PSIHOLOGIE MEDICALA

"Normal si patologic. Sanatate si boala."

1. Acceptiunile normalului

Cuvantul "normal" provine din termenul latinesc norma, care semnifica "unghi drept". Una din interpretari ar fi care nu se abate" nici in stanga, nici in dreapta si nici de la medie. In dictionarul de psihologie ("Vocabularul Psihologiei" - Henri Piéron) normalitatea este definita ca un ansamblu de caracteristici ale aceleiasi persoane, caracteristici care se situeaza in interiorul marjelor de variatie ale populatiei din care face parte. Notiunea de "normalitate", din punct de vedere statistic, este reprezentata grafic de distributia sub forma "curbei lui Gauss

Conceptul de normalitate, a carei definire s-a impus in conditiile incercarii de identificare a criteriilor de clasificare a tulburarilor psihice, considerate ca abateri de la normalitate, se poate asocia cu starea de echilibru in plan intern, intrapsihic si in planul extern al individului. Normalul inglobeaza intre limitele lui notiunile "divers" si "diferit", astfel aparand:

a) normalul ca indicator standard al valorilor culturale

b) diferitul ca o alta forma posibila a normalitatii si

c) diversul ca si varianta de tip formal a normalitat

O asociere des intalnita este aceea dintre normalitate si adaptare. Adaptarea este un simplu proces de acceptare oferit din exterior individului de societate si mediu. Daca privim adaptarea ca fiind un consum de energie necesar pentru ca persoana sa se poata integra sau sa poata rezista in fata presiunii exercitate asupra sa de psihotraumele sociale sau de tensiunea legaturilor sociale, atunci putem considera ca procesul de socializare reprezinta achizitia pentru a putea efectua eforturile de adaptare sociala continua, pentru a-si insusi sau mentine rolurile sociale dobandite. (Mucchinelli, apud. C. Enachescu, 2005)

Cu toate acestea, s-a constatat faptul ca pentru un individ normal este imposibil sa se poata adapta la toate grupele sociale. Din acest motiv, unii autori prefera sa utilizeze drept criteriu al normalitatii 'adaptabilitatea', argumentand prin aceea ca individul normal nu este niciodata complet adaptat, in schimb un individ cu diverse patologii este o persoana inadaptabila.

M. Sabshin distinge un evantai variat coexistent in sfera normalului

normalitatea ca sanatate

normalitatea ca utopie

normalitatea ca medie

normalitatea ca proces

Normalitatea ca sanatate - este perspectiva traditionala prin prisma careia se considera normalitatea ca starea de sanatate cu caracter universal.

Normalitatea ca utopie - acest concept formuleaza un ideal, o normalitate ideala, individuala si comunitara. Descrie in formulari prescriptive, invoca si promoveaza tipuri ideale. Nu poate fi atinsa si variaza in functie de spatiul socio-cultural si geografic.

Normalitatea ca medie - se bazeaza pe descrierea statistica a fenomenelelor (biologice, psihice, fizice, chimice) ca fiind repartizate conform curbei lui Gauss, in care zona mediana este cea mai importanta (si deci nomala), iar extremele sunt considerate deviante.

Normalitatea ca proces - este perspectiva asupra normalitatii care accentueaza faptul ca un comportament normal nu este altceva decat fianlitatea subsistemelor care interactioneaza intre ele. Cu alte cuvinte, normalitatea ca proces, considera mai importante schimbarile si procesele decat o definire transversala a normalitat

Atat normalitatea, cat si anormalitatea depind de variatiile de mediu exterior in ceea ce priveste capacitatile de adaptare ale individului, fapt care va declansa suferinta. Strans legata de aceste doua concepte este dimensiunea istorica a individului, a factorilor de viata care pot interveni fie in sens protector, fie cu semnificatie de risc 'morbigenetic'.

Studiile au pus in evidenta faptul ca manifestari psihocomportamentale considerate patologice intr-un anumit spatiu cultural, pot fi normale in altul, iar bolnavul isi pierde capacitatea de adaptare flexibila la conditiile oferite de mediu, in raport cu indivizii normali care dispun in mod liber de aceasta aptitudine.

2. Aspecte, criterii si coordonate ale sanatat Sanatate si boala.

Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste sanatatea ca o stare de bine fizic, psihic si social. Boala este definita ca o serie de modificari biologice si/sau psiho-comportamentale care genereaza o stare de distres si/sau dizabilitate sau un risc crescut spre distres si/sau dizabilitate (dupa American Psychiatric Association - 1994). Strans legate de conceptul de boala sunt cele de incidenta (numarul de cazuri noi dintr-o boala anume, care apar intr-o unitate de timp specificata) si prevalenta (numarul de cazuri dintr-o boala anume, existente la un moment dat).

Termenii au avut o evolutie ampla, reusind sa trezeasca interesul mai multor specialisti, poate in mai mare masura decat oricare altii din psihologie. Pentru a putea lucra cu anumite concepte sau dimensiuni, trebuie mai intai sa le delimitezi, sa le definesti, sa le cunosti, sa le operationalizezi etc.

Astfel, pe la mijlocul anilor '60, in Franta, sanatatea era implinirea, relizarea de sine, satisfactia, un mijloc/instrument extrem de important pentru a putea face orice, inclusiv pentru a munci, pe cand la englezi, ea era fie o absenta a bolii, fie o capacitate optima de munca. Pentru cei mai in varsta era puterea de a rezista, capacitatea de a functiona, dublata si de o dimensiune morala.

Din punct de vedere biologic, sanatatea poate fi definita ca acea stare a unui organism neatins de boala, in care toate aparatele, organele si sistemele functioneaza normal, stare in care functiile se indeplinesc si se impletesc in mod armonios.

Din punct de vedere psihic, sanatatea poate fi descrisa ca fiind armonia dintre comportamentul cotidian si valorile fundamentale ale vietii asimilate de individ, imbinarea elastica dintre gand, afect si comportament. Este acea stare a organismului in care capacitatile sunt optime, referindu-ne aici, pe langa capacitatea de a munci, de a studia, de a efectua anumite activitati, si la capacitatea de a intelege emotiile, de a ne stapani, de a rezolva/a face fata problemelor cotidiene sau celor stresante, fara a recurge la modalitati distructive de adaptare la ele (cum sunt alcoolul, drogurile etc.). Presupune capacitatea de a munci productiv, de a iubi, de a ne preocupa de ceilalti, presupune o viata cu sens, traita armonios.

C. Herzlich propune trei dimensiuni ale sanatatii:

absenta bolii

constitutie genetica buna

starea de echilibru a organismului, ca fiind capacitatea de adaptare a individului la mediul sau de viata.

M. Lalonde atribuie sanatatea factorilor

biologia umana: mostenire genetica, procese de maturizare/imbatranire

mediul: apa potabila, medicamentele, poluarea, bolile transmisibile, schimbarile sociale rapide

stilul de viata hrana, activitati fizice, alcoolism, etc.

organizarea asistentei medicale cantitatea/calitatea resurselor medicale, accesul la ele, tipul de relatie intre persoane si resurse in asistenta medicala.

A. Ellis enumera 13 parametri ai sanatatii mintale

consiinta clara a interesului personal

consitiinta limpede a interesului social;

auto-orientarea - ca fiind capacitatea de a se conduce si orienta singur in viata;

nivel inalt de toleranta a frustrarii;

acceptarea incertitudinii si capacitatea de ajustare la incertitudine;

angajarea in activitati creatoare;

gandire stiintifica, realista si obiectiva;

auto-acceptarea - ca fiind capacitatea individului de a se accepta asa cum este el, cu parti bune si rele; capacitatea de a se bucura de viata;

angajarea moderata si prudenta in activitati riscante;

realism si gandire anti-utopica;

asumarea responsabilitatii pentru tulburarile emotionale proprii;

flexibilitatea in gandire si actiune;

imbinarea placerilor imediate cu cele de perspectiva.

A. H. Maslow in 1976 teoretizeaza forma suprema a sanatatii psihice introducand conceptul de personalitate autorealizanta, cu urmatoarele trasaturi:

Orientare realista in viata

Analiza: Master Prevenirea si Combaterea Consumului ilicit de Droguri Analiza: Teorii fundamentale pentru intelegerea comunicarii sociale

Se accepta pe sine, pe altii si lumea inconjuratoare;

Are un inalt grad de spontaneitate;

Este centrat pe probleme si nu pe trairile subiective;

Atitudine de detasare si nevoie de intimitate;

Autonomie si independenta;

Aprecire elastica a lucrurilor si a oamenilor, lipsita de stereotipii;

Are experiente spirituale sau mistice profunde, desi nu in mod necesar cu caracte religios;

Se identifica cu omenirea, are interese sociale puternice;

Relatiile sale afective, intime sunt profunde si cu mare incarcatura emotionala, practicate cu putien persoane, si nu superficiale dar cu multe persoane;

Impartaseste atitudini si valori democratice;

Nu confunda mijloacele cu scopurile;

Simtul umorului este superior, detasat filosofic, nu ostil si vindicativ;

Are mare potential creator;

Se opune conformismului cultural;

Transcede mediul lui de viata, nu se conformeaza acestuia.

Din punct de vedere social, este acea stare a organismului in care capacitatile individuale sunt optime, astfel incat persoana isi indeplineste adecvat, fara a produce rau celor din jur, rolurile sociale (de parinte, coleg, prieten, vecin, sot, iubit etc.).

Mai merita amintit aici si conceptul de sanatate pozitiva propus de Downie (1992), care presupune doua componenete

Bunastarea psihica, fizica si sociala;

Fitness - forma fizica optima, incuzand cei patru S (lb. engleza)

a.     Strenght - forta fizica

b.     Stamina - vigoare (rezistenta fizica)

c.      Suppleness - suplete fizica

d.     Skills - indemanare (abilitate) fizica

Concluzia evidenta de aici, este aceea ca resursele se afla concentrate in cel de-al patrulea factor, iar cauzele bolii rezida in primele trei. Sanatatea poate aparea ca unitate a trei puncte de vedere: sfera biologicului, sfera psihicului, sfera socialului.

Conceptele de "boala" si "sanatate" sunt concepte evaluative, ce pot fi analizate din mai multe puncte de vedere. Saxon G., in 1960, afirma ca sunt circumscrise de dezvoltarea cunoasterii biomedicale, de orientarile intelectuale ale culturii si de sistemul axiologic al societat Deoarece reprezinta un mod de viata, cultura joaca cel mai important rol in conditionarea reactiilor fata de boala si a sanatatii ca fenomen social. De aici rezulta ca exista diferente semnificative in ceea ce priveste statutul bolnavului, starea normala sau patologica a acestuia, functie de cultura si tipul de societate din care acesta face parte, sau de stadiul de dezvoltare al comunitatii de care apartine. De pilda, indienii din Amazonia de Nord, considerau spirochetoza - a carei prevalenta era extrem de ridicata - ca pe un semn de sanatate. Absenta acesteia la un individ era considerata boala si determina interzicerea casatoriei.

Medicii sunt cei care definesc boala riguros-stiintific in urma anamnezei, a rezultatelor de laborator, a investigatiilor clinice, etc. Exista insa, in medicina actuala anumite "neimpliniri" care se constituie in continue surse de echivoc in definirea sau circumscrierea exacta a bolilor. Dificultatile/divergenta de diagnostic, prognostic sau profilaxie pentru unele boli contemporane (marile "necunoscute": SIDA, cancer), fac ca notiunii de boala sa-i corespunda continuturi diferite deoarece semnele, simtomele recunoscute in acest sens nefiind mereu univoce.

Prezentam in continuare componentele bolii, pentru a putea intelege mai bine felul in care aceasta este definita:

a) manifestari - reunite sub numele de tablou clinic sau simptomatologie, ce contine semne si simptome (de studiul lor ocupandu-se semiologia). Semnele (lat. signum - semn, marca) sunt forme de manifestare a bolii, care pot fi identificate de cadrul medical sau de alta persoana (inclusiv pacient), independent de ce declara pacientul (de exemplu, modificari ale culorii pielii sau modificari in comportament). Simptomele (lat. symptoma - ceea ce se produce, apare) sunt manifestarile care apar in primul rand in sfera de perceptie a bolnavului si, implicit, sunt simtite de acesta la nivel subiectiv, ele fiind cunoscute de cadrul medical numai prin declaratiile pacientului. Unele semne si simptome pot aparea impreuna, alcatuind sindroamele (ce pot avea etiologie multipla), cum ar fi de exemplu sindromul depresiv, care este constituit din convingerile negative legate de propria persoana, asa cum este ea considerta in trecut si in prezent.

b) egenti/factori etiologici - ce pot fi clasificati dupa natura lor in agenti exogeni (fizici, chimici, biologici si psiho-sociali) si agenti endogeni (cum ar fi cei genetici), iar dupa functia lor in factori declansatori (produc in mod direct simptomatologia), factori determinanti (si ei produc in mod direct simptomatologia, dar sunt strans legati de un anumit tablou clinic), favorizanti (cu rol catalizator), de risc (apartin pacientului, sunt prezenti dinaintea instalarii tabloului clinic si, impreuna cu cei mentionati mai sus, duc la aparitia tabloului clinic) si de mentinere (sustin simptomatologia).

c) reactiile de raspuns al organismului la actiunea factorilor etiologici - ce pot fi specifice sau nespecifice, fiecare din ele, la randul lor, putand fi locale sau cu caracter general si putandu-se manifesta la nivel biologic sau psihologic.

Notiunea de boala, la fel ca cea de sanatate, are sens numai  in functie de omul privit ca un tot: fiinta bio-psiho-sociala, iar conceptul de boala este rezultatul localizarii suferintei in spatiul corporal (considerat spatiul fiziologic atat al proceselor normale, cat si al proceselor patologice) al persoanei.

Un alt fenomen care apare este cel al modei in tratarea unor boli: binecunoscuta psihanaliza (pentru tratarea nevrozelor), tratamente naturiste, tehnnici yoga, medicamentatie homeopatica, reflexoterapie etc. Chirurgia plastica - model de normalitate ca utopie (idealul frumusetii) -, atitudinea fata de avorturi, controlul sarcinii cu ajutorul anticonceptionalelor sunt doar directii prin care societatea si cultura traseaza limitele normalului si ale patologicului.

Astfel rezulta ca neputinta fizica sau psihica de a corespunde acestor standarde este catalogata drept boala.

Insa pentru C. Bernard, sanatatea si boala nu sunt decat doua moduri de a fi esentialmente diferite si nu trebuie considerate ca entitati distincte ce isi disputa intre ele organismul viu. Intre ele nu exista decat diferente de grad: exagerarea, disproportia, dizarmonia fenomenelor normale constituie starea de boala. Iar daca privim problema normalitatii si a anormalitatii dintr-o perspectiva antropologica, sanatatea va avea un caracter relativ, iar tipul de 'om normal' devine, in cazul acesta, o abstractie ideala.

3. Notiunea de sanatate mentala.

3.1 Definire

Desi ramurile Psihologiei Medicale studiaza aspectele psihosociale ale bolilor fizice (somatice), importanta cunoasterii dimensiunilor psihologice ale sanatatii (in plan mental si in plan comportamental) este la fel de mare, in cazul bolnavilor somatici. Un prim argument este furnizat de faptul ca barajul - reprezentat de o sanatate mentala per­fecta in fata solicitarilor mentale aparute sub forma stressului psihic - nu este, cel mai adesea, perfect si, din acesta cauza, el poate fi strapuns prin zonele de 'slaba rezistenta ' psihologica. Aceste zone sunt reprezentate de anumite trasaturi de personalitate cu rol permisiv fata de propagarea stresului indus de factori externi sau de factori interni, ca de exemplu, puternica rezonanta la disconfortul somatic generat de boala.

Un al doilea argument este acela ca, in practica medicala, se pot intalni destul de frecvent pacienti la care coexista boli somatice cu tulburari psihice ce necesita diagnos­tic si tratament, cum este cazul unor mari nevrotici cu boli psihosomatice asociate (de ex., ulcer duodenal + astm bronsic + hipertensiune arteriala, etc. la un acelasi bolnav cu o stare depresiva) (Iamandescu 1980).

In definirea sanatatii mentale, criteriile de apreciere a normalitatii sunt mai putin riguroase (au un grad mai mic de cuantificare) dar pot, totusi, sa ofere sufi­cienta garantie pentru o apreciere, mai ales cand observatia clinica se coroboreaza cu elemente ale distributiei statistice (raportarea la majoritatea de cca 68% din zona medie+/- minoritatea de cca 27% - incluse in normalitate) (Minulescu) si, mai ales cu utilizarea testelor psihologice din domeniul psihodiagnozei.

Intr-o tentativa globala de a defini sanatatea din punct de vedere psihologic, trebuie sa pornim de la cele doua laturi intercorelate ale psihismului: procesele mentale si actele comportamentale. In esenta, vom avea in vedere, ca si in cazul sanatatii somatice, o latura externa (comportamentala), mai usor de evaluat - deoarece comportamentul este, prin definitie, observabil din exterior - si o latura interna (activitatea mentala), abordabila numai de catre subiect prin introspectie.

Intrucat sanatatea mentala reprezinta radacinile (interne) ale comportamentului (acesta este pus in miscare prin decizia luata in plan mental, dupa o 'larga dezbatere' a instantelor psihismului), vom pastra acest termen (sanatate mentala) intr-un sens echiva­lent cu cel de sanatate psihica.

Definitia 1

Vom porni totusi de la o definire 'comportamentala' a sanatatii mentale, care poate fi considerata ca un mod de a gandi, simti, si mai ales, a se comporta, al unei per­soane, in conformitate cu normele (regulile) impuse de colectivitate. Prin aceasta definitie de lucru, vom accentua caracterul de afiliere la normele sociale, incluzand si particularitatile socio-cultural istorice ale acestor reguli, care, uneori, pot sa creeze con­fuzii neesentiale. De exemplu, un individ care fluiera intr-o biserica ortodoxa sau intr-o o moschee comite un lucru considerat anormal (daca o face fara discernamant), iar o femeie avand cu capul acoperit cu turban este considerata excentrica intr-o tara crestina si perfect normala intr-o tara musulmana.

Totusi normalitatea psihica (pastram si aici sinonimia cu sanatatea mentala) nu este total superpozabila normelor socio-culturale, inclusiv juridice, existand multe cazuri in care micile abateri, ca de exemplu de la 'codul manierelor elegante' sau de la regulile de circulatie, pot sa provina din ignoranta sau dintr-o rea intentie a individului si sa nu aiba un caracter constant. Aceste exemple impun includerea discernamantului intre atributele normalitat

Definitia 2

Avand in vedere ca perspectiva psiho-medicala de apreciere a sanatatii mentale este mai larga, mai explicita dar si mai adecvata decat cea socio-culturala, vom considera ca valabila definitia data de Mihaela Minulescu: 'O persoana sanatoasa mental prezinta o structura unitara a personalitatii, in care toate componentele complementare functioneaza integrat, nu disruptiv, este constienta de propriile limite si poate face fata acestora; de asemenea, include si capacitatea de a invata din experienta de viata'. Potrivit aceleiasi autoare, sanatatea mentala poate fi definita prin urmatoarele caracte­ristici:

o      capacitatea de constientizare, acceptare si corectitudine in modul cum se concepe pe sine;

o      stapanirea mediului si adecvarea in modul de a face fata cerintelor vietii;

o      integrarea si unitatea personalitatii;

o      autonomia si increderea in sine;

o      perceperea realista si sensibilitatea sociala;

o      continuitatea dezvoltarii personale spre auto-actualizare.

3.2. Parametrii bio-psiho-sociali ai sanatatii mentale

Sanatatea mentala este, in primul rand conditionata de o baza biologica reprezen­tata de structurile sistemului nervos central, mai ales ale scoartei cerebrale. Aceasta afir­matie este sustinuta de existenta unor tulburari psihice in cazul tumorilor cerebrale dar si in cazul unor intoxicatii precum cea alcoolica sau din cursul unor insuficiente de organ (uremie), encefalopatie portala, etc. Un celebru adagiu latin exprima plastic aceasta relatie: "mens sana in corpore sano'.

Referitor la interactiunea individului cu mediul psiho-social, "Onion model' ela­borat de Dahlgren si Witehead in 1991, ofera posibilitatea unei vederi de ansmblu asupra modului in care nucleul biologic al individului respectiv (varsta, sex, ereditate) este invelit in straturi concentrice, de la interior spre exterior, de catre influenta altor "determinanti ai sanatatii', reprezentati de:

factori ai stilului de viata

influente social-comunitare (la nivel de grup)

conditii de viata si munca

conditii generale social-economice, culturale si de mediu macrosocial.

Sanatatea mentala trebuie apreciata in cadrul conditiilor de dezvoltare ale individu­lui si mai ales, in functie de varsta. Astfel de exemplu, la copilul mic si la varstnicii fara boli degenerative avansate, performantele cognitive, aspectele afectivitatii, compor­tamentul, etc. sunt foarte diferite de nivelul maximal al sanatatii mentale specifice adul­tului si care este denumita prin sintagma 'maturitate psihica'.

Potrivit stadializarii concepute de Erickson (citat de Luminita Iacob), etapele de 'dezvoltare psihosociala' sunt marcate de adaptarea si asimilarea la factorii sociali determinanti (ibidem): parintii (0- 6 ani), scoala si familia (6-12 ani), grupele de aceeasi varsta (adolescenti 13-18 ani), prietenii si relatia de cuplu (tinerete), familia si societatea (adultul matur), pensionarea si apropierea de sfarsitul vietii (batranete).

Adultul matur isi formeaza comportamente de asumare a responsabilitatii asupra deciziilor sale, pune in centrul valorilor sale familia si societatea si -facultativ- isi exprima valentele creatoare (sau stagneaza).

Copilul de diferite varste aspira la (si dobandeste) autonomie si competente speci­fice varstelor pe care le parcurge, adolescentul - identitatea, tanarul - intimitatea sau izolarea (in relatia de cuplu, cu prietenii), adultul - puterea de a genera, iar varstnicul - evaluarea reusitelor din cursul vietii si intelepciunea (sau disperarea).

3.3 Sanatate mentala si adaptare

Un individ sanatos din punct de vedere mental (psihic) poseda o adaptare supla si armonioasa la cerintele mediului predominant social.

Pe scala normalitatii psihice adaptarea la mediul natural si psiho-social constituie un criteriu de departajare a gradelor de adaptare, motiv pentru care distingem mai multe tipologii in raport cu normalitatea definita mai sus. Astfel, vom distinge:

Bolnavul nevrotic

Bolnavul nevrotic are o serie de tulburari mentale (in special in sfera afectiva), dar reuseste sa se adapteze, este drept, cu mari eforturi, la cerintele vietii cotidiene si normelor sociale (cf Hochapfel si Hoffmann). Datorita simptomelor sale psihice el cere, in mod repetat (uneori excesiv), ajutorul doctorilor deoarece este constient de boala sa.

Bolnavul psihotic (prototip schizofrenicul)

Este rupt de reeditate, traieste intr-o lume a sa, frecvent delireaza, si nu recunoaste faptul ca este bolnav, in ciuda unor tulburari mentale severe.

Tulburari de personalitate

Daca sindroamele nevrotice si psihozele intrunesc elementele de definitie ale bolii (cu un debut, o perioada de 'platou' si, in final, o ameliorare - cel mai adesea - sau chiar vindecare, mult mai rar), tulburarile de personalitate (termenul mai vechi de 'psi­hopatii') nu sunt considerate boli. Ele reprezinta o structurare timpurie, incremenita, a unor trasaturi de personalitate intr-un pattern comportamental specific fiecareia dintre ele, dar avand ca numitor comun inadaptarea sau o defectuoasa adaptare la viata sociala. Acesti indivizi se comporta de o asa maniera incat, fie ca isi complica singuri existenta (de exemplu, tipurile de personalitate anancasta sau emotiva), fie ca 'ii fac sa sufere pe ceilalti' (K. Schneider) de exemplu, tipul borderline, tipul de personalitate disociata, paranoida, etc. (DSM IV). Aceasta din urma grupa de tulburari de personali­tate recruteaza indivizi cu un comportament antisocial, adeseori delicventi care - desi au discernamant - nu reusesc sa invete din propria lor experienta, de oameni certati cu legea si pedepsiti de catre aceasta.

Clasificarile psihiatrice mai noi ii scot pe acesti indivizi cu 'personalitati dizarmo­nice' din categoria bolnavilor deoarece tulburarile lor comportamentale sunt constante, au o evolutie cvasi-permanenta, nefiind, in general, receptivi la psihoterapie sau la me­dicatie psihotropa si nici la corectiile aplicate de lege prin detentie (ibidem).

Personalitati accentuate (Leonhard)

Se considera de catre psihologi si se adevereste de catre marele public faptul ca indivizii care se incadreaza in normalitatea postulata de catre testele psihologice, desi sunt foarte pretuiti de catre cei din jurul lor pentru corectitudinea si eficienta lor in plan mental si comportamental - dau, in genere, impresia unor "mediocritati' putin cam plic­ticoase, uniforme, mai ales "pe termen lung', ceea ce poate sa creeze un fenomen de saturatie afectiva, mai putin pentru colegii de serviciu, cat pentru membrii de familie si in special pentru partenerul conjugal.

Ca o opinie personala, nesustinuta de probe stiintifice, avem impresia ca acesti oameni, "ca la carte', (in special barbatii) ajung sa produca - in cadrul conjugal, mai ales - o senzatie de iritare ascunsa (in cazul in care ei reprezinta "modelul'), sau de monotonie exasperanta, motiv pentru care apar multe infidelitati sau divorturi declansate de sotiile respectivilor "normali'. In cazul partenerelor "normale la teste', sotul nu prezinta o astfel de tendinta la separatie fie din cauza atractiei fizice - care compenseaza "monotonia' - fie din cauza existentei unei "supape' reprezentata de mici infidelitati conjugale, acceptate mai usor in spatiul balcanic (cand autorii lor sunt barbatii).

Revenind la "normalitatea plicticoasa' postulata de testele psihologice de persona­litate, este demna de apreciat tentativa lui Karl Leonhard de a intreprinde un efort - spri­jinit de clasificarile anterioare ale tipurilor de psihopatii, in special a lui Kurt Schneider, - de a considera, pe baze clinice, existenta unei zone de tranzitie intre normalul perso­nalitatii si patologicul reprezentat de tulburarile de personalitate.

Criteriul care permite diferentierea fata de anormalitate este, in opinia noastra, mentinerea evolutiei persoanei respective in cadrul unei adaptari sociale, cel putin acceptabile, fara situatii conflictuale zgomotoase cu sine si cu lumea din jur. In cadrul acestei zone de tranzitie se situeaza o serie de trasaturi accentuate de personalitate (ex. emotivitatea, impulsivitatea, tendintele obsesive, paranoide, etc.) a caror prezenta la un individ (una sau chiar mai multe) confera acestuia un grad de originali­tate, adeseori apreciat de catre cei din jur .

In ceea ce priveste adaptabilitatea acestor personalitati accentuate' - din randul carora se recruteaza valorile stiintifice, artistice, etc - ale societatii - exista posibilitatea unei "derapari' spre personalitati dezarmonice, in cazul unor imprejurari ale vietii nefa­vorabile (Minulescu).

Redam mai jos tipologia de baza a personalitatilor accentuate creata de Leonhard, nu inainte de a recomanda lucrarea fundamentala (fascinanta!) in care ele au fost expuse: "Personalitati accentuate in viata si literatura', carte ce ilustreaza inca o contributie originala a autorului, aceea de a exemplifica diversele trasaturi accentuate de personalitate prin celebre personaje ale literaturii mondiale (create de Shakespeare, Tolstoi, Balzac, etc).

Clasificarea sa cuprinde ca trasaturi accentuate ale firii:

o      tipul hiperperseverent (susceptibilitatea si ambitia);

o      tipul hiperexact (constiinciozitatea si seriozitatea sunt exagerate);

o      tipul demonstrativ (teatral, se autolauda si autocompatimeste);

o      tipul nestapanit (irascibil, indispozitie cronica, devieri in directia alcoolismului, sau sexuale).

Combinatiile trasaturilor de caracter accentuate conduc spre:

o      tipul hipertimic (locvace, cu o constanta buna dispozitie);

o      tipul distimic (posomorat, seriozitate exagerata);

o      tipul labil (oscilatii intre veselie si tacere, hiper- si distimie);

o      tipul emotiv (trairi afective puternice, determinate atat de evenimente triste cat si fericite);

o      tipul exaltat (excesiva oscilatie a afectelor intre euforie si depresie);

o      tipul anxios.

Combinatiile trasaturilor de caracter si temperament accentuate:

o      tipul introvertit (traieste preponderent in lumea imaginatiei);

o      tipul extravertit (traieste preponderent in lumea perceptiei);

o      tipul introvertit - hipertimic.

N.B. Pentru detalii asupra datelor continute in acest capitol, mentionam paragraful 'Normalitate psihica' de M. Minulescu in B. Luban-Plozza si I. B. Iamandescu 'Dimensiunea psihosociala a practicii medicale'. Ed. Infomedica 2002

3.4. Sanatatea ca problema a colectivitatii

'Sanatatea unei natiuni este o problema de ordin social si nu una de ordin personal' (Bandura-2005).

Problematica sanatatii a fost abordata, cu mai multa hotarare si amploare, de la jumatatea secolului trecut, de catre forurile decizionale ale fiecarui stat. "Comanda sociala' a unei veritabile politici a sanatatii a venit odata cu progresele medicinii care au permis cresterea duratei de viata la varste care 'permit' dezvoltarea unor boli cro­nice de uzura pana la un stadiu in care sa atinga nivelul unor suferinte pana atunci igno­rate (cateva exemple: ateroscleroza coronariana si cerebrala, diabetul zaharat insulino­dependent, reumatismul cronic degenerativ). Prin urmare, prevenirea unor astfel de boli ar trebui asigurata printr-un comportament sanatos, adoptat de timpuriu sub influ­enta unei educatii bazate pe considerarea si combaterea factorilor psihosociali implicati in geneza unor conduite nocive, de risc pentru imbolnavire. O astfel de orientare asi­gura conditiile desfasurarii vietii prelungite ("extended life') cu cat mai putina durere, infirmitate si dependenta. (Fries si Crapo - 1981).

Printr-un model general al sanatatii conceput mai ales ca rezultat al unor obiceiuri de viata sanatoase (dieta, miscare, odihna, etc. echilibrate) decat al utilizarii unor medicamente ('pentru slabit', 'pentru calmare' etc) se poate frana procesul de 'medicalizare a problemelor vietii, realizata pana acum printr-un marketing public agre­siv al unor medicamente scumpe, prescrise pentru aceste probleme'. In plan psihologic individual, apare ca necesara formarea unei mentalitati asupra propriei sanatati, "self­management model' (Bandura, 2005), conform careia orice om trebuie sa isi autoad­ministreze sanatatea intr-un mod constient si responsabil, ca parte integranta a stilu­lui sau de viata, care sa-i respecte particularitatile sale motivationale adaptate la cele biografice. O astfel de individualizare a comportamentului salutogenetic implica plasarea interesului individului, mai ales a celui varstnic, in sfera unor oferte, din partea societatii, cu privire la posibilitati de promovare a sanatatii adecvate problemelor sale personale sau specifice grupului social de apartenenta (de ex. excursii organizate in grup pentru septagenari si octogenari, ce dezvolta autonomia plurivalenta a varstnicilor).

Asistam astfel la o 'redirectionare a eforturilor societatii de la practicile de oferta - supply-side', catre 'remediile cerute - demand-side' (ibidem).

Acelasi autor propune din aceasta perspectiva implementarea unor 'programe de sanatate psihosociala' pe internet capabile sa ofere unei largi populatii - la nivel mon­dial- repere comportamentale generale pentru pastrarea sanatat In acelasi timp, internetul poate oferi posibilitatea unor 'modele efective de furnizare a unei instruiri personalizate', menita sa schimbe sau sa atenueze obiceiurile nesanatoase ale individu­lui interesat de o astfel de schimbare si care poate gasi informatiile respective intr-un mod facil, cu costuri reduse si avand - pe aceasta cale a internetului - senzatia de ano­nimat care il protejeaza de jena frecvent intalnita la cei cu vicii, cand incearca sa obtina acelasi gen de informatii de la o alta persoana (Muniz si col. cit de Bandura)

4. Boala somatica si boala psihica. Atitudinea fata de bolnav.

In cazul bolilor somatice, bolnavul este, de obicei, cooperant cu medicul sau. El are o atitudine critica fata de propria suferinta, solicitand cadrului medical sprijin terapeutic pentru rezolvarea acesteia, prin comunicarea acuzelor.

In cazul bolilor psihice, bolnavul se identifica, de regula, cu insasi boala sa, in diferite grade de atingere si intensitate ale procesului patologic. El are o constiinta critica (cum se intampla in nevroze) sau absolut lipsita de critica (psihoze, demente). Constiinta, ca si propria sa subiectivitate sunt dominate de procesul patologic in asemenea masura incat el refuza statutul de bolnav si, in consecinta, va fi necooperant cu echipa terapeutica sau chiar va avea o atitudine ostila fata de orice propunere sau actiune terapeutica din partea acesteia.

Ceea ce este comun, in schimb, ambelor forme de boala este suferinta, parte integranta a existentei umane opusa fericirii si asociata cu raul, fara a fi echivalent cu acesta. In prezenta suferintei, omul este pus fata in fata cu problemele propriei sale existente, fiind in felul acesta obligat sa le cunoasca, sa le inteleaga si sa actioneze in consecinta. Astfel considerata, ca act de constiinta, suferinta poate reprezenta, filosofic vorbind, o luare la cunostinta a omului despre el insusi.