Continutul constitutiv al infractiunii

Se compune din:

a)      latura obiectiva a infractiunii;

b)      latura subiectiva a infractiunii.

Latura obiectiva a infractiunii cuprinde urmatoarele elemente:

a)      elementul material: constituie elementul principal pentru ca acesta este insasi actul de conduita interzis de lege, actul incriminat de legea penala. Daca lipseste unul din elementele laturii obiective nu exista infractiune.

b)      urmarea imediata sau rezultatul socialmente periculos: orice infractiune produce un rezultat socialmente periculos. Acest rezultat poate consta fie intr-o vatamare adusa persoanei, vatamare privind viata, integritatea corporala sau sanatatea persoanei, fie intr-o paguba materiala, fie intr-o vatamarea adusa demnitatii sau libertatii persoanei.

c)      legatura de cauzalitate: stabilirea legaturii de cazualitate constituie o operatie absolut necesara pentru ca fara existenta unei asemenea legaturi intre actiunea sau inactiunea faptuitorului si rezultatul socialmente periculos nu se poate vorbi despre infractiune. In cazul infractiunilor de pericol, legatura de cauzalitate rezulta din insasi savarsirea faptei. In cazul infractiunilor de rezultat material este necesara stabilirea legaturii de cauzalitate.

Latura subiectiva cuprinde urmatoarele elemente:

Componenta esentiala si indispensabila este vinovatia, adica atitudinea faptuitorului fata de fapta sa si de urmarile acesteia.

Elementul subiectiv in cadrul infractiunilor comisive

Fapta constand intr-o actiune savarsita din culpa constituie infractiune numai atunci cand in lege se prevede in mod expres aceasta (art. 19 alin.2 C.pen.).

Elementul subiectiv in cadrul infractiunilor omisive

Aceste infractiuni se savarsesc de regula din culpa. Mai mult chiar, in art.19 alin.3 C.pen. se prevede ca fapta constand intr-o inactiune constituie infractiune fie ca este savarsita cu intentie, fie din culpa, afara de cazul cand legea sanctioneaza numai savarsirea faptei cu intentie.

Mobilul ca element al continutului subiectiv al infractiunii

Mobilul ( motivul) este caracteristic activitatii infractionale voluntare.

Mobilul este un indiciu de normalitate psihica a faptuitorului, iar savarsirea unei infractiuni fara existenta unui mobil exprima o atitudine constand intr-o anormalitate psihica.

Scopul ca element al continutului subiectiv al infractiunii

Il intalnim numai la activitatile infractionale intentionate, voluntare.    Scopul savarsirii infractiunii este intalnit in mai multe texte decat mobilul infractiunii.

Este de retinut ca exista infractiune chiar daca scopul nu a fost atins. Este suficient sa se constate existenta scopului prevazut de lege.

Formele si modalitatile infractiunii

Dreptul penal cunoaste urmatoarele forme ale infractiunii in raport cu fazele ei de desfasurare :

a)      actele preparatorii sau pregatitoare;

b)      tentativa;

c)      infractiunea – fapt consumat.

Un fapt ilicit penal este pedepsit de lege nu numai in cazul in care a fost consumat ci si atunci cand, din diferite cauze, a fost intrerupt sau nu si-a produs rezultatul din motive independente de vointa faptuitorului.

Actele preparatorii: actele preparatorii prin care se pregateste momentul savarsirii infractiunii mai sunt cunoscute si sub denumirea de acte pregatitoare. Aceste acte au caracter echivoc insa echivocitatea lor inceteaza in momentul in care se cunoaste ca faptuitorul a efectuat acte preparatorii in vederea savarsirii unor infractiuni.

Tratamentul juridic al actelor preparatoriii

Desi se cunosc legislatii care sanctioneaza actele preparatorii totusi majoritatea legislatiilor penale, inclusiv cea romana, nu le incrimineaza si nici nu le sanctioneaza deoarece aceste acte au caracter echivoc, iar pe de alta parte pericolul social al acestor acte pregatitoare, de regula, nu se ridica la nivelul pericolului social al unei infractiuni.

Tentativa

Exista tentativa atunci cand executarea a fost intrerupta sau fapta, desi a fost epuizata, totusi nu si-a produs efectul, adica rezultatul socialmente periculos. In art.144 C.p. se prevede ca prin savarsirea unei infractiuni sau comiterea unei infractiuni se intelege savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.

Tentativa este reglementata prin dispozitiile art.20 C.p. si sanctionata de art.21 C.p. Legiuitorul sanctioneaza tentativa cu jumatate din pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata.

Document online: Protectia dreptului de autor - proceduri si sanctiuni instituite de Legea dreptului de autor Eseu: Alte moduri de dobandire a proprietatii - ocupatiunea, traditiunea

Modalitatile tentativei

In raport cu gradul de pericol social al faptei prevazute de legea penala si cu modul in care infractiunea se realizeaza, in teoria dreptului penal se face distinctie intre:

a)      tentativa proprie;

b)      tentativa improprie.

Tentativa proprie este :

a)      tentativa imperfecta sau nedeterminata intrerupta):  este cazul in care fapta a fost intrerupta din motive independente de vointa infractorului.

b)      tentativa perfecta sau terminata dar fara efect: este cazul in care a fost realizata, dusa pana la capat, dar nu si-a produs efectul.

Tentativa improprie este :

a)      tentativa relativ improprie : atunci cand mijloacele de care s-a folosit faptutitorul in savarsirea infractiunii au fost insuficiente ori s-a ajutat de ele in mod defectuos.

b)      tentativa absolut improprie: care nu se pedepseste, aceasta in cazul in care faptuitorul a conceput savarsirea infractiunii intr-un mod absurd.

Infractiuni la care nu este posibila tentativa

Datorita fie elementului subiectiv sau obiectiv al infractiunii tentativa nu poate exista la :

a)       infractiunile comise din culpa fiindca tentativa constituie punerea in executare a hotararii infractionale ceea ce presupune existenta intentiei. Din aceasta cauza nu se poate concepe tentativa la infractiunea savarsita din culpa.

b)       infractiunea praeterintentionate nu sunt susceptibile de a avea tentativa deoarece legiuitorul le-a conferit acestora regimul juridic al infractiunuilor savarsite din culpa.

c)       infractiunile intentionate savarsite spontan.

d)       infractiunea produsa cu intentie dar cu rezultat potential: infractiunea de pericol care se consuma de indata ce s-a creat starea de pericol.

Desistarea si impiedicarea producerii rezultatului

Art.22 alin 2 C.p. prevede ca este aparat de pedeapsa faptuitorul care s-a desistat ori a impiedicat mai inainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.

Se poate vorbi despre desistare doar in cazul tentativei proprii imperfecte sau neterminate, iar impiedicarea producerii rezultatului este posibila doar la tentativa proprie perfecta sau terminata.

Conditiile pentru existenta desistarii

a) faptuitorul sa intrerupa executarea nesilit de nimeni, din proprie initiativa;

b) desistarea trebuie sa fie efectiva adica autorul sa fi izbutit curmarea actului de de executare inceput;

c) desistarea trebuie sa aiba loc inainte ca executarea sa se fi terminat. Impiedicarea procedurii rezultatului poate avea loc numai la infractiunile de rezultat ramase in afara tentativei. Pentru a exista impiedicare in intelesul legii penale trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- actiunea de impiedicare a rezultatului sa fie voluntara, ea nu trebuie determinata de interventia unor cauze externe;

- activitatea de impiedicare a producerii rezultatului trebuie sa se produca mai inainte de descoperirea infractiunii, adica sa nu fie cunoscuta de nicio alta persoana decat cea care a participat la savarsirea ei;

- rezultatul actului de de executare sa nu se fi produs, impiedicarea producerii rezultatului sa fie efectiva. Incercarea de a impiedica producerea rezultatului ramasa fara efect nu se asimileaza cu impiedicarea producerii rezultatului infractional.

Daca in cazul desistarii sau al impiedicarii producerii rezultatului, actele indeplinite pana in momentul desistarii sau al impiedicarii producerii rezultatului constituie prin ele insele o infractiune de sine statatoare, se aplica pedeapsa pentru acea infractiune.

Consumarea si producerea infractiunii

Daca tentativa este o forma atipica a infractiunii, pe motiv ca fapta este doar partial realizata, infractiunea consumata constituie forma tipica, de baza, pentru ca ea parcurge toate fazele de desfasurare, obtinand inclusiv rezultatul infractional.

In raport cu tentativa, infractiunea consumata prezinta un pericol social mai ridicat pentru ca faptuitorul dovedeste perseverenta pentru a-si atinge scopul urmarit.

Cunoasterea modului in care o infractiune se consuma precum si stabilirea momentului consumarii infractiunii prezinta nu numai interes teoretic ci si unul de ordin practic.

De momentul consumarii infractiunii depinde solutionarea unor probleme de drept importante, privind raporturile de drept penal. Astfel, prescriptia incepe sa curga de la data consumarii infractiunii. Tot de momentul consumarii infractiunii este legata amnistia, gratierea si aplicarea legii penale in timp.

Tot astfel daca actele de executare au inceput sub legea penala veche, iar actul final infractional s-a consumat sub legea penala noua, se aplica cea din urma lege, indiferent daca ultima lege este mai aspra sau mai blanda decat legea penala anterioara.

In cazul infractiunilor de pericol este suficient crearea unei stari de pericol. Daca starea de pericol s-a creat, infractiunea respectiva intra sub incidenta legii penale noi.

In cazul infractiunilor materiale (de rezultat) consumarea lor este conditionata de producerea unor urmari.

In cazul infractiunilor continue acestea se prelungesc in timp pana la momentul incetarii actiunii sau inactiunii infractionale.

Infractiunile progresive se epuizeaza in momentul producerii urmarilor amplificate ale acestora.

Unitatea de infractiuni

In domeniul dreptului penal se face distinctia intre unitatea de infractiuni si pluritatea de infractiuni. Astfel exista unitate de infractiuni in cazul in care in activitatea infractionala desfasurata de o persoana se pot distinge mai multe acte materiale.

Pluralitatea de infractiuni

Exista atunci cand aceeasi persoana savarseste mai multe actiuni sau inactiuni care prezinta fiecare in parte o infractiune distincta.

Unitatea de infractiune poate fi o unitate naturala si o unitate legala de infractiune.

Categorii si tipuri de unitate naturala de infractiune

In cadrul acestei unitati se disting mai multe tipuri de infractiuni:

a)      infractiunea simpla;

b)      infractiunea continua;

c)      infractiunea deviata.

Categorii si tipuri de unitate legala

a) continuata;

b) complexa;

c) de obicei;

d) progresiva.

Pluralitatea de infractiuni

In art.32 C.pen se prevede ca pluralitatea de infractiuni constituie, dupa caz, concurs de infractiuni sau recidiva. Prin pluralitate de infractiuni se intelege situatia in care aceeasi persoana savarseste deodata, printr-o singura actiune sau inactiune, sau succesiv, prin mai multe actiuni sau inactiuni, doua sau mai multe infractiuni.

In situatia in care o persoana comite deodata sau la diferite intervale de timp doua sau mai multe infractiuni inainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna din ele exista concurs de infractiuni, iar daca dupa ramanerea definitiva a unei hotarari judecatoresti persoana condamnata savarseste din nou o infractiune cu intentie exista recidiva.

Din cadrul formelor pluralitatii de infractiuni fac parte:

a)      concursul de infractiuni;

b)      recidiva;

c)      pluralitatea intermediara.

Concursul de infractiuni

Legislatia si doctrina penala disting doua forme de concurs de infractiuni:

a)      concursul real de infractiuni;

b)      concursul ideal sau formal de infractiuni.

Potrivit art.33 lit.a din C.p. cand doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite de aceeasi persoana inainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele exista concurs real de infractiune. Exista asemenea concurs chiar daca una dintre infractiuni a fost comisa pentru savarsirea sau ascunderea altei infractiuni.

Concursul ideal sau formal de infractiuni

In art.33 lit.b C.p. se prevede ca exista concurs ideal de infractiuni cand o actiune sau inactiune, savarsita de aceeasi persoana, datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, intruneste elementele mai multor infractiuni. Ceea ce caracterizeaza concursul ideal de infractiuni si ceea ce particularizeaza acest concurs fata de concursul real de infractiuni este imprejurarea ca concursul ideal se savarseste printr-o singura actiune sau inactiune insa in continutul acestei actiuni sau inactiuni sunt comprimate elementele constitutive a doua sau mai multe infractiuni.

Recidiva

Este forma principala a pluralitatii de infractiuni. Distinctia dintre infractorii primari si recidivisti reprezinta un vadit interes fiindca legea penala prevede un tratament sanctionar mai sever pentru infractorii recidivisti.

Recidiva este reglementata de dispozitiile art. 37 C.pen., conform carora recidiva poate fi postcondamnatorie si postexecutorie.

Pluralitatea intermediara

Potrivit art.40 C.p cand dupa condamnarea definitiva cel condamnat savarseste din nou o infractiune inainte de inceperea executarii pedepsei, in timpul executarii acesteia sau in stare de evadare si nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru starea de recidiva exista pluralitate intermediara si pedeapsa se aplica potrivit regulilor prevazute pentru concursul de infractiuni.