Psihologie
Conditii psihopatologice frecvente cu exprimare corporalaCONDITII PSIHOPATOLOGICE FRECVENTE CU EXPRIMARE CORPORALA 1. Dismorfofobia Boala dismorfica somatica (BDS) - o preocupare pentru un defect imaginar sau mic in infatisare, a fost descrisa de mai bine de 100 de ani si cunoscuta in intreaga lume. Oricum, aceasta chinuitoare si degradanta boala, deseori trece nediagnosticata, chiar daca datele disponibile in prezent sugereaza ca este relativ comuna. Termenul de dismorfofobie a fost introdus de Morselli in 1886 pentru a descrie "o senzatie subiectiva de uratenie sau deficienta psihica, pe care pacientii o percep in comparatie cu ceilalti, cu toate ca infatisarea lor este in limite normale". Ea este inclusa in tulburarile constiintei corporalitatii si in grupul tulburarilor de somatizare. 2. Hipocondria Termenul hipocondria deriva din greaca veche cu sensul literal de "dedesubtul cartilagiilor", cu referinte clare la regiunea anatomica care adaposteste diversele viscere sub coaste. Exista diferite sensuri in care cuvantul este folosit, unele nemaiavand decat importanta istorica. In sens general, hipocondria este preocuparea privitoare la corp sau la starea de functionare a organismului sau la sanatatea mintala; REPERE IN PSIHOSEXOLOGIE Cunoasterea dezvoltarii sexuale si comportamentului sexual a devenit progresiv importanta pentru ingrijirea sanatatii pe masura ce sau schimbat standardele si exigentele publicului. Sexualitatea este un continuum care se dezvolta in timp in etape al caror continut biologic, psihologic si social este distinct. Sexualitatea asociaza instinctualitatea cu spiritul in exprimarea dezvoltarii, descoperirii, cresterii si expansiunii vietii (Antoniu F.). Sexologia nu poate fi conceputa decat ca psihosexologie. Sexologia, domeniu interdisciplinar in care biologia, medicina, psihologia si alte stiinte ale omului realizeaza o perspectiva complexa asupra comportamentului sexual uman. William H. Masters a fost pionierul studiilor despre comportamentul sexual uman si initiatorul un dezbateri fara prejudecati asupra obiceiurilor si credintelor americanilor
in acest domeniu. Prin studiile facute impreuna cu sotia si colaboratoarea sa, Virginia Johnson, a realizat o adevarata revolutie in sexologie, atat in plan teoretic, cat si in cel al interventiei practice. PSIHOLOGIA INTERVENTIEI TERAPEUTICE 1. Psihoterapiile In practica medicala, psihoterapia, asa cum este ea adesea definita ca ansamblul mijloacelor psihologice de actiune prin care se intervine asupra bolii in scopul obtinerii unei vindecari sau ameliorari a acesteia, care, singura sau impreuna cu alte mijloace, realizeaza demersul terapeutic. In curs sunt expuse: Psihoterapiile de incurajare, Psihoterapiile de sustinere, Sugestia, Hipnoza, Reveria dirijata, Reeducarea individuala, Psihoterapiile de relaxare, Biofeedback-ul, Artterapia, Cromoterapia, Psihoterapiile scurte, Psihoterapia nondirectiva de tip rogersian, Logoterapia, Analiza existentiala (Daseinsanalyse) Psihanaliza, Psihoterapia jungiana, Psihoterapia adleriana, Psihodrama, Terapiile familiale. 2. Efectul placebo Cuvantul "placebo" reprezinta forma - la viitor - a verbului latin placeo/placere si poate fi tradus stricto sensu prin: "voi placea", sau, mai liber, "voi fi placut" (agreabil). Cuvantul Placebo are sensul de agreabil, placut - in sens de promisiune - si deci poate defini asteptarea unui bolnav - cand i se da un medicament - la actiunea utila, placuta a acesteia (Bradu Iamandescu I. si Necula I., 2002). Incercand o delimitare semantica a notiunilor din domeniul factorilor pshihologici care insotesc actul terapeutic, G. Ionescu (1985) propune urmatoarea definitie operationala: "Efectul placebo cuprinde ansamblul manifestarilor clinice care apar la un bolnav sau persoana sanatoasa careia i s-a administrat, in scop terapeutic sau experimental, o substanta neutra din punct de vedere farmacodinamic". Caracterele generale ale efectului placebo: . substanta administrata este inerta farmacodinamic; . efectul este simptomatic; . durata efectului este, de regula, scurta; . instalarea efectului este mai rapida decat a unei substante farmacodinamice active; . actiune nespecifica. 3. Complianta, non-complianta, acceptanta Complianta este definita ca fiind o actiune ce concorda cu o cerere sau cu o recomandare - este tendinta de a se supune usor. Reprezinta o notiune referitoare la adeziunea bolnavului la mijloacele terapeutice necesare ameliorarii starii de sanatate, in care pot fi incluse terapiile biologice, regimurile alimentare, modificarea stilului de viata ca si acceptarea supravegherii medicale si a controlului periodic. Comportamentul non-compliant este considerat nepotrivit; contravine crezurilor profesionale, normelor si asteptarilor privind rolurile corespunzatoare pacientilor si profesionistilor. Numerosi factori sunt incriminati in "non-complianta". Dintre acestia vom mentiona ca principale grupe: factori legati de trairea bolii si de intelegerea sa intelectuala de catre bolnav; factori legati de relatia medic-bolnav; factori legati de tipul tratamentului; factori legati de anturajul bolnavului. Dintre factorii legati de boala mentionam: diagnosticul, gravitatea, morbiditatea, evolutia, durata, iar dintre cei legati de tratament: existenta unor produse cu actiune prelungita, durata tratamentului, numarul de medicamente, frecventa crizelor si dimensiunea dozelor, prezenta efectelor nedorite. In functie de natura, severitatea si durata bolii complianta terapeutica variaza intr-un mod relativ previzibil. 4. Iatrogenii Termenul de "iatrogenie" vine de la grecescul iatros - vindecator, medic, si genos - cu sensul de "produs de", "facut de". In opinia lui Predescu V. (1990) iatrogenia este o stare psihica reactiva determinata de atitudinea gresita a medicilor si a personalului sanitar. In sensul cel mai larg "iatrogenic" inseamna indus de medic, iar alaturarea paradoxala boala iatrogena se refera la acele boli care rezulta din tratamentul medical profesional si despre care se presupune ca nu ar fi aparut daca aceste terapii nu ar fi fost aplicate. Termenul de "iatrogenie" este extins nu doar la activitatile desfasurate de medic propriu-zis, ci si de cele efectuate de alte persoane calificate ca terapeuti, asistente medicale, tehnicieni, si chiar psihologi.
|