Cadrul tactic al organizarii anchetei penale

CADRUL TACTIC AL ORGANIZARII ANCHETEI PENALE

Organizarea sau planificare activitatii de cercetare penala are menirea de a aseza pe un fundament stiintific activitatea de descoperire si cercetare a infractiunilor in vederea atingerii scopului procesului penal: constatarea completa si la timp a faptelor ce constituie infractiuni, a persoanelor ce le-au comis in vederea tragerii la raspundere penala.

In cercetarea oricarei cauze penale, stabilirea faptelor, a faptuitorilor, a conditiilor de savarsire necesita stabilirea unor obiective si directii de cercetare astfel incat munca specifica anchetei penale sa se desfasoare in mod eficient si cu celeritate.

1. Principiile planificarii

Autorii lucrarilor de specialitate afirma necesitatea ca planul de urmarire penala sa raspunda atat principiilor generale ale procesului penal (legalitatea, oficialitatea, principiul aflarii adevarului) si ale criminalisticii (principiul identitatii, al operativitatii, principiul potrivit careia orice fapta determina o modificare materiala in mediul extern), dar si unor principii proprii planificarii: principiul individualitatii si principiul dinamismului.

1.a Principiul individualitatii planificarii impune cerinta ca organul de urmarire penala sa intocmeasca un plan de cercetare in fiecare caz in parte, sa tina seama de particularitatile fiecarei spete. Practica a dovedit-o ca nu exista doua infractiuni identice sub raportul imprejurarilor de comitere chiar daca am avea aceeasi tip de infractiune, acelasi faptuitor, acelasi modus operandi etc. Aplicarea acestui principiu nu exclude, desigur, posibilitatea ca planurile de cercetare a anumitor categorii de infractiuni (de exemplu, talharii, omoruri) sa cuprinda elemente asemanatoare in privinta problemelor de rezolvat, a directiilor de cercetare.

1.b Principiul dinamismului este o regula fundamentala a planului de cercetare penala vizand doua aspecte:

- impune obligatia efectuarii prompte si dinamice a cercetarii criminalistice intr-o cauza data

- impune necesitatea unui plan flexibil, maleabil, de cercetare penala. Planul de cercetare este rezultatul ansamblului de date (privitoare la fapta) existente la un moment dat. Pe masura acumularii de noi date prin avansare anchetei, uneori prin obtinerea unor probe si indicii surprinzatoare, care schimba total sau radical cursul anchetei, planul poate si trebuie sa fie modificat, nefiind permisa rigiditatea, scopul anchetei fiind acela al descoperirii adevarului, oricare ar fi acesta.

2. Continutul planului de urmarire penala

Planul de cercetare penala trebuie sa contina probleme ce se cer a fi rezolvate de catre ancheta, elaborarea si verificare versiunilor de ancheta, termenele de solutionare a problemelor si persoanele care urmeaza sa participe la solutionarea lor.

Planul de ancheta nu trebuie intocmit nici prea devreme, in absenta unui minimum de date certe despre cazul supus cercetarii,  dar nici prea tarziu, unele activitati de cercetare penala fiind conditionate in eficacitatea lor, de realizarea cu celeritate. (de exemplu, cercetarea la fata locului se impune a fi efectuata imediat dupa descoperirea faptei, fara intarziere, pentru a nu fi distruse, modificate sau a nu disparea urme).

Regula celor 7 intrebari

In teoria criminalistica se apreciaza ca prin intocmirea unui plan de cercetare penala trebuie sa se urmareasca a se da raspuns la 7 intrebari fundamentale despre fapta si faptuitor, formularea de raspunsuri corecte pentru toate aceste intrebari echivaland cu solutionarea cazului.

Cele sapte intrebari sunt urmatoarele:

1.ce fapta s-a comis si care este natura ei? De exemplu, in situatia descoperirii unui cadavru, fapta ce a cauzat moartea ar putea fi caracterizata ca infractiune intentionata (omor), ca fapta din culpa (accident de circulatie), ca sinucidere, ca moarte patologica (cauzata de o boala).

2. unde s-a comis fapta? Uneori, raspunsul nu este atat de facil de dat cand exista indicii temeinice ca fapta s-a comis intr-un alt loc decat acolo unde se doreste a se lasa impresia ca s-a comis. De exemplu, in situatia identificarii unui cadavru ce prezinta numeroase rani deschise produse anterior mortii, dar nu se gaseste nici o picatura de sange, s-ar putea concluziona ca fapta a fost comisa intr-un alt loc, dupa care cadavrul a fost mutat.

Eseu: Apararea posesiei prin actiuni posesorii - actiunea posesorie generala sau in complangere Referat: Efectele regimului matrimonial

3. cand a fost comisa fapta? Se urmareste a se stabili cu cat mai mare precizie data comiterii faptei (anul, luna, ziua, ora)

4. cine a savarsit fapta? Prin raspunsul la aceasta intrebare se urmareste stabilirea nu doar a autorului material (sau a  autorilor) faptei, ci si a eventualilor complici sau instigatori (participanti).

5. cum (in ce mod) s-a savarsit fapta? – se urmareste stabilirea tuturor imprejurarilor de comitere a faptei  (acel modus operandi)

. cu ajutorul cui s-a savarsit fapta? – intrebare care este inclusa in cea de-a patra (cine?), axata exclusiv pe determinarea participantilor la comiterea faptei, indiferent daca acestia raspund penal sau nu (de exemplu, minori sub 14 ani)

. de ce? cu ce scop? – sunt intrebari prin a caror raspuns se finalizeaza ansamblul de informatii cu privire la fapta si faptuitor stabilindu-se mobilul si scopul comiterii faptei. De precizat ca uneori stabilirea acestor elemente ale laturii subiective (mobilul si scopul) este obligatorie pentru incadrarea juridica a faptei (de pilda, cand legea penala cere existenta unui anume scop ca element constitutiv al infractiunii – vezi infractiunea de inselaciune – sau pentru incadrarea in forma simpla sau calificata – vezi infractiunea de omor), in celelalte situatii stabilirea unui motiv sau a unui scop in savarsirea infractiunii fiind necesara unei argumentari convingatoare a acuzarii, respectiv unei juste individualizari a raspunderii penale.

2.2 Versiunile de urmarire penala

In cadrul planificarii urmaririi penale un loc central il ocupa elaborarea si verificarea versiunilor de urmarire penala.

Versiunea de urmarire penala este o presupunere, o supozitie sau ipoteza emisa de organul judiciar pe baza unor date existente asupra cazului la un moment dat, ipoteza menita a da posibile explicatii faptei, in ansamblu, sau unor aspecte ale faptei.

Asadar, aceste versiuni nu sunt altceva decat variante posibile de comitere a faptelor supuse cercetarii penale, variante posibile in raport cu materialul probator existent pana la un acel moment (al emiterii versiunii).

Elaborarea unor versiuni utile cercetarii penale este conditionata atat de elemente tinand de stadiul cercetarii faptei pe caz concret (elemente obiective), cat si de elemente tinand de persoana anchetatorului (elemente subiective).

In privinta elementelor obiective literatura de specialitate evidentiaza importanta deosebita a calitatii si cantitatii datelor in elaborarea unor versiuni de natura sa ajute la progresul anchetei si la stabilirea adevarului. Din punct de vedere cantitativ, lipsa datelor sau insuficienta lor poate duce la generarea unui numar imens de versiuni, cu consecinta unui mare efort uman si material si a intarzierii in solutionarea cauzei. Din punct de vedere calitativ , informatiile ce stau la baza versiunilor trebuie sa fie precise si concrete.

Informatiile ce stau la baza elaborarii versiunilor pot proveni fie din surse procesuale (din mijloacele de prova administrate pana la acel moment), fie extraprocesuale (investigatii, scrisori anonime, zvonuri) insa practica recomanda ca in elaborarea versiunilor anchetatorul sa nu se bazeze exclusiv pe informatiile de natura extraprocesuale.

In privinta elementelor subiective ce influenteaza soliditatea versiunilor elaborate amintim:

pregatirea teoretica si practica a anchetatorului, aria de cunostinte de care acesta dispune, nu numai din domeniul stiintelor penale (drept penal, procesual penal, criminalistica, criminologie), dar si extrapenale si chiar extrajuridice

experienta acumulata prin instrumentarea unui numar mare de cazuri, fara ca aceasta experienta sa duca la rutina

intuitia („flerul”) anchetatorului – reflectand capacitatea organului de urmarire penala de a descoperi si a explica, dand dovada de rapiditate si precizie, fapte sau imprejurari legate de aceste fapt

Autorii apreciaza ca in elaborarea versiunilor de urmarire penala se impune respectarea urmatoarelor reguli tactice:

elaborarea versiunilor se impune doar pentru faptele sau imprejurarile ce pot avea mai multe explicatii

elaborarea versiunilor trebuie realizata pe baza datelor de natura procesuala, completate, in caz de nevoie, cu informatii de natura extraprocesuala

in elaborarea versiunilor se porneste doar de la date concrete, corespunzatoare calitativ si cantitativ

versiunile trebuie sa fie elaborate in legatura cu toate explicatiile posibile care pot fi date in cauza supusa cercetarii

versiunile trebuie sa fie solid argumentate si construite din punct de vedere logic, problemele fiecareia trebuind formulate clar si precis

Versiunile elaborate trebuiesc verificate concomitent si prin acordarea unei egale atentii din partea organelor de urmarire penala, indiferent de gradul lor de plauzibilitate. Tactica criminalistica recomanda efectuarea cu precadere a acelor activitati a caror amanare ar stanjeni aflarea adevarului (de exemplu, cercetarea la fata locului, perchezitia, audierea victimei s.a.).

Planul de urmarire penala trebuie sa imbrace forma scrisa (desi nici o dispozitie legala nu obliga la acest lucru), forma scrisa ajutand la mai buna fixare a problematicii anchetei penale si la evitarea erorilor generate de memoria neclara a anchetatorului  asupra unor date sau evenimente.