Executarea altor acte de urmarire penala – omor cu premeditare

Executarea altor acte de urmarire penala – omor cu premeditare

In vederea stabilirii tuturor faptelor si imprejurarilor unei morti violente, pentru verificarea versiunilor elaborate in caz, organul de cercetare penala nu se poate limita numai la cercetarea locului faptei, la constatarea medico-legala sau la expertizele criminalistice, chiar daca acestea au o mare importanta in stabilirea adevarului. Actele mai importante efectuate in cazul cercetarii omorului sunt: ascultarea martorilor, ascultarea invinuitului sau inculpatului, confruntarea, perchezitia, reconstituirea.

1. Ascultarea martorilor

Identificarea martorilor constituie una din sarcinile urgente ce trebuie rezolvate, depozitiile acestora determinand de multe ori orientarea activitatii organelor de urmarire penala.

Martorii oculari trebuie ascultati, pe cat posibil, cu ocazia cercetarii la fata locului. Daca acest lucru nu se poate, ascultarea se va efectua in cel mai scurt timp posibil, evitandu-se astfel “alterarea” declaratiilor prin influentele unor factori obiectivi sau subiectivi.

Ascultarea martorului ocular trebuie sa lamureasca urmatoarele:

locul si timpul cand s-a comis infractiunea;

imprejurarile in care a luat cunostinta despre comiterea omorului;

locul in care se afla si aspectele pe care le-a perceput;

actiunile faptuitorului inainte, in timpul si dupa agresiune;

cauzele ce au generat starea conflictuala;

instrumentele folosite de autorul infractiunii;

identitatea sau semnalmentele faptuitorului, tinuta vestimentara;

identitatea victimei;

directia in care s-a deplasat faptuitorul dupa savarsirea infractiunii;

alte persoane ce au cunostinta despre fapta comisa;

posibilitatea recunoasterii faptuitorului in cazul revederii.

Persoanele ce au descoperit cadavrul pot furniza relatii privitoare la imprejurarile in care au descoperit victima, pozitia initiala, modificari survenite in campul infractiunii, identitatea victimei.

Martorii pot fi identificati si din cadrul altor categorii de persoane: cele apropiate victimei, vecinii acesteia, colegii sai de munca, persoanele ce fac parte din cunostintele celor inclusi in cercul de banuiti.

Rudele victimei pot furniza informatii privind activitatea desfasurata de aceasta inaintea comiterii agresiunii, starile conflictuale avute, daca au existat amenintari cu moartea, bunurile si valorile pe care le-a avut asupra sa, etc. Totodata, trebuie stabilit ce activitati au desfasurat martorii in perioada critica, precum si imprejurarile in care au aflat despre fapta[1].

Martorii identificati din randul vecinilor victimei pot ajuta si la lamurirea unor aspecte legate de comportamentul acesteia in familie, viciile, natura relatiilor lor cu persoana decedata, reactia rudelor la aflarea vestii descoperirii cadavrului, comportarea suspecta a vreunui membru de familie, persoana ce i-ar fi putut dori moartea.

De un real folos pot fi declaratiile martorilor identificati din randul cunostintelor persoanelor incluse in cercul de banuiti. Datele privind activitatile desfasurate de persoana suspecta inainte si dupa savarsirea infractiunii, ora plecarii si sosirii din locuinta, tinuta vestimentara, obiectele sau instrumentele ce le avea asupra sa, motivarea eventualelor leziuni sunt de natura sa inlature “alibiurile” invocate de persoana banuita[2].

Pot fi identificati martori reconstituind traseul parcurs de victima pana la locul unde i-a fost suprimata viata cat si pe itinerarul parcurs de faptuitor pentru a se indeparta de la locul faptei. Datele ce pot fi oferite de astfel de martori se refera la identitatea faptuitorului sau la semnalmentele acestuia, caracteristici ale imbracamintei, obiecte ce le avea asupra sa, locul unde a fost vazuta ultima data.

Sfera persoanelor ce pot fi ascultate in calitate de martor difera de la cauza la cauza, putand fi extinsa sau restransa in raport cu imprejurarile in care s-a savarsit infractiunea, particularitatile locului faptei, natura urmelor descoperite.

Ascultarea persoanelor trebuie sa fie efectuata de aceeasi membri ai echipei de cercetare, de la inceputul anchetei pana la finalizarea cazului, reaudientele efectuate de noi anchetatori generand dificultati si neintelegeri.

2. Ascultarea invinuitului sau inculpatului

Ascultarea invinuitului sau inculpatului permite cunoasterea pozitiei sale fata de fapta savarsita si a motivelor ce l-au determinat sa comita omorul cu premeditare. Pentru aceasta va fi intrebat despre natura relatiilor sale cu victima, daca i-a fost dusman si din ce cauza, cum a pregatit si comis fapta, daca o cunostea pe victima, de cand, in ce imprejurari a cunoscut-o si natura relatiilor dintre ei, cand s-a intalnit ultima oara cu victima, unde, motivul intalnirii, cauzele care au generat conflictul, imprejurarile in care a comis omorul, instrumentele, obiectele, armele de care s-a folosit.

Daca cel ascultat neaga invinuirea adusa, i se va cere sa explice ce a cautat la locul infractiunii, cum si-a petrecut timpul inainte si dupa comiterea crimei, cum se explica prezenta urmelor sale si a unor obiecte personale la locul faptei, a unor obiecte ale victimei la domiciliul sau.

Declaratiile invinuitului sau inculpatului, indiferent ca acesta neaga sau recunoaste faptele imputate, vor trebui verificate minutios si coroborate cu celelalte probe administrate in cauza.

3. Confruntarea

Confruntarea se dispune atunci cand se constata ca intre declaratiile persoanelor ascultate in cauza(martori, invinuiti, inculpati) au aparut contraziceri esentiale cu privire la un aspect, stare ori imprejurare de fapt.  In situatia in care martorii se tem de razbunarea autorului omorului sau incearca sa-l acopere, e necesara confruntarea lor cu martorii de buna credinta sau cu insusi invinuitul, in aceasta din urma situatie impunandu-se o pregatire deosebit de atenta a actului procedural .

Aceasta activitate se desfasoara, de regula, in faza finala a investigarii criminalistice, cand toate posibilitatile de inlaturare a contrazicerilor prin celelalte probe si mijloace de proba au fost epuizate. Desfasurarea ei in alt moment nepotrivit poate avea consecinte negative asupra investigarii infractiunii.

4. Reconstituirea

Reconstituirea, in cazul infractiunii de omor cu premeditare urmareste realizarea urmatoarelor scopuri[4]:

-verificarea si ilustrarea probelor administrate in cauza;

-verificarea versiunilor elaborate;

-obtinerea de noi probe.

Reconstituirea poate contura elementele constitutive ale infractiunii si stabili adevarul, tocmai datorita faptului ca elementele de proba indoielnice sau simple indicii, pot fi retinute ca probe serioase sau inlaturate ca lipsite de valoare[5].

In cazul infractiunii de omor, reconstituirea are in vedere:

-stabilirea posibilitatilor de observare, percepere, memorare sau reproducere a unui fapt sau fenomen;

-verificarea posibilitatilor de savarsire a omorului intr-un anumit mod;

-verificarea cu privire la deprinderile invinuitului sau inculpatului necesare pentru savarsirea faptei;

-verificarea producerii unor anumite rezultate in urma unor activitati determinate;

-stabilirea posibilitatilor martorilor de a vedea sau auzi cele relatate cu privire la fapta, imprejurarile comiterii.

Cu ocazia reconstituirii, locul unde se desfasoara aceasta trebuie sa corespunda celui in care s-a desfasurat activitatea infractionala, schimbarea lui putand influenta rezultatul activitatii.

5. Perchezitia

Si perchezitia, fie domiciliara, fie la locul de munca, este una din activitatile de urmarire penala de maxima urgenta, urmarind descoperirea obiectelor si instrumentelor ce au servit la comiterea omorului, a celor ce poarta urmele infractiunii, cadavrelor sau parti din acestea precum si a faptuitorilor ori a altor persoane daca se sustrag urmaririi penale sau de la judecata[6].

Perchezitia efectuata la persoanele banuite poate conduce la descoperirea instrumentelor folosite la comiterea omorului. Faptul ca pe acestea se descopera urme ale infractiunii contribuie in mod decisiv la identificarea faptuitorului si la dovedirea activitatii infractionale.

De o mare atentie trebuie sa se bucure cautarea obiectelor de imbracaminte ale persoanei la care se efectueaza perchezitia si care au corespondent in urmele descoperite la fata locului. Ulterior, prin expertiza traseologica se va putea stabili cu precizie daca urmele de incaltaminte gasite la locul faptei au fost formate de incaltamintea gasita asupra persoanei banuite sau daca firele textile au facut sau nu corp comun cu obiectul de imbracaminte ridicat la perchezitie.

Pe langa perchezitia domiciliara, va fi efectuata si o perchezitie corporala pentru descoperirea la agresor a unor corpuri delicte, a urmelor biologice provenite de la victima, etc.

Eseu: Obligatiuni - elementele obligatiei - clasificarea obligatiilor Referat: Libertatea constiintei - drept fundamental

In functie de modalitatile concrete utilizate de faptuitor si agentul vulnerant folosit pentru suprimarea vietii victimei, scopul perchezitiei poate consta si in descoperirea substantelor toxice, a recipientelor sau vaselor ce poarta urme ale acestora. Alteori, pe baza unor indicii anterioare, scopul perchezitiei il constituie descoperirea unor cadavre sau parti din acestea.

Este recomandat ca perchezitia sa se extinda si in exterior, in camp deschis, urmarindu-se examinarea atenta a obiectelor existente la suprafata terenului ce ar putea servi drept ascunzatori precum si recunoasterea locurilor unde au fost ingropate anumite obiecte, valori, cadavre sau parti din acestea.

Efectuarea perchezitiei trebuie sa respecte regulile de tactica criminalistica, in ceea ce priveste modul de patrundere in locuinta, efectuarea perchezitiei corporale, cautarea, descoperire, ridicarea, sigilarea celor descoperite .

Concluzii

Cu certitudine, omul reprezinta suprema creatie a lumii[7]. De-a lungul timpului si oriunde pe suprafata planetei noastre, lamurirea naturii si a conditiei sale de existenta a constituit problema centrala, preocupand deopotriva, stiinta, literatura, arta, filozofia, etc. Privita prin prisma normelor juridice, ocrotirea omului a raspuns si raspunde unui interes manifestat intotdeauna in drept fata de atributele persoanei, considerate ca valori general umane.

Din cele mai vechi timpuri, apararea persoanei a constituit o trasatura comuna tuturor sistemelor de drept, indiferent de oranduirea sociala, desi modul in care era perceput pericolul social al faptelor indreptate impotriva vietii, si mai ales tratamentul juridic aplicat faptuitorilor, a cunoscut numeroase diferentieri, criteriul de baza fiind acela al apartenentei la o clasa sociala sau alta[8].

Pe buna dreptate, literatura de specialitate evidentiaza faptul ca pentru a putea aborda problema personalitatii umane prin mijloacele dreptului este imperios necesara caracterizarea acestei notiuni complexe[9]. Dar definirea acestei notiuni este extrem de dificila tinand cont de conditiile istorice concrete, nivelul de dezvoltare al societatii si gandirii pe diferite trepte de evolutie, inclusiv de modul in care este privit omul de stiintele care il studiaza, in raport cu specificul fiecaruia.

Prin numeroase si substantiale diferentieri fata de legislatia anterioara, noul Cod penal nu reprezinta o imbunatatire a acesteia, ci un cod calitativ nou, un document juridic de importanta deosebita, avand drept scop sa solutioneze in mod unitar vasta problematica a prevenirii si pedepsirii infractiunilor.

Evolutia societatii contemporane scoate in relief un aspect cutremurator care afecteaza toate segmentele sociale si anume, cresterea fara precedent a criminalitatii in general, a celei cu violenta in special.

Reprezentand o problema sociala a carei modalitati de manifestare si solutionare intereseaza atat factorii de control social, cat si opinia publica, actiunile savarsite prin folosirea violentei tind sa devina tot mai frecvente si periculoase pentru societate si persoanele care o compun, indemnandu-ne la diverse asociatii: crima organizata, terorism si violenta institutionalizata apreciate ca specifice subculturilor violente si crimei profesionalizate .

Cauzele cresterii fara precedent a violentei sunt explicate diferentiat de la o societate la alta, de la o zona geografica la alta, cautandu-se uneori, sursele acestora in sfera politicului, economicului, juridicului sau intr-o conflictualitate de natura grupala, de obicei etnica sau religioasa.

Aparitia violentei a fost un fenomen nou numai la debutul sau, evolutia ei fiind strans legata de dezvoltarea comunitatilor umane, motiv pentru care poate fi considerata o permanenta legata indisolubil de functionarea societatii. Intrebuintarea fortei brutale cu scopul de a jefui, maltrata, silui, a fost considerata intotdeauna un flagel social, determinand reactii de reprimare sau de tinere sub control, dar si de studiere a cauzalitatii care determina fenomenul respectiv.

In general, infractiunile contra persoanei prezinta un ridicat grad generic de pericol social determinat, pe de o parte, de importanta relatiilor sociale ce constituie obiectul protectiei penale si de gravele urmari pe care le pot avea pentru societate, iar pe de alta parte, faptul ca aceste infractiuni se savarsesc prin mijloace si procedee violente. Normala formare, desfasurare si dezvoltare a relatiilor sociale legate de ocrotirea persoanei si a vietii acesteia nu ar fi posibila fara combaterea eficace, folosind mijloacele dreptului penal, a tot ce este primejdios si vatamator pentru existenta umana .

Apararea persoanei prin dispozitiile legii penale priveste omul in principalele sale atribute, cel mai de pret bun al omului fiind viata. Fiind fapte comisive, infractiunile de omor prezinta numeroase modalitati normative si faptice.

Trebuie subliniat faptul ca mijloacele si procedeele folosite pentru curmarea vietii victimei nu conditioneaza existenta infractiunii. Cel mult, acestea pot determina anumite diferentieri privitoare la gravitatea faptei comise. Tot astfel, e de remarcat faptul ca, pentru existenta laturii obiective, nu prezinta nici un fel de relevanta daca moartea a survenit imediat dupa efectuarea actiunii de ucidere sau mai tarziu, atata timp cat s-a dovedit legatura de cauzalitate intre actiunea ori inactiunea faptuitorului si rezultatul produs.

Pornind de la considerentul ca actiunea de a ucide cu intentie o fiinta omeneasca poate prezenta multiple particularitati, in raport cu diferitele elemente ce se grupeaza ori se alatura omorului simplu, care ii sporesc gradul de pericol social, legea prevede imprejurarile ce constituie elemente circumstantiale, creand astfel anumite modalitati normative agravante ale omorului.

Dintre elementele circumstantiale ale omorului calificat, omorul savarsit cu premeditare este, indiscutabil, mai periculos, fapta fiind calculata cu multa atentie, autorul urmarind permanent ducerea la bun sfarsit a ideii de a ucide. Literatura de specialitate este unanima in a accepta ca atunci cand hotararea de a suprima viata victimei a fost luata din timp si s-a concretizat in acte de pregatire ne aflam in fata unui omor calificat, savarsit in aceasta modalitate.

Premeditarea, in acceptiunea legii penale, are o sfera mai larga, incluzand intensitatea actului de gandire, chibzuinta asupra reusitei, masurile concrete si modul cum se va desfasura actiunea de suprimare a vietii.

Simpla deliberare nu constituie agravanta premeditarii, ci mai este necesar ca omorul sa fi fost si pregatit dinainte. Actiunea premeditata implica o hotarare prealabila si activitati materiale premergatoare savarsirii infractiunii, de natura sa intareasca hotararea luata si sa asigure realizarea ei.

Se presupune ca exista o mare incarcatura afectogena, caracterizata prin alcatuirea unui scenariu in care faptuitorul isi imagineaza secvente din timpul luptei. Este inegala aceasta lupta pentru motivul ca, in timp ce faptuitorul pregateste actul in cele mai mici detalii, victima inocenta isi urmeaza cursul vietii.

Bibliografie selectiva

Codul penal al Romaniei

Codul de procedura penala

Codul penal francez

Legea nr. 140 / 010.1996

Legea nr. 281 /2003

Decizii ale C. S. J., sectia penala, Dec. nr. 622, 1933, in “Dreptul” nr. 8, 1994

G. Antoniu, C. Bulai si colaboratorii, Practica judiciara penala, vol. III

C-tin Barbu, Ocrotirea persoanei in dreptul penal al Romaniei, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1977

V. Berchesan, C. Pletea si I. E. Sandu, Cercetarea la fata locului in Tratat de tactica criminalistica, Editura Carpati, Craiova, 1992

V. Berchesan, I. N. Dumitrascu, Cercetarea omorului in “Tratat de metodica criminalistica”, vol. I, Editura Carpati, Craiova, 1994

Al. Boroi, Infractiuni contra vietii, Ed. Nationala, Bucuresti, 1996

C. Bulai, Curs de drept penal, partea speciala, vol. I, Bucuresti, 1975

A. Ciopraga, Criminalistica. Elemente de tactica, Universitatea A. I. Cuza Iasi, Facultatea de Drept, Editia 1986

L. Coman, I. R. Constantin, Unele particularitati ale cercetarii la fata locului in infractiunile de omor si in cazul cadavrelor neidentificate, in “Tratat practic de criminalistica”, vol. I, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1976

I. Dobrinescu, Infractiuni contra vietii persoanei, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1987

J. Dollard, L. W. Dood, E. Miller, O. H. Maxren and R. Sears, Frustration and agression, New Haven, Zale Univ. Press/1939

V. Dongoroz, in introducere la lucrarea colectiva, Explicatii teoretice ale codului penal roman, vol. III, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1971

M. Dragomir si Gh. Asanachi, Urmele de natura piloasa, Tratat practic de criminalistica, vol. I, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1976

S. A. Gdunski, Criminalistica, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1961

V. Greblea, Prelegeri la cursurile de specializare a procurorilor criminalisti, manuscris, din fondul documentar al Parchetului General de pe langa Curtea Suprema de Justitie

V. Greblea, O. Petrescu, I. Argeseanu, Cercetarea omorului de catre o echipa complexa, in rev. P. C. C., nr. 3-4/1982

E. de Greef, Introduction a la criminologie, Bruxelles, Ed. Van den Plank

L. Ionescu, Propuneri pentru o reglementare proprie a expertizei complexe, in R.R.D. nr. 3-1978

R. Kallman, Rechtsprobleme bei der organtransplantation Straf und zivil rechttiche Erwangungen in “Zeitschrifft fur das gesante Familiesrech”

M. Kernback, Medicina judiciara, Editura Medicala, Bucuresti, 1958

A. Kraus-Manolescu, I. Preda, Tanatologie medico-legala, Editura Medicala, Bucuresti, 1967

V. Macovei, Folosirea videomagnetofonului la cercetarea la fata locului si la reconstituire intr-un caz de omor, in revista P.C.C. nr. 2, 1982

V. Macelaru, Urmele create prin folosirea armelor de foc, in “Tratat practic de criminalistica”, vol. I, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1976

V. Manzini, Tratatto di divitto penale italiano, volume ottavo, Torino, 1937

Le Moyne Snyder, Homicide investigation, Editura Charles Thomas, California, SUA, 1958

C. Nanes, Medicina legala, Editura Teora, Bucuresti, 1992

O. Nastase, Unele aspecte teoretice si practice privind cercetarea infractiunii de omor, studiu realizat in cadrul directiei de urmarire penala si criminalistica a Parchetului General de pe langa C.S.J.

I. Quai, Aprecieri privind cercetarea omorului de catre o echipa completa, in rev. P.C.C., nr. 4/1981

N. V.  Popov, Medicina judiciara, Editura Espla, Bucuresti, 1954

S. Radulescu, D. Banciu, Sociologia crimei si criminalitatii, Casa de editura si presa SANSA SRL, Bucuresti, 1996

Gr. Rapeanu, Manual de drept penal al R.P.R., partea speciala, Bucuresti, 1960

Saltelli, Romano – Di Falco, Nuovo Codice penale comentato, U.T.E.T., Torino, 1940

Gh. Scripcaru, M. Terbancea, Patologia medico-legala, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1978

E. Stancu, Criminalistica, vol. II, Editura Actami, Bucuresti, 1999

E. Stancu, Investigarea stiintifica a infractiunilor, Curs de criminalistica, partea a II-a si a III-a, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Drept, Bucuresti, 1988

O. A. Stoica, Drept penal, partea speciala, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1976

C. Suciu, Criminalistica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972

C-tin Turai, Elemente de criminalistica si tactica criminala, Tipografia Prefecturii Politiei Capitalei, Bucuresti, 1947

T. Vasiliu si colaboratorii, Codul penal comentat si adnotat, partea speciala, vol. I, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975

N. Volonciu, Drept Procesual Penal, vol. I, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1972

J. G. Wilhelm, Introducere in practica criminalistica, manual destinat politiei criminale, Stutgart, Germania, 1946