Comunicarea - preconditie in structurarea sistemului psihic uman

Teoria comunicarii reprezinta o perspectiva de baza in intelegerea activitatii umane, din perspectiva istorica si socio-economica.

Din acest punct de vedere se impun doua observatii paradoxale:prezentarea teoriei comunicarii inteleasa ca perspectiva fundamentala si generala,fata de care surprinzator ,a determinat eforturi si investitii foarte mici in acest domeniu de cercetare .

O intelegere adecvata a limbajului si procesului de elaborare a limbajului ar presupune adoptarea explicita a unei perspective in teoria     comunicarii ;cand perspectiva comunicarii a devenit mai obisnuita si mai populara inteleasa ca un aspect integrativ al tendintelor generale de cercetare din ultimele doua trei decade s-a impus o clarificare atat a conceptului comunicare ,cat si teoria comunicarii, atat ca deschidere sociala ,cat si dezvoltare dinamica a complexitatii conceptelor tangente.

Comunicarea constituie o preconditie bazala pentru toate corespondetele si legaturile sociale . Nici un sistem social organizat dupa legitatile unei societati nu se poate stabili si mentine , ori schimba fara relatii de tipul comunicarii interumane.Numai participand la activitatile de comunicare, omul poate deveni fiinta sociala, fapt care a fost demonstrat de numeroase si de adecvate cercetari care au obtinut validarea unor itemi in foarte multe planuri si in foarte multe moduri de abordare a sistemului psihic - uman.

PSIHOLOGIA COMUNICARII

Comportamentele verbale constituie unul dintre cele mai importante segmente ale activitatilor sociale umane. Evolutia umana din punct de vedere cultural a fost posibila pentru ca oamenii au reusit sa vorbeasca , sa asculte, sa scrie si sa citeasca. Functia de baza a comunicarii verbale este prezentata si obiectivata prin efectele ei fata de un alter-ego , de alti semeni , de alti subiecti .

Cand noi spunem ceva unui subiect,cand vorbim cu cineva noi aproape intodeauna ne asteptam ca ceasta convorbire sa induca, ori chiar sa convinga, persoana sa se angajeze cu noi intr-un fel de comunicare. Altfel spus , ne asteptam sa percepem o reactie . Adesea se poate considera ca noi suntem in mod evident avantajati de un astfel de comportament, el devenind un mod comunicare , mai ales cand noi cerem un obiect, solicitam o informatie ori cerem ajutor intr-o actiune ori ne includem in rezolvarea de probleme .

In alte ocazii subiectul transmite , intreaba , solicita ceva in vederea unui ,,schimb social": putin mai multa atentie sau participarea unei alte persoane in convorbire, in conversatie.Chiar o conversatie neinteresanta, ori care lancezeste nu este lipsita de raspuns pentru ca ea devine o forma de comunicare care determina cealalta persoana sa ne priveasca sau eventual sa ne raspunda ceva .

S-au facut extrem de multe aprecieri , se construiesc ipoteze si teorii ca si posibile explicatii in legatura cu dezvoltarea , complexitatea si marimea creierului in dorinta de a explica abilitatea umana, de a percepe cuvinte si relatii , de a planifica unele conduite si de a intelege avantajele unor consecinte in plan pshiho-neuro-fiziologic .

In acord cu Heilman K.M., Satz P. (1983),Kerestesz A.(1983), Kolb B.(1985) generic se accepta ca datorita structurii speciale a gurii , a buzelor , a faringelui si corzilor vocale ca si a mecanismului complex care le controleaza functionalitatea specia umana are capacitatea de a emite cu precizie si de a deveni capabila sa auda, sa asculte , sa recunoasca si sa retina aceste emisii vocalizatoare .Se poate admite ca limbajul uman isi are radacinile adanci intr-o serie de activitatii organizate in comun, intre mai multe persoane .

Se crede ca istoriceste o persoana dintr-un trib vedea un animal si transmitea vestea celorlalti membrii ai tribului, la inceput mimand sunetele pe care le scotea animalul respectiv; asa ca treptat oamenii au cautat abilitatea vocala de a descrie animalele, numarul lor in vecinatate , precum si alte detalii . Astfel , aceasta forma de transmitere incipienta devine o forma avantajoasa de comunicare . Aceasta forma de comunicare a presupus cresterea capacitatii de transmitere verbala si de crestere a complexitatii vorbirii.

Proiect: Forme ale denuclearizarii vietii conjugale - semicasnicia si pseudocasnicia Lucrare: Lectia unui copil pentru parintii lui - relatia cu parintii

Autori precum Carlson R Neil ( 1991 ) , Damasio ( 1981 ) , Levine & Sweet ( 1983 ) , Milner (1977 ) , Heilman ( 1984 ) , ca sa ne oprim doar la o mica parte din cei care se ocupa de interrelatia :dezvoltarea vorbirii pentru comunicare - dezvoltarea creierului uman sunt unanimi in a aprecia ca aceste doua componente ale sistemului psihic uman au mers constant impreuna, iar concomitenta lor este absolut necesara existentei lor separate. Limbajul ca mod si forma de comunicare interumana trebuie sa fie invatat . Daca un nou nascut care ,, aspira la umanitate'' este transportat undeva, departe de lumea civilizata si dupa mai multi ani este readus in societate, el nu va putea invata sa vorbeasca , va incerca in cel mai bun caz sa comunice prin semnale acustice nearticulate, ori prin gesturi necoordonate, de asemenea neinvatate ,nedeprinse de la adult prin actiune si imitatie . In acest caz, mecanismele vorbirii din acel creier nu-si vor intra in uz ,nu vor putea fi folosite . Nu ne propunem in acest material sa elucidam problema mutatiilor in seria lunga a dezvoltarii creierului si vorbirii ,dar vom mentiona ca autorii consacrati ai domeniului au abordat acest aspect in demersul lor privind comunicarea umana . Unii autori cred ca asemenea mutatii ,care nu au aparut brusc, au dus la complicarea structurii neuronale ,iar o mutatie favorabila la un copil poate determina un complex de abilitati verbale superioare parintilor lui . Copilul respectiv ar putea fi apt sa foloseasca nu doar un limbaj rudimentar , vorbit de un trib de exemplu, ci probabil ,chiar ar putea inventa cuvinte care sa exprime relatii si patrrn-uri pe care ulterior le va recunoaste ,cuvinte care ar fi adoptate si acceptate de trib .

Ceea ce ar trebui remarcat este de ordin mult mai general decat simpla folosire a cuvintelor de catre populatiile tribale , anume ca evolutia culturala chir in cazul limbajului neevoluat ( rudimentar) s-ar constitui intr-un stagiu al evolutiei circuitelor neuronale care participa la producerea si recunoasterea vorbirii.

Producerea si intelegerea vorbirii presupune un efort de sinteza din partea noastra privind acceptiile comunicarii ,legaturi cu limbajul ,vorbire, note specifice etc. Pe de alta parte neurofiziologia limbajului si implicit a comunicarii umane ne obliga la prezentarea macar succinta a mecanismelor neuronale ale creierului . Cele mai complete observatii in neurofiziologioa limbajului si vorbirii umane au foet obtinute prin studierea efectelor leziunilor produse in creier la subiectii la are s-a incercat studierea comportamentului verbal .

In acelasi timp, consideram ca trebuie sa aratam ca pe langa studiul comportamentului subiectilor care au suferit interventii chirurgicale care aveau depistate tumori craniene,infectii meninginale sau care au suferit accidente vasculare cerebrale - abordarea functiilor creierului ca sistem prezinta insa o serie de dificultati ,fapt care a determinat numerosi psihologi neurofiziologi sa utilizeze, inca animalele de laborator.

O serie de neajunsuri privind cunoasterea functionalitatii celulei nervoase, rolul debitului sanguin in irigarea unor zone ale creierului, circuitele de supleere sanguina cu implicatii pentru redobandirea capacitatii de a vorbi ,scrie,sunt relativ rezolvate prin aparitia si dezvoltarea tomografiei computerizate(TC) .Aparitia tomografiei computerizate reprezinta un castig care a revolutionat nu numai medicina ci si microdomenii de studiu ale fiintei umane prin care anatomia si fiziologia comportamentelor verbale.

Deficitul de vorbire ,de comunicare interumana ,tulburari in sfera gandirii ,vorbirii , intelegerii ca si studiul bolnavilor psihici ( in special a celor bolnavi de schizofrenie ) constituie o poarta deschisa spre misterele creierului uman , raspunzator de o serie intreaga de disfunctionalitati in comunicare. Astfel de date minutioase ,obtinute de neurofiziologi ajuta demersurilor neuropsihologiei si ale psihologiei cognitive sa inteleaga specificul preoceselor de vorbire , scriere , si citire la subiectul normal.

In prezent se accepta ca intelegerea vorbirii incepe ca proces la nivelul sistemului auditiv care este nevoit sa detecteze si sa analizeze sunete . Regiunea din creier considerata cea mai importanta pentru intelegerea vorbirii este aria WERNICKE. Acessta arie identificata de Karl Wernicke la 1874 ca raspunzand de blocarea portiunii posterioare si inferioare din lobul temporal stang este interesata in functionalitatea intelegerii si elaborarii vorbirii, prin transformarea notelor perceptive si de gandire in elemente de semnificatie a cuvintelor (fazia Wernicke) . Persoanele cu afazia Wernicke nu pot comunica, au un deficit de elaborare a vorbirii , dar si un deficit de intelegere a acesteia. Acestia nu pot sa scrie si sa citeasca, nu au cum sa comunice cu semenii lor .

Distrugerea sau blocarea ariilor corticale de asociatie auditive si vizuale determina o serie de efecte si deficite neuronale - fapt care ne sugereaza concluzia potrivit careia aria Wernicke joaca un rol deosebit si special in gandire , la fel ca si in perceptia auditiva si vorbire.

Pe langa aria Wernicke la nivelul creierului mai exista o zona care are o importanta deosebita in intelegerea si elaborarea vorbirii.Aceasta zona este aria Broca localizata in lobul frontal stang si care este raspunzatoare de procesul de articulattie a cuvintelor , de eleborare a lor si de intelegere a constructelor gramaticale . Regiunea in care a fost identificata aria Broca cuprinde formatiunile neuronale care alcatuiesc cortexul motor primar care controleaza miscarile implicate in vorbire ( emitere si elaborare) . Din aceasta cauza aria Broca ar contine memoria segmentilor de miscare musculara , fiecare din aceste secvente fiind legata cu o secventa omoloaga auditiva din partea posterioara a creierului.

Determinati de multitudinea tulburarilor aparute in procesul comunicarii verbale, dar si de nuantarea extrem de fina a raporturilor dintre vorbire -scriere-citire -intelegere, numerosi specialisti au dezvoltat si diferentiat cercetarile in domenii de granita : psihofiziologie , psihoneurofiziologie, neurochirurgie etc.