Falsul in cartile de credit si alte mijloace de plata

Falsul in cartile de credit si alte mijloace de plata

Cartea de credit se constituie in cel mai modern mijloc de plata, oferind detinatorului legal posibilitatea de a achizitiona bunuri sau servicii fara prezenta efectiva a numerarului.

In prima jumatate a secolului XX mai multe hoteluri, magazine universale si statii de benzina au preluat ideea si au emis carti de credit pentru clientii lor.

Faptul ca o carte de credit sa fie acceptata de mai multi comercianti s-a realizat in anul 1950, cand a fost introdusa cartea de credit “DINERS CLUB“.

Posesorii acesteia erau incasati lunar pentru sumele cheltuite, achitand factura in intregime, iar de la comercianti era retinut un mic procent drept “reducere“, considerat ca o compensatie pentru rolul cartii de credit in vanzarea produselor.

VISA nu este de fapt o companie de carti de credit, ci mai degraba un sistem electronic de plata care a evoluat totusi dintr-o astfel de companie.

In anul 1951, Banca Nationala Franklin din Long Island a emis o carte de credit care a fost acceptata de comerciantii locali, iar, la scurt timp, aproape o suta de alte banci au inceput sa emita carti de credit. Posesorilor nu li se cereau taxe sau dobanzi – lucru deosebit de atractiv pentru americani – dar ei erau obligati sa achite factura in intregime, iar de la comercianti se incasa o taxa pentru tranzactiile facute prin cartile de credit.

Datorita faptului ca acest sistem se aplica in plan local, el nu putea genera un profit suficient de atractiv pentru banci. Bank of America avea insa drept piata intreg statul California. Ea a emis un instrument de plata denumit “americard“, care s-a bucurat de un mare succes, pentru ca oferea posesorilor un element nou – creditul. Acestia aveau posibilitatea de a plati in rate suma din cont, cu o dobanda aplicata restului de plata.

In anul 1965 Bank of America a stabilit intelegeri cu banci din afara Californiei, autorizandu-le sa emita americard-uri. In acest timp, mai multe banci din Illinois, de pe coasta de est si din California s-au unit, formand “MASTER CHARDE“.

In anul 1970 Bank of America renunta sa mai controleze programul Bank Americard initiat de ea, iar bancile care alcatuiau acest program au format NATIONAL BANK AMERICARD Inc. (NBI), o corporatie independenta care va administra, promova si dezvolta sistemul pe intreg teritoriul S.U.A., denumita ulterior “VISA USA“.

In afara Statelor Unite, Bank of America a continuat sa autorizeze alte banci sa emita americard-uri. In 1997 s-a format IBANCO, o corporatie multinationala care va administra programul international al americard-ului, denumita apoi VISA INTERNATIONAL.

In prezent sistemul VISA este unul dintre cele mai puternice din lume si alaturi – sau in concurenta - cu MASTER CARD, AMERICAN EXPRESS si DISCOVER, monopolizeaza industria cartilor de credit[1].

Cartea de credit este un card din material plastic care imputerniceste pe detinator sa cumpere produse ori sa achite servicii, in limita unui credit stabilit de emitent. Ea nu este transmisibila, iar limita creditului este stabilita individual, functie de veniturile detinatorului si de credibilitatea acestuia. Sunt si cazuri de exceptie, cand pentru persoane publice sau cunoscute ca bogate, cardurile nu sunt prevazute cu un plafon de creditare, mizandu-se pe solvabilitatea presupusa a acestora.

Elemente de protectie ale cartilor de credit

Bancile emitente doteaza cardurile cu diverse elemente de protectie pentru a ingreuna cat mai mult falsificarea ori contrafacerea si pentru a le personaliza. O parte a elementelor de protectie cu care sunt inzestrate cartile de credit sunt comune si altor tipuri de instrumente de plata sau documente de valoare – microtext, elemente fluorescente, holograma etc. Specifice cardurilor sunt banda magnetica si numarul de identificare a bancii emitente – BIN-ul.

Banda magnetica este fixata pe reversul cartii de credit sau debit  in momentul fabricarii si contine informatii codificate ce includ numele detinatorului, numarul contului, numarul personal de identificare si limitele tranzactiilor ce pot fi efectuate. Aceste informatii sunt vulnerabile si pot fi realizate pe carti de credit pierdute sau furate. In efortul de a proteja banda magnetica, industria cartilor de credit a introdus campuri de verificare a datelor ca protectie impotriva falsificarii.

Numarul de identificare a bancii este specific fiecarui emitent si este depus la inceputul grupului de cifre care formeaza contul. Prezint in continuare numerele de identificare si numarul de cifre pe care le contin conturile principalilor emitenti:

VISA – prima cifra este 4, cont format din 16 cifre;

MASTER CARD – prima cifra este 5, cont format din 15 cifre;

DISCOVER – primele cifre sunt 6011, cont format din 16 cifre;

AMERICAN EXPRESS – primele cifre sunt 37, cont format din 15 cifre.

Daca o carte de credit poarta logo-ul VISA si numarul de cont incepe cu alta cifra decat ,,4“, acesta este un indiciu sigur ca ea a fost falsificata.

Urmatoarele cifre din cont indica concret banca emitenta a cardului si localitatea in care se afla aceasta.

Tot ca element de protectie trebuie considerat si modul specific de redare in relief, la unele tipuri de carduri, a cifrelor si literelor ce reprezinta numarul contului, durata de valabilitate si numele detinatorului. Redarea in relief a acestor date are insa ca scop principal obtinerea instantanee a chitantelor la casele de marcaj din magazinele ce nu sunt dotate cu terminale electronice. Printr-un dispozitiv simplu, hartia autocopiativa este presata pe card, imprimadu-se literele si cifrele depuse in relief. Sistemul a functionat o mare perioada de timp in Statele Unite ale Americii, dar acum este pe cale de disparitie, datorita ieftinirii cititoarelor electronice ale informatiilor depuse pe benzile magnetice.

Acest mod de imprimare nu protejeaza cardul, deoarece dispozitive care realizeaza imprimarea in relief pe suport din material plastic se gasesc in spitale, biblioteci, institutii de invatamant, pentru realizarea de ecusoane, fise, clasoare etc.

Un alt element de protectie este tiparirea specifica a spatiului destinat depunerii semnaturii detinatorului – panel – de pe reversul cardurilor. Prevazut cu liniatura sau texte, acest spatiu este foarte sensibil la radiere, spalare sau corodare, operatiuni folosite la indepartarea semnaturii, manoperele frauduloase fiind usor de depistat, fara folosirea unor metode sau aparaturi speciale.

Prezentam, in continuare, elementele de protectie a unor carduri, cu indicarea plasamentului acestora pe avers si revers, cu mentiunea ca atat plasamentul cat si chiar continutul unora dintre ele poate fi diferit la fiecare tip de card, chiar daca se afla sub egida aceleiasi corporatii.

De exemplu, cardurile AMERICAN EXPRESS de tipul ,,OPTIMA“ si ,,CORPORATE“ au pe revers microtext liniar format din scris continuu si fara spatii

,,AMERICANEXPRESSWORD-SERVICE“, iar pe avers elemente fluorescente formate din majusculele AM – EX intre care este plasat desenul centurionului. Grafica aversului si cromatica sunt diferite – argintiu cu albastru, respectiv verde – dar si microtextul. Astfel, cardul OPTIMA are microtext plasat la delimitarea argintiului de albastru si in partea inferioara, sub forma de bordura, iar cardul CORPORATE are microtext similar celui de pe revers.

Toate cardurile VISA au acelasi logo incadrat de microtext, aceiasi holograma reprezentand porumbelul in zbor si acelasi element fluorescent, care reda imaginea din holograma, cu fluorescenta.

Cardurile Master Card au logo-ul format dintr-un cerc rosu si unul galben care se intersecteaza, holograma reda globul pamantesc in doua imagini care cuprind toate continentele, iar ca elemente fluorescente majusculele ,,M“ si ,,C“ dispuse departat.

Modalitati de falsificare si contrafacere

Falsul in domeniul cartilor de credit imbraca cele doua aspecte de baza ale acestui domeniu:

falsificarea – alterarea partiala prin modificarea unor date;

contrafacerea – reprezentand falsul total;

Referat: Nerespectarea dispozitiilor privind operatii de import sau export Document online: Dreptul la munca si protectie sociala a muncii

Trebuie mentionat ca falsificarea, in sens larg, a cartilor de credit are unele elemente specifice, referitoare la aflarea unui numar de cont valabil, stergerea si reinscrierea benzii magnetice, complicitatea comerciantilor etc.

Prima modalitate de falsificare a cartilor de credit furate sau pierdute a fost denumita generic “razuire si lipire”. Aceasta schema cuprindea stergerea informatiilor imprimate in relief de pe aversul cartilor de credit “procurate”, prin taiere cu un instrument foarte ascutit, dupa care erau lipite litere si cifre scoase prin acelasi procedeu de pe alte carduri. Pe masura ce delincventii au inceput sa cunoasca mai mult despre cartile de credit, ei au procedat la atacarea sistemului prin contactarea telefonica a institutiilor de autorizare bancara, dandu-se drept comercianti, iar printr-o serie de convorbiri puteau sa afle numere de cont valabile. Aceste numere erau apoi lipite pe cartile de credit pierdute ori furate.

Metoda descrisa a fost aproape abandonata, ea fiind totusi rudimentara si usor de pus in evidenta la o examinare sumara. Infractorii au descoperit ca daca o carte de credit este expusa la caldura, datele amboasate pot fi aplatizate prin presare, pe suportul respectiv putand fi imprimate altele, folosind o masina de imprimare in relief a carei vanzare si cumparare nu se supun nici unui control.

Infractorii pot falsifica si datele electronice inscrise pe reversul cardului, prin recodificarea benzii magnetice, dupa care cartea de credit va fi folosita la cumpararea de bunuri din magazinele la care autorizarile – acceptarea tranzactiei – sunt obtinute electronic si nu prin telefon. Recodificarea benzii magnetice se poate realiza prin folosirea unui decodor conectat la calculator.

O metoda mai noua de falsificare este aceea a indepartarii prin razuire a unor cifre si litere de pe cartile de credit la a caror tiparire se foloseste identarea, urmata de imprimarea altora, folosind, de obicei, o imprimanta cu transfer termic. Un astfel de procedeu este prezentat in ultimul capitol al lucrarii. Acest tip de fals este sensibil la manipulare, grafismele nou imprimate nefiind rezistente la frecare, deteriorandu-se usor, deoarece nu sunt imprimate in masa suportului din material plastic. Manopera frauduloasa este insotita de stergerea datelor initiale de pe banda magnetica si imprimarea altora avand la baza un numar de cont deja alocat.

Se apeleaza de multe ori la contrafacerea partiala a unor carti de credit, metoda fiind cunoscuta sub denumirea de “frauda cu plastic alb”. Plasticul alb este un termen generic care desemneaza orice bucata de material plastic, indiferent de culoare, pe care s-a imprimat in relief un numar de cont, data expirarii si numele detinatorului, si care este folosita intr-o tranzactie. Acest plastic alb nu are nici o asemanare cu vreo carte de credit autentica, in afara de dimensiuni si de datele imprimate in relief. Acceptarea lui presupune o intelegere stabilita intre falsificatori si comerciant, care va imprima facturi pentru vanzari fictive, ce vor fi incarcate in contul sau, banii obtinuti fraudulos se impart apoi intre cei doi infractori.

Se intalnesc si cazuri de contrafaceri in adevaratul sens al cuvantului. Pentru acestea sunt folosite bucati din material plastic, pe care se imprima, prin tiparire sau cu ajutorul unei imprimante, grafica specifica unui tip de carte de credit, incercandu-se reproducerea cat mai fidela a unor elemente de protectie caracteristice acestuia.

Se poate pune pe buna dreptate intrebarea: cum intra retelele de falsificatori in posesia unor numere personale de identificare sau a unor numere de cont valabile, incluzand numarul de identificare a bancii emitente?

Din cele descrise de catre reprezentantii Departamentului International Trading din cadrul Serviciului Secret al Statelor Unite ale Americii cu ocazia unor simpozioane desfasurate la Bucuresti, au rezultat mai multe moduri de operare folosite in acest scop.

Un prim procedeu consta in plasarea unui grup de supraveghere in apropierea unui bancomat, pentru a observa PIN-ul tastat de o persoana care scoate numerar. Daca s-a reusit retinerea PIN-ului, dupa persoana respectiva este pusa in miscare o grupa de hoti din buzunare, care are sarcina de a fura cartea de credit utilizata, iar cu aceasta se lichideaza contul rapid, pana a se raporta furtul cardului, astfel incat tranzactiile sa fie blocate. In aceste actiuni sunt folosite autovehicule, camere de luat vederi cu teleobiectiv, binocluri, oglinzi retrovizoare etc.

Pentru aflarea unor numere de cont valabile, este necesara complicitatea unor persoane care lucreaza in cadrul unor restaurante, magazine mici sau hoteluri. Astfel, cand la un restaurant se achita consumatia cu cartea de credit (lucru foarte obisnuit in Occident), in drum spre casa de marcaj ospatarul poate trece cardul printr-un cititor de dimensiuni mici pe care il tine in buzunar, acesta decodand si memorand datele imprimate pe banda magnetica. Dupa aceasta, cititorul, care poate avea dimensiunile a doua pachete de tigari puse cap la cap, este conectat la un calculator si datele din cardul “citit” fraudulos sunt afisate pe monitor, urmand a fi folosite la contrafacerea de carduri.

Tot asa, un casier sau un receptioner necinstit, poate conecta camuflat la casa de marcaj un calculator, care va retine datele electronice ale cardurilor folosite la efectuarea de plati in ziua respectiva. Cu ajutorul cardurilor contrafacute avand la baza datele astfel obtinute, conturile pot fi debitate cu sume mici o mare perioada de timp, atunci cand detinatorii dispun de sume mari de bani si nu baga de seama ca platesc facturi cu valori mai mari decat ale tranzactiilor efectuate.

Examinarea criminalistica a cardurilor

Examinarea cardurilor suspecte de contrafacere ori falsificare se realizeaza prin metodele generale folosite la cercetarea inscrisurilor, cu unele particularitati date de elementele de protectie specifice si tinand cont de tipul substantelor folosite la imprimare.

Ele vor fi astfel examinate la comparatorul video-spectral VSC 5000, la comparatorul spectral FORAM, la microscop, in lumina incidentala si in radiatii ultraviolete, pentru efectuarea de masuratori ale dimensiunilor si unghiurilor, efectuarea de suprapuneri si juxtapuneri fiind folosit programul LUCIA FORENSIC.

Pentru a stabili daca un card este falsificat, el va fi examinat la microscop pentru a pune in evidenta eventualele urme de radiere sau corodare, ce au avut drept scop indepartarea unor date inscrise initial pe acesta. Examinarile au ca obiect literele si cifrele amboasate sau identate pe suportul din material plastic, panelul destinat depunerii semnaturii si zona benzii magnetice.

Pot fi intalnite situatii in care numarul de identificare al cardului (BIN), numarul de cont si data expirarii sa fie realizate in plan, prin depunere de substanta sub forma unei pelicule autocolante, care se poate deteriora si desprinde foarte usor la frecare. Imprimarea originala a cardurilor de catre bancile emitente se realizeaza ori prin amboasare, situatie in care, caracterele sunt redate in relief pe avers, fie prin indentare, caz in care traseele sunt redate usor in adancime, substanta scripturala aderand la suport prin incalzire. In ambele cazuri, atat numarul de cont, cat si numele titularului sunt imprimate prin acelasi procedeu.

In fotograma urmatoare sunt marcate cu sageti elementele care atesta falsificarea unui card in litigiu:

1-tiparire offset;

2-BIN-ul aplicat cu pelicula autocolanta;

3-BIN-ul preidentat al bancii emitente;