Masajul - istoric, notiuni generale

ISTORIC

Documentele istorice pastrate pana in prezent arata ca masajul s-a practicat in toate timpurile si la toate popoarele antice.

Denumirea acestei activitati este atribuita la o data relativ recenta. In limba romana denumirea "masaj" a acestei practici a fost introdusa prin intermediul literaturii medicale franceze, care a dominat la noi in secolul trecut. Aceasta denumire este introdusa in prezent in toate limbile moderne fiind considerat termen universal. In limba franceza cuvantul "massage" apare pentru prima data in lucrarea lui Lepage "Cercetari istorice asupra medicinei chineze", publicata in 1813. Presupuneri asupra etimologiei cuvantului sunt:

"mass" in limba araba inseamna a apasa;

"massesch" in limba ebraica veche are aceeasi semnificatie;

"massien" in limba greaca inseamna a framanta.

Din studiile a numerosi cercetatori reiese ca masajul a fost unul dintre cele mai vechi mijloace descoperite de oameni pentru alinarea suferintelor.

La inceput avea un caracter empiric, magia se asocia gesturilor, era legat de anumite ritualuri si practici. De ingrijirea bolnavilor se ocupau reprezentantii cultului religios, prestatiile acestora departe de a fi fost fundamentate stiintific, aveau insa o mare valoare psiho-terapeutica.

Practicarea masajului a inregistrat epoci de mare raspandire la chinezi, indieni, egipteni, popoare care au ajuns la un inalt nivel de cultura si civilizatie. La aceste popoare masajul era asociat cu alte procedee empirice de terapie cum sunt: aplicatiile calde locale, ungeri cu diferite substante (mirodenii, uleiuri), miscari pasive ale segmentelor corpului.

In timp, odata cu evolutia societatii, cu acumularea de noi cunostinte si experiente, aceste practici s-au sistematizat, s-au conturat anumite reguli terapeutice care, ulterior au condus la fondarea unor adevarate scoli medicale.

Medicina traditionala din China are o foarte mare vechime. Masajul la chinezi era practicat de catre o casta de preoti-medici (cu peste 3000 de ani i.e.n.), in scopul activarii circulatiei sangelui si a umorilor din corp, pentru stimularea sau linistirea nervilor cat si pentru vindecarea unor tulburari sau boli cronice ale organismului. Manevrele se executau lent si staruitor. Scrierile lui Cung-Fu recomandau folosirea exercitiilor fizice si a masajului, cu caracter localizat. Este de retinut indicatia care se facea, de asociere a gandirii bolnavului cu miscarea, idee ce corespunde notiunii stiintifice din medicina moderna, de "reprezentare corticala a miscarii".

Din datele istorice ale Egiptului antic s-au transmis numeroase documente scrise pe papirusuri, inscriptii, picturi si sculpturi care aduc marturii despre practicarea masajului in scopul tratarii bolnavilor.   

In India antica, masajul a fost cunoscut si practicat in popor, in legatura cu unele procedee cu caracter igienic sau ritual, cum ar fi ungerea trupului cu uleiuri aromate, imbaierea in apele fluviilor si lacurilor considerate sacre. Scrierile Ayar-Veda contureaza reguli de folosire a exercitiilor fizice si masajului. Aceste practici aveau caracter profund religios. Legile lui Manu asociaza practicarea lor cu imbaierile pentru purificarea sufletului. Ulterior, scoala Hatha-Yoga face recomandarea economiei de energie, de obtinere a unui randament maxim cu un efort minim, principiu existent si in prezent in practica oricarei activitati, inclusiv cea sportiva. Practica Yoga se remarca prin valoroase exercitii de respiratie si tehnici de relaxare. Masajul a fost practicat si de alte popoare vechi ale orientului, cum sunt: asirienii, babilonienii, mezii, persii, in scopul tratarii ranitilor din razboaiele frecvente ce aveau loc in acele timpuri.

La evrei, cartile de cult recomandau folosirea masajului in scop igienic.

Primele aplicatii ale masajului in legatura cu activitatea sportiva au aparut in Grecia, ca mijloc important pentru ingrijirea atletilor. Grecii antici au folosit masajul in pregatirea diferitelor categorii de sportivi, remarcandu-se faptul ca se utiliza atat inainte de efort cat si dupa terminarea acestuia, in scopul prevenirii si combaterii oboselii musculare si nervoase. Practicantii acestui masaj se numeau aliptes si foloseau diferite uleiuri si pulberi fine pentru a usura executarea manevrelor. Atletii greci practicau si automasajul.

Medicii greci au fost primii specialisti care au recomandat si fundamentat practicarea masajului in mod stiintific.

Herodicos din Lentini (428-347 i.e.n.), medic celebru in antichitate, socotit parintele gimnasticii medicale si al masajului, prescria bolnavilor sai anumite exercitii fizice si alergari pentru vindecarea bolilor si intarirea organismului.

Hipocrat (460-377 i.e.n.) este considerat cel mai mare medic al antichitatii. Acesta, discipol al lui Herodicos din Lentini, a continuat practicile si traditiile instituite anterior. El a precizat indicatiile si efectele acestor mijloace terapeutice, evidentiind influentele fiziologice pe care le au cat si contraindicatiile pentru practicarea lor. Pentru prima data Hipocrat a descris factorii naturali de mediu si importanta lor pentru sanatatea omului.

In Imperiul Roman, dupa cucerirea Greciei, cultura greaca s-a raspandit in imperiu si mai ales la Roma, prin intermediul sclavilor. Medicii si gimnastii greci luati in captivitate, cat si altii atrasi de bogatie si glorie, au facut ca aceste descoperiri sa fie cunoscute de romani, unele ca atare, altele adaptate conceptiei acestui popor. Gimnastica greaca nu a fost preluata de romani, acestia practicand cu precadere exercitiile cu caracter militar. Masajul practicat de sclavii greci devine obisnuit in regimul de viata al romanilor bogati. Se practica in terme, care erau adevarate monumente arhitecturale cat si in locuintele acestora, sub forma unui masaj de inviorare dimineata si altul seara, pentru relaxare.

Celsius, unul dintre cei mai mari medici romani de origine greaca, recomanda masajul atit inainte cat si dupa exercitiile corporale. A fost preocupat de teoretizarea principalelor manevre de masaj facand si o clasificare a acestora, in functie de intensitate: manevre puternice, moderate si usoare, iar dupa forma lor: manevre lungi, medii si scurte.

Oribasius, de asemenea medic de origine greaca, se ocupa de tratarea gladiatorilor raniti, intitulandu-se cu mandrie "medic al gladiatorilor". El a contribuit la imbogatirea practicilor medicale in privinta recuperarii posttraumatice. Este considerat precursorul medicului de medicina sportiva din zilele noastre. De la acesta au ramas reguli de practicare a masajului si descrieri tehnice valabile si in prezent.

Evul mediu este perioada care a franat evolutia stiintelor, mai ales a acelora care priveau ingrijirea corpului, care era desconsiderata de dogmele religioase. Practicarea exercitiilor fizice si a masajului a decazut. In popor, totusi, masajul si-a pastrat importanta si s-a transmis prin traditie, din generatie in generatie.

In timp ce in Europa interesul pentru ingrijirea trupului era interzis, lumea araba se dezvolta cucerind teritorii in Asia, Africa de Nord, Spania, sudul Frantei. Dupa cuceririle facute si incetarea razboaielor, arabii au pus accent pe dezvoltarea stiintei si artei.

Avicena (980-1037), pe numele sau adevarat Abu Ali Ibn Sin (medic arab), in lucrarea "Cartea legilor medicinei" a concentrat toate cunostintele medicale din acele timpuri facand si o descriere exacta a masajului. De asemenea, recomandarile lui de asociere a masajului cu hidroterapia si dietetica, constituie noutati.

Renasterea este epoca in care reinvie interesul pentru cultura fizica. In epoca moderna masajul se dezvolta sub aspect tehnic in cadrul medicinei, educatiei fizice si sportului, iar practicarea lui se extinde in multe tari ale Europei ca: Suedia, Anglia, Franta, Germania, Rusia.

Eseu: Determinarea gradului de rancezire a grasimii din carne si preparate din carne prin metoda kreis Eseu: Conceptul de securitate alimentara la nivel european - descoperirea principiilor regulamentului

Pehr Henrik Ling (1776-1839) pune bazele stiintifice ale masajului si gimnasticii moderne. Elevii acestuia au perfectionat tehnica, au diversificat manevrele de masaj si l-au raspandit in toata lumea.

In secolul al IXX si inceputul secolului al XX-lea au fost publicate numeroase lucrari si manuale de masaj, s-au efectuat cercetari experimentale care urmareau stabilirea exacta a efectelor masajului in scopul precizarii indicatiilor acestuia pentru organismul sanatos si cel bolnav.

Masajul in sport a facut de asemenea mari progrese, dovedindu-se valoarea lui pentru prevenirea si tratarea leziunilor si tulburarilor produse prin accidentare. Este dovedita valoarea masajului aplicat inainte de efort pentru pregatirea organismului, cat si pentru refacere dupa consumarea efortului.

In tara noastra masajul empiric a fost cunoscut si practicat in trecut in popor, transmitandu-se prin traditie din generatie in generatie, asociat cu alte mijloace de ingrijire a bolnavilor. Odata cu raspandirea cunostintelor medicale, aceste aplicatii au fost inlocuite cu masajul stiintific. Masajul medical s-a instituit la noi incepand cu a doua jumatate a secolului trecut.

Primii medici care au introdus masajul in clinici au fost chirurgii, ortopezii si reumatologii.

R.P. Manga, in 1885 a publicat teza de doctorat cu tema: "Masajul, istoricul, manipulatiunile, actiunea fiziologica si tratamentul catorva maladii prin acest remediu", fiind prima de acest gen din tara.

N. Halmagiu a sustinut teza de doctorat cu titlul: "Masajul si mobilizarea ca tratament in unele fracturi", in 1889.

In 1933 a fost publicat tratatul "Masajul practic si teoretic, general si partial" al francezului M. Defrumerie.

O adevarata scoala de masaj incepe sa se formeze la Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport, sub indrumarea profesorilor I.Lascar si V.Rosca, dupa infiintarea acestuia in 1922. Ulterior, A.Ionescu publica "Masajul", sub forma de curs pentru studentii A.N.E.F.S. urmat de mai multe editii de cursuri si lucrari in care fundamenteaza masajul si automasajul, cat si domeniul culturii fizice medicale. Absolventii acestui institut de invatamant superior cat si ai celorlalte facultati de educatie fizica infiintate in tara, au desfasurat atat in scoli cat si in institutiile medicale o bogata activitate in directia corectarii deficientelor fizice, recuperarii starii de sanatate dupa diverse afectiuni cat si in domeniul sportului de performanta.

NoTiuni generale

Masajul reprezinta o prelucrare metodica, sistematica a partilor moi ale corpului uman, prin mijloace manuale si/sau instrumentale (mecanice, hidrice, electrice).

Practicarea lui urmareste un scop igienic (de intretinere a sanatatii si prevenire a unor tulburari functionale), terapeutic (de tratare a unor afectiuni organice, functionale sau traumatice). Masajul esre de asemenea legat de activitatea sportiva, aplicarea lui urmarind efecte stimulatoare (inainte de antrenamente si competitii), efecte trofice, linistitoare, de dezobosire (dupa concursuri sau in pauzele din cadrul concursurilor), efecte remarcabile de refacere neuropsihica (pe cale reflexa) si neuromusculara (pe cale directa, mecanica). Din cele expuse se poate aprecia ca efectele masajului se leaga de profilaxie, terapie si activitatea sportiva, decurgand din aceasta o clasificare in functie de scopul urmarit prin aplicarea lui:

masaj igienic;

masaj terapeutic;

masaj sportiv.

In prezent, bine fundamentat stiintific, masajul este un mijloc de baza in terapia recuperatorie, constituind un mijloc specific al kinetoterapiei (terapia prin miscare).

Pentru omul sanatos poate constitui un mijloc de sustinere a activitatii cotidiene, fie ca ne referim la efectele stimulative locale si generale pe care le are in plan biologic, sau la cele de relaxare, de combatere a oboselii dupa activitati intense care solicita organismul in plan neuropsihic sau neuromuscular. Masajul la omul contemporan supus in permanenta stressului cotidian, este recomandat ca mijloc profilactic important in mentinerea starii de sanatate fizica si psihica.

In tratarea unor boli sau recuperarea sechelelor datorate unor afectiuni, in special la nivelul aparatului locomotor, masajul este prezent ca mijloc de terapie in cadrul terapiei generale, avand o importanta mai mare sau mai mica in functie de diagnostic. Efectele masajului ca mijloc terapeutic sunt remarcabile in special in afectiunile traumatice, circulatorii si neuromusculare la nivelul aparatului locomotor.

La sportivii de mare performanta masajul este un mijloc indispensabil in regimul cotidian de viata sportiva, pentru efectele lui stimulative ce sustin efortul psihic si fizic din antrenamente si competitii (sustinerea biologica a efortului), pentru efectele trofice, de regenerare activa pe plan biologic, necesare in faza de refacere, de reechilibrare biologica, regenerare trofica ce induce faza de supracompensare, expresia unei functionalitati superioare a organismului uman. Aceste cerinte impuse de performanta sportiva, explica prezenta maseurului in echipa tehnica, personal in cazul sportivilor de mare valoare, cu atributii de psihoterapeut care cunoaste, simte corpul acestuia si aplica mijloacele optime in functie de situatie.

Aplicarea manevrelor de masaj, manuale sau instrumentale, in scop igienic, terapeutic sau legate de activitatea sportiva, se face de catre maseur (o persoana calificata) sau de catre o persoana asupra propriului corp, actiune denumita automasaj.

Aprecieri referitoare la activitatea maseurului. Spatiile de masaj. Reguli igienice de practicare a masajului

Maseurul, cel care practica masajul sportiv (al sportivului de inalta performanta), cel din unitatile sanitare, recreationale sau de intretinere, trebuie sa fie un specialist pregatit in unitati de specialitate. Pregatirea lui se desfasoara in institutii de scolarizare postliceala sau cursuri cu durata de 6-12, luni pentru asistenti medicali sau cadre recrutate din randul fostilor sportivi. Masajul se studiaza in cadrul facultatilor si sectiilor de kinetoterapie. In aceste facultati, precum si in facultatile de educatie fizica, masajul este o disciplina de studiu obligatorie.

Maseurul care practica masajul la sportivi, legat de activitatea de performanta, trebuie sa aiba cunostinte atat din domeniul antrenamentului sportiv si cel competitional, el devenind uneori o persoana foarte importanta in anturajul sportivului de performanta.

Masajul terapeutic de pura competenta medicala se adreseaza strict specialistului in masaj, maseurului, care nici el nu actioneaza singur, ci numai la recomandarea medicului de specialitate (diagnostic, proceduri, durata, locul de aplicare).

Acesta trebuie sa fie un om cult, cu o buna cunoastere a domeniului in care lucreaza (sportiv, medical, igienic, de intretinere), cu o stare de sanatate buna, rezistent la oboseala fizica si psihica, echilibrat. Este de dorit ca acesta sa aiba palme mari si un simt tactil la nivel palmar, deosebit. Maseurii cu handicap de vedere, desi au un bun simt tactil, sunt in general utilizati in unitatile sanitare, insa pentru activitatea sportiva sunt recomandati maseurii cu stare de sanatate buna, fara handicapuri de nici un fel, ei devenind adeseori confidenti ai sportivilor, care ii insotesc pe acestia la competitii.

Regulile de igiena se refera atat la igiena maseurului, a celui masat cat si a spatiului in care se desfasoara activitatea. Mainile maseurului trebuie sa fie bine spalate inainte de fiecare sedinta de masaj, echipamentul adecvat (tricou cu maneci scurte, pantalon lung sau scurt, papuci asemanatori celor de la inot) intotdeauna foarte curat. Nu trebuie sa poarte inele, bratari, care ar putea rani pacientul, sa nu aiba bataturi, unghii lungi sau neingrijite. Sa nu consume bauturi alcoolice inainte de activitate, iar in cazul in care este racit sa poarte o masca la gura, sa evite fumatul cu cel putin 15 minute inainte de efectuarea masajului. Este recomandat ca la 2 - 2,30h sa faca o pauza de cca. 20 minute pentru a se odihni (relaxare neuromusculara), in care sa consume fructe, dulciuri, sucuri de fructe sau lactate, timp in care incaperea se aeriseste.

Inceperea fiecarei sedinte de masaj trebuie sa fie precedata de cateva exercitii pregatitoare ale segmentelor si articulatiilor membrelor superioare. Se mobilizeaza fiecare segment, in special articulatia pumnului si articulatiile degetelor. Se fac miscari de flexie, extensie, abductie si adductie,(mobilizari pasive), pentru marirea mobilitatii articulatiilor miinilor si supletei miscarilor acestora.

Masajul se poate practica in spatii special amenajate (cabinete de masaj) sau in aer liber, la competitii. Cabinetele trebuie sa fie bine aerisite iar spatiile libere sa fie ferite de radiatiile solare, vant, ploaie, frig sau orice alti factori nocivi (se instaleaza cort in apropierea locului de desfasurare a competitiei). In incaperi trebuie asigurata o ambianta placuta; temperatura trebuie sa fie de 20-24 grade celsius, bancheta de masaj bine intretinuta din punct de vedere igienic, sa aiba o inaltime convenabila maseurului, sa asigure cele mai comode pozitii atat pentru cel masat cat si pentru maseur. Din mobilierul specific fac parte scaunelele reglabile si in mod obligatoriu in cabinet trebuie sa existe o chiuveta pentru spalarea miinilor. Salile de masaj trebuie sa aiba anexe, un vestiar pentru imbracat-dezbracat, un grup sanitar si dusuri, eventual o mica sala de asteptare in care se gasesc scaune sau fotolii, o masuta cu reviste, ziare sau pliante cu specificul activitatii. Cel ce urmeaza a fi masat, sportivul, pacientul, de asemenea trebuie sa se prezinte in bune conditii de igiena personala. Se recomanda ca masajul sa se efectueze la distanta de 2-3 ore fata de ora de servire a mesei anterioare si cu 30-60 minute inainte de masa urmatoare. Indicatiile masajului sunt pentru persoanele sanatoase in scop igienic, de intretinere, de refacere dupa o stare de oboseala; in scop terapeutic in cazul terapiei complete de recuperare dupa imbolnaviri sau traumatisme. In activitatea sportiva, de asemenea, are un rol foarte important, practicandu-se inainte de efort, in timpul competitiilor (in pauzele dintre probe) cat si pentru refacere, dupa efort.

Contraindicatiile masajului sunt de asemenea numeroase. Dintre acestea distingem contraindicatiile temporare (legate de o stare patologica acuta, trecatoare, vindecabila) si definitive (legate de o boala incurabila cum ar fi neoplaziile generalizate, psihopatiile, etc.). Sunt, de asemenea, contraindicatii locale, regionale sau generale, temporare sau definitive care depind de un anumit diagnostic si pe care le precizeaza medicul specialist. Contraindicatiile pot tine de starea de sanatate a celui masat, de spatiul in care se desfasoara activitatea (impropriu, neigienic, umed si rece), dar si de starea de sanatate a maseurului.

Daca se tine seama de recomandarile facute, de cunoasterea aprofundata a efectelor masajului asupra organismului si se cunoaste bine tehnica de aplicare, respectandu-se indicatiile si contraindicatiile, masajul va fi un factor eficient, igienic, terapeutic si un suport important al performantei sportive, al reconfortarii, un "medicament" de neinlocuit.