii dispusi in suprafata si nu in volum, ceea ce
confera posibilitatea unor inductii pe distante mult mai mari decit in cazul
centrilor nucleari (unde neuronii sint dispusi in volum).
S-a
facut mai sus afirmatia ca cel de al doilea nivel de decizie (cortexul
cerebral), spre deosebire de cel dintii (centrii subcorticali), prelucreaza
informatiile modular, contextual si, deci, in functie de circumstante.. Iata un
exemplu banal. Privind o pictura, sintem tentati sa consideram ca, de vreme ce
sint stimulati doar receptorii retinieni, informatiile ajung si sint prelucrate
exclusiv la nivelul centrului vizual cortical din lobul occipital (zonele
primara si secundara). In realitate, desi informatiile vizuale ajung direct
doar in zona occipitala, perceptia (si chiar ceva superior acesteia, ceea ce nu
putem inca defini) implica interventia mai multor zone corticale(desigur, nu
aceleasi si pentru alti privitori; deci nu este o prelucrare standardizata): din
lobii prefrontali, frontali, temporali etc.(dovedit prin examen paraclinic).
Prin acest exemplu banal putem intelege ca scoarta functioneaza ca o entitate,
dar nu in baza unor scheme standardizate, ci modular, functie de o multime de
variabile independente: nivelul de cultura generala al privitorului, puterea sa
de imaginatie, nivelul culturii artistice individuale, starea psihica de moment
a privitorului
etc.
Procesele inductive din centrii nervosi, in
special din cortexul cerebral, au o importanta capitala in determinarea
comportamentelor noastre. Sa presupunem ca un individ abordeaza intr-un dialog
cu un altul o anumita tema. La un moment dat, cel dintii pronunta un cuvint, o
propozitie, o fraza care determina aparitia pe scoarta celui de al doilea a
unui focar mai puternic de excitatie ce va declansa o inductie pozitiva in jur
(excitabilitate crescuta a scoartei). Pe fondul de excitabilitate mai crescuta
a scoartei va avea acum acces o informatie mai veche, engramata in depozitul de
memorie; cel de al doilea va spune:scuza-ma, dar asta imi aminteste despre
.Desigur, o problema straina de cea aflata in discutie. Invers, primul
interlocutor povesteste actiunea unui film vizionat cu mai multa vreme in urma,
dar nu-si mai aminteste numele actorului principal. Se straduieste sa-si
aminteasca cu orice pret: "cum il chema?" Si isi forteaza depozitul de
memorie individuala sa gaseasca numele uitat. Prin aceasta, nu face decit sa
genereze un puternic focar de excitatie in scaoarta, care, prin inductie
negativa, va reduce mult excitabilitatea neuronilor din jur. Pentru a
gasi informatia solicitata, depozitul de memorie are nevoie de un anumit
interval de timp, interval in care focarul isi intensifica si mai mult starea
de excitatie, marind corespunzator in jur inductia negativa
(hipoexcitabilitatea), tocmai pentru ca naratorul insista in a-si aminti acel
nume. Depozitul, gasind informatia privitoare la numele actorului, o trimite
spre cortex dar, acesta avind hipoexcitabilitate (inhibitie), informatia gasita
nu poate intra pe neuronii din zona constientului. In cele din urma, naratorul
renunta la dorinta de a-si aminti numele actorului si comuta discutia in alt
domeniu. Prin aceasta, intensitatea excitatiei din primul focar scade, in
consecinta se reduce si inductia negativa din jur (creste excitabilitatea), mai
cu seama ca aparitia unui alt focar (s-a schimbat subiectul discutiei) a
actionat in acelasi sens, incit, dupa un minut-doua, excitabilitatea neuronilor
din jurul primului focar creste pina la nivelul pragului pretins de accesul
informatiei venita din depozitul de memorie, si naratorul, desi discuta acum
despre altceva, isi aminteste brusc numele actorului: "se
numea.".
La nivelul centrilor nervosi, in general,
diversii neuroni se afla, in fiecare moment, in stari functionale -sau
potential functionale- diferite: unii se pot afla in plina desfasurare a
potentialelor de actiune, altii au excitabilitati de valori ce se intind pe o
plaja larga, intre o minima (hiperpolarizare) si o maxima (hipopolarizare
aproape de prag), determinate de valorile de moment ale potentialelor de
repaus, iar altii sint lipsiti complet de excitabilitate (avind canalele ionice
deschise). Se deduce ca functionarea centrilor nu se bazeaza pe modalitatea
binara excitatie-inhibitie, cum, din nefericire, se mai sustine inca, ci ei
functioneaza ca sisteme logice cu mai multe stari posibile, stari care, insa,
nu sint predictibile tocmai intrucit ele insele au un pronuntat caracter
dinamic.
